„Domnul se uită la inimă.” (1 Samuel 16:7)

     Pastorul și autorul John MacArthur spunea: „Demascarea Legii făcută de Domnul Isus dă o lovitură devastatoare minciunii că imaginea este totul. Păcatul ascuns este oribil deoarece: 1) Dumnezeu vede inima. De fapt, dacă am înțelege că El este singurul nostru auditoriu, am fi mai puțin înclinați să-l ascundem. Este o nebunie să minimalizezi păcatul ținându-l în domeniul privatului. E o nebunie de două ori mai mare să crezi că ești mai bun pentru că păcătuiești în privat, și este culmea nebuniei să ascunzi acest fapt. „Cine îşi ascunde fărădelegile, nu propăşeşte” (Proverbe 28:13). 2) Gândurile păcătoase au aceeași origine ca faptele păcătoase. Când Domnul Isus a spus că ura poartă aceeași vină ca uciderea și că pofta este esența adulterului, El nu a vrut să spună că nu există nicio diferență de grad. El a spus că o persoană plină de pofte nu are niciun drept să se considere superioară unei persoane adulterine. Când cineva are astfel de gânduri dovedește că este capabil de fapte imorale, iar în ce-l privește pe cel ce își urăște fratele, crima a prins deja contur în inima lui. 3) Ipocrizia adâncește păcatul ascuns. De ce? Pentru că îl acoperă! Domnul Isus a numit ipocrizia „aluatul fariseilor” (Luca 12:1), pentru că dospește ca aluatul. Îți adoarme conștiința și pregătește drumul pentru alte păcate ce dăunează caracterului. Când cineva încearcă să-ți spună că înfățișarea este totul – nu-l crede! Viața ta secretă este un test al caracterului tău: „căci el este ca unul care îşi face socotelile în suflet.” (Proverbe 23:7). Dacă vrei să știi cine ești cu adevărat, uită-te la viața ta privată. Apoi, uită-te în oglinda Cuvântului lui Dumnezeu – și lasă-L pe El să dezvăluie și să corecteze gândurile și intențiile din inima ta.” Amin?

„Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.” (Psalmul 32:5)

     David a spus: „Ţi-am mărturisit păcatul meu… Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.” Julie Ann Barnhill, din care cităm azi a patra zi consecutiv, scria: „Dacă ai obosit să te mai prefaci că ții totul sub control, e timpul să treci la fapte. Prea multă vreme, femeile creștine au crezut că sunt singurele care se confruntă cu probleme rușinoase, cu regrete dureroase și cu mizerii familiale. Odată ce ne deschidem spre Dumnezeu, noi și ceilalți, experimentăm o pace și o libertate care ne înviorează. O femeie mi-a scris: „La optsprezece ani am făcut un avort. Nu știa nimeni. Ani de zile am marcat acea dată în calendar și am jelit copilul de care nu a știut nimeni și am deplâns tânăra care a purtat vina de una singură. Dar, ajunge! Acum știu că nu sunt singură și pentru prima dată în viața mea cred cu adevărat că Dumnezeu este mai mare decât secretul meu – și El este gata să ierte.” Păcatele ascunse și nemărturisite blochează puterea lui Dumnezeu. Odată ce sunt aduse la lumina dragostei lui Dumnezeu, ele își pierd controlul. Totuși, trebuie să ținem cont de câteva lucruri, atunci când dorim să ne deschidem față de cineva: 1) Dacă acea persoană spune mai departe lucrurile pe care alții i le-au împărtășit cu încredere, ghici cine urmează să se simtă vorbit pe la spate? 2) Ferește-te de cel care oferă sfaturi deși nu i-ai cerut, apoi se simte ofensat când sunt ignorate! 3) Stai departe de oricine încearcă să te „repare” spunându-ți că nu ar trebui să îți faci griji pentru secretele tale. În schimb, caută o persoană care: a) are bun simț și știe când să se retragă și/sau când să meargă mai departe atunci când ești supărat; b) este deschisă cu privire la propriile sale frământări; c) este grabnic la ascultare și încet la vorbire; d) își întărește vorbele și sfaturile cu adevăruri biblice.”

„Ai tăi vor zidi iarăşi pe dărâmăturile de mai înainte, vei ridica din nou temeliile” (Isaia 58:12)

     Astăzi vom vorbi despre alte două minciuni folosite de Satan. După cea dintâi („Nimeni n-a mai făcut așa ceva, ești pierdut!”), minciuna numărul doi: „Dumnezeu nu te va mai folosi”! Iată ce afirmă Julie Ann Barnhill: „Femeile tânjesc ca viețile lor să conteze pentru ceva mai măreț decât mărimea hainelor sau calificările actuale dintr-un CV. Cu toate acestea, de multe ori ne judecăm prin prisma acestor standarde superficiale. Gândește-te la toate acele momente în care te-ai privit în oglindă și ai disprețuit femeia care se uita la tine; momentele în care ai crezut minciuna că din cauza greșelilor tale Dumnezeu nu te poate folosi. Eu sunt dovada vie că El ne poate folosi și ne folosește în ciuda greșelilor noastre din trecut. David a spus: „Ţi-am mărturisit păcatul meu… Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.” (Psalmul 32:5) Oricâte-ar fi de multe sau de mari, păcatele tale nu pot pune un zid de despărțire între tine și dragostea lui Dumnezeu – dacă le mărturisești și cauți iertare! Adevărurile lui Dumnezeu pot risipi înșelătoria dușmanului. Bazează-te pe această promisiune: „Domnul… îţi va sătura sufletul chiar în locuri fără apă… Ai tăi vor zidi iarăşi pe dărâmăturile de mai înainte, vei ridica din nou temeliile.” (Isaia 58:11-12). Minciuna satanică numărul trei: „Când ceilalți vor afla ce ai făcut, ei n-or să te mai iubească, nu te vor înțelege și nu te vor ierta niciodată pentru ce ai făcut!” Poate unii pe care i-ai considerat prieteni te vor părăsi. Mie mi s-a întâmplat. Prietenii m-au lăsat baltă când au aflat adâncimea păcatelor mele. Și eu mi-am părăsit o prietenă când am aflat detalii stânjenitoare din viața ei. Prietenii vin și pleacă, dar prietenul adevărat îți este alături la fel ca familia (vezi Proverbe 17:17). Eu nu am fost credincioasă prietenei mele, dar Domnul Isus este întotdeauna credincios. El ne-a promis mereu că nu ne va părăsi. Chiar dacă „suntem necredincioşi, totuşi El rămâne credincios, căci nu Se poate tăgădui singur.” (2 Timotei 2:13).

„Cine îşi ascunde fărădelegile, nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele, capătă îndurare.” (Proverbe 28:13)

     Continuăm cu un alt extras din scrierile unei autoare și conferențiar de succes, Julie Ann Barnhill: „Tatăl minciunilor (Ioan 8:44) dorește ca noi să credem că există lucruri pe care le-am făcut și care pun capăt dragostei lui Dumnezeu pentru noi. Și de multe ori înghițim vreo trei dintre minciunile lui preferate. Minciuna numărul unu: „Ești singura persoană care a făcut așa ceva vreodată!” Puține lucruri mă pot trimite pe drumul condamnării și vinei așa cum o fac problemele legate de mânie… Deși în afară lăsam impresia că sunt o persoană cumpătată, am știut limitele verbale și fizice pe care le-am încălcat în spatele ușilor închise. Am mărturisit lucrul acesta prietenilor, sperând să aud că nu sunt singura. Dar a existat o tăcere de mormânt… și dușmanul mi-a șoptit: „Ți-am spus eu că nimeni altcineva n-a mai făcut așa ceva! Ești fără scăpare!” Am crezut asta… până când Dumnezeu m-a făcut să mă întorc la adevărurile biblice pe care le-am învățat și pe care le-am crezut din copilărie: a) Dacă îmi mărturisesc greșelile, El mă va ierta de fiecare dată; b) Dacă Îi dau voie, El îmi va schimba modul de gândire și mă va întări ca să fac ceea ce este bine; c) Și chiar dacă dau greș, Domnul Isus rămâne credincios; e imposibil ca El să nu fie așa. Trei ani mai târziu, în fața unei săli ticsite de oameni, le-am spus sutelor de mame până unde am ajuns, și le-am asigurat că nu sunt singurele care au spus, au făcut și au gândit lucruri pentru care s-au învinovățit singure. Femeile s-au așezat la rând ca să discute cu mine. Unele au stat liniștite cu capetele plecate, iar altele s-au luptat ca să-și păstreze cumpătul în timp ce minciunile dușmanului erau demascate și anulate. Nu mă satur niciodată să aud o altă persoană spunând: „Mulțumesc că ai fost sinceră!” Domnul mi-a arătat că nu sunt singura care a făcut lucrurile pe care le-am făcut.” Aceasta este adevărata libertate!

„Nu este nimic acoperit, care nu va fi descoperit, nici ascuns, care nu va fi cunoscut.” (Luca 12:2)

     Julie Ann Barnhill, conferențiar și scriitor motivațional, scria: „Am tendința să-mi ascund păcatele ca să nu le știe nimeni. Aproape tot timpul am reușit să scap ținând 99,9% din aceste lucruri ascunse. Ca om care merge la biserică și care lasă impresia că gestionează o familie fericită, am evitat să atrag atenția celorlalți față de partea întunecată a vieții mele – însă cu un preț mare. Minciuna despre cheltuielile pe care le făceam a dus la probleme financiare în căsnicia mea. Invidia m-a lăsat fără prieteni și fără mulțumire. Mânia adolescenței care m-a făcut să trec prin episoade de auto-mutilare a explodat după mai mulți ani într-o mânie abuzivă față de copiii mei. Și când alcoolul mi-a făcut cu ochiul în perioadele de singurătate și de depresie, i-am cedat. Poate vă gândiți: „Ne-ai destăinuit câteva secrete din viața ta – dar ele nu se compară cu ale mele!” Ideea nu este să vedem cine are cele mai îngrozitoare secrete; noi trebuie să acceptăm adevărul că nu suntem singuri în locurile noastre secrete… Confesiunea de dragul confesiunii se transformă foarte ușor în momente de tabloid, precum talk-show-rile de la televizor. Nu e suficient să te destăinui. Mărturisirea autentică duce la o iertare radicală care este disponibilă numai prin Hristos. Ea acoperă orice lucru am fi făcut, indiferent cât de rău este. Domnul Isus ne cunoaște secretele și acestea nu-L vor împiedica niciodată să ne iubească. Păcatele ascunse pot, totuși, să creeze o barieră între noi și viața fără rușine pe care ne-o dorește El. Când ne mărturisim păcatele, noi putem căpăta răscumpărare, salvare și viață veșnică. De asemenea ne putem confesa unor prieteni de încredere ca să putem experimenta realitatea vindecării divine și în relațiile cu cei pe care îi iubim.”

„Creşteţi-i, în mustrarea şi învăţătura Domnului.” (Efeseni 6:4)

     Suntem mereu șocați de relatările despre copii care ucid profesori și colegi din școală și apoi întorc arma spre ei înșiși. Doi băieți, de doisprezece și treisprezece ani, au omorât în bătaie un om în fața unui magazin numai pentru plăcerea de a-l vedea murind. Un alt băiat a împușcat un om aflat în mașina oprită la stop. Când a fost întrebat de ce, el a răspuns: „Pentru că s-a uitat la mine.” Care este cauza tuturor acestor fapte? Orele petrecute urmărind filme violente? Accesul tot mai ușor la procurarea unei arme? După cercetări amănunțite, oamenii de știință au ajuns la concluzia că violența comportamentală este deseori legată de abuz și neglijență în copilăria timpurie. Când un bebeluș petrece peste trei zile în scutece murdare sau când copiii sunt arși, bătuți sau ignorați, sângele lor se umple cu hormoni de stres – printre care cortizolul și adrenalina. Acești hormoni bombardează și afectează creierul copiilor. Așa că, pentru tot restul vieții, ei nu vor gândi și nu vor simți la fel ca ceilalți. De fapt, ei pierd capacitatea de a empatiza cu cei care suferă. Aceleași cercetări au demonstrat că bebelușii, copiii mici sunt incredibil de vulnerabili între naștere și vârsta de trei ani. Dacă familiile nu-i protejează, dacă nu-i iubesc și nu au grijă de ei, societatea va plăti un preț incredibil în anii care vor urma. Biblia folosește cuvântul „creșteți”. Semnificația lui este a iubi, a proteja, a încuraja, a face complimente și a încerca să scoți ce e mai bun din copilul tău. Deci, crește-ți copiii în ascultarea Domnului!

„Cum a iubit şi Hristos Biserica…” (Efeseni 5:25)

     Se spune că o mamă și-a trezit fiul într-o duminică dimineața și i-a zis: „Ridică-te odată din pat, iar ai întârziat la biserică!” El a răspuns: „Nu vreau să merg. Nu am prieteni acolo, muzica e îngrozitoare și serviciile sunt plictisitoare!” Femeia a zis: „Dar trebuie să mergi, doar ești pastorul lor!” Serios vorbind, de ce trebuie să mergem la biserică? Pentru că „Hristos a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată fără zbârcitură” (Efeseni 5:25-27). Pastorul și președintele emerit al Universității Taylor, Dr. Jay Kesler ne oferă cinci motive pentru care să mergem la biserică: 1) Biserica este singura organizație care încă se ocupă de probleme precum mântuire, moarte, judecată, har, sens, rai și iad. 2) Biserica aduce valoare și demnitate vieții omenești. Trăim într-o cultură seculară care contribuie la sentimentul omniprezent al lipsei de valoare. Biserica contracarează acest mesaj negativ prin predicarea dragostei și acceptării lui Dumnezeu. 3) Biserica ne oferă o busolă morală și spirituală. Societatea respinge și a revizuit adevărurile absolute, îmbrățișând relativismul, dar Biserica este așezată pe temelia veșnică a Cuvântului lui Dumnezeu. 4) Biserica este locul în care găsim compasiune, vindecare și o comunitate în care ne găsim rostul! Acolo suntem cu toții egali, iar Duhul lui Dumnezeu adună și întrețese credincioșii laolaltă, garantându-ne „intrare liberă la Tatăl” (Efeseni 2:18). 5) Spre deosebire de alte instituții, Biserica a motivat inițiativele cele mai de durată, mai lipsite de egoism, mai esențiale și mai curajoase de pe pământ. Lucruri precum misiuni, școli, spitale, cantine, orfelinate, centre de reabilitare… De ce să mergem la biserică? Pentru că Domnul Isus iubește Biserica – deci, și noi ar trebui s-o iubim!

„Aduceţi-vă aminte… de cei chinuiți” (Evrei 13:3)

     Biblia ne spune: „Stăruiţi în dragostea frăţească.” (Evrei 13:1). Apoi ne dă detalii: „Aduceţi-vă aminte de cei ce sunt în lanţuri, ca şi cum aţi fi şi voi legaţi cu ei.” În 18 aprilie 2007, trei creștini din Turcia au fost uciși pentru convingerile lor. Necati Aydin a fost unul dintre ei. Avea treizeci și cinci de ani și era pastor în orașul Malatya… Max Lucado ne spune povestea lui: „Când Necati a ajuns la birou, cei doi colegi ai săi aveau deja vizitatori: cinci tineri care-și exprimaseră „interesul” pentru credința creștină. Însă aceștia aveau la ei nu doar întrebări, ci și arme, cuțite, funii… Atacatorii și-au etalat armele și i-au spus lui Necati să rostească rugăciunea islamică a convertirii: „Nu este alt Dumnezeu decât Alah și Mohamed este profetul său.” Când Necati a refuzat, a început tortura. Timp de o oră de agonie, după ce i-au legat, atacatorii i-au interogat și i-au tăiat pe creștini. În cele din urmă, cu poliția la ușă, au tăiat gâtul victimelor. Ultimul cuvânt care s-a auzit din birou a fost strigătul unui creștin statornic: „Mesia! Mesia!” Astfel de relatări au darul să ne facă să tăcem. Aglomerația din traficul de azi-dimineață nici nu mai merită să fie pomenită. Astfel de relatări ne fac să ne întrebăm: ‘Eu aș accepta sacrificiul? Eu aș striga Mesia! Mesia? Aș renunța la viața mea?’” Așadar, când ne pomenim că ne văicărim de lucruri frivole, ar trebui să ne punem semne de întrebare. Biblia ne învață să ne rugăm pentru frații creștini care suferă în toată lumea, „ca și cum am suferi și noi cu ei”!

„Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme” (Evrei 13:6)

     Să ne uităm la încă două temeri frecvente: 1) Teama de a nu fi suficient de bun; nu vorbim aici despre a fi la fel de bun ca alții, ci despre a fi tu însuți! Nu te mai compara cu alții, ci, în schimb, petrece-ți timpul descoperind calitățile pe care Dumnezeu le-a pus în tine. Te-ai născut cu un scop și acest scop poate fi diferit de tot ce ai întâlnit până acum. 2) Teama de a nu fi acceptat. Aceasta este o cauză puternică a singurătății din societatea de azi. Iar Internetul nu a rezolvat problema pentru că în adâncul nostru, toți tânjim după intimitate, nu după informație. Ai fi surprins să știi cât de mulți oameni se duc acasă într-un apartament gol, iau cina singuri, se uită la televizor și se duc la culcare singuri. Chiar și când ești înconjurat de mulțime, te poți simți izolat – o insulă în mijlocul oceanului. Dar, în realitate, nu trebuie să fie așa – mai ales dacă faci parte din familia răscumpărată a lui Dumnezeu! Cheia acceptării tale de către ceilalți este să accepți alți membri ai familiei tale. Când îi lași să intre în lumea ta personală, vei descoperi că și ei te vor primi într-a lor. Analizează-ți viața ta prezentă. Nu te vede nimeni când faci asta, iar persoana care va beneficia cel mai mult de acest lucru ești tu! Oamenii nesiguri vor fi cel mai greu de abordat pentru că ei sunt disperați să ascundă ceea ce au impresia că este neadecvat și că reprezintă eșecuri. Dacă ai nevoie de ajutorul unui consilier, al unui doctor sau al unui pastor, nu ezita să-l cauți, să-l ceri, să-l primești! Astăzi, ridică-te și spune: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme că voi fi respins sau că nu sunt suficient de bun.”

„El nu se teme de veşti rele, ci inima lui este tare, încrezătoare în Domnul.” (Psalmul 112:7)

     Astăzi vom vorbi despre una dintre cele mai obișnuite temeri și despre modul în care o putem învinge: teama de eșec. Ea este cea care apare cel mai adesea și ne împiedică să ducem la îndeplinire orice misiune sau viziune ne-ar putea da Dumnezeu. Dacă privim atent la consecințele reale ale eșecului, ar trebui să ne mire și să ne amuze puterea pe care o exercită. Oameni buni, greșelile nu doar că nu ne ucid, dar ele sunt un instrument prin care suntem modelați și care ne fac mai buni! Ce dacă faci o greșeală în timpul unei prezentări? Nimeni nu te va împușca, nu? Și ce dacă nu primești notă bună la un proiect sau examen, ori dacă greșești la calcule? Toți ne dorim să fim perfecți, dar în realitate toți avem defecte. De fapt, teama irațională de eșec dă naștere la mult mai multe erori pe termen lung. Când oamenii refuză să accepte posibilitatea că greșesc, de obicei sunt reticenți față de situația ca altcineva să le verifice munca sau să revizuiască proiectul la care lucrează. În consecință, ei ajung să facă și mai multe alegeri nefericite și greșeli, iar asta le alimentează starea de instabilitate în care se găsesc. Calea spre succes trece prin multe eșecuri. Faptul că greșești nu te face un ratat, însă renunțarea da; faptul că nu înveți din greșeli, și că refuzi să te ridici atunci când cazi, da. Psalmistul spune: „El nu se teme de veşti rele, ci inima lui este tare, încrezătoare în Domnul.” Folosind darurile cu care te-a înzestrat Dumnezeu, fă un pas în față și asumă-ți un risc prin credință, lăsând în seama Lui reușita. Astfel „vei izbândi în toate lucrările tale” (Iosua 1:8).