CÂND ANGAJEZI PE CINEVA, ROAGĂ-TE PENTRU DISCERNĂMÂNT

„Dă… robului Tău o inimă pricepută…” (1 Împărați 3:9)

     Dr. John Maxwell a scris: „Cu ani în urmă, în timp ce vorbeam unui grup de directori, cineva m-a întrebat ce principii aplic atunci când angajez pe cineva; i-am răspuns: „Am o singură regulă: nu fac niciodată angajări!” Acest fapt le-a captat atenția. „Și iată și motivul: nu mă pricep deloc la așa ceva.” Am continuat să le detaliez: „Întrucât sunt atât de optimist și am o mare încrederea în oameni, sunt lipsit de realism. Nu contează ce steaguri roșii se ridică în timpul interviului cu un candidat, eu mă gândesc mereu că pot să ajut această persoană să se dezvolte și să reușească. Nu e o atitudine potrivită pentru o persoană care intervievează. Pentru a avea succes în acest domeniu, ai nevoie de persoane analitice – tipul acela de oameni care și-ar respinge și propriile mame, dacă nu se ridică la nivelul cerințelor. Când am renunțat să mai fac angajări, mi-am ridicat organizația la un alt nivel. Când le-am spus directorilor care umpleau încăperea că nu mă mai ocup de angajări, am observat că au reacționat negativ. Însă pe măsură ce le ofeream explicații, am constatat că apreciază faptul că îmi cunosc propria slăbiciune și mi-au respectat sinceritatea. Puține lucruri sunt mai penibile decât cineva care nu știe despre ce vorbește, inventând lucruri pe măsură ce merge mai departe și pretinzând că este expert, când nici măcar nu are vreo idee.” Dacă ai o experiență negativă privind angajarea oamenilor, delegă această sarcină celor care sunt înzestrați pentru așa ceva. Și dacă trebuie să te ocupi de asta singur, roagă-te rugăciunea lui Solomon: „Dă, deci, robului Tău o inimă pricepută… să deosebească binele de rău! Căci cine ar putea să judece pe poporul Tău, pe poporul acesta aşa de mare la număr!”

ELIBERAREA DIN ROBIE (2)

„I-a scos din întuneric şi din umbra morţii, şi le-a rupt legăturile.” (Psalmul 107:14)

     Dumnezeu este implicat în eliberarea oamenilor, inclusiv (sau în primul rând) moral și spiritual. Când iudeii au fost legați, „au strigat către Domnul, şi El i-a izbăvit din necazurile lor.” (v. 13). Domnul Isus încă eliberează oameni și azi, ori „dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi.” (Ioan 8:36). Așadar, urmează acești pași către libertate: 1) Strigă către Domnul. El a spus: „Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima.” (Ieremia 29:13). Strigătul iudeilor a fost un strigăt repetat al inimii, iar Dumnezeu răspunde încă strigătelor din inimă. Eliberarea începe prin recunoașterea totală a dependenței de El. În loc să încerci să te descurci de unul singur, Biblia spune: „aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.” (1 Petru 5:7). 2) Hrănește-ți sufletul din punct de vedere spiritual. Domnul Isus a spus: „Eu sunt Pâinea vie… Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac” (Ioan 6:51). Pe măsură ce te hrănești din Cuvântul lui Dumnezeu și-ți împărtășești stările și problemele în rugăciune, El îți va ușura povara și îți va sătura sufletul. El a venit ca să dea „robilor de război slobozirea… și să dea drumul celor apăsaţi” (Luca 4:18). Pune-ți timp deoparte pentru a citi Cuvântul lui Dumnezeu. Meditează asupra lui, până înțelegi cum să-l aplici la viața ta. Cunoașterea fără punerea în practică este inutilă. Pentru a fi liber, trebuie să te hrănești zilnic din Scriptură și să pui în practică în fiecare împrejurare ce ai învățat. „Ferice de omul care… îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui!” (Psalmul 1:1-2). Fă lucrul acesta în fiecare zi, și vei fi eliberat!

ELIBERAREA DIN ROBIE (1)

„M-am pogorât ca să-l izbăvesc…” (Exodul 3:8)

     Timp de patru sute de ani, iudeii au fost robi ai stăpânilor lor egipteni, care i-au oprimat și „le-au făcut viaţa amară” (Exodul 1:14). Putem înțelege mai bine sentimentele lor de neputință când ne gândim la domenii din propria noastră viață, în care ne luptăm cu obiceiuri. Fie că e vorba despre mâncare, alcool, droguri, despre adulter, bani sau relații abuzive, cu toții am experimentat un sentiment de neajutorare în încercările noastre repetate de-a ne elibera. Eșecul poate produce o deznădejde cronică, astfel încât să renunțăm să mai încercăm. Zdrobit și prăbușit, Israel a strigat către Domnul, iar El a răspuns: „Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt şi am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui; căci îi cunosc durerile” (Exodul 3:7). Să observăm cum Și-a extins Dumnezeu compasiunea asupra lor: „M-am pogorât ca să-l izbăvesc din mâna Egiptenilor şi să-l scot din ţara aceasta şi să-l duc într-o ţară… unde curge lapte şi miere” (v. 8). Dumnezeu S-a hotărât să-i izbăvească – și El poate să facă același lucru și pentru tine astăzi. Izbăvirea lui Israel a necesitat înjunghierea unui miel de Paște. Sângele lui a fost turnat pe ușiorii ușii și îngerul morții n-a intrat în casă. Biblia spune: „Hristos, Paştele noastre, a fost jertfit.” (1 Corinteni 5:7). Domnul Isus Hristos, mielul nostru de jertfă, Și-a vărsat sângele pentru a ne elibera de tot ceea ce ne ține robi. Care este lupta ta astăzi? Poți fi eliberat din robie – nu prin propriile tale eforturi trecătoare, ci prin încrederea în Dumnezeul care răspunde strigătelor poporului Său.

SFATURI UTILE PENTRU O CĂSNICIE FERICITĂ

„Inima bărbatului se încrede în ea…” (Proverbele 31:11)

     Dacă vă doriți o căsnicie fericită, iată două lucruri pe care nu trebuie să le treceți cu vederea: 1) Nu-ți înjosi niciodată soțul sau soția în public. Când faci asta, te înjosești pe tine însuți. Solomon scrie: „Cine poate găsi o femeie cinstită? Ea este mai de preţ decât mărgăritarele. Inima bărbatului se încrede în ea, şi nu duce lipsă de venituri. Ea îi face bine, şi nu rău, în toate zilele vieţii sale” (v. 10-12). Cineva a spus: „Înainte de a critica gusturile soțului tău sau ale soției tale, adu-ți aminte că el sau ea te-a ales pe tine!” Cu toții avem anumite obiceiuri, zbateri, slăbiciuni, fantezii, amintiri din copilărie, nevoi nerostite și dorințe ascunse adânc în noi. Dorința noastră de a avea pe cineva în care să avem încredere este profundă și neschimbătoare. De aceea Dumnezeu a conceput căsnicia ca pe un adăpost sigur într-o lume periculoasă. Dacă nu poți avea încredere în soțul sau soția ta, atunci în cine poți avea încredere? 2) Stabiliți-vă mereu vise și obiective comune. Astăzi cuplurile divorțează într-un ritm tot mai alarmant, la un interval cuprins în medie între șaptesprezece și douăzeci și cinci de ani de la căsătorie. Știți de ce? Lucrul acesta se întâmplă de obicei când ultimul copil termină colegiul sau facultatea și pleacă de acasă. Atunci rămân doar cei doi. Dacă v-ați petrecut tot timpul concentrându-vă asupra copiilor și v-ați neglijat unul pe celălalt, poate vă veți trezi într-o dimineață și veți simți că locuiți cu un străin. Deci cum se poate evita lucrul acesta? Având scopuri și vise spre care vă îndreptați amândoi în viață. Nu uitați, sunteți mai mult decât părinți: sunteți oameni, și Dumnezeu are un plan pentru viața voastră de cuplu. Dacă nu l-ați descoperit încă, discutați despre asta, apoi rugați-vă și cereți-I lui Dumnezeu să vi-l descopere. Aceasta este o rugăciune la care El va răspunde!

CE MESAJ ÎȚI TRANSMITE DUMNEZEU?

„Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu…” (Romani 8:28)

     Romancierul A.J. Cronin a fost medic timp de zece ani și a făcut un ulcer gastric ce necesita odihnă totală. Așa că s-a dus la o fermă din munții Scoției ca să se recupereze. El a scris apoi: „Primele zile de timp liber au fost destul de plăcute, dar în scurt timp, lipsa forțată a activității de la ferma Fyne a devenit insuportabilă… deseori în mintea mea se contura vaga iluzie că m-aș putea apuca de scris. De fapt, m-am gândit la subiectul unui roman: povestea tragică unui bărbat egoist și mândru. În dormitorul meu rece și curat de la etaj, se aflau o masă veche de lemn și un scaun foarte tare. În dimineața următoare m-am trezit că stau pe acest scaun în fața unui caiet de notițe neînceput, care stătea deschis pe masă… conștient că în afara prescripțiilor și rețetelor medicale, eu nu scrisesem niciodată ceva semnificativ, în toată viața mea. Acest gând descurajator mi-a trecut prin minte în timp ce-mi luam stiloul. Cu toate acestea, am început.” Chiar dacă Cronin s-a luptat să scrie cinci sute de cuvinte pe zi și a ajuns să-și arunce prima ciornă în mormanul de gunoi de la fermă, a reușit să termine romanul „Castelul pălărierului”. Cartea a fost tradusă în douăzeci și două de limbi, vândută în cinci milioane de exemplare, ecranizată și pusă în scenă. Lumea a pierdut un medic, dar a câștigat un scriitor important. Când Dumnezeu îți dăruiește un vis, uneori circumstanțele necesare pentru a-l duce la îndeplinire nu-ți vor fi pe plac. În cazul lui Iosif, a fost vorba despre trădare și închisoare pe nedrept. Însă de asta a fost nevoie pentru a putea fi pe tronul Egiptului. Așadar, întreabă-L pe Dumnezeu: „Ce îmi spui sau ce încerci să-mi arăți în această situație în care mă găsesc?”

SPUNE „BUN VENIT” ÎNCERCĂRILOR (3)

„Pentru că ai făcut lucrul acesta… te voi binecuvânta” (Geneza 22:16-17)

     Dumnezeu i-a zis lui Avraam: „Pentru că… n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu… îţi voi înmulţi foarte mult sămânţa, şi anume: ca stelele cerului.” Isaac a reprezentat visul de o viață al unei femei sterpe pe nume Sara și al unui bărbat fără vlagă pe nume Avraam. Dar cu cât Dumnezeu te binecuvântează mai mult, cu atât este mai greu să faci în așa fel încât acea binecuvântare să nu devină un idol în viața ta. Banii pot fi cel mai bun exemplu. Cu cât câștigi mai mulți bani, cu atât mai greu este să te încrezi în Dumnezeul cel Atotputernic, și cu atât este mai ușor să te încrezi în banul atotputernic. Nu-i așa că este ironic faptul că pe dolarul american este tipărit „În Dumnezeu ne încredem” – când de fapt banul este lucrul din cauza căruia ne este cel mai greu să ne încredem în Dumnezeu? Dacă ești binecuvântat din punct de vedere financiar, lucrul acesta este un dar de la Dumnezeu (vezi Deuteronomul 8:18). Însă Dumnezeu nu ne binecuvântează financiar pentru a folosi banii în mod egoist. El ne binecuvântează pentru a putea fi o binecuvântare mai mare pentru alții (vezi Geneza 12:2). În realitate, lucrul de care ești dispus să te desprinzi, determină ceea ce Dumnezeu dorește să-ți încredințeze. El vrea să te aducă în punctul în care îți găsești identitatea în Persoana căreia îi aparții și nu în propria ta persoană. Îți poți fundamenta identitatea pe o mie de lucruri: diplomele pe care le-ai obținut, funcțiile pe care le deții, salariul pe care îl câștigi etc. Dacă însă identitatea ta se întemeiază pe orice este trecător, atunci identitatea ta este fundamentată greșit. Există o singură temelie solidă: Domnul Isus Hristos. Așadar, ce se interpune între tine și Dumnezeu? Ce îți hrănește eul? Unde îți găsești siguranța în afara lui Hristos? Asta trebuie să așezi astăzi pe altar. 

SPUNE „BUN VENIT” ÎNCERCĂRILOR (2)

„A legat pe fiul său Isaac şi l-a pus pe altar” (Geneza 22:9)

     Avraam l-a considerat pe Isaac ca pe un dar special de la Dumnezeu. Însă darurile oferite de Dumnezeu pot fi lucruri minunate, sau lucruri periculoase. Cum vine asta? Păi, pe măsură ce cultivăm darurile pe care ni le-a dat Dumnezeu, se poate întâmpla să ne bizuim pe ele mai mult decât ne bizuim pe Dumnezeu. În acel moment, cea mai mare calitate a noastră devine cel mai mare defect al nostru. Dumnezeu i-a dat lui Lucifer o înfățișare frumoasă și o voce frumoasă. Acele daruri au fost folosite inițial pentru a-L glorifica pe Dumnezeu. Apoi Lucifer s-a uitat în oglindă și a început să reflecteze la propria sa frumusețe. El a glorificat darul care i s-a dat, în loc să-L glorifice pe Dumnezeu! Învățătura pe care o putem primi din căderea lui Lucifer este aceasta: orice lucru pe care nu-l transformi în laudă la adresa lui Dumnezeu se transformă în mândrie. Pentru noi, lucrul acesta e o problemă, pentru că „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi.” (Iacov 4:6). În loc să-i aducă laudă lui Dumnezeu, Lucifer și-a hrănit eul. Dorința lui păcătoasă de a fi înălțat a fost cea care l-a condus pe Lucifer la cădere. Care sunt cele mai mari daruri pe care ți le-a dat Dumnezeu? Care sunt cele mai memorabile ocazii pe care ți le-a creat Dumnezeu? Ce vise mărețe a pus Duhul Sfânt în sufletul tău? Acesta este „Isaacul” tău. Trebuie să-ți iubești Isaacul și să-l celebrezi, dar el nu trebuie lăsat niciodată să ia locul lui Dumnezeu în viața ta. Uneori visele rânduite de Dumnezeu nu sunt doar născute, ele trebuie să fie renăscute. Dacă devin mai importante decât Dumnezeu, trebuie să le jertfești de dragul sufletului tău. Trebuie să le pui pe altar și să le sacrifici. Uneori visul tău trebuie să moară, înainte să poată învia spre slava lui Dumnezeu! 

SPUNE „BUN VENIT” ÎNCERCĂRILOR (1)

„Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam” (Geneza 22:1)

     Biblia spune: „Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam… Dumnezeu i-a zis: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria şi adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ţi-l voi spune Eu.” Avraam… a pornit spre locul pe care i-l spusese Dumnezeu” (v. 1-3). Tu spui: „De ce-ar vrea Dumnezeu să mă pună la încercare?” Mai întâi, pentru a-Și dovedi credincioșia față de tine. În al doilea rând, pentru a-ți da ocazia să-ți dovedești credincioșia față de El. Încercările din viața ta reprezintă temeiul prin care Dumnezeu îți cere explicații. Ele sunt modalitatea prin care poți ajunge la nivelul următor în Împărăția Sa. În acea zi, Avraam a dovedit că nu iubește nimic mai mult decât pe Dumnezeu! Aceasta a fost ziua în care Dumnezeu i S-a prezentat lui Avraam drept Jehova Jireh, „Domnul care poartă de grijă”. Numai când îți pui credința în practică vei descoperi credincioșia lui Dumnezeu. De aceea Dumnezeu îți va pune credința la încercare. Încercările vor deveni din ce în ce mai grele pe măsură ce miza crește. Încercările au în centru lucrurile care sunt de maximă importanță pentru tine. Cum îți definești identitatea? Care sunt lucrurile care îți dau siguranță? Acelea sunt „Isaacul” tău. Dumnezeu te va testa pentru a Se asigura că identitatea și siguranța ta se găsesc numai în El. Firește, El Se va ocupa de lucrul în care te încrezi mai mult decât în El, până când îl vei pune pe altar. Nu-ți face griji: nu va trebui să trăiești cu teama că Dumnezeu vrea să-ți ia tot ce e mai important pentru tine. Dar dacă darul ajunge vreodată să fie mai important decât Dătătorul, atunci exact lucrul pe care ți l-a dat Dumnezeu pentru a sluji scopului Său îi subminează planul pe care îl are pentru viața ta. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu Se va ocupa de el. Deci, dovedește-ți credincioșia în încercare!

BARABA – ȘI TU

„La moarte cu omul acesta, şi slobozeşte-ne pe Baraba!” (Luca 23:18)

     Biblia spune: „Ei au strigat cu toţii într-un glas: „La moarte cu omul acesta, şi slobozeşte-ne pe Baraba!” Baraba fusese aruncat în temniţă pentru o răscoală, care avusese loc în cetate, şi pentru un omor.” (v. 18-19). La fel ca Baraba, și noi merităm să murim pentru păcatele noastre. Suntem înconjurați de zidurile propriei noastre închisori, îmbâcsite de teamă, ură și durere. Suntem încarcerați în trecutul nostru, în alegerile noastre vinovate, în mândria și egoismul nostru. Am fost găsiți vinovați. Stăm pe podeaua unei celule prăfuite așteptând momentul final. Se aude ecoul pașilor temnicerului nostru între zidurile de piatră. Cu capul între genunchi, nu ridicăm privirea când deschide ușa; nu ridicăm privirea când începe să vorbească. Știm ce va spune: „E timpul să plătești pentru păcatele tale.” Dar… auzi altceva: „Ești liber să pleci. L-au luat pe Isus în locul tău!” Se deschide ușa și gardianul răcnește: „Ieși afară!” Și ne trezim în lumina soarelui de dimineață, fără cătușe, cu greșelile iertate, întrebându-ne: „Ce s-a întâmplat?” A fost… Harul! Hristos ți-a luat păcatele. Pe toate! Și unde le-a dus? În vârful unui deal numit Golgota! „Sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus. Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire” (Romani 3:24-25). Dumnezeu te iubește, te iartă și are un plan minunat pentru viața ta. Așa că, vino la El – astăzi!

OPERAȚIUNEA ANDREI

„Andrei… a găsit pe fratele său Simon, şi i-a zis: „Noi am găsit pe Mesia.” Şi l-a adus la Isus” (Ioan 1:40-42)

     Când și-a început lucrarea de propovăduire a Evangheliei, Billy Graham a făcut un plan și a mobilizat toți creștinii din zonă. Fiecare trebuia să-și aducă prietenii și rudele nemântuite la întâlnirile de evanghelizare. Așa că echipa lui Graham a pus la cale „Operațiunea Andrei”, un plan simplu prin care membrii bisericii și-au făcut liste cu prietenii lor nemântuiți, au început să se roage pentru ei și i-au invitat la cruciadele lui Billy Graham pentru a auzi Evanghelia. De ce au denumit-o „Operațiunea Andrei”? Pentru că de fiecare dată când îl vedem pe Andrei în Evanghelia lui Ioan, el aduce pe cineva la Hristos. Mai întâi, și-a adus fratele, pe Petru. Apoi, în Ioan capitolul șase, a dus la Isus un băiat care avea cinci pâini și doi pești. Iar în Ioan capitolul 12, împreună cu Filip a condus un grup de greci la Hristos. Și tu poți face la fel. Cu ani în urmă, un creștin novice, pe nume Albert McMakin, în vârstă de douăzeci și patru de ani, și-a încărcat camioneta cu prieteni și i-a dus în fiecare seară la o campanie de evanghelizare din oraș. Probabil nu ai auzit niciodată numele McMakin. Dar poate că ai auzit despre unul din pasagerii din camioneta lui, un tânăr care s-a convertit la Hristos în acea săptămână: Billy Graham. Andrei l-a adus pe fratele său Petru la Hristos, iar Petru a ajuns să aducă la Hristos mulțimi de oameni. S-ar putea ca persoana căreia îi împărtășești despre Domnul Isus, sau pe care o aduci la biserică, să fie folosită de Dumnezeu pentru a face lucruri pe care nu le-ai fi crezut cu putință. Și dacă îți vei face partea, Dumnezeu va face restul!