CUM ARE LOC SCHIMBAREA (1)

„Suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui” (2 Corinteni 3:18)

     Schimbarea are loc în urma unei crize. Dumnezeu a schimbat numele lui Iacov, care înseamnă „Înșelătorul”, în Israel – care înseamnă „Cel ce luptă cu Dumnezeu”… și Domnul a făcut lucrul acesta într-un moment crucial. Dându-și seama că trebuie să meargă acasă și să se confrunte cu mânia fratelui său Esau, pe care-l înșelase, pe Iacov l-a cuprins disperarea. În noaptea aceea, el s-a luptat cu un înger al Domnului. Schimbarea din viața lui nu s-a produs rapid sau ușor, pentru că ni se spune că s-a luptat până în zorii zilei. Deodată, însă, lui Iacov i-a trecut prin minte că se luptă cu Dumnezeu, și că este o luptă pe care nu are cum s-o câștige. Tot astfel, Dumnezeu te va lăsa să te lupți cu o problemă pe care n-o poți rezolva, pentru a-ți atrage atenția. El te va aduce până în punctul în care trebuie să recunoști: „Nu pot face față acestei situații. Este prea grea pentru mine. Am nevoie de Dumnezeu!” Dacă treci printr-o situație asemănătoare astăzi, înseamnă că ești pe calea schimbării. Dacă îi ceri lui Dumnezeu să-ți ușureze situația dezastruoasă în care te găsești, lucrul acesta nu se va întâmpla. „Ca vulturul care îşi scutură cuibul… Aşa a călăuzit Domnul singur pe poporul Său…” (Deuteronom 32:11-12). Mama vultur nu le dă mâncare puilor ei pentru a-i convinge să părăsească cuibul și să învețe să zboare. Îți imaginezi ce gândesc ei? „Mama mea îmi face asta!” Dumnezeu îți va face și ție la fel. El va îngădui momente dificile pentru a-ți atrage atenția. El știe că nu te vei schimba până când teama ta de schimbare nu este depășită de durerea prin care treci. Concluzie: „Suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.”

CALITĂȚILE LIDERULUI SPIRITUAL

„Prezbiterii care cârmuiesc bine să fie învredniciţi de îndoită cinste” (1 Timotei 5:17)

     Pentru a fi un lider spiritual demn de urmat, trebuie: 1) Să poți da socoteală cuiva… Cuiva care te cunoaște destul de bine pentru a se ruga cu tine și pentru tine, pentru a te întări în domeniile în care ești vulnerabil și pentru a te sfătui în privința luării unor decizii importante. Autoritatea fără răspundere duce în mod inevitabil la dezastru. 2) Să-ți faci ordine în prioritățile personale. Prioritățile au tendința de a deraia. Prea mulți dintre noi devenim oameni de succes… cu prețul unei familii destrămate sau a sănătății precare! De ce? Pentru că lăsăm ca prioritățile noastre să alunece. 3) Umblarea ta cu Dumnezeu trebuie să fie constantă. David a zis: „Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!” (Psalmul 119:11). O umblare zilnică disciplinată cu Dumnezeu este cea mai bună protecție împotriva păcatului. Dacă, în loc să petreci timp cu Dumnezeu, îl petreci făcând alte lucruri care au devenit mai importante, trebuie să te alarmezi. Acordă atenție specială cuvântului „strâng”. El se referă la prețuirea și protejarea unui lucru, fără a lăsa ca altceva să-l amenințe. Fă-ți timp să te rogi și să citești Biblia în fiecare zi – și păzește-ți acest timp cu prețul vieții. Dă-I lui Dumnezeu mintea ta în fiecare dimineață, atunci când este odihnită… Dacă ești pastor, prima ta chemare nu este proiectul de construcție, comitetul sau bugetul, ci „hrănirea oilor” (Ioan 21:16). Dacă în ultima vreme duminica te găsește căutând o schiță de predică pe internet, e timpul să faci niște schimbări. Întoarce-te la adevăratele priorități și fă ce spune Biblia în privința lucrurilor secundare. „Alegeţi dintre voi şapte bărbaţi, vorbiţi de bine, plini de Duhul Sfânt şi înţelepciune, pe care îi vom pune la slujba aceasta…” (Faptele Apostolilor 6:3-4). Verifică-ți deci sistematic statutul de lider spiritual!

DUMNEZEU ESTE IZVORUL NESECAT

„Pârâul a secat” (1 Împărați 17:7)

     Psalmistul a scris: „Ferice de cine-şi pune nădejdea în Domnul, Dumnezeul său” (Psalmul 146:5). Am găsit undeva scrise următoarele: „Uneori, când nu avem suficienți bani ca să ne împlinim nevoile, oamenii ne spun să aducem problema la cunoștința lui Dumnezeu… și noi râdem. Analizăm situația și spunem: „Imposibil!” Atunci este vremea potrivită să te încrezi în Dumnezeu! Posibilitățile tale nu sunt limitate de împrejurările din trecut sau din prezent. Dacă nu ai suficient ca să-ți poți plăti cheltuielile legitime, dă ce ai tu mai de preț… și apoi așteaptă! Crede că Dumnezeu îți va împlini nevoia, apoi uită-te dincolo de portofelul tău. Uită-te la sursa ta. Solicită rezervele divine, nelimitate. Fă-ți partea. Luptă-te pentru responsabilitate financiară în gândire și în faptă. Cere înțelepciune și mergi călăuzit de Dumnezeu. Apoi renunță la teamă și la nevoia ta de control. Cu toții știm că banii sunt o parte necesară a traiului – la fel și Dumnezeu!” La rândul său, F. B. Meyer a spus: „Educarea credinței noastre este incompletă până ce nu învățăm că providența divină lucrează prin pierdere. În noi are loc o lucrare atunci când trecem prin eșec și prin lipsa lucrurilor. Pârâiașul lângă care s-a așezat Ilie este o imagine a vieților noastre! „După câtăva vreme pârâul a secat” (1 Împărați 17:7) – aceste cuvinte reprezintă istoria zilelor noastre trecute și profeția zilelor noastre viitoare. Trebuie să învățăm care este diferența dintre încrederea în darul primit și încrederea în Dătător. Darul poate dura o vreme, însă Dătătorul este etern. Dacă Domnul l-ar fi condus pe Ilie direct la văduva din Sarepta, el ar fi ratat acel ceva care l-a ajutat să devină un om mai bun și să-și trăiască credința. Când resursele noastre pământești seacă, lucrul acesta se întâmplă pentru a învăța că nădejdea și sănătatea noastră se găsesc în Dumnezeu!” Nu uita deci cuvântul pentru azi: Dumnezeu e izvorul nesecat!

CUM SĂ-ȚI PĂSTREZI PACEA

„Caută pacea, şi aleargă după ea!” (Psalmul 34:14)

     Poți să-ți păstrezi pacea minții oriunde mergi și orice faci. „Cum este posibil așa ceva?” poate că te întrebi… Biblia spune: „caută pacea, şi aleargă după ea!” Ca să te bucuri de o viață plină de pace, trebuie mai întâi să recunoști care sunt lucrurile care-ți fură pacea. Satan folosește multe tactici, iar noi avem probleme diferite. De exemplu, poate pe cineva îl deranjează faptul că trebuie să facă două sau trei lucruri odată, în vreme ce altcineva s-ar putea să se simtă plin de energie când se implică în mai multe proiecte în același timp. Să nu uităm: suntem diferiți, și trebuie să învățăm să ne cunoaștem. Satan ne studiază cu atenție și… știe pe ce buton să apese! Un învățător biblic scria: „Sunt mai îndurător atunci când nu sunt obosit… așa că Satan așteaptă să mă atace când sunt la capătul puterilor. Când am căutat pacea, am aflat ce știa deja Satan despre mine; acum încerc să nu devin excesiv de obosit, pentru că știu că-i deschid o ușă atunci când sunt istovit. Va fi de fapt imposibil să te bucuri de o viață de pace dacă nu te studiezi și dacă nu știi cine sunt „hoții” păcii tale. Fă o listă cu lucrurile care te fac să te superi. Întreabă-te care este cauza problemei și scrie-o pe o hârtie. Fii sincer cu tine însuți, căci altfel nu te vei elibera niciodată!” În mijlocul furtunilor vieții, îți poți găsi ancora în pacea lui Dumnezeu. Însă aceasta nu va apărea din senin; și tu ai ceva de făcut. Trebuie să cauți pacea și să alergi după ea! Așadar, dacă ți-ai pierdut pacea – caut-o și adu-o înapoi… astăzi!

SPUNE-LE ȘI ALTORA DESPRE CREDINȚA TA!

„A venit o femeie din Samaria să scoată apă” (Ioan 4:7)

     Într-o zi, Domnul Isus a întâlnit o femeie care a venit să scoată apă dintr-o fântână. Trecuse prin cinci căsnicii eșuate, așa că încrederea ei în bărbați era zero – iar stima ei de sine era și mai scăzută! Însă după întâlnirea cu Hristos, ea a plecat de la fântână schimbată radical. Când vorbim despre împărtășirea credinței noastre, primim trei învățături importante din istoria acestei femei: 1) Domnul Isus vede în noi ce avem noi mai bun. „Fariseii… cârteau şi ziceau: „Omul acesta primeşte pe păcătoşi” (Luca 15:2). Referitor la femeia de la fântână, ei aveau dreptate: ea trecuse prin cinci divorțuri, și era subiect de discuții pentru întreaga cetate, întrucât trăia deja cu un alt bărbat… Cu toate acestea, ea a fost prima persoană căreia Isus i S-a prezentat drept Mesia. De ce nu a făcut la fel când i-a chemat pe ucenici? Sau când a săvârșit prima Sa minune? Sau când a discutat cu Nicodim? Pentru că Domnul Isus nu ne măsoară în funcție de trecutul nostru sau de familia din care provenim, ci în funcție de potențialul nostru. 2) Domnul Isus ne schimbă și apoi ne folosește pentru a-i schimba și pe alții. Această femeie a fost prima persoană care a propovăduit Evanghelia în Samaria și „mulţi samariteni… au crezut în Isus din pricina mărturiei femeii” (Ioan 4:39). Chiar dacă ai fost frânt, Dumnezeu te poate folosi pentru a-i vindeca pe alții. 3) Domnul Isus nu are nevoie de noi ca să-L explicăm, ci ca să-L prezentăm. El vorbește despre Sine Însuși. Biblia spune: „Mult mai mulţi au crezut în El din pricina cuvintelor Lui. Şi ziceau femeii: „Acum nu mai credem din pricina spuselor tale, ci din pricină că L-am auzit noi înşine, şi ştim că acesta este într-adevăr Hristosul” (Ioan 4:41-42). Așadar, astăzi – spune despre credința ta și altora!

ADEVĂRUL DESPRE CĂSĂTORIE (3)

„Cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura.” (Luca 6:38)

     Haideți să vorbim astăzi despre persoana care deține adevărul în căsnicie. Într-o biserică, pe când coșulețul pentru colectă trecea pe la fiecare, o doamnă nu a pus nimic în el. În drumul lor spre casă, când femeia a început să se plângă cât de slabă a fost predica, băiețelul ei i-a zis: „Mamă, asta e o dovadă că dacă nu dăruiești nimic, nu primești nimic!” Și femeia a tăcut rușinată… Căsnicia este ca o cutie – scoți din ea ceea ce ai pus. Adevărul te face liber ca să-ți îmbogățești relația și să te bucuri de ea atunci când dăruiești, mai degrabă decât atunci când primești. Unii cred că acea cutie vine plină cu dragoste, cu împlinirea nevoilor trupești și cu slujirea propriei persoane, așa cum au fost obișnuiți… Ei au impresia că pot lua tot ceea ce-și doresc dintr-o rezervă care nu se termină niciodată – instant, mentenanță scăzută, satisfacție garantată! Apoi, într-o bună zi, ei caută… și văd că s-a golit! Șocați, dezamăgiți, furioși, disperați și deznădăjduiți, ajung la concluzia că partenerul lor i-a dezamăgit, i-a păcălit sau i-a părăsit. Care să fie motivul pentru care li s-a golit cutia? Și-atunci, pornesc în căutarea unei alte cutii… De fapt, este responsabilitatea ta să depozitezi în fiecare zi în cutie, atât cât să garantezi retrageri și să ai o relație bogată. Domnul Isus a zis: „Cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura.” Întreabă-te ce ți-ar plăcea să ai în cutie, și în ce cantitate… Apoi depozitează suficient de mult pentru a genera acea cantitate. J. Allan Petersen a spus: „În căsnicie nu există dragoste; dragostea este în oameni și oamenii o pun în căsnicie. În căsnicie nu există poveste de dragoste; oamenii trebuie s-o infuzeze în căsnicie. Cuplul trebuie să-și formeze obiceiul de a dărui, de a iubi, de a sluji și de a lăuda – de a menține cutia dragostei mereu plină!”

ADEVĂRUL DESPRE CĂSĂTORIE (2)

„De ar da omul toate averile din casa lui pentru dragoste, tot n-ar avea decât dispreţ” (Cântarea Cântărilor 8:7)

     Astăzi vom analiza împreună adevărul despre domnul și doamna Perfecțiune. Mulți dintre cei care excelează în carieră întâmpină dificultăți atunci când trebuie să se întâlnească cu alții într-un cadru social. Acest fapt a dat naștere fenomenului de căutare a partenerului pe Internet. În lumea occidentală, două din cinci căsnicii au început în felul acesta. În general vorbind, serviciile matrimoniale îi redau pe oameni în termeni de vârstă, înfățișare, valori, gusturi, ambiții și preferințe… și îi ajută să se întâlnească. Și, ce urmează? Rata divorțului este la fel de mare printre cuplurile care s-au format prin intermediul Internetului, ca în rândul celor care s-au format prin metoda clasică. Cum e posibil? Simplu: „…de ar da omul toate averile din casa lui pentru dragoste, tot n-ar avea decât dispreţ.” Când mirajul dispare, se întâmplă trei lucruri: 1) Strigăm, manipulăm sau punem presiune asupra partenerului. Când lucrul acesta nu funcționează, dăm vina pe celălalt pentru că ne-a făcut să ne schimbăm sau ne-a făcut nefericiți. „Nu este bărbatul care am crezut că este!” Poate că nu, dar e bărbatul cu care te-ai căsătorit – și, cu câteva excepții, problema nu este doar lcu el! 2) Ajungem la concluzia că domnul și doamna Perfecțiune sunt domnul și doamna Imperfecțiune. Așa că începem să căutăm persoana potrivită… sau realmente renunțăm la sexul opus, pentru că-i prefăcut, neloial și nestatornic. Și-un alt lucru care se poate întâmpla: 3) Ne dăm seama că fericirea de durată se găsește într-o singură Persoană – Dumnezeu. Așadar, în loc să încerci să găsești persoana potrivită, hotărăște-te să devii persoana potrivită, cea care te-a creat Dumnezeu să fii: generos, dându-le și celorlalți posibilitatea să fie ființe umane reale: limitate, schimbătoare… dar căutându-ne și găsind bucuria în Dumnezeu!

ADEVĂRUL DESPRE CĂSĂTORIE (1)

„Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi” (Ioan 8:32)

     Ideea că o căsnicie poate fi perfectă ne induce în eroare și ne provoacă deziluzii… practic, ne pregătește s-o abandonăm, atunci când fantezia se ciocnește cu realitatea. Lucrul acesta se întâmplă frecvent! Numai când accepți adevărul că oamenii sunt slabi, nestatornici și dezamăgitori – și că tu faci parte dintre ei – vei putea afla fericirea de lungă durată în căsnicie. Așadar, în câteva ediții la rând, analizăm împreună câteva concepții greșite despre căsnicie. Astăzi vom vorbi despre microbul iubirii. Unii avem impresia că dacă ne aflăm în locul potrivit, la timpul potrivit, cu persoana potrivită, dragostea ne va „contamina” pur și simplu, și vom pluti pe barca fericirii toată viața. Problema e însă că – atunci când ajungem epuizați din cauza creșterii copiilor, a locului de muncă, a ratelor – microbul iubirii își ia zborul. În corvoada noastră zilnică printre vase murdare, scutece și treburi casnice, ceva trebuie să cedeze. Așa că iubirea cedează locul pe care îl ocupa în prim-plan, și realitatea preia controlul. Deoarece confundăm îndrăgostirea cu iubirea adevărată, noi avem impresia greșită că iubirea și-a făcut bagajul și a plecat, iar noi trebuie s-o urmăm. De fapt, dragostea nu se ofilește pentru că idila e înlocuită de realitate… Dacă doi oameni care se îndrăgostesc sunt dispuși să stea împreună în dragoste și să treacă prin provocările vieții, povestea de dragoste se poate reînsufleți, devenind mai puternică și mai rezistentă ca niciodată. Poate idila ne-a făcut să ajungem împreună, dar dragostea (care nu se gândește la sine) ne ține împreună. Nu așa spune Biblia? „Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acopere totul, crede totul, nădăjduieşte totul, sufere totul.” (1 Corinteni 13:4-7).

REZISTĂ, AJUTORUL ESTE GATA SĂ VINĂ

„Părul capului lui a început iarăşi să crească” (Judecători 16:22)

     Când ne gândim la Samson, de obicei ne gândim la eșecurile sale, după cum reies din istorisirea înfierbântată dintre el și Dalila. Este adevărat că Samson a pierdut totul: părul, puterea, văzul, poziția, familia și reputația. Cel mai puternic om pe care l-a văzut Israelul vreodată se afla acum într-o închisoare filisteană: orb, umilit, și măcinând porumb. Însă lucrurile nu se sfârșesc decât atunci când Dumnezeu spune că s-au sfârșit! În starea lui cea mai de jos, Samson a strigat către mila lui Dumnezeu și a primit-o. „Părul capului lui a început iarăşi să crească”. Părul, care a reprezentat secretul puterii sale, a crescut. Drept rezultat, cele mai extraordinare momente ale lucrării sale au fost ultimele! Astăzi, el este amintit cu onoare în cartea Evrei (11:32), în capitolul eroilor credinței. Promisiunea lui Dumnezeu este următoarea: „Dar cei ce se încred în Domnul își înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă și nu obosesc, umblă și nu ostenesc.” (Isaia 40:31). Poate suferi chiar acum, dar ai răbdare, ajutorul vine când nici nu te aștepți. Poate te-ai rugat: „Doamne, am căzut și nu mă mai pot ridica.” Rezistă, Dumnezeu îți va veni în ajutor. El va veni să te scape și să te elibereze. El te va elibera de robie și te va restaura. În Vechiul Testament, când patriarhul Iov se lupta cu boala, cu falimentul și cu pierderea grea, el a spus: „Dacă omul odată mort ar putea să mai învieze, aş mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele, până mi se va schimba starea în care mă găsesc” (Iov 14:14). Dumnezeu l-a restaurat pe Iov și i-a dat de două ori mai mult decât a pierdut. Iar El dorește să facă la fel și pentru tine. Așadar rezistă – ajutorul este gata să vină!

LASĂ DEOPARTE MĂSURĂTOAREA

Dacă ai păstra, Doamne, aducerea aminte a nelegiuirilor, cine ar putea sta în picioare, Doamne?” (Psalmul 130:3)

     Trăim într-o societate orientată spre rezultate, în care suntem răsplătiți după performanța școlară, sportivă și profesională. Însă Dumnezeu nu gândește așa. Gândurile și căile Sale sunt mult diferite de ale noastre (vezi Isaia 55:8-9). El nu este impresionat de „arderi-de-tot şi de jertfe” (1 Samuel 15:22). Sentimentele și emoțiile sunt puternice, dar rareori obiective. Când valoarea ta de creștin este fundamentată pe performanțele tale de ființă umană cu slăbiciuni, dușmanul are câștig de cauză. Satan este numit „pârâșul fraților noștri” (Apocalipsa 12:10); el așteaptă să întocmească o listă a eșecurilor și greșelilor tale. În felul acesta te poate chinui, reamintindu-ți de toate momentele în care îți pierzi cumpătul, critici, nu spui adevărul sau lași o părere greșită să rămână neverificată, numai ca tu să pari mai bun. David a zis: „Dacă ai păstra, Doamne, nelegiuirile, cine ar sta în picioare…” Chiar și cel mai disciplinat credincios are domenii în care duce lupte și greșește. De aceea avem nevoie de harul și iertarea lui Dumnezeu tot timpul. „El ştie din ce suntem făcuţi; Îşi aduce aminte că suntem ţărână” (Psalmul 103:14) și nu este niciodată surprins când, în ciuda celor mai bune intenții ale noastre, greșim. Reimar Schultze spune: „Dumnezeu nu ne măsoară după performanța noastră, ci după dragostea noastră pentru Domnul Isus. Firește, în Împărăția lui Dumnezeu dragostea noastră pentru Isus este performanța noastră. Orice altceva este secundar. Dorința de a fi cu El, de a asculta de El, de a sta în părtășie cu El, de a face voia Lui este ceea ce-și dorește Stăpânul nostru.” Așadar, lasă deoparte „măsurătoarea” și bucură-te că Dumnezeu nu te evaluează după performanța ta, ci după performanța lui Hristos.