„Nu ne ardea inima în noi, când ne vorbea pe drum…?” (Luca 24:32)

     După Înviere, Domnul Isus S-a întâlnit cu doi dintre ucenicii Săi care-L văzuseră răstignit și care nu știau că a înviat din morți. Apoi, mai târziu, în timp ce luau cina la ei acasă, s-a întâmplat un lucru interesant: „Atunci li s-au deschis ochii, şi L-au cunoscut… Şi au zis unul către altul: „Nu ne ardea inima în noi, când ne vorbea pe drum, şi ne deschidea Scripturile?” (Luca 24: 31-32). Această relatare ne învață cum să păstrăm flacăra dragostei și devotamentul nostru pentru Hristos, în inimile noastre. Pe măsură ce umbli cu Domnul Isus și petreci timp în prezența Sa, El îți vorbește și Se descoperă prin Scriptură. Cu toții știm că dacă vrem ca un foc să nu se stingă trebuie să stăm lângă el, să-l scormonim și să-l alimentăm. De ce unii dintre noi ajung pe culmi mai înalte și în locuri mai profunde în umblarea lor cu Dumnezeu, în timp ce alții par să se învârtă în cerc, fără să ajungă nicăieri? Pentru că primii s-au dedicat lui Dumnezeu ca urmași ai Săi până când prezența Lui a devenit o realitate de fiecare moment în viețile lor, în timp ce ceilalți nu. E foarte simplu. Întrebarea este: din care grup faci parte tu? Dacă ești căldicel și nu umbli cu Dumnezeu din toată inima, astăzi El îți spune: „Întoarceţi-vă la Mine… şi Mă voi întoarce şi Eu la voi.” (Zaharia 1:3). Sau, cu alte cuvinte: „Întoarceți-vă și veniți la Mine! Mă veți găsi acolo unde M-ați lăsat!” Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta: Nu stinge flacăra dragostei pentru Hristos!

„Domnul a găsit cu cale…” (Isaia 53:10)

     Psalmistul a scris: „Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit? …am ajuns de ocara oamenilor şi dispreţuit de popor. Toţi cei ce mă văd îşi bat joc de mine… şi zic: „S-a încrezut în Domnul! Să-l mântuiască Domnul…” …Am ajuns ca apa care se scurge, şi toate oasele mi se despart… mi se lipeşte limba de cerul gurii… mi-au străpuns mâinile şi picioarele… şi trag la sorţi pentru cămaşa mea.” (Psalmul 22:1-18). Este posibil ca David să fi descris în detaliu răstignirea lui Isus? Dar când a scris el aceste cuvinte, răstignirea nu fusese încă introdusă ca formă de execuție. Ea a fost inițiată după multe secole de către fenicieni, și mult timp după aceea a fost adoptată și de către Imperiul Roman, pentru a o aplica exclusiv celor mai periculoși dintre ne-romani. Dr. Charles Augustus Briggs spune: „Putem lua acest psalm și să-l punem alături de relatările Noului Testament despre răstignire, și vom vedea că se potrivesc perfect. E uimitor faptul că cineva a putut descrie ceva atât de fidel și de amănunțit, cu o mie de ani înainte ca lucrul acela să se întâmple!” Calvarul nu a fost rezultatul întâmplării. Cu mult timp înainte ca Isus să intre pe scena istoriei, Dumnezeu a întocmit un plan de împăcare a noastră cu El, prin patimile și jertfa lui Hristos (vezi 2 Corinteni 5:18). Istoricul Paul L. Maier spune: „În Isaia capitolul 53 aproape că avem un comentariu sincronizat cu ceea ce s-a petrecut în Vinerea Mare. Matematic, este imposibil ca altcineva să îndeplinească acești parametri ai profeției din Vechiul Testament, mai bine decât Mântuitorul Isus.” Concluzie: „Dumnezeu a avut în plan Calvarul și jertfirea Fiului Său pentru păcat.” Mai precis, cu mult timp înainte să existe vreun Paște, Dumnezeu S-a gândit la tine!

„Du-te, şi să nu mai păcătuieşti.” (Ioan 8:11)

     Episodul din Evanghelia după Ioan din care face parte expresia precedentă include niște personaje și-o temă bine conturate: „Fariseii I-au adus o femeie prinsă în preacurvie… şi i-au zis lui Isus: „…Moise, în Lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre astfel de femei… Isus… le-a zis: „Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi cu piatra în ea!” …Când au auzit ei cuvintele acestea, s-au simţit mustraţi de cugetul lor, şi au ieşit afară, unul câte unul… Isus i-a zis: „Femeie, unde sunt pârâșii tăi? Nimeni nu te-a osândit?” „Nimeni, Doamne” I-a răspuns ea. Şi Isus i-a zis: „Nici Eu nu te osândesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti.” (am spicuit din primele 11 versete din capitolul 8). Să remarcăm două lucruri: 1) Oamenii care nu au niciun drept să te condamne, te vor condamna. Domnul Isus cunoștea inimile fariseilor. Ei aveau acest obicei de a se ridica pe ei înșiși în slăvi, și de a-i desconsidera pe ceilalți. Scopul lor din acea zi a fost să-L prindă în cursă pe Domnul Isus. Ferește-te de fariseii zilelor noastre! Găsește-ți prieteni printre cei care au fost răscumpărați prin har și care știu cum să-l extindă asupra altora. 2) Cel care are dreptul să te condamne, nu o va face. Stai aproape de El! Când faci așa, vei descoperi că rănile tale nu sunt permanente și te vei vindeca mult mai repede. Hristos va vindeca rănile trecutului tău pentru că harul Său e mai mare decât rușinea ta. Acolo unde abundă păcatul – harul Său este și mai abundent! Nu există limită a adâncimii rușinii pe care o poate înlătura de la noi, pentru că nu există limită a harului de care ne poate face parte. Astăzi, dacă simți povara trecutului tău murdar și a căilor tale rușinoase, vino la Domnul Isus. El este gata să te ierte și să te elibereze. Invitația Domului Isus cere un răspuns din partea ta. Ce spui? Amin?

„Domnul este bun” (Naum 1:7)

     Biblia spune: „Poporul, văzând că Moise zăboveşte să se pogoare de pe munte, s-a strâns în jurul lui Aaron şi i-a zis: „Haide! Fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră…” (Exod 32:1). De ce și-au făcut ei un vițel de aur? Pentru că voiau să aibă un dumnezeu care se poate vedea… și pentru că asta văzuseră în Egipt! E mai greu să ai o relație cu un Dumnezeu nevăzut, iar Moise, reprezentantul Său, stătuse atât de mult pe Muntele Sinai, încât se simțeau neajutorați și abandonați. Așa că au făcut ce facem și noi când suntem speriați – recurgem la confortul lucrurilor familiare. Mark D. Roberts scrie: „De câte ori nu ne găsim și noi într-o situație asemănătoare? Auzim că Dumnezeu ne cheamă la ceva nou și pășim cu îndrăzneală prin credință. Însă când nu-i mai simțim prezența și când rugăciunile noastre par să se lovească de tavan, ne simțim abandonați, speriați și neajutorați. Încercăm să ne agățăm de orice.” Biblia spune: „Domnul este bun, El… cunoaşte pe cei ce se încred în El.” Nancy Ortberg spunea: „Un element dificil al schimbării vizează locul în care Îl găsim pe Dumnezeu. Dacă ne dorim schimbarea, atunci trebuie să dăm la o parte lucrurile superficiale din viața noastră. Mulți cârtim și suntem nemulțumiți, în loc să acceptăm asta, convinși că Dumnezeu se află în mijlocul schimbării, și că atunci și-acolo descoperim adevăruri noi despre El, pe care până în acel moment nu le înțelesesem. Fie că vorbim despre pierderea unei persoane dragi, de pierderea locului de muncă, de mutarea într-un alt oraș, de plecarea copiilor de acasă – dacă avem curajul să străbatem porțiunile dificile, vom descoperi că Dumnezeu este acolo, și că El este  minunat, desăvârșit, uimitor și bun.” Când Dumnezeu închide o ușă, El deschide o alta – dar trebuie să fii dispus să-i treci pragul!

„Fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul…” (Efeseni 4:32)

     După ce a reușit să scape cu viață din teroarea și torturile lagărului de concentrare nazist, Corrie ten Boom se afla într-o biserică și vorbea… când s-a trezit stând față în față cu un bărbat care fusese unul din cei mai cruzi gardieni de care avusese parte în lagăr. Omul acesta o umilise și-o persecutase sistematic atât pe ea, cât și pe sora ei, batjocorindu-le încă de la sosire, pe când se aflau la dușul pentru despăduchere. Acum, bărbatul stătea în fața ei cu mâna întinsă, întrebând-o: „Mă poți ierta?” Corrie spunea mai târziu: „Am rămas în picioare cu inima înghețată, dar știam că voința funcționează indiferent de temperatura inimii. M-am rugat: „Doamne Isuse, ajută-mă!” Fără nici un sentiment, mecanic, mi-am pus mâna în mâna care mi-era întinsă și în acel moment am simțit ceva incredibil. Un curent mi-a pornit de la umăr, a coborât prin braț și a țâșnit în mâinile încleștate. Apoi, acea împăcare caldă mi-a inundat întreaga ființă, aducându-mi lacrimi în ochi. „Te iert, frate”, am strigat eu din toată inima. Am stat mult timp ținându-ne de mâini, fostul gardian și fosta deținută. Nu am cunoscut niciodată dragostea lui Dumnezeu la fel de intens cum am cunoscut-o în acea clipă.” Biblia spune: „Fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.” (Efeseni 4:32) Trebuie să ierți și tu pe cineva? Treci dincolo de sentimentele tale și fă-o! În acel moment, te vei elibera și vei putea umbla în pacea și bucuria Domnului!

„Ochii lor erau împiedicaţi să-L cunoască” (Luca 24:16)

     Când te confrunți cu o criză, e ușor să-ți pierzi perspectiva. Așa li s-a întâmplat celor doi ucenici ai lui Hristos pe drumul spre Emaus. Descurajați de moartea Sa, ei „vorbeau între ei despre tot ce se întâmplase. Pe când vorbeau ei şi se întrebau, Isus S-a apropiat şi mergea pe drum împreună cu ei. Dar ochii lor erau împiedicaţi să-L cunoască.” (Luca 24:14-16). Când îți iei privirea de la Domnul Isus, începi să te simți neajutorat în situația în care te găsești. Dr. Michael Youssef spune: „Când trec printr-o criză majoră, am tendința să devin genul de persoană cu privirea încețoșată. Percepțiile mele sunt denaturate. Așteptările mele sunt nerealiste. Deseori îi resping exact pe cei care mă pot ajuta, la fel cum au făcut și cei doi ucenici. Percepția lor despre persoana care mergea alături de ei și cu care vorbeau era diminuată. Cel a cărui moarte o jeleau era viu! – dar nu și-au dat seama de lucrul acesta pentru că se concentrau pe altceva.” Însă totul s-a schimbat în clipa în care L-au recunoscut pe Isus. „S-au sculat chiar în ceasul acela, s-au întors în Ierusalim, şi au găsit pe cei unsprezece şi pe cei ce erau cu ei, adunaţi la un loc şi zicând: „A înviat Domnul cu adevărat, şi S-a arătat lui Simon.” Şi au istorisit ce li se întâmplase pe drum, şi cum L-au cunoscut la frângerea pâinii.” (Luca 24:33-35). Să remarcăm următoarele cuvinte: „s-au sculat chiar în ceasul acela”. Într-o clipă ei au trecut de la teamă la curaj, de la durere la bucurie, de la disperare la speranță. Asta se întâmplă când Dumnezeu „luminează ochii inimii”! (Efeseni 1:18) Când nu te mai concentrezi asupra problemei și îți ațintești privirea la Isus, perspectiva ta se întregește și te umpli de speranță.

„Sângele scump al lui Hristos” (1 Petru 1:19)

     Biblia spune: (1 Petru 1:18-19). Tu trebuie să adopți acea poziție în viața ta în care te simți în siguranță în ceea ce ești „în Hristos”; un moment în care nu mai lași ca stima ta de sine să se întemeieze pe opiniile sau faptele celorlalți. Nu mai încerca să-ți găsești valoarea în înfățișare, în meseria prin care îți câștigi traiul sau în tratamentul pe care ți-l aplică ceilalți. Valoarea ta în ochii lui Hristos este incomensurabilă, întrucât Hristos Și-a vărsat sângele pentru tine. „Sânge scump, o, ce scump!” Da, ai defecte. Da, sunt lucruri pe care trebuie să le schimbi… dar Dumnezeu lucrează în tine, la fel cum lucrează în fiecare dintre noi. Nu lăsa pe nimeni să-și deverseze părerile în viața ta. Tu ești un copil al lui Dumnezeu, răscumpărat prin sânge! Nu lăsa pe nimeni să te facă să simți că nu ai valoare, sau că ești inutil, pentru că ei nu știu cum să se poarte cu tine sau să te iubească așa cum meriți. Nu-ți petrece viața încercând să le câștigi acceptarea sau aprobarea. Deja ai fost acceptat și aprobat de Dumnezeu, așa că fii sigur că validarea și valoarea ta vin de la El. Ești răscumpărat de sângele lui Hristos, ești acoperit cu sângele lui Hristos și ai fost acceptat prin sângele lui Hristos. Și pentru că sângele Lui este „scump”, și tu ești scump! Satan, cel care este numit „pârâșul” și „acuzatorul”, ar vrea să uiți lucrul acesta și să te vezi numai în lumina defectelor și slăbiciunilor tale. Dimpotrivă, trezește-te în fiecare dimineață, uită-te în oglindă și declară: „Sunt scump, pentru că am fost răscumpărat prin sângele scump al lui Isus!”

„Piatra pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului” (1 Petru 2:7)

     Când ne uităm la pieptarul purtat de marele preot al lui Israel, învățăm că: a) suntem prețioși pentru Dumnezeu; b) suntem aproape de inima Lui; c) El nu ne va întoarce spatele niciodată. Poate că te gândești: „Dacă Dumnezeu nu ne va întoarce niciodată spatele, înseamnă că putem trăi oricum ne place?” Nu, și iată de ce. Fiind copil răscumpărat al lui Dumnezeu, nu numai că tu ești prețios în ochii Lui, dar și El este prețios în ochii tăi. Deci vei prețui relația ta cu El mai presus de orice altceva și o vei proteja de orice ar putea reprezenta o amenințare. Întrebare: Când ți-ai dat seama cât de valoros și de prețios ești în ochii lui Dumnezeu, mai poți tu să păcătuiești și să continui să trăiești în păcat? Firește că nu! Dimpotrivă, gândurile tale se vor alinia la următoarea idee. „Nu așa se comportă un credincios care este prețios pentru Domnul.” Un diamant nu aparține noroiului, mizeriei și ticăloșiei păcatului. Locul lui de drept este aproape de inima lui Dumnezeu unde lucește și strălucește. Faptul că știi care este identitatea ta adevărată, nepătată și prețioasă înaintea lui Dumnezeu, în Hristos, te ridică deasupra dorinței de a ceda în fața păcatului. Te face să-ți dorești să umbli și să trăiești ca un fiu de rege. Firește, viața sfântă este rezultatul faptului că te vezi așa cum te vede și Dumnezeu – „în Hristos.” Așa că, în loc să cedezi ispitei, te vei întreba: „Ce ar face Domnul Isus în această situație?” Apoi vei lua din puterea Lui și vei face ceea ce este corect și bine. O înțelegere adevărată a harului lui Dumnezeu nu împiedică sfințenia, ci o produce!

„Avem un Mare Preot însemnat… pe Isus, Fiul lui Dumnezeu” (Evrei 4:14)

     Astăzi vom vorbi despre alte două semnificații ale pieptarului purtat de marele preot al lui Israel: 1) Era aproape de inimă. O dată pe an, de Ziua ispășirii, marele preot intra în „Sfânta Sfintelor” unde era prezența lui Dumnezeu, pentru a obține iertarea pentru păcatele poporului. Purta pe el diferite lucruri, fiecare dintre ele semnificând adevăruri diferite. Dar dintre toate straiele pe care le purta, pieptarul se afla cel mai aproape de inimă. Lucrul acesta vorbește despre cât de mult te iubește și te prețuiește Dumnezeu, și despre dorința Lui de a fi aproape de tine. Astăzi, El îți spune: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” (Evrei 13:5). Ce promisiune minunată! 2) Numele fiecărei seminții era gravat pe pieptar (vezi Exod 39:14). Când ceva este scris, se poate șterge sau se poate acoperi, însă nu și dacă este „gravat.” Există două căi prin care putem păcătui. Mai întâi prin alegerea noastră deliberată, iar apoi cedând slăbiciunilor noastre. Dumnezeu ne va pedepsi și ne va mustra pentru a ne readuce pe calea cea bună, dar nu ne va întoarce niciodată spatele și nici nu ne va alunga! Suntem așa de prețioși în ochii Lui! Dumnezeu își aduce aminte de prețul pe care l-a plătit pentru noi și spune: „Nu-i voi şterge nicidecum numele din cartea vieţii!” (Apocalipsa 3:5). Câtă vreme te încrezi în Hristos, poți fi sigur de dragostea și de acceptarea lui Dumnezeu!

„Erau douăsprezece… fiecare cu numele uneia din cele douăsprezece seminţii.” (Exod 39:14)

     Când ne uităm la pieptarul purtat de marele preot al Israelului, înțelegem cât de prețioși suntem în ochii lui Dumnezeu, în calitatea noastră de copii răscumpărați ai Săi. Biblia ne dă informații foarte detaliate despre straiele marelui preot, iar în Scriptură nici un cuvânt nu este lipsit de semnificație. Când analizăm acest pieptar, descoperim ceva minunat despre modul în care ne privește Dumnezeu. Pe el erau prinse douăsprezece pietre, fiecare având numele uneia dintre cele douăsprezece seminții. Și pentru că Domnul Isus este Marele nostru Preot, să ne uităm la acest pieptar și să vedem ce putem învăța. Aceste pietre erau pietre prețioase. Dumnezeu nu a folosit pietrele obișnuite care se găseau din abundență în Israel; pentru a ne reprezenta, El a ales nestematele cele mai scumpe, mai rare și mai prețioase, adică: sardonix, topaz, smarald, rubin, safir, diamant, opal, agat, ametist, hrisolit, onix și iaspis. (Exod 39:10-13) Să remarcăm cuvântul „prețios”. Dumnezeu îmi spune că „ai preţ în ochii Mei” (vezi Isaia 43:4). De asemenea, spune că am fost răscumpărați prin sângele „scump” al Domnului Isus (vezi 1 Petru 1:19). Cum se stabilește valoarea unui lucru? Prin prețul pe care cineva este dispus să-l plătească. Iată un adevăr pe care nu trebuie să-l uiți când greșești și Satan te condamnă din cauza păcatelor și fărădelegilor tale. În pofida faptului că știe toate păcatele tale – trecute, prezente și viitoare – Dumnezeu te iubește atât de mult, încât și-a trimis Fiul ca să te răscumpere prin vărsarea scumpului Său sânge. Câtă vreme te încrezi în Hristos, valoarea ta în ochii lui Dumnezeu nu se diminuează niciodată. De ce consideră Dumnezeu că ești prețios? Pentru că El te vede tot timpul „în Hristos”!