PATRU CATEGORII DE DORINȚE (1)

 „O dorinţă împlinită este un pom de viaţă.” (Proverbele 13:12)

     În câteva meditații succesive, ne vom uita la câteva dintre cele mai comune dorințe; 1. Dorințele materiale. Lidia era o femeie de afaceri care se ocupa de textile (vezi Faptele Apostolilor 16:14). Ea a fost printre cei dintâi convertiți europeni ai lui Pavel la creștinism. Îți poți imagina ce a însemnat pentru o femeie să aibă succes în afaceri într-o societate dominată atât de pregnant de bărbați? A avut atât de mare succes, încât avea propria ei casă… care a fost destul de spațioasă încât să devină loc de întâlnire pentru una din primele biserici creștine din Europa. Multe edificii religioase s-au construit de-a lungul secolelor – Notre Dame, Westminster Abbey, Capela Sixtină – dar biserica primară a început în casa unei femei de afaceri. Dacă dorința ta de a face bani îți sufocă generozitatea, te face să trăiești din datorii sau îți creează o nemulțumire cronică – a sosit timpul să-ți reevaluezi acțiunile; a câștiga bani, a crea produse bune și a avea angajați sunt lucruri care – făcute cinstit – Îl glorifică pe Dumnezeu. „El îţi va da putere să le câştigi” (Deuteronomul 8:18). Te-ai întrebat vreodată de ce îți place să meșterești la motoare sau să lucrezi cu mâinile? Pentru că ai fost creat după chipul unui Dumnezeu creativ, care a meșterit această incredibilă mașinărie cosmică a Universului, cu forțe și energii atât de complicate, încât oamenii se dedică unor cariere științifice strălucite pentru a înțelege doar fărâme din ea! Fie că ești o persoană orientată spre mecanică, fie spre știință sau artă, ești creația Lui – și lucrul acesta e cel mai important! Biblia spune: „Domnul… vrea pacea robului Său!” (Psalmul 35:27). Când dorința ta după succes material are la bază glorificarea lui Dumnezeu și binecuvântarea oamenilor, El te va ajuta să reușești, și vei avea și pace!