„Prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiați de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz!” (2 Corinteni 1:4)

     Într-o criză, de multe ori oamenii nu reușesc să vadă resursele pe care Dumnezeu li le-a pus la dispoziție. Iată trei tipuri de resurse: 1) Resurse spirituale. „Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi.” (Psalmul 46:1). Acest Dumnezeu „atotprezent” ne luminează întunericul și confuzia. Dragostea Sa este sursa „oricărei mângâieri”. (vezi 2 Corinteni 1:3). Prezența Sa vizează singurătatea noastră, și puterea Sa vizează neajutorarea noastră. 2) Resurse personale. Oamenii care trec printr-o criză uită că Dumnezeu i-a înzestrat cu calități și daruri care includ credința, diferite competențe, amintiri ale reușitelor din trecut, atitudini care le dau putere și care îi motivează. Când își aduc aminte de toate acestea, se simt încurajați „să-și redobândească puterea.” 3) Resurse interpersonale. Majoritatea oamenilor au deja persoane pe care se pot sprijini; trebuie doar să apeleze la ele. Există membri ai familiei, prieteni, parteneri de afaceri și vecini gata să intervină când sunt rugați. Resursele comunitare sunt și ele disponibile pentru asistență medicală, financiară și materială. Și Biserica trebuie să caute modalități de a aplica „cea mai mare poruncă” în vremuri de criză (vezi Matei 22:36-39). Membrii bisericii pot fi invitați să se roage, să dăruiască bani, să ofere ajutor practic (cum ar fi o masă caldă, ajutor pentru copii, transport etc.) Oamenii sunt reticenți să ceară ajutor pentru că se simt jenați și cred că ar trebui să fie în stare să-și gestioneze singuri propriile probleme, sau că își recunosc eșecul dacă „acceptă mila.” Ajută-i să înțeleagă că ceilalți sunt bucuroși să poată ajuta și că într-o bună zi vor putea „întoarce binecuvântarea.”

„Purtaţi-vă sarcinile unii altora…” (Galateni 6:2)

     Când vrei să ajuți oamenii, scopul tău trebuie să fie acela de a-i ajuta să facă față crizelor proprii și să crească prin ele. Asta înseamnă să le micșorezi nivelul fricii și să-i ajuți să trăiască normal din nou, astfel: 1) Păstrând relația cu ei. Oamenii aflați într-o criză au tendința de a se retrage, și nu de a cere ajutor. Așa că probabil tu va trebui să fii cel care face primul pas, arătându-le înțelegere și interes sincer. Nu trebuie să fii specialist; doi pași simpli pot aduce o schimbare: ascultă-le cu atenție îngrijorările și opiniile, și privește-i în ochi. Aceste două lucruri îi vor face să se simte prețuiți și înțeleși. 2) Ajută-i să-și reducă neliniștea. O prezență calmă în viața lor le poate micșora stresul. Încurajează-i să vorbească despre îngrijorările lor, și oferă-le ajutor. De exemplu, ai putea spune: „Există soluții pentru această situație.” Se poate ca perspectiva persoanei în cauză să fie distorsionată sau exagerat de pesimistă, așa că sugerează-i cu blândețe alte perspective. Sau întreabă: „Ți-aș putea sugera un alt punct de vedere din care să privești lucrurile?” De fiecare dată când este cu putință, oferă-le speranță pentru viitor: „Cheamă-Mă, şi-ţi voi răspunde; şi îţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse pe care nu le cunoşti.” (Ieremia 33:3). 3) Ajută-i să se concentreze pe problemele reale. Într-o criză, oamenii sunt adesea copleșiți de o serie de fapte confuze, de probleme potențiale și de decizii obligatorii. Oferindu-le asistență ca să poată hotărî cu ce probleme trebuie să se confrunte mai întâi și care trebuie rezolvate acum, contribui la ușurarea necazului. În loc să discute despre trecut sau să se îngrijoreze cu privire la viitor, faptul că se concentrează pe prezent și că îi ajuți să treacă la fapte le poate micșora neliniștea și le poate da putere să facă față problemelor cu mai multă ușurință.

„Cine îmbărbătează pe alţii, să se ţină de îmbărbătare.” (Romani 12:8)

     Unii oameni spun adesea: „Nu e responsabilitatea mea. Nu mă implic!” Psihologii numesc această eschivare de la a ajuta pe cineva aflat în necaz drept „lipsă de compasiune.” Oricare ar fi motivația ta (autoapărarea, inoportunitatea sau indiferența), toate sunt motivații greșite. Când stai la dispoziția oamenilor, demonstrezi dragostea ta pentru Dumnezeu și pentru aproapele tău. Iar atunci când dorești să ajuți, vei observa trei tipuri de crize: 1) Crize accidentale sau contextuale. Ele implică situații precum amenințări subite la adresa binelui nostru, evenimente deranjante, pierderi neașteptate, descoperirea unei boli severe, moartea cuiva drag, destrămarea familiei, pierderea mijloacelor de trai sau a siguranței etc. Iov a experimentat toate aceste evenimente laolaltă, și s-a întrebat de ce Dumnezeu a îngăduit să i se întâmple atât de multe lucruri rele. 2) Crize de dezvoltare. Acestea apar pe parcursul vieții de zi cu zi. Faptul că ne mutăm, că plecăm la facultate, că ne adaptăm la statutul de soț sau soție, de părinte… apoi pensionarea, îmbătrânirea, sănătatea tot mai șubredă și pierderea prietenilor. Avraam și Sara s-au mutat de mai multe ori. Au suferit ani la rând că nu au avut copii și au îndurat stresul familial, inclusiv provocarea de a-l aduce pe Isaac ca jertfă. 3) Crize existențiale. Acestea apar când ne confruntăm cu adevăruri supărătoare despre noi înșine. Se poate să ne considerăm niște ratați, să ne luptăm cu faptul că am divorțat sau că suntem văduvi, să aflăm că boala este incurabilă, să experimentăm respingerea pe motiv de rasă, clasă socială, vârstă sau sex sau să ne dăm seama că poate suntem prea bătrâni ca să ne mai atingem scopurile vieții. Persoanele care ajută cu adevărat dau dovadă de înțelegere, se implică și încurajează. Au ochii deschiși și sunt grabnici „să se ţină de îmbărbătare.”

„Apoi am mai văzut în ea pe uriaşi… faţă de ei parcă eram nişte lăcuste.” (Numeri 13:33)

     Zece dintre cele douăsprezece iscoade care au plecat din poporul Israel să spioneze Țara Promisă s-au întors de-acolo spunând: „am mai văzut în ea pe uriaşi… faţă de ei parcă eram nişte lăcuste.” Ceilalți doi, Iosua și Caleb, au văzut aceeași uriași, dar au crezut că datorită ajutorului oferit de Dumnezeu, uriașii pot fi cuceriți: „Haide să ne suim, şi să punem mâna pe ţară, căci vom fi biruitori!” (v. 30). Așa vorbește un învingător! Să înțelegem un lucru: Dumnezeu are un plan pentru viața ta, dar nu-l vei putea împlini până nu ești în acord cu voia și Cuvântul lui Dumnezeu! „Dar am atâtea probleme. Cum ar putea Dumnezeu să folosească un om ca mine?” întrebi tu. Apostolul Pavel a spus: „Nu că… am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-L apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus” (Filipeni 3:12). Când Dumnezeu folosește oameni imperfecți, ne face să înțelegem că numai El este sursa noastră, strategia noastră și secretul succesului nostru. Biblia ne spune: „Căci nebunia lui Dumnezeu, este mai înţeleaptă decât oamenii; şi slăbiciunea lui Dumnezeu, este mai tare decât oamenii.” (1 Corinteni 1:25). Tu ai un destin stabilit de Dumnezeu, și nu ai nici o scuză pentru a nu-l împlini! Nu poți folosi slăbiciunea ca apărare, căci Dumnezeu spune: „puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” (2 Corinteni 12:9) Nu poți folosi trecutul tău ca pe o scuză, căci Dumnezeu spune: „Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” (2 Corinteni 5:17) Nu felul în care te vede Dumnezeu este problema, ci felul în care te vezi tu te împiedică să reușești! Așadar, roagă-L pe Dumnezeu să-ți dea o percepție clară și o înțelegere proaspătă a felului în care te vede El – iubit, neprihănit, binecuvântat și privilegiat!

„Tu Te vei scula, și vei avea milă de Sion; căci este vremea să te înduri de el, a venit vremea hotărâtă pentru el.” (Psalmul 102:13)

     Toată viața ta poate fi o pregătire pentru un singur moment, pentru o singură misiune, pentru un singur scop. Tu poți decide numărul de ani necesari pentru a absolvi o facultate… Poți cunoaște efortul și timpul necesar  pentru a te realiza pe plan profesional… Dar când vorbim despre experimentarea îndurării lui Dumnezeu, El stabilește timpul. „Dar Tu, Doamne, Tu împărățești pe vecie, și pomenirea Ta ține din neam în neam. Tu Te vei scula, și vei avea milă de Sion; căci este vremea să te înduri de el, a venit vremea hotărâtă pentru el.” (Psalmul 102:12-13) O clipă de îndurare din partea lui Dumnezeu va însemna mai mult decât o viață întreagă de eforturi! În cartea sa „Still Standing: 8 Winning Strategies for Facing Tough Times” (Liniștea sufletească: 8 strategii câștigătoare în confruntarea cu necazul – n.tr.), Dr. James Merritt scrie: „Într-o întâlnire care a durat mai puțin de douăzeci de minute, Faraon l-a făcut pe Iosif prim-ministru al întregii țări, al doilea ca autoritate după el! Decizia lui Faraon l-a catapultat pe Iosif din închisoare în palat. Dumnezeu lucrează, fără să-L vedem, prin întorsături uimitoare de situații. Modalitatea prin care Dumnezeu l-a adus pe Iosif la palat a fost o groapă și o închisoare. Ca în cazul lui Iosif, ceea ce noi considerăm a fi „pietre de încercare” sunt de fapt trepte pe care Dumnezeu le folosește pentru a-Și împlini planul și a-Și atinge scopul în viețile noastre.” Ascultarea ta față de Dumnezeu este cea care aduce îndurarea Sa și credincioșia Sa în vremuri grele. „La bine și la greu, în bogăție sau în sărăcie, în sănătate sau în boală…” (vă amintiți?!) Așa că, fii credincios și mergi înainte! Dumnezeu a stabilit deja când și cum Își va arăta îndurarea față de tine!

„Laudele lui Dumnezeul să fie în gura lor, și sabia cu două tăișuri în mâna lor.” (Psalmul 149:6)

     Viața de creștin este un câmp de luptă împotriva unui dușman care dorește să ne învingă în fiecare zi. Însă Dumnezeu ne-a oferit strategii prin care putem ieși învingători – iar lauda este una dintre ele! Când armata lui Israel mergea la război, seminția lui Iuda mergea în față. Numele „Iuda” înseamnă „lauda Domnului”. Deci, când mergi la luptă, du-te cu „lauda lui Dumnezeu” în gura ta, și El va merge înaintea ta! Aceasta este strategia laudei care a răsturnat zidurile Ierihonului în fața lui Iosua și care i-a făcut pe dușmanii lui Iosafat să se ucidă unii pe alții, înainte ca lupta să înceapă măcar (vezi 2 Cronici 20:21-22). Ia decizia să-L lauzi pe Dumnezeu când te confrunți cu o situație căreia nu-i poți face față; să-ți îndrepți privirea spre El și nu spre problema ta. Poate nu te simți demn – dar El este! Poate nu te simți în stare – dar El este! Amintește-I lui Dumnezeu de promisiunile Sale. Nimic nu-L impresionează mai tare decât să-Și vadă copiii lăudându-I Numele și invocând promisiunile Sale în fața necazului. Domnul Isus a zis: „Îți voi da cheile Împărăției cerurilor, și orice vei lega pe pământ, va fi legat în ceruri, și orice vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat în ceruri.” (Matei 16:19). Lauda Îl invită pe Dumnezeu să intervină, așa că folosește-o! Și găsește pe cineva care să ți se alăture în laudă (vezi Matei 18:19). Sporește-ți astfel impactul înaintea tronului lui Dumnezeu! Biblia spune: „Pe la miezul nopții, Pavel și Sila se rugau, și cântau cântări de laudă lui Dumnezeu… Deodată… s-au deschis toate ușile…” (Faptele Apostolilor 16:25-26). Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acest îndemn: Folosește strategia laudei!

„Dar toți… au început să se dezvinovățească” (Luca 14:18)

     Domnul Isus a spus pilda unui om care a plănuit să dea un ospăț, la care a invitat mai multe persoane. Ia ascultă câteva dintre scuzele celor care nu au putut să participe. „Am cumpărat un ogor.” „Am cumpărat niște boi.” „Tocmai m-am căsătorit.” Atunci gazda a zis: „niciunul din cei poftiți nu va gusta din cina mea.” (Luca 14:24) Poate crezi că tu ești altfel, că ai un motiv întemeiat să Îi spui „nu” lui Dumnezeu. Dar crezi că merită să-ți ratezi veșnicia pentru această scuză? Când Dumnezeu îți vorbește, acesta e momentul adevărului! Atunci, fie îți iei un angajament, fie găsești o scuză. Acolo și atunci îți hotărăști soarta! Ce îți cere Dumnezeu să faci? Ce te face să eziți? Teama de eșec? Teama de a fi criticat? De obicei, teama apare sub straiele unei scuze. Și de fiecare dată când eziți sau faci un pas înapoi, mai adaugi o cărămidă la zidul care în cele din urmă te va împiedica să-ți împlinești destinul dat de Dumnezeu. Autorul John Mason spunea: „Oportunitatea se pierde deseori în deliberări.” Așa că, dacă Dumnezeu îți spune să faci ceva, apucă-L de mână și mergi înainte prin credință! Nu poți controla direcția vântului, dar prin harul lui Dumnezeu îți poți ajusta poziția pânzelor, astfel încât vântul să te ducă acolo unde trebuie să ajungi. Marele învățat și om de știință George Washington Carver a spus: „99% din eșecuri li se întâmplă omenilor care au obiceiul de a căuta scuze.” Ține minte, oportunitatea e un musafir: nu presupune că va veni și mâine. Acum e momentul – intră câtă vreme ușa e deschisă!

„Căuta să vadă care este Isus…” (Luca 19:3)

     Biblia ne vorbește despre „un om bogat, numit Zacheu, mai marele vameșilor, căuta să vadă care este Isus… A alergat înainte, și s-a suit într-un dud ca să-L vadă; pentru că pe drumul acela avea să treacă.” (Luca 19:2-4). Istoria lui Zacheu ne învață faptul că bogăția nu ne protejează împotriva imoralității. Felul în care unii oameni înstăriți s-au compromis este povestea modului în care s-au îmbogățit. Când îți calci pe conștiință, e greu să-ți mai încapi în propria piele. Când îți vinzi valorile esențiale pentru bani, succesul tău poate fi lipsit de valoare, iar sentimentul vinovăției – apăsător. Zacheu s-a luptat cu aceste lucruri: „Doamne… dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit.” (vers. 8). Dacă așa te simți și tu astăzi, Domnul Isus îți spune să faci cele trei lucruri pe care le-a făcut și Zacheu: 1) „Aleargă.” Nu mai amâna mântuirea nici măcar cu o zi! În fiecare clipă, ești la fel de aproape de veșnicie ca și cum ritmul cardiac ți-ar fi defect, sau celulele maligne. Nu te juca cu sufletul tău; împacă-te cu Dumnezeu cât mai poți! 2) „Dă-te jos.” Smerește-te! Îngenunchează la picioarele Celui care te iubește și care Și-a dat viața ca să te răscumpere. Nu contează cât de tare ai greșit: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept, ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9). 3) „Primește-L pe Hristos în casa ta.” (Luca 19:5). Cuvântul „a rămâne” înseamnă „a locui.” Refuză să mai trăiești o zi măcar fără siguranța că Isus trăiește în inima ta, că îți călăuzește pașii… și că veghează asupra tuturor grijilor tale!

„Trebuia să treacă prin Samaria…” (Ioan 4:4)

     Oare de ce spune Biblia că Domnul Isus „trebuia să treacă prin Samaria”? Pentru a o răscumpăra pe femeia căzută care avea menirea să ducă Evanghelia în Samaria pentru prima oară. Să ne gândim la situația cu care Se confrunta Domnul Isus: căldura era arzătoare, călătoria era lungă și trebuia să meargă pe jos… El știa că nu va fi bine primit acolo din cauza animozității îndelungate dintre iudei și samariteni. În zilele acelea, femeile își acopereau fața și nu aveau voie să vorbească cu bărbații din afara propriilor lor familii. Această femeie era deja subiect de discuție în cetate, deoarece avea la activ cinci divorțuri. Și atunci, de ce va fi simțit Domnul Isus că „trebuia să treacă prin Samaria”? Deoarece o vedea ca pe un diamant în stare brută. El S-a uitat dincolo de problema femeii și i-a văzut potențialul pentru Împărăția Sa. Biblia spune: „Mulți samariteni din cetatea aceea au crezut în Isus din pricina mărturiei femeii” (Ioan 4:39). Care este învățătura pentru noi, de aici? Isus nu S-a lăsat controlat de un orar; voia lui Dumnezeu și nevoile celor aflați în suferință Îl ghidau! El a fost dispus să Se abată de la drumul Său, să schimbe tradiția și să desțelenească un pământ nou pentru aceasta. Să observăm ce le-a spus Isus ucenicilor Săi după aceea: „Nu ziceți voi că mai sunt patru luni până la seceriș? Iată, Eu vă spun: Ridicați-vă ochii, și priviți holdele, care sunt albe acum, gata pentru seceriș. Cine seceră, primește o plată, și strânge roadă pentru viața veșnică; pentru ca și cel ce seamănă și cel ce seceră să se bucure în același timp.” (Ioan 4:35-36). Deci, tu ești dispus să faci ceva pentru cei căzuți?

„Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși dintre care cel dintâi sunt eu.” (1 Timotei 1:15)

     Apostolul Pavel recunoaște: „prigoneam peste măsură de mult Biserica lui Dumnezeu, și făceam prăpăd în ea” (Galateni 1:13). Pavel avea cazier. Avea pe mâini sângele unor femei și bărbați nevinovați. Cu toate acestea, Dumnezeu l-a folosit ca să scrie jumătate din Noul Testament, să pună bazele Bisericii și să ducă Numele lui Isus la curtea Cezarului. Dar tu ai fi avut încredere ca să fie conducătorul denominației tale, sau ți l-ai fi imaginat în calitate de învățător al Scripturii, prezentându-ți descoperirile pe care le-a primit din ceruri? Biblia ne spune: „Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile și de chemarea făcută” (Romani 11:29). Dumnezeu nu anulează niciodată chemarea pe care ne-a făcut-o și nu-Și retrage niciodată darurile spirituale pe care ni le oferă. Și dacă El nu ni le ia, nici noi nu trebuie s-o facem! Cum ar trebui să ne purtăm noi cu un frate sau cu o soră în Hristos, care a căzut în păcat? Cu blândețe! „Chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, voi, care sunteți duhovnicești, să-l ridicați cu duhul blândeții. Și ia seama la tine însuți, ca să nu fii ispitit și tu. Purtați-vă sarcinile unii altora, și veți împlini astfel Legea lui Hristos.” (Galateni 6:1-2). Este acest proces neplăcut, uneori? O, da! Este ușor? Nu! Apostolul Pavel spune că este o „povară”, mai ales atunci când această persoană a adus rușine familiei răscumpărate a lui Dumnezeu. Dar asta e ideea: ea face parte în continuare din familia noastră spirituală! Și lumea se uită să vadă cum ne purtăm cu ea! Dacă îi dăm deoparte pe cei care se împiedică, de ce ar crede ceilalți oameni că nu vom face la fel și cu ei? Gândește-te la asta! Dacă nu găsești har în familia lui Dumnezeu, unde în altă parte îl poți găsi? Deci, arată-ți blândețea față de cei căzuți!