„Fraților, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, voi, care sunteți duhovnicești, să-l ridicați cu duhul blândeței.” (Galateni 6:1)

            Noi ne grăbim în a-i critica pe oameni din cauza situațiilor prin care au trecut în viață. În unele cazuri, criticăm ceea ce au făcut ei altora, în alte cazuri criticăm ceea ce alții le-au făcut lor. Dacă ai fost într-un magazin second-hand, știi că acolo găsești produse bune la prețuri mici; trebuie doar să știi ce cauți. Domnul Isus știe întotdeauna! În ochii Săi, persoanele căzute și excluse, sunt căzute – dar nu excluse! Părerea de rău a lui Petru privind lepădarea sa de Domnul Isus a fost atât de profundă, încât s-a hotărât să se întoarcă la vechea lui meserie de pescar. Îți poți imagina toate zvonurile care circulau în port? „El este cel care I-a întors spatele lui Isus!” Însă Petru a ajuns să fie capul Bisericii Noului Testament! Dar să fim cinstiți: tu l-ai fi votat ca pastor sau ai fi fost dispus să asculți un singur cuvânt din ce avea el de spus? Cu toate acestea, prima persoană pe care a căutat-o Domnul Isus după ce a înviat din morți a fost Petru. De ce? Pentru că El Se uită dincolo de problema imediată și vede potențialul nostru pe termen lung. Domnul Isus Și-a adus aminte de cuvintele pe care le-a spus lui Petru: „Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credința ta; și după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întărești pe frații tăi.” (Luca 22:31-32). Principiul fundamental atunci când practici medicina este următorul: „Întâi de toate, să nu faci rău!” Când cineva este căzut, nu-l apăsa și mai tare! Iubește-l, roagă-te pentru el și caută să-l ridici!

„Avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat” (Romani 12:6)

     Când oameni diferiți așteaptă lucruri diferite de la noi, și când toți trag de noi în toate părțile, acele așteptări se adună asemenea unui munte și ne îngroapă. Oare te simți și tu astăzi îngropat sub maldărul așteptărilor tuturor? Dacă da, iată la ce ne îndeamnă Pavel: „să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine; ci să aibă simțiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credință pe care a împărțit-o Dumnezeu fiecăruia. Căci, după cum într-un trup avem mai multe mădulare, și mădularele n-au toate aceeași slujbă, tot așa, și noi… alcătuim un singur trup în Hristos…” (Romani 12:3-5). Toți ne dorim ca ceilalți să fie mulțumiți de noi, dar în același timp trebuie să înțelegem că adeseori ei au așteptări nerealiste de la noi, uneori chiar egoiste. Și atunci, de ce nu spunem pur și simplu „nu”? 1) Pentru că ne e teamă de oameni. Vrem să fim iubiți și ne temem să nu fim respinși. 2) Din mândrie. Dacă Dumnezeu ți-ar fi dat un singur dar, El nu ți-ar da o misiune care necesită două daruri. Nu lăsa ca mândria să te facă să iei asupra ta mai mult decât poți duce, doar pentru a avea aprobarea oamenilor. 3) Pentru că nu cunoști voia lui Dumnezeu pentru viața ta. Domnul Isus a zis: „nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis.” (Ioan 5:30). Trebuie să cunoști voia lui Dumnezeu și să fii dedicat, altfel oamenii își vor impune voia și planurile lor în viața ta. 4) Pentru că încerci să semeni cu altcineva. Dar noi „avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat…” (Romani 12:6). Dacă Dumnezeu nu ți-a dat darul de a face un anumit lucru, fie vei greși, fie vei cădea sub povara lui. Înțelege că nu ești chemat să împlinești așteptările tuturor!

„Toți sunteți una în Hristos Isus.” (Galateni 3:28)

     Dacă te limitezi doar la cei care gândesc ca tine, nu vei crește și nu vei împlini ceea ce a plănuit Dumnezeu pentru tine. Ai nevoie de oameni cu un câmp vizual foarte larg, acolo unde tu nu vezi nimic… Modalitatea prin care poți echilibra domeniile în care tu ești slab este să lucrezi cu cei care sunt tari exact în acele domenii. În loc să-i cauți pe aceia care se conformează opiniilor tale, tu ai nevoie de cineva care te iubește suficient de mult ca să te provoace din când în când în părerile tale. De ce? Pentru că mai ai multe de învățat și mai trebuie să crești! Gândește-te la oamenii pe care i-a ales Domnul Isus. Luca era medic, iar Petru și Ioan erau pescari. Dacă ții la imaginea ta, tu pe cine ai fi ales? Dar Domnul Isus a avut nevoie de toți aceștia pentru a-și împlini lucrarea. El a știut că avem nevoie de oameni care să ne completeze, nu care să ne dubleze. Se estimează că și dacă am avea geniul lui Einstein, tot am cunoaște sub 1% din toate lucrurile care există! Și dacă am fi mega-talentați, tot am fi capabili să realizăm mai puțin de 1% din toate lucrurile care se pot realiza. Da, avem nevoie de armonie. Dar e o diferență între armonie, care derivă din două sau mai multe note diferite care se întrepătrund, și unison, adică aceeași melodie cântată de mai multe persoane în același timp. Armonia este mult mai plăcută pentru ureche decât unisonul! Deci relațiile noastre ar trebui să fie armonioase, fără să fie la unison. Să ne gândim puțin: fiecare este unic în comparație cu ceilalți. Deci, dacă dorim ca ceilalți să ne iubească și să ne accepte, trebuie să-i iubim și să-i acceptăm și noi. Cea mai mare înțelepciune se găsește în diversitate, nu în uniformitate!

„Scoală-te, ia copilul și ține-l de mână; căci voi face din el un neam mare.” (Geneza 21:18)

     Când citim istoria lui Agar și a fiului ei Ismael, ne dăm seama cât de mult Îi pasă lui Dumnezeu de părinții singuri. Deși Avraam era tatăl lui Ismael, el și-a alungat fiul și pe mama lui, fără a le oferi vreun sprijin. „A luat pâine și un burduf cu apă pe care l-a dat Agarei şi i l-a pus pe umăr; i-a dat și copilul și i-a dat drumul. Ea a plecat și a rătăcit prin pustia Beer-Şeba.” (Geneza 21:14). În multe aspecte, Agar îi reprezintă pe cei care umblă prin pustiul greșelilor din trecut, al rușinii, al abandonului și al fricii de-a o lua de la capăt. Și citim mai departe: „Când s-a isprăvit apa din burduf, a aruncat copilul sub un tufiș și s-a dus de a șezut în fața lui la o mică depărtare de el, ca la o aruncătură de arc; căci zicea ea: „Să nu văd moartea copilului!”… și a început să plângă.” (vers. 15-16). Dacă ești un părinte singur, poate ai obosit și te simți epuizat. Omenește vorbind, ai făcut tot ce ți-a stat în putință și nu mai ai ce să dăruiești. Dar resursele divine ale lui Dumnezeu sunt inepuizabile! „El dă tărie celui obosit, și mărește puterea celui ce cade în leșin.” (Isaia 40:29). Ne întoarcem în Geneza 21, și citim în versetele 17-19: „Dumnezeu a auzit glasul copilului; și Îngerul lui Dumnezeu a strigat din cer pe Agar şi i-a zis: „…Scoală-te, ia copilul și ține-l de mână; căci voi face din el un neam mare.” Și Dumnezeu i-a deschis ochii și ea a văzut un izvor de apă.” Dumnezeu îți iubește copilul chiar mai mult decât îl iubești tu, și când te întorci la Dumnezeu, El îți va arăta resurse despre care nici nu știai că există! El are planuri pentru copiii tăi, așa că încurajează-i și ridică-i! Dumnezeul care l-a făcut „mare” pe fiul lui Agar poate face același lucru și pentru copiii tăi!

„Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia” (Galateni 5:22)

     Într-o versiune a Bibliei, în limba engleză, versetele 22 și 23 din Galateni capitolul 5 sună în felul următor: „Ce se întâmplă când trăim după voia lui Dumnezeu?… Câștigăm un simț al compasiunii și ne dăm seama… că nu mai trebuie să dăm din coate pentru a răzbi în viață.” Să ne gândim la aceste două calități care ne aseamănă cu Hristos: 1) Ajungem să fim mai plini de compasiune. Încetezi astfel să-i mai consideri pe oameni niște obiecte care trebuie îndreptate, evitate sau folosite pentru propriul tău beneficiu. Când Domnul Isus a văzut mulțimile, „I s-a făcut milă de ele” (Matei 9:36). Când te cuprinde mila, două lucruri minunate se întâmplă. Primul: învingi egoismul și devii preocupat de altcineva în afară de tine. Al doilea: îți dezvolți un simț al mulțumirii pentru binecuvântările pe care ai considerat că le meriți. Cu alte cuvinte, compasiunea îți lărgește câmpul vizual dincolo de persoana ta, cuprinzându-i și pe cei pe care nu i-ai văzut pentru că ai fost prea ocupat. 2) Nu mai trebuie „să dai din coate ca să răzbești în viață”. Tu nu-i mai vezi pe cei care au un spirit blând și iubitor ca pe niște persoane incapabile și care nu realizează niciodată mare lucru. Apostolul Pavel a scris: „ne-am arătat blânzi în mijlocul vostru” (1 Tesaloniceni 2:7). Și Pavel nu a fost o persoană incapabilă sau moale! Uneori motivul pentru care suntem așa de porniți este teama că, devenind mai blânzi și mai iubitori, s-ar putea să nu mai avansăm și să rămânem în urmă în competiție. Acest gen de gândire plină de teamă și de frenezie ne golește viața de creativitate – ca să nu mai vorbim de bucurie… Și fiecare succes de care te bucuri apare în ciuda stresului, nu datorită lui. Să ne uităm la Domnul Isus. El nu era pe fugă, rareori a ridicat tonul vocii, și-a făcut timp pentru copii, i-a iubit pe oameni și i-a ridicat din starea lor… Și Biblia ne spune și nouă: „la aceasta ați fost chemați” (1 Petru 2:21). Iată deci ceea ce numim „viață după voia lui Dumnezeu”!

„Nădăjduiesc să vă văd în treacăt, când mă voi duce în Spania…” (Romani 15:24)

     Societatea nu se va preocupa ca să ne facă fericiți, și numai când acceptăm lucrul acesta putem să mergem mai departe. În cea mai mare parte a timpului, viața nu decurge așa cum am plănuit noi. Apostolul Pavel a scris: „…nădăjduiesc să vă văd în treacăt, când mă voi duce în Spania…” Dar el nu a ajuns niciodată în Spania, ci a ajuns… în închisoare! Însă acela a fost locul de unde și-a scris epistolele. Așadar, ceea ce constituie dezamăgirea ta se poate dovedi a fi planul lui Dumnezeu! Biblia ne spune: „Inima omului se gândește pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă pașii.” (Proverbele 16:9). Nu-i așa că te bucuri știind că Dumnezeu are în control viața ta? Lasă-i pe filosofi să dezbată modul în care decurge viața, tu concentrează-te asupra modului în care o trăiești! Dacă ajungi să trăiești până la o sută de ani, ce folos ai dacă resentimentul și regretul te împiedică să te bucuri de ei? Și la ce folosește mai mult timp, dacă irosim timpul pe care îl avem? Știi cum face scoica o perlă? Când un grăunte de nisip intră în cochilie și irită scoica, aceasta înfășoară nisipul în straturi de frumusețe… până când se formează perla. Un poet anonim a scris: „Această povestire are o morală, căci nu-i așa că e un lucru măreț, ceea ce poate face o scoică cu un fir de nisip? Câte nu aș putea face și eu, dacă aș începe măcar, cu toate aceste lucruri care îmi trec prin mână?” Dumnezeu lucrează în situația în care te găsești astăzi – pentru binele tău și spre slava Sa. Tot ce trebuie tu să faci este să te încrezi în El!

„Fiți gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiți.” (Matei 24:44)

     Domnul Isus ne-a avertizat că: „Se vor scula mulți prooroci mincinoși, și vor înșela pe mulți.” (Matei 24:11). În generația noastră au existat numeroși predicatori care au stabilit date precise pentru cea de-a doua venire a lui Hristos în lume, iar presa a făcut mare tam-tam pe acest subiect. Acestea fiind spuse, Domnul Isus va reveni! În Scriptură se face referire la lucrul acesta de peste 300 de ori. Charles Swindoll spune: „Criticii au negat lucrul acesta. Cinicii l-au luat în derâdere. Învățații l-au ignorat. Teologii liberali au încercat să găsească o explicație plauzibilă (ei numesc lucrul acesta „regândire”). Fanaticii l-au pervertit. Iar unii au spus sarcastic: „Unde este făgăduința venirii Lui?” (2 Petru 3:4). A doua venirea a lui Isus a fost întotdeauna atacată, denigrată, negată. Cu toate acestea, ea rămâne în picioare, tare ca o stâncă, oferind o speranță reală în mijlocul disperării și a necredinței.” Tu spui: „Ce ar trebui eu să fac în timp ce aștept?” Mai întâi, înțelege ce nu trebuie să faci. Să nu stai așteptând ca să auzi un sunet de trâmbiță și să nu te uiți spre cer căutând norul în care vei fi răpit. Nu-ți da demisia și nu stabili o dată anume. În schimb, folosește timpul ca să te pregătești pentru venirea Lui. Trăiește fiecare zi ca și cum ar fi ultima, și lucrează ca și cum Domnul Isus nu S-ar întoarce în următorii zece ani! Fii sare și răspândește-ți lumina oriunde ai merge (vezi Matei 5:13-16). Păstrează-ți echilibrul, fii vesel, plăcut, dedicat și stabil, anticipând ziua venirii Sale. Și dacă nu ești sigur că ești pregătit, ia-ți bilet numaidecât. Câtă vreme se mai găsesc bilete, ele sunt gratis. Dar dacă ești înțelept, nu aștepți! La ce bun un bilet, când evenimentul s-a consumat? Astăzi, primește-L pe Isus ca Mântuitor, și fii gata pentru când va reveni!

„Viața cuiva nu stă în belșugul avuției lui.” (Luca 12:15)

     În cartea „Insula misterioasă” a scriitorului Jules Verne, cinci persoane scapă din închisoare deturnând un balon cu aer cald. În scurt timp, ei își dau seama că vântul îi poartă deasupra oceanului. Văd cum orizontul se îndepărtează, și își dau seama că pierd din altitudine. Pentru că nu au cum să încălzească aerul din balon, ei încep să arunce peste bord greutatea în exces. Încălțăminte, jachete și arme sunt aruncate cu părere de rău în ocean și ei se bucură atunci când balonul se ridică din nou. Dar nu după mult timp se apropie iarăși de valuri, în mod periculos, și atunci încep să-și arunce hrana peste bord. A treia oară, balonul începe să coboare și de data aceasta unul dintre ei sugerează să lege laolaltă funiile care conectează balonul la coșul în care călătoresc, apoi să se prindă de funii și să taie coșul cel greu. Podeaua pe care stăteau cade și balonul se ridică încă o dată. Viețile lor au fost salvate pentru că au învățat care sunt lucrurile de care se pot lipsi ca să trăiască. De ce a spus Domnul Isus: „Viața cuiva nu stă în belșugul avuției lui”? Pentru că ceea ce ai considerat a fi o binecuvântare poate ajunge să fie o povară. Lucrul pentru care te zbați astăzi, mâine te poate stresa. Domnul Isus a zis: „Tatăl vostru cel ceresc știe că aveți trebuință de ele. Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Matei 6:32-33).

„Stai pe munte înaintea Domnului!” (1 Împărați 19:11)

     Când prorocul Ilie a ajuns într-o stare de deznădejde totală, Dumnezeu i-a spus două lucruri: 1) „Ieși, și stai pe munte înaintea Domnului!” Dumnezeu l-a ajutat pe Ilie să nu se mai gândească la el și la problemele lui, și să înceapă să se gândească la Dumnezeu. Când I-ai dat lui Dumnezeu urechile tale, El îți poate vorbi. Când I-ai dat inima ta, El poate lucra în ea. De aceea citirea Scripturii este atât de importantă. Dacă viața te trage în jos și vrei să te ridici, agață-te de Cuvântul lui Dumnezeu, invocă-I promisiunile, cere-I ajutorul și vorbește deschis cu El. 2) „Să ungi pe Elisei… ca proroc în locul tău.” (1 Împărați 19:16). Ia reflectorul de pe tine și caută pe cineva căruia să-i slujești. Există mulți oameni care se luptă cu probleme și cu îngrijorări. Ei au nevoie de o persoană care să le stea alături și – dacă mai mult de atât nu se poate – să știe măcar că înțelege ceea ce simt. Ei au nevoie de cineva care să-i slujească și să-i încurajeze. Dacă vrei să vezi ceața descurajării ridicându-se, nu te mai uita în oglindă și începe să privești pe fereastră. Celebrul psihiatru Karl Menninger a fost întrebat: „Ce ați sfătui să facă o persoană care trece prin depresie și care este nefericită?” El a răspuns: „Să încuie ușa în urma sa. Să treacă strada. Să găsească pe cineva care are o nevoie, și să facă ceva pentru a-l ajuta!” Este atât de simplu și cu toate acestea nu reușim s-o facem! Adevărul e că ajutându-i pe alții, te ajuți pe tine însuți. Deci, ieși și stai înaintea Domnului, rugându-L să te folosească.

„Chiar dacă am căzut, mă voi scula iarăși” (Mica 7.8)

     Fiecare dintre noi experimentează descurajarea, din când în când… Lucrul acesta se poate întâmpla pe culmile succesului și ale victoriei. Consilierii spun că pentru fiecare vârf există o vale corespunzătoare. Descurajarea poate fi cauzată de cei din jurul nostru, cineva în care am avut încredere ne dezamăgește și experimentăm mânia și resentimentul. Când ne pierdem locul de muncă nu pierdem numai siguranța financiară; uneori ne pierdem identitatea și simțul valorii personale. Cauza depresiei noastre este deseori de natură fizică. Când nu ne odihnim suficient, nu mâncăm sănătos și nu facem sport, ne simțim epuizați. Alteori cauza este de natură chimică. Când mesagerii chimici ai creierului care se numesc neuro-transmițători sunt sănătoși, și noi suntem sănătoși. Dar când unii dintre acești neuro-transmițători, cum sunt serotonina și dopamina sunt absenți, au valori scăzute sau se află într-un dezechilibru, ne luptăm și ne simțim epuizați. În acest caz poate este necesară medicamentația pentru a corecta dezechilibrul chimic. Și cauza poate fi și de natură spirituală. Domnul Isus a zis că Satan vine ca să „fure, să junghie și să prăpădească” (Ioan 10.10). De aceea Biblia spune: „Întăriți-vă în Domnul și în puterea tăriei Lui. Îmbrăcați-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteți ține piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva… stăpânitorilor întunericului…” (Efeseni 6:10-12). De multe ori războiul spiritual este cel care se află la rădăcina problemelor, sau noi exacerbăm problemele… Așadar, în fiecare dimineață când te îmbraci, asigură-te că îți iei armura spirituală și primești din „puterea Sa” pentru toată ziua. Când ești căzut, acesta este secretul prin care te poți ridica din nou.