PAȘII VINDECĂRII

„Vrei să te faci sănătos?” (Ioan 5:6)

     Domnul Isus i-a adresat o întrebare aparent inoportună acestui om bolnav: „Vrei să te faci sănătos?” Timp de treizeci și opt de ani, starea de sănătate a acestui om îl imobilizase, produsese compătimirea celorlalți și poate că-i dăduse prilej să spună: „Nu sunt responsabil pentru starea mea!” Dar noi toți suntem vinovați și răspunzători pentru două lucruri: pentru atitudinile noastre și pentru alegerile noastre. Adevărul este că toți am fost răniți, într-un fel sau altul. Dar dacă ne mai gândim încă la lucrul acela și după douăzeci de ani, nu suntem victime ale împrejurărilor, ci ale opțiunii. Ce înseamnă mai exact o victimă a opțiunii? Este cel care crede că atenția negativă este mai bună decât lipsa de atenție! Domnul Isus a zis: „Să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru care este în ceruri, să vă ierte greşelile voastre.” (Marcu 11:25). Aceste cuvinte presupun faptul că cineva te-a rănit. Totodată te fac responsabil pentru reacția ta față de acea persoană. Domnul Isus ne-a învățat că, dacă nu iertăm, nu putem primi iertarea atunci când avem nevoie de ea. Indiferent ce ți-au luat alții în trecut, dacă rămâi plin de amărăciune, în viitor îți vor lua și mai mult. Poate te gândești: „Ce bine ar fi dacă s-ar întoarce și și-ar cere iertare.” Asta aștepți? Nu-ți pierde timpul! Cheia fericirii este în mâinile tale, nu la ei! Și această cheie este iertarea. Aștepți ca cineva să-ți spună: „Te iert”, înainte ca tu să te poți ierta pe tine însuți? Dar dacă nu își vor cere niciodată iertare?! Iată formula eliberării: 1) Cere-ți iertare, dacă trebuie; 2) Fă schimbări, dacă poți; 3) Iartă-te pe tine însuți; 4) Mergi mai departe! Vrei să te însănătoșești? Aceștia sunt pașii pe care trebuie să-i urmezi!