PĂRERI GREȘITE DESPRE SUCCES (2)

„Să asculte însă şi înţeleptul, şi îşi va mări ştiinţa” (Proverbe 1:5)

     Astăzi ne vom ocupa de încă trei concepții greșite despre succes: 1) Credem că succesul apare atunci când avem relațiile potrivite, așa că ne străduim să ni le facem. Cei ce îmbrățișează această filozofie au convingerea că „ar fi dat lovitura” dacă s-ar fi născut în familia potrivită sau dacă ar fi întâlnit persoana potrivită. E adevărat că poți avea anumite avantaje cunoscând persoanele potrivite, dar numai relațiile nu-ți vor aduce izbânda, mai ales dacă te-ai depărtat de Dumnezeu. „Să asculte însă şi înţeleptul, şi îşi va mări ştiinţa, şi cel priceput, şi va căpăta iscusinţă.” 2) Credem că succesul este dat de capital, așa că ne luptăm să-l obținem. Această idee este întărită de oameni precum Andrew Carnegie, care a spus: „Succesul este puterea cu care dobândim ceea ce omul cere de la viață.” Apoi mergem mai departe și presupunem că toți oamenii de succes au profitat de alții pentru a ajunge acolo unde sunt, și noi căutăm la rândul nostru modalități de a-i manipula pe alții. Credem că putem ajunge la succes dând din coate, dar asta nu funcționează, ba de cele mai multe ori se întoarce împotriva noastră. 3) Credem că succesul este rezultatul ocaziei și șansei, așa că le așteptăm. Cei ce muncesc din greu și par să nu ajungă nicăieri cred că uneori singurul lucru de care au nevoie este „o pauză.” Motto-ul lor este „Ce bine ar fi dacă”: Ce bine ar fi dacă șeful mi-ar da câteva zile libere; ce bine ar fi dacă biserica noastră ar fi într-un cartier mai bun; ce bine ar fi dacă aș avea capital să încep o afacere; ce bine-ar fi fost dacă m-aș fi căsătorit cu altcineva. Pe ușa oportunității scrie: „Împinge!” În realitate, cei ce așteaptă succesul nu pot să-l vadă, nici să-l apuce atunci când apare. Așa că, astăzi, gândește-te să faci câteva mutări „pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toți.”

PĂRERI GREȘITE DESPRE SUCCES (1)

„Pune-ţi pe inimă aceste lucruri… pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toţi.” (1 Timotei 4:15)

     Iată câteva păreri greșite despre succes: 1) Noi credem că succesul este imposibil, așa că îl criticăm. Ne dorim să credem că viața ar trebui să fie ușoară, așa că presupunem că tot ce este dificil este imposibil. Apoi, când succesul ne ocolește, ne dăm bătuți și spunem: „Cine are nevoie de el?” Dar atunci când cineva mai puțin merituos decât noi are parte de reușită, ne supărăm foarte tare. 2) Credem că succesul este mistic, așa că alergăm în căutarea lui. Autorul/antreprenorul Seth Godin spunea: „Nu mai căuta succesul instantaneu. Medalia olimpică nu se câștigă după câteva săptămâni de antrenament. Nu există capodopere apărute peste noapte. Marile companii și marile biserici nu răsar peste noapte. Fiecare lucru măreț a fost făcut exact în același fel; puțin câte puțin, pas cu pas, picătură cu picătură.” Nu există scurtături; trebuie să fii dispus să plătești prețul. 3) Credem că succesul vine din întâmplare, așa că sperăm să apară. Spunem: „S-a întâmplat ca acea persoană să se afle în locul potrivit la momentul potrivit.” Șansele să se întâmple asta sunt la fel de mari ca în cazul câștigării loteriei – 45 de milioane la unu. Dacă îți dorești cu adevărat să ai succes, trebuie să fii de acord cu micul întreprinzător care a lipit următorul afiș în magazinul său: „Cele 57 de reguli ale succesului: Regula numărul unu: Livrează bunurile. Regula numărul doi: Celelalte 56 de reguli nu mai contează!” Pavel și-a împărtășit formula succesului cu Timotei și este o formulă care funcționează în toate domeniile vieții: „Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toţi.”

 

ANUL ACESTA LASĂ-L PE DUMNEZEU SĂ FIE DUMNEZEUL TĂU

„Noi răsturnăm izvodirile minţii” (2 Corinteni 10:5)

     Cum ne ajută Dumnezeu? Zi de zi. Îți aduci aminte de iudei în pustie? Dumnezeu i-a hrănit în fiecare zi cu credincioșie, trimițându-le mană din ceruri. Însă unii dintre ei au dorit să se asigure că au destul și pentru mâine, scoțând la iveală lipsa lor de încredere în Dumnezeu. El însă le dăduse voie să strângă numai pentru o zi; când au încercat să strângă mai mult, ceea ce a fost în plus s-a stricat. Când te îngrijorezi cu privire la viitor sau la situații care te-au depășit, e ca și cum încerci să strângi mană și pentru ziua următoare. Dumnezeu dorește să-i lași Lui îngrijorările tale cu privire la ziua de mâine, pentru că ele sunt prea mari pentru tine. Primești har doar pentru o zi, deci nu te mai gândi la viitor. Întrebare: Te frământă varianta „Dar dacă…”? Dacă mă rănesc sau mă îmbolnăvesc; dacă firma va face concedieri și îmi pierd locul de muncă? Dacă lumea mă va disprețui sau nu mă va accepta? Dacă nu voi găsi o persoană care să mă iubească și rămân singur? Dacă nu aud vocea lui Dumnezeu și voi face o greșeală mare? Biblia numește toate acestea „izvodiri” – de fapt îți imaginezi scenariul cel mai sumbru. Pavel ne spune să le „răsturnăm”, căci altfel vom trăi fiindu-ne frică de lucruri care nu s-au întâmplat, și care probabil nici nu se vor întâmpla vreodată. Dar dacă „rezolvi totul”, iar apoi Dumnezeu te surprinde și face ceva diferit, ceva mai bun? Tot acel timp va fi irosit. Nu ai pierdut deja destul timp îngrijorându-te? Așa că, anul acesta ar fi bine să te relaxezi și să-L lași pe Dumnezeu să fie Dumnezeu în viața ta.

ANUL ACESTA ÎMPLINEȘTE-ȚI CHEMAREA

„Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea” (Filipeni 2:13)

     Prin faptul că recunoști și împlinești planul lui Dumnezeu pentru viața ta, te eliberezi de sentimentul eșecului și reușești să nu te mai îngrijorezi de ceea ce cred alții. De ce? Pentru că stima ta de sine nu mai depinde de oameni, ci de Dumnezeu! Cu toate acestea, trebuie să faci următoarele lucruri: 1) Fii cinstit în privința darurilor tale și recunoaște-ți limitele. Nu trece prin viață ca un străin față de tine însuți. Evaluează-ți calitățile și defectele în mod onest; ai curajul să-ți pui întrebările grele și fii dispus să suporți răspunsurile, chiar dacă aceasta înseamnă să renunți la anumite lucruri. Michael Novak scrie: „Dumnezeu știe orice este în noi, căci El le-a pus acolo. Și El are de gând să le folosească într-un fel sau altul.” Tuturor ni s-a dat o chemare în viață, iar fericirea le aparține celor care o găsesc și o împlinesc. 2) Lasă-L pe Dumnezeu să lucreze în viața ta. Uneori olarii amatori limitează potențialul lutului pentru că ei văd în el numai un ghiveci de flori. Dar un olar expert vede mult mai mult – el știe ce poate deveni lutul, și el nu numai că impune o formă, ci eliberează forma deja existentă în lut. Asta face și Dumnezeu cu noi. 3) Recunoaște-ți sursa. Împlinirea misiunii vieții tale începe cu identificarea dorințelor pe care le-a pus Dumnezeu în tine. „Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea.” Cine lucrează în tine? Dumnezeu! De unde vin dorințele tale? De la Dumnezeu! De unde vin abilitățile tale? De la Dumnezeu. Fie ca anul acesta prioritatea ta să fie cunoașterea lui Dumnezeu și umblarea alături de El.

ANUL ACESTA ASCULTĂ DE DUMNEZEU ȘI PĂSTREAZĂ-ȚI LINIȘTEA

„Ca să-l linişteşti în zilele nenorocirii, până se va săpa groapa celui rău!” (Psalmul 94:13)

     Există anumite lucruri pe care Dumnezeu le va face pentru noi, iar altele pe care El Se așteaptă să le facem singuri. „Ferice (fericit, favorizat, demn de invidiat) de omul pe care-l pedepseşti Tu, Doamne, şi pe care-l înveţi din Legea Ta, ca să-l linişteşti în zilele nenorocirii, până se va săpa groapa celui rău.” (Psalmul 94:12-13) Ai vrea să ai capacitatea să-ți păstrezi liniștea indiferent de împrejurări? Să fii rece când totul este fierbinte? Să fii un instrument al păcii oriunde te-ai duce? Să fii deasupra circumstanțelor și nu îngropat de ele? Astăzi, Dumnezeu îți răspunde: „Trăiește după Cuvântul Meu în toate domeniile din viața ta. Învață să fii sensibil la glasul Meu; grabnic la ascultare și la supunere. Jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară. Nu-ți voi da niciodată o situație prea greu de gestionat sau prea greu de dus. Aruncă asupra Mea îngrijorările tale una câte una, pe măsură ce apar. Bucură-te de asigurarea dragostei Mele, a ajutorului și a ocrotirii Mele, și îți voi da tot ce îți dorește inima. Pentru că diavolul este „pârâșul”, el întotdeauna va arăta cu degetul spre slăbiciunile tale și îți va spune că nu ești demn. Nu-l asculta – el este tatăl minciunilor! Te-am mântuit prin harul Meu și te-am așezat în Hristos. Mă uit la tine prin sângele care curăță, de aceea ești acceptat în ochii mei întotdeauna. Aruncă asupra Mea toate fricile și îngrijorările tale. Începe să trăiești în prezent, nu în trecut sau în viitor. Caută binecuvântările Mele și le vei găsi. Bucură-te de viață în toată plinătatea ei, căci acesta este planul Meu pentru tine anul acesta.” Este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine, astăzi!

CHIAR AȘA TE-AI NĂSCUT?

„În păcat m-a zămislit mama mea.” (Psalmul 51:5)

          Fie că te lupți cu alcoolul, cu drogurile, cu relațiile ilicite, cu mânia, cu bârfa, cu neiertarea, cu hoția, cu minciuna sau cu jocurile de noroc, un lucru e sigur – cu toții ne-am născut cu înclinarea firească spre anumite comportamente. Așadar, nu e o chestiune de genetică, ci e o problemă spirituală. Nu vorbim despre știință, ci despre păcat. Fiecare dintre noi ne putem trezi luptându-ne cu unul din aceste lucruri, nu pentru că le-am moștenit genetic, ci pentru că am moștenit natura căzută a lui Adam, în ziua în care am fost concepuți. David a prins ideea când a scris: „Iată că sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea.” Solomon a spus că nu există excepții: „Pe pământ nu este nici un om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască.” (Eclesiastul 7:20). Așadar, răspunsul este: da, cu toții ne-am născut așa. Motivul pentru care aceste comportamente ni se par naturale, nu este din cauză că nu ne putem abține, ci pentru că natura noastră păcătoasă este mai puternică decât dorința noastră de a-i fi plăcuți lui Dumnezeu. Chiar și atunci când încercăm, uneori pierdem lupta! Pavel, cel mai mare dintre creștini, a recunoscut că a avut parte de eșec atunci când a încercat să facă binele. „Am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac.” (Romani 7:18). Așadar, dacă toți ne-am născut așa, care este vestea bună? Ne-o spune tot apostolul Pavel: „Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte? Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!” (Romani 7:24-25). Când  te-ai născut, ai primit firea coruptă a lui Adam, dar prin nașterea din nou, ai primit natura neprihănirii lui Hristos, cea care biruiește păcatul și care schimbă viața!

CHIAR AȘA TE-AI NĂSCUT?

„În păcat m-a zămislit mama mea.” (Psalmul 51:5)

     Fie că te lupți cu alcoolul, cu drogurile, cu relațiile ilicite, cu mânia, cu bârfa, cu neiertarea, cu hoția, cu minciuna sau cu jocurile de noroc, un lucru e sigur – cu toții ne-am născut cu înclinarea firească spre anumite comportamente. Așadar, nu e o chestiune de genetică, ci e o problemă spirituală. Nu vorbim despre știință, ci despre păcat. Fiecare dintre noi ne putem trezi luptându-ne cu unul din aceste lucruri, nu pentru că le-am moștenit genetic, ci pentru că am moștenit natura căzută a lui Adam, în ziua în care am fost concepuți. David a prins ideea când a scris: „Iată că sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea.” Solomon a spus că nu există excepții: „Pe pământ nu este nici un om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască.” (Eclesiastul 7:20). Așadar, răspunsul este: da, cu toții ne-am născut așa. Motivul pentru care aceste comportamente ni se par naturale, nu este din cauză că nu ne putem abține, ci pentru că natura noastră păcătoasă este mai puternică decât dorința noastră de a-i fi plăcuți lui Dumnezeu. Chiar și atunci când încercăm, uneori pierdem lupta! Pavel, cel mai mare dintre creștini, a recunoscut că a avut parte de eșec atunci când a încercat să facă binele. „Am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac.” (Romani 7:18). Așadar, dacă toți ne-am născut așa, care este vestea bună? Ne-o spune tot apostolul Pavel: „Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte? Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!” (Romani 7:24-25). Când  te-ai născut, ai primit firea coruptă a lui Adam, dar prin nașterea din nou, ai primit natura neprihănirii lui Hristos, cea care biruiește păcatul și care schimbă viața!

ANUL ACESTA ASCULTĂ DE DUMNEZEU

„Domnul te va călăuzi neîncetat” (Isaia 58:11)

     Cum putem pretinde că avem o relație personală cu Dumnezeu și cu toate acestea să spunem că El nu ne vorbește niciodată? Deschiderea și receptivitatea la călăuzirea Duhului Sfânt sunt elemente obligatorii ale vieții de creștin. Toți avem posibilitatea de a învăța cum să fim deschiși la atenționările Duhului. Ele nu sunt rezervate „persoanelor importante” sau celor care sunt „mai spirituale” decât tine. Dumnezeu îți va vorbi dacă îți aloci timp să-L asculți. John Ortberg scrie: „O mare parte a aventurii vieții de creștin implică răspunsul la călăuzirea Duhului Sfânt. Această călăuzire nu se limitează la deciziile de moment. Ea se dobândește în principal atunci când o practicăm în mod continuu.” De aceea David s-a rugat: „Arată-mi, Doamne, căile Tale şi învaţă-mă cărările Tale… căci Tu eşti Dumnezeul mântuirii mele.” (Psalmul 25:4-5). Richard Foster scrie: „În zilele noastre, cerul și pământul sunt în culmea încordării, așteptând să răsară un popor călăuzit de Duhul și umplut de puterea Duhului. S-a întâmplat mai demult. Se poate întâmpla din nou. Un astfel de popor nu se va naște până când nu-L vom experimenta mai adânc și mai profund pe Emanuel (Dumnezeu cu noi). Cunoașterea faptului că prin puterea Duhului, Domnul Isus a venit să-Și călăuzească El Însuși poporul, este la fel de clară cum a fost norul care a călăuzit poporul Israel în timpul zilei, sau focul în timpul nopții.” Acea experiență poate fi și a ta când crezi în promisiunea Sa: „Domnul te va călăuzi neîncetat.” Această promisiune este pentru tine. Așa că personalizeaz-o, crede-o, memoreaz-o, și vei vedea unde te va duce în acest an!

ANUL NOU (2)

„La Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţă” (Matei 19:26)

     Jon Gordon ne oferă câteva hotărâri practice pentru anul în care am intrat: 1) Fii pozitiv. Îi poți asculta pe cinici și să crezi că succesul este imposibil, sau să crezi că „la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţă.” 2) În fiecare zi când te trezești completează următoarea declarație: „Scopul meu este să ascult de Dumnezeu.” 3) Dimineața fă o plimbare şi exprimă-ți mulțumirea. Lucrul acesta te ajută să-ți deschizi mintea spre izbândă. Nu este posibil să fii în același timp stresat și mulțumitor, iar când combini mulțumirea cu exercițiile fizice primești un impuls dublu de energie și anti-depresive naturale. 4) În loc să fii dezamăgit de locul în care ai ajuns, privește cu optimism la locul înspre care mergi. 5) Ia-ți un mic dejun de rege, un prânz de prinț și o cină de student de facultate care are cardul gol! 6) Crede că totul se întâmplă cu un scop, iar lucrurile bune vin din experiențe solicitante. 7) Nu-ți irosi energia pe bârfă, întâmplări trecute, gânduri negative și lucruri pe care nu le poți controla. Investește pozitiv în clipa prezentă. 8) Ia-ți un mentor, și fii la rândul tău unul. 9) Trăiește pe baza celor trei E: energie, entuziasm, empatie. 10) Nu uita că nu există înlocuitor pentru strădanie. 11) Întreabă-te: „Care sunt cele mai importante trei lucruri pe care trebuie să le fac astăzi?” 12) Aplică regula „nu mă plâng.” Văicăreala e ca voma: la sfârșit te simți mai bine, dar celor din jurul tău le este rău! 13) Citește mai multe cărți decât anul trecut. 14) Odihnește-te mai mult. Somnul nu poate fi înlocuit cu o cafea dublă! 15) Înainte de culcare, completează aceste declarații: „Sunt mulțumitor pentru ______________” „Astăzi am reușit să ____________”. 16) Gândește-te că mintea ta e o grădină. Dacă smulgi buruienile și uzi ce este bun timp de o zi nu obții mare lucru, dar dacă o faci în fiecare zi, creezi o grădină nemaipomenită.”

ANUL NOU (1)

„Încununezi anul cu bunătăţile Tale, şi paşii Tăi varsă belşugul.” (Psalmul 65:11)

     Iată ce am găsit scris de un învățător: „La fel ca toți ceilalți oameni, ai luat și tu hotărâri cu prilejul Anului nou propunându-ți să slăbești, să faci sport, să mănânci mai sănătos, să duci o viață mai bună… Știai însă că dorința de a avea o viață mai bună de la fiecare început de an își are originea în inima lui Dumnezeu? David a zis: „Încununezi anul cu bunătăţile Tale, şi paşii Tăi varsă belşugul.” În vremurile Bibliei, „belșugul” era considerat un semn al bunăstării materiale. Moise a trimis douăsprezece iscoade în Țara Promisă pentru a vedea dacă era bună sau rea… Vestea pe care au adus-o ei a fost că în țară „curge lapte și miere” (vezi Numeri 13:26-27). Țara era atât de roditoare, că a fost nevoie de doi oameni ca să care un ciorchine de struguri! Așadar, ce îți lipsește pentru ca și tu să experimentezi binecuvântarea lui Dumnezeu în anul care vine? Să remarcăm cuvintele: „încununezi”, „bunătăţi”, „belşug”. La fel cum o coroană încununează capul, în același fel poți să fii și tu înconjurat de bunătățile lui Dumnezeu în anul care vine. Ce trebuie să faci pentru a experimenta acest lucru? Trebuie să umbli pe „căile” Lui tot anul, deoarece numai pe căile Sale se „revarsă belșugul.” Nu te poți aștepta să ai parte de succesul pe care îl oferă Dumnezeu, dacă nu ești dispus să umbli în părtășie cu El în fiecare zi. Ezechiel exprimă în cuvintele sale același gând: „Le voi face, pe ele şi împrejurimile dealului Meu, o pricină de binecuvântare; le voi trimite ploaie la vreme, şi aceasta va fi o ploaie binecuvântată.” (Ezechiel 34:26) Locurile din preajma lui Dumnezeu vor fi udate cu binecuvântări și bunătate; așa că, străduiește-te să stai aproape de Dumnezeu în fiecare zi a anului care vine!”