„Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi credinţa aceasta i-a fost socotită ca neprihănire.” (Galateni 3:6)

     În ochii lui Dumnezeu, credința este egală cu neprihănirea! Noi ne gândim la Avraam ca la o persoană cu o aureolă. Dar nu este așa! Nu o dată, ci de două ori el și-a pus soția în pericol. În timp ce intrau în Egipt, i-a spus: „Tu ești o femeie frumoasă; mi-e teamă că egiptenii vor vrea să mă omoare pentru ca cineva să te poată avea de soție, așa că hai să le spunem că ești sora mea!” (vezi Geneza 12:11-13). Consecințele acestui fapt? Faraon chiar o ia pe Sarai în haremul său, dându-i în schimb lui Avram, „fratele” ei, o mulțime de oi, vite, măgari, servitori și cămile. În loc să se simtă vinovat și să recunoască, Avram pare să spună pur și simplu: „Mulțumesc foarte mult!” Și dacă fapta asta ți se pare teribilă, ce mai spui când omul nostru repetă senin povestea cu „sora mea”, pe când se aflau în Gherar (vezi Geneza 20)?! De ce nu renunță Dumnezeu la el? Pentru că Avraam nu renunță la Dumnezeu! Avraam a ajuns în cele din urmă în locul în care, în umblarea sa cu Dumnezeu, CV-ul său consemnează: „Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut şi astfel a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: „Aşa va fi sămânţa ta.” Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit – avea aproape o sută de ani – nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii. El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredinţat că El ce făgăduieşte poate să şi împlinească.” (Romani 4:18-21) Să reținem cuvintele „întărit prin credință”: Dumnezeu nu intenționează să se descotorosească de tine, ci să-ți dezvolte credința și să te folosească – pentru a aduce glorie Numelui Său!

„Pacea lui Hristos… să stăpânească în inimile voastre…” (Coloseni 3:15).

     Dumnezeu vrea ca tu și eu să avem o stare de spirit plină de pace. Cuvântul Său spune, între altele: „Pacea lui Hristos (armonia sufletească) la care aţi fost chemaţi [să trăiți] ca să alcătuiţi un singur trup să stăpânească (să acționeze ca mediator continuu) în inimile voastre [să decideți și să rezolvați cu un scop precis toate întrebările care apar în mințile voastre, în acea stare de pace]…” (Col. 3:15) Nicio funcție, nicio avere nu are valoare dacă nu ai pace; bani, statut, popularitate – toate sunt lipsite de sens dacă nu ai pace. Pur și simplu, nu poți evalua corect valoarea păcii. Mulți dintre noi ne petrecem viața încercând să urcăm pe scara succesului, dar de fiecare dată când reușim să urcăm vreo treaptă, pierdem mai mult din liniștea și bucuria noastră (ca să nu mai vorbim de timpul petrecut cu familia noastră). Iar apoi, viețile noastre sunt consumate de presiunea și stresul de a încerca să păstrăm ceea ce am câștigat! Dar nu avem niciodată un succes adevărat dacă nu avem pace. Unii dintre noi avem mai multe locuri de muncă pentru a dobândi lucrurile cu care lumea ne ademenește, spunându-ne: „Trebuie să ai și asta pentru a fi cu adevărat fericit!” Cum-necum obținem și acele lucruri, dar tot nu avem pace… În Romani 14:17 citim că „Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt.” Dumnezeu dorește, cu adevărat, ca nevoile tale să fie satisfăcute din belșug și să fii în postura de a-i binecuvânta pe alții. Dar nu căuta/nu accepta să obții nimic din ceea ce ar putea în schimb să-ți răpească pacea!

„…Pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis.” (Ioan 5:30)

     Un al treilea aspect care definește relația lui Isus cu Tatăl Său este supunerea. Domnul Isus a spus (Ioan 5:30): „Eu… judec după cum aud… nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis.” Să remarcăm cuvintele „după cum aud”: atunci când știi că L-ai auzit pe Dumnezeu, ai încredere că poți face față oricărui lucru de care te lovești în viață și că poți accepta misiunea pe care ți-o dă El. Prima minune a lui Hristos a fost transformarea apei în vin la o nuntă din Cana Galileii. La această nuntă, mama Domnului Isus a făcut o afirmație care poate fi crucială ca și tu să experimentezi puterea miraculoasă a lui Dumnezeu în viața ta: „Să faceţi orice vă va zice!” (Ioan 2:5) Asta înseamnă că trebuie să fii dispus să te supui și să asculți de Dumnezeu chiar și atunci când ceea ce-ți spune El să faci nu pare rațional, nu este popular, este incomod, este costisitor, și îți cere să mergi pe o cale necunoscută. Și vei ajunge la acest fel de supunere doar atunci când te vei angaja la o viață de părtășie cu Dumnezeu și de dependență față de El. Și iată ceva ce trebuie să știi: părtășia, dependența și supunerea nu sunt cultivate prin faptul că încerci să-L iubești mai mult pe Dumnezeu, ci prin faptul că ai o revelație a iubirii uimitoare, nemeritate și nesfârșite a lui Dumnezeu pentru tine! Apostolul Ioan a scris: „Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.” (1 Ioan 4:9-10) Așadar, roagă-te să înțelegi și să descoperi marea iubire a lui Dumnezeu față de tine, și așa te vei dezvolta și tu în aceste trei aspecte care definesc relația lui Isus cu Tatăl: părtășia, dependența și supunerea!

„Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând…” (Ioan 5:19)

     Dacă data trecută ne-am ocupat de prima dintre caracteristicile principale ale relației lui Isus cu Dumnezeu (părtășia), ne uităm acum la a doua: dependența. Corrie ten Boom obișnuia să spună: „Eu sunt doar mănușa, Isus este mâna care o umple și lucrează prin ea.” Aceasta este o imagine a relației lui Hristos cu Tatăl Său ceresc și este o schiță pentru tipul de relație pe care o poți avea și tu cu Dumnezeu. În Biblie vei observa două lucruri foarte importante despre Domnul Isus: 1) El nu părea să sufere niciodată de teama de a eșua, așa cum facem noi așa de adesea… De ce? Pentru că El Se ruga în mod regulat și primea îndrumări de la Tatăl Său. Știind că acționa pe baza Cuvântului Tatălui și că opera în voia Tatălui, El nu S-a îndoit niciodată. Până când nu L-ai auzit pe Dumnezeu vorbind, ești doar un semn de întrebare. Dar odată ce L-ai auzit pe Dumnezeu, vei deveni un semn al exclamării! 2) Isus știa că nu poate realiza nimic semnificativ fără călăuzirea și puterea Tatălui Său – așa că nu a încercat niciodată s-o facă. Noi, pe de altă parte, spunem că ne încredem în Dumnezeu, dar acționăm ca și cum totul ar depinde de noi. Și rezultatul? Ne prăbușim cu fața la pământ și continuăm să ne întrebăm de ce. Fiecare acțiune a lui Dumnezeu în viața ta este menită să mărească dependența ta de El, nu s-o scadă. Cineva a spus aceste vorbe înțelepte: „Nu vei ști niciodată că Hristos este tot ceea ce ai nevoie până când Hristos nu este tot ceea ce ai!” Pentru a te aduce în locul dependenței totale de El, Dumnezeu va permite ca eul tău să fie zdrobit și ca autosuficiența ta să fie dată la o parte. În acel moment vei face o descoperire care îți va schimba viața, și anume: când nu-ți mai rămâne nimic în afară de Dumnezeu – Dumnezeu îți este îndeajuns!

„Căci Tatăl iubeşte pe Fiul şi-I arată tot ce face.” (Ioan 5:20)

     Părtășia, dependența și supunerea sunt trei caracteristici importante care definesc relația pe care Isus a avut-o cu Dumnezeu-Tatăl și sunt un model pentru tipul de relație pe care trebuie s-o construiești și tu cu Dumnezeu. Așadar, vorbim astăzi despre părtășie și ce înseamnă ea într-o relație. Domnul Isus a spus: „Căci Tatăl iubeşte pe Fiul şi-I arată tot ce face.” Tu poți să-ți dezvălui gândurile și chiar secretele tale cele mai intime doar cuiva de care ești foarte apropiat. Iar atunci când ai părtășie pe verticală cu Tatăl și cu Fiul Său, Isus Hristos, vei descoperi lucruri pe care alții nu le cunosc. Cea mai mare pasiune a lui David a fost să-L cunoască pe Dumnezeu în profunzime. În Psalmul 25:4, el scrie: „Arată-mi, Doamne, căile Tale şi învaţă-mă cărările Tale!” Apoi, continuă spunând (vers. 14): „Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El.” [Îl onorează] A avea o relație profundă cu Dumnezeu implică trei lucruri: a) Dorința. Adevărul este că acum ești atât de aproape de Dumnezeu pe cât îți dorești să fii; altfel, ți-ai rearanja prioritățile pentru a face acest lucru posibil; b) Disciplina. Aceasta presupune să petreci timp singur cu Dumnezeu în rugăciune și citirea Bibliei în fiecare zi. Când te rogi, vorbești cu Dumnezeu. Când citești Biblia, Dumnezeu îți vorbește; c) Plăcerea. „Domnul să-ţi fie desfătarea şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.” (Psalmul 37:4). Ceva minunat se întâmplă atunci când „te desfătezi în Domnul”: dorințele Lui devin „dorințele inimii tale”, astfel încât El poate să ți le încredințeze. Dacă într-adevăr dorești să ai o relație mai profundă cu Domnul, o poți avea începând de astăzi!

„Strânge acum pe tot Israelul la mine, la muntele Carmel…” (1 Împărați 18:19)

     Cel mai important capitol din istoria vieții lui Ilie a avut loc pe Muntele Carmel. Atunci a chemat foc din cer, i-a învins pe profeții lui Baal și a întors inimile israeliților către Dumnezeu. Numele „Carmel” înseamnă „grădina sau via Domnului”… Dar înainte ca Ilie să ajungă la Muntele Carmel, a trebuit să treacă prin două locuri: mai întâi, Dumnezeu l-a condus la pârâul numit Cherit. Cuvântul „Cherit” înseamnă „despicătură” sau „a face legământ”. Aici a descoperit Ilie că Dumnezeu este un Dumnezeu care face și respectă legământul, și care te poate sprijini în cele mai grele momente. Aici, în timpul secetei și foametei, corbii îi aduceau mâncare în fiecare zi și el bea din apele răcoritoare ale pârâului. Dar Biblia ne spune că „După o vreme… pârâul a secat…” (1 Împărați 17:7) Acum, când Dumnezeu permite ca pârâul tău să sece, o face pentru a te conduce înapoi la adevărata ta sursă – care este El Însuși, pentru ca tu să poți primi instrucțiuni suplimentare. În al doilea rând, Dumnezeu l-a condus la o văduvă din Sarepta. Cuvântul „Sarepta” înseamnă „a rafina/a topi (ca într-un creuzet)”. Aurul nu este pur în forma sa originală, trebuie să fie rafinat – iar acest lucru se realizează prin încălzirea sa până la punctul de topire. Căldura separă substanța brută de impuritățile sale, care ies la suprafață și sunt îndepărtate. Și Dumnezeu va face același lucru pentru tine, folosind focul încercărilor pentru a separa aurul de zgura din viața ta. El știe de ce experiențe ai nevoie pentru a ajunge la Muntele Carmel, locul rodniciei – așa că ai încredere în El, Domnul știe ce face!

„Când a văzut că vântul era tare, s-a temut şi… începea să se afunde…” (Matei 14:30)

     Când Petru a coborât din barcă, la porunca Domnului Isus, el a făcut ceva ce nu se mai făcuse până atunci, ceva miraculos: a pășit pe apele mării agitate… Și cât timp a avut credință, a avut și succes! Dar când frica i-a cuprins inima, a început să se scufunde. Biblia spune: „când a văzut că vântul era tare, s-a temut şi, fiindcă începea să se afunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!”Îndată, Isus a întins mâna, l-a apucat şi i-a zis: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” (Matei 14:30-31) Greșeala lui Petru a fost că și-a luat privirea de la Domnul și s-a focalizat pe furtună. Când s-a concentrat pe circumstanțele din jurul său, și nu pe Mântuitorul de lângă el, și-a pierdut credința și a început să se îndoiască. Avraam pe de altă parte s-a confruntat și el cu o serie de circumstanțe diferite, dar la fel de dificile: i s-a născut un fiu când soția lui avea nouăzeci de ani. Dar Biblia spune că Avraam „nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu…” (Romani 4:20). Avraam era conștient de situația sa, dar, spre deosebire de Petru, nu era preocupat de ea. Credința sa neclintită și focalizată pe Dumnezeu l-a propulsat spre biruință! Și noi putem învăța din greșeala lui Petru și din exemplul lui Avraam. Ce anume? Noi putem fi conștienți de circumstanțele noastre, dar să nu fim preocupați de ele! Putem să ne concentrăm în mod deliberat asupra lui Isus, având credința că El ne va oferi chiar și miracolul de care avem nevoie. Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi este: ațintește-ți privirea asupra Domnului Isus, concentrează-te pe ceea ce ți-a promis în Cuvântul Său, continuă să mergi prin credință, și vei ajunge acolo unde trebuie să fii!

„Eu le-am răspuns: „Dumnezeul cerurilor ne va da izbânda. Noi, robii Săi, ne vom scula şi vom zidi…” (Neemia 2:20)

     Ierusalimul avea zidurile dărâmate și era lipsit de apărare împotriva dușmanilor săi. Așa că Neemia a adunat o echipă pentru a reconstrui zidurile. El nu avea nicio pregătire pentru această muncă – nu era arhitect sau constructor. Ierusalimul era departe, iar el nu fusese niciodată acolo. Oricum ai privi lucrurile, el nu era calificat pentru această sarcină. Acesta este un numitor comun cu mulți dintre oamenii pe care Dumnezeu i-a folosit într-un mod remarcabil. Noe era fermier, când a fost chemat să construiască ditamai corabia în deșert. David a fost cioban, dar a doborât fără ezitare un filistean gigantic. Neemia, un fel de barman, a simțit chemarea de a reconstrui zidurile Ierusalimului. Când vine vorba de a face voia lui Dumnezeu, pasiunile rânduite de Dumnezeu sunt considerabil mai importante decât orice abilitate umană cu care putem contribui. De fapt, Dumnezeu ne folosește adesea în slujirea în care suntem cei mai nepricepuți! În acest fel, El primește toate laudele. Dar înțelege un lucru: atunci când Dumnezeu îți dă o „povară”, o „pasiune” sau o „viziune”, ai de făcut o alegere. Neemia avea deja o slujbă bună. Să fii paharnicul regelui era ca și cum ai fi fost mâna lui dreaptă. Nu se bucura doar de siguranța locului de muncă, se bucura de avantajele și privilegiile poziției sale. Ar fi fost confortabil să rămână acolo unde era. Dar dacă ar fi ales să facă asta, ar fi ratat voia lui Dumnezeu, ar fi ratat șansa de-a avea o carte care să-i poarte numele în Biblie și nu ai fi auzit despre el chiar acum. Te-a chemat Dumnezeu să faci ceva (pe toți copiii Lui îi cheamă) și te simți necalificat? Trebuie să reții că atunci când Dumnezeu te cheamă, El te echipează, îți oferă resurse, te călăuzește și îți garantează succesul!

„Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme; lauda Lui va fi totdeauna în gura mea.” (Psalmul 34:1)

     Tu ai o conversație permanentă cu tine însuți, indiferent dacă-ți dai seama de asta sau nu… Cum este această conversație? Te încurajezi, sau te condamni? Dacă ești pozitiv, atunci îți întărești imaginea pozitivă de sine. Dacă ești negativ, îți slăbești stima de sine, dar și inima. Dacă vrei cu adevărat să-ți îmbunătățești viața, atunci trebuie să-ți îmbunătățești modul în care te gândești la propria persoană. Și pentru a face asta, trebuie să schimbi felul în care vorbești cu tine însuți. Și cu cât îmbătrânești, cu atât ești mai responsabil pentru felul în care gândești, vorbești și crezi. Nu ai deja destule probleme? De ce să-ți faci și mai multe descurajându-te cu vorbe negative despre sine? Transformă-te în propriul tău încurajator! De fiecare dată când faci o lucrare bună, complimentează-te! De fiecare dată când alegi disciplina în locul unui moft, nu-ți spune că ar fi trebuit să faci asta oricum; apreciază cât de mult te ajuți pe tine însuți. De fiecare dată când faci o greșeală, nu repeta tot ceea ce este greșit la tine; spune-ți că plătești prețul creșterii și că vei învăța să faci mai bine data viitoare. Când în mintea ta vin gânduri negative despre tine, rostește promisiuni din Scriptură și crede-le! David a recunoscut importanța vorbirii despre sine și și-a umplut mintea cu binecuvântarea Domnului, așa că a putut spune: „Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme; lauda Lui va fi totdeauna în gura mea.” Sau (Psalmul 103:2): „Binecuvântează, suflete, pe Domnul şi nu uita niciuna din binefacerile Lui!” Sau: „Zic despre Domnul: „El este locul meu de scăpare şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!” (Psalmul 91:2) Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este aceasta: îmbunătățește-ți vorbirea despre tine însuți!

„În toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.” (Romani 8:37)

     Dacă ai fost abuzat, respins sau abandonat, pericolul este să te rușinezi și să capeți o imagine de sine foarte proastă. Diavolul știe lucrul acesta, așa că îți va ataca încrederea personală ori de câte ori va găsi o portiță. El vrea ca tu să crezi că ești un „neica-nimeni”, pentru că fără încredere nu vei înainta niciodată și nu vei încerca să faci lucrurile pe care vrei cu adevărat să le faci. El nu vrea ca tu să îndeplinești planul lui Dumnezeu pentru viața ta. Dacă te poate face să crezi că ești incapabil, atunci nici măcar nu vei încerca să realizezi ceva valoros. Și chiar dacă faci un efort, teama ta de eșec îți va pecetlui înfrângerea (la care, din cauza lipsei de încredere, probabil că te așteptai de la început)! Iar acest lucru este adesea denumit „sindromul eșecului”. Eșuezi din cauza unor convingeri greșite, și continui să ai convingeri greșite pentru că eșuezi. Este greu să știi care a fost prima, dar te trezești într-o capcană din care nu poți ieși. Care este răspunsul? Ca un copil răscumpărat al lui Dumnezeu, Biblia spune că ești „în Hristos”; Isus l-a învins pe Satan și a triumfat asupra lui la cruce. Și pentru că ești „în Hristos”, victoria Lui este victoria ta. Așa că ieși din „sindromul eșecului” și începe să ai biruințe în viață. Și nu eu sau vreun alt om îți spune asta, ci Dumnezeu prin Cuvântul Lui: „Totuşi în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.” Să reținem cuvântul „totuși”: indiferent ce ți s-a întâmplat în trecut, Dumnezeu ți-a pregătit un viitor minunat – dacă te încrezi în El!