„Hristos a murit pentru noi.” (Romani 5:8)

     Dacă ai văzut filmul „Lista lui Schindler”, probabil te-ai întrebat: „Cum au putut face așa ceva?” Dușurile, cuptoarele, furnalele care revărsau cenușă umană, trenurile care soseau în fiecare zi cu femei, bărbați, copii și bătrâni – înghesuiți ca vitele pe drumul spre abatoare. Și cel mai rău dintre toate acestea: soldații care îndeplineau ordinele fără nicio mustrare de conștiință. Cum au putut face așa ceva? Răspunsul este păcatul! Și dacă ai impresia că Hitler și adepții săi au fost singurii din această categorie, mai gândește-te! Ce spui despre ce se întâmplă în zilele noastre? Dar de cele întâmplate pe vremea lui David? El scria: „sunt născut în nelegiuire şi în păcat m-a zămislit mama mea” (Psalmul 51:5). Propriul său capitol despre adulter și crimă confirmă lucrul acesta. Citește-i CV-ul: ne descrie pe noi toți! Iar Sfânta Scriptură adaugă: „Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar. Gâtlejul lor este un mormânt deschis; se slujesc de limbile lor ca să înşele; sub buze au venin de aspidă; gura le este plină de blestem şi de amărăciune; au picioarele grabnice să verse sânge…” (Romani 3:12-15). Dacă Dumnezeu ne-ar evalua pe oricare dintre noi, la fel am fi. Și trebuie să înțelegi lucrul acesta pentru a aprecia ceea ce urmează: „Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.” (Romani 5:8). Când citești acest verset, întrebarea se schimbă și devine: „Cum a putut Hristos să facă așa ceva?” Slavă Domnului că nu am primit ce meritam: pedeapsa. Am primit ce aveam nevoie: har! Compozitorul de imnuri William R. Newell a scris următoarele versuri: „Pentru mine El S-a răstignit – pe Golgota / Pentru al meu păcat El a murit – pe Golgota / M-a făcut copil răscumpărat / și-al meu suflet, Hristos l-a salvat – pe Golgota.” Oprește-te acum o clipă, și mulțumește-I lui Dumnezeu pentru Fiul Său – Mântuitorul tău care te-a răscumpărat din vină și păcat! Despre asta este vorba în Vinerea Mare!

„Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit…” (1 Tesaloniceni 4:13)

     Ți s-a întâmplat vreodată să fii nevoit să te desparți, de partea aceasta a cerului, de o persoană foarte dragă? Cu siguranță, da! Iar la înmormântare ai auzit cuvinte precum: a plecat, s-a stins din viață, a trecut dincolo. Pentru tine aceste cuvinte au fost foarte dureroase. Poate te-ai gândit: „Unde a plecat? S-a stins din viață, și unde a ajuns? Pentru cât timp vom fi despărțiți?” Când cineva moare „sătul de zile”, poți accepta mai ușor despărțirea… Dar când a murit în urma unui act de violență, sau după o lungă luptă cu boala? Atunci visele tale sunt îngropate împreună cu sicriul coborât în pământ. Apostolul Pavel scria: „Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde. Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El.” (1 Tesaloniceni 4:13-14). Aceste cuvinte transformă durerea noastră lipsită de nădejde într-o durere plină de nădejde. Cum se poate? Prin faptul că ne asigură că ne vom întâlni din nou cu cei dragi ai noștri, de partea cealaltă a cerului. Nu-i așa că asta ne dorim și asta vrem să credem? Tânjim să știm că cei dragi ai noștri sunt în siguranță. Vrem să fim siguri că sufletul ajunge într-o clipă în prezența lui Dumnezeu. Dar îndrăznim oare să credem lucrul acesta? Potrivit Sfintei Scripturi, așa este! Când moare, creștinul intră numaidecât în prezența lui Dumnezeu și se bucură în părtășie conștientă cu Tatăl ceresc și cu alții care au plecat înainte. Iar următoarele cuvinte de pe o piatra funerară a unui credincios ar trebui să fie o încurajare pentru noi toți: „Plecarea este pentru o clipă, dar întâlnirea va fi pentru veșnicie!”

„Eu şi băiatul ne vom duce până colo să ne închinăm şi apoi ne vom întoarce la voi.” (Geneza 22:5)

     Imaginează-ți că trebuie să-ți aduci copilul ca jertfă pentru Dumnezeu. Și Dumnezeu nu-ți spune motivul! Dar iată ce le-a spus Avraam slugilor care l-au însoțit în cea mai dificilă călătorie din viața sa: „Rămâneţi aici cu măgarul; eu şi băiatul ne vom duce până colo să ne închinăm şi apoi ne vom întoarce la voi.” Adică, ne întoarcem – amândoi! Dedicarea lui Avraam față de Dumnezeu era de neclintit. Cred că el se gândea: „Mă voi închina în tot drumul meu și mă voi întoarce mai puternic!” Îngrijorarea și închinarea sunt lucruri total opuse. Rețineți că vom fi mult mai fericiți dacă învățăm să devenim persoane care se închină și nu persoane care se îngrijorează! Îngrijorarea creează o breșă prin care diavolul să ne poată chinui, dar închinarea ne călăuzește în prezența lui Dumnezeu – unde găsim pace, bucurie și nădejde. Noi am fost creați să ne închinăm lui Dumnezeu (vezi Apocalipsa 4:11). Când nimic altceva nu funcționează, închinarea dă rezultate, pentru că ne face să ne concentrăm toată atenția asupra lui Dumnezeu. Dumnezeu este bun chiar și când circumstanțele sunt ostile! Așa că, nu te mai îngrijora – lasă lucrurile care te preocupă în seama lui Dumnezeu și trăiește în harul Său! Harul nu înseamnă doar favoare divină; înseamnă putere și activare divină! Nu mai irosi nicio zi din viața ta îngrijorându-te! Stabilește care este rolul tău și care nu este rolul tău. Nu încerca să preiei responsabilitatea lui Dumnezeu. Când tu faci ceea ce poți, Dumnezeu intervine și face ceea ce tu nu poți. Vino înaintea lui Dumnezeu pe genunchi și adu îngrijorările tale înaintea Lui! Închină-te Lui și bucură-te de viața îmbelșugată pe care ți-o oferă El! Când îți recunoști îngrijorările, tu întrerupi tiparele gândurilor greșite și spui: „Aleg să nu mă mai îngrijorez. Mă bazez pe Dumnezeu și aleg să mă închin în fața Lui. El este bun și eu mă încred pe deplin în bunătatea Lui!”

„Vă îndemn… să vă prefaceți prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu…” (Romani 12:2)

     Apostolul Pavel ne spune cum putem să ne înnoim mintea: „Tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.” (Filipeni 4:8). Dacă îți dorești cu seriozitate o viață mai bună, trebuie să-ți schimbi felul de a gândi. Cea mai bună metodă prin care poți înceta să te mai gândești la ceva este pur și simplu… să te gândești la altceva! Când nu-ți place un anumit program TV, ce faci? Schimbi canalul! Oare canalul care nu-ți place nu mai există? Nu, el e acolo – te poți întoarce la el oricând dorești… Tot astfel, când îți dai seama că ești blocat într-un tipar repetat de gândire care îți este dăunător – ceva ce-ți sună în ureche mereu ca un disc stricat – ia atitudine! Refuză să-ți pui mintea în slujba diavolului! Singurul loc în care poate locui un gând este mintea… deci, și mintea ta! Singura putere pe care o are un gând asupra ta este puterea pe care i-o dai tu! Dumnezeu spune: „Ți-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa…” (Deuteronomul 30:19). Dumnezeu îți dă opțiuni, dar El nu le va pune în practică în locul tău. A alege gândul cel bun este ca și cum ai apăsa pe întrerupătorul unui bec: întunericul se împrăștie și încăperea se luminează. Gândurile cele mai persistente îți vor controla viața, deci asigură-te că sunt în acord cu Cuvântul lui Dumnezeu. Așadar, schimbă-ți mintea, și-ți schimbi viața!

„Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ.” (Coloseni 3:2)

     Pentru a avea o viață disciplinată, trebuie să ai o gândire disciplinată. Domnul Isus a spus că scopul lui Satan este să „fure, să înjunghie și să prăpădească” (Ioan 10:10). Și dacă uiți lucrul acesta, o faci pe riscul tău, vei suporta consecințele! Prin propriile forțe, n-ai cum să-i ții piept – tu nu ești la egalitate cu Satan… dar când Îl ai pe Dumnezeu, El îți va da putere să-i învingi strategiile și să exersezi arma stăpânirii de sine. Și Biblia ne spune și cum: „Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ.” Să reținem bine îndemnul acesta: „Gândiți-vă la lucrurile de sus.” Multe mașini sunt dotate cu pilot automat. Când atingi limita de viteză, „setezi” pur și simplu computerul de bord acționând o manetă sau apăsând un buton, și mașina menține această viteză. Mașina nu va merge mai tare sau mai încet. Tot astfel, când mintea ta este programată cu Cuvântul lui Dumnezeu, îți „setezi” gândurile și dorințele după lucrurile plăcute lui Dumnezeu, și nu după cele care satisfac poftele firii tale pământești. Autodisciplina se obține cu prețul libertății. Când ești controlat de pornirile tale, nu ești liber, ci rob. Chiar și lucrurile legitime te pot înrobi. Se spune că „prea mult bine devine la un moment dat un lucru rău!” Apostolul Pavel scria: „Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine.” (1 Corinteni 6:12). Deci, secretul stăpânirii de sine constă în programarea minții după Cuvântul lui Dumnezeu!

„Merg oare doi oameni împreună fără să fie învoiţi?” (Amos 3:3)

     Rețeta pentru o căsnicie fericită a lui Benjamin Franklin (unul dintre fondatorii SUA și poate cea mai cunoscută personalitate din istoria SUA) se cuprindea în următoarele cuvinte: „Ține-ți ochii larg deschiși înainte de căsătorie și pe jumătate închiși după aceea!” Un motiv principal pentru care multe căsnicii sfârșesc prin divorț este acela că vedem numai ce vrem să vedem. Și chiar dacă am văzut greșeli evidente care știam că vor distruge relația, i-am permis inimii să zădărnicească planurile minții și a gândirii: „Lasă că se va schimba după ce ne căsătorim!” Dacă astăzi ai trecut cu vederea un lucru, mâine nu mai ai dreptul să te plângi de el! Deci dacă ești înțelept, vei face următoarele două lucruri, înainte să iei decizia de a te căsători: 1) Discută pe față ce vei accepta și ce nu vei accepta în relația voastră. Aceste lucruri se numesc factori determinanți. Lucruri precum: insultele, infidelitatea, consumul de alcool, mânia, capriciile, achiziționarea de bunuri pe care nu vi le permiteți. Dacă ai impresia că e dureros să te desparți de cineva acum, așteaptă și ai să vezi cum va fi după ce te căsătorești, când mai sunt poate și copii la mijloc, sau plata creditelor bancare, și familia extinsă! Amintește-ți cuvintele Scripturii: „Merg oare doi oameni împreună fără să fie învoiţi?” 2) Dacă nu sunt îngrijorări cu priviri la anumite impedimente, dar de fapt îți este teamă de necunoscut, folosește-ți credința în Dumnezeu pentru a micșora prăpastia dintre îndoielile tale și pacea pe care ți-o dorești. Nu inventa motive ca să nu fi dedicat! Nu căuta cu lumânarea defectele din celălalt. Pentru că Dumnezeul tău este „Minunat, Sfătuitor, Dumnezeu tare…”, dă-i în rugăciune „Minunatului Sfetnic” (vezi Isaia 9:6) șansa de a te călăuzi în alegerea relației. Nu uita: Dumnezeu a instituit căsătoria! Deci, când te căsătorești după voia lui Dumnezeu, poți ajunge pe crestele înalte ale fericirii omenești!

„Gustă viața cu nevasta pe care o iubești… pe care ți-a dat-o Dumnezeu…” (Eclesiastul 9:9)

     Ca o relație să fie reușită, ambele părți trebuie să fie dedicate total relației. Vom trece acum în revistă alte motive pentru care poate ne este teamă să ne dedicăm: 1) Gândește-te dacă ai sentimente adevărate pentru persoana cu care te întâlnești, sau doar îți ocupi timpul până când va apărea o persoană mai bună. Cu alte cuvinte, fii cinstit cu tine însuți, pentru că fericirea ta depinde de asta. 2) Discută cu potențialul soț (sau cu viitoarea soție) despre fricile tale specifice. Un scriitor ne sugera următoarele: „Mă tem că vei încerca să mă schimbi”; „Mă tem că nu îmi vei fi supusă”, „Dacă mariajul eșuează, poate îmi iei banii și mă lași sărac!” „Poate îmi vei restricționa prea mult din timpul meu cu prietenii.” „Poate îmi vei cere prea multă atenție” etc. Trebuie să-ți împărtășești sentimentele în mod sincer și să ceri păreri și reacții cu privire la îngrijorările tale. 3) Încearcă să stabilești un interval de 30 de zile în care să nu ai nicio legătură cu interesul tău romantic, și să constați cum ți se pare viața fără el sau ea. Unele relații din care lipsește dedicarea sunt pur și simplu de complezență, așa că evaluează-ți sentimentele dincolo de inconvenientele pe care trebuie să le suporți. Conveniența este o temelie slabă pentru o căsnicie! 4) Reanalizează-ți așteptările. Nu aștepta ca soțul sau soția să-ți împlinească toate nevoile din viață. De exemplu, dacă ai nevoie de adrenalină și aventură (care se manifestă prin dorința de a face sporturi extreme: nautice, terestre sau aeriene), găsește-ți prieteni cu care să te bucuri de asta și fii fericit că soția ta este credincioasă, iubitoare și că se bucură de cascadoriile tale. Și încă un gând: în fiecare dintre noi, există un gol pe care numai Dumnezeu îl poate umple! Și când o face, vom pretinde mai puțin de la soțul sau soția noastră, și vom învăța să fim mai dedicați.

„Isus a zis: …Cei doi vor fi un singur trup.” (Matei 19:5)

     Cuvântul „a se dedica” înseamnă „a se lega, a se obliga, a se angaja, a promite.” Și pentru unii dintre noi, acest cuvânt evocă imagini ale servituții, constrângerilor și pierderii libertății. Într-un cuvânt, ne sperie! Mulți oameni prețuiesc prea mult independența și autosuficiența lor și prin urmare, unii dintre ei pot deveni mai reticenți față de dedicarea într-o relație care presupune smerenie și preocupare față de părerea celuilalt. Biblia spune să „nu facem nimic din duh de ceartă… ci, în smerenie” să ne privim soțul sau soția mai presus de noi înșine (vezi Filipeni 2:3-4). Cei care nu se dedică relației de căsătorie doresc să mențină relația fluidă și flexibilă, astfel încât să poată rămâne în relație sau să poată ieși din relație când doresc. Partenerul care dorește dedicarea în căsnicie consideră o astfel de relație ca fiind frustrantă și fără viitor. Așadar, ce trebuie să faci, dacă ești reticent față de dedicarea în căsnicie? Cel puțin aceste două lucruri: 1) Fii cinstit față de tine însuți în privința fricilor, sentimentelor și motivațiilor. Psalmistul David a spus: „Tu ceri ca adevărul să fie în adâncul inimii: fă dar să pătrundă înţelepciunea înăuntrul meu!” (Psalmul 51:6). Să observăm faptul că înțelepciunea vine când ești cinstit referitor la ce se petrece înăuntrul tău. Care sunt amintirile tale despre căsnicia părinților tăi, și cum te-a afectat relația lor? Ai observat aceleași tipare de comportament din partea ta sau din partea viitorului partener, referitor la relații? 2) Recunoaște că poate ai jucat și tu un rol, chiar și acela de facilitator al comportamentelor urâte, în prăbușirea unei relații trecute. Acum, te-ai schimbat? Ești dispus s-o faci? În acest caz, iată promisiunea lui Dumnezeu față de tine: „Nu vă mai gândiţi la ce a fost mai înainte şi nu vă mai uitaţi la cele vechi! Iată, voi face ceva nou…” (Isaia 43:18-19) Așadar, tu poți avea o căsnicie reușită cu ajutorul lui Dumnezeu!

„Încotro vei merge tu, voi merge şi eu…” (Rut 1:16)

     Unul dintre cele mai fascinante versete despre dedicare din Sfânta Scriptură este cel ce redă cuvintele lui Rut adresate Naomei: „Nu sta de mine să te las şi să mă întorc de la tine! Încotro vei merge tu, voi merge şi eu; unde vei locui tu, voi locui şi eu; poporul tău va fi poporul meu şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu.” De ce ne este teamă să ne dedicăm total, într-o relație de căsnicie? 1) Din teama că vom pierde controlul: „De ce să renunț la independență?” 2) Din teama de a trăi în lipsuri: „Dacă X îmi ruinează averea?” 3) Din teama de a nu corespunde: „Dacă nu pot să-i împlinesc așteptările?” 4) Din teama de singurătate: „Dacă mă părăsește?” 5) Din teama de a nu suferi: „Am tot fost rănit și nu vreau să sufăr din nou!” Și atunci, ce faci? În zilele noastre, răspunsul este „căsătoria neoficială” (sau „concubinaj”, „uniune consensuală”) – dar așa ceva nu este după voia lui Dumnezeu. A trăi împreună cu cineva fără a te căsători e ca și cum ai închiria o locuință în loc de a cumpăra una. Dacă e necesară vreo reparație în casa închiriată, chiriașul poate părăsi locuința și să-și caute alta. Dacă e necesară vreo reparație la casa lor, proprietarii (care s-au gândit mult și s-au rugat pentru decizia cumpărării casei) fac tot posibilul să-și protejeze investiția. Un studiu despre coabitare a scos la iveală faptul că aproape 20% din cuplurile care au trăit împreună înainte de logodnă au sugerat divorțul în timpul căsniciei lor. În cuplurile care nu trăiseră împreună, procentajul a fost la jumătate – circa 10%. Contrar părerii pe care ai putea-o avea, cei care se joacă și trec de la o relație la alta nu experimentează fericirea de durată. Pe când cei ce se dedică lui Dumnezeu, și unul altuia, experimentează o stare plină de satisfacții sau chiar fericire pe termen lung. Așadar, fii dedicat legământului de căsătorie până la moarte!

„Petru și-a adus aminte de vorba… ‘te vei lepăda de Mine de trei ori!’” (Matei 26:75)

     Biblia ne spune că, după ce s-a lepădat, „Petru şi-a adus aminte de vorba pe care i-o spusese Isus: „Înainte ca să cânte cocoşul, te vei lepăda de Mine de trei ori.” Şi a ieşit afară şi a plâns cu amar.” (Matei 26:75). Ce ne mântuiește pe noi? Faptele noastre bune? Nu, ci credința noastră în Hristos. Sfânta Scriptură ne asigură: „Prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” (Efeseni 2:8-9). Așa putem înțelege mai bine cuvintele adresate de Hristos lui Petru: „Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta…” (Luca 22:32) Când ai credință în Dumnezeu, te poți redresa. Când vine vorba de harul lui Dumnezeu, nu există limite. Petru s-a lepădat de Hristos – nu o dată, ci de trei ori. Poate că e și povestea ta! Nu a fost un moment de care Petru să fi fost mândru, ci o experiență în urma căreia a ajuns să fie mai puternic. Când cineva păcătuiește grav, noi spunem că „s-a ars” sau „s-a fript.” Ori, când ceva s-a ars, tot ce rămâne este cenușa. Dar noi aparținem unui Dumnezeu al restaurării, care scoate o „cunună împărătească din cenușă” (Isaia 61:3). Dacă l-ai fi văzut pe Petru jurându-se că nu-L cunoaște pe Domnul, l-ai fi ales să fie pastorul bisericii tale? Nu cred! Dar Dumnezeu l-a ales! Și El l-a făcut capul Bisericii Noului Testament. Noi le spunem oamenilor: „Nu intrați în necazuri”, „Nu păcătuiți!” – și sunt sfaturi bune: Dumnezeu nu dorește ca noi să păcătuim. Dar ar trebui să le spunem și: „Nu vă jucați cu păcatul, pentru că vă compromiteți veșnicia. Iar când cădeți (pentru că se va întâmpla, cu siguranță), întoarceți-vă la Dumnezeu! Doar El vă poate restaura, și vă poate folosi eșecul ca să vă întărească!”