PREGĂTESTE-TE DE ATAC (1)

„El … a fugit afară din casă” (Geneza 39:12)

     Haideți să vedem cum au făcut față atacului Satanei câțiva dintre eroii credinţei în Dumnezeu, ca să știi cum să-i faci față şi tu când ești atacat. Iosif a fugit. „Iosif era frumos la statură şi plăcut la chip. După câtăva vreme, s-a întâmplat că nevasta stăpânului său a pus ochii pe Iosif şi a zis: „Culcă-te cu mine!” El n-a voit … „Cum aş putea să fac eu un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?” Măcar că ea vorbea în toate zilele lui Iosif, el n-a voit să se culce şi să se împreuneze cu ea. Într-o zi, pe când intrase în casă ca să-şi facă lucrul, şi pe când nu era acolo nici unul din oamenii casei, ea l-a apucat de haină, zicând: „Culcă-te cu mine!” El i-a lăsat haina în mână şi a fugit afară din casă” (v. 6-12). Să remarcăm care a fost cadrul acestui atac: Iosif era tânăr, necăsătorit, singur și departe de casă, iar soția lui Potifar a încercat să-l seducă „în toate zilele”. Dacă i-ar fi cedat, lucrul acesta l-ar fi ajutat în ceea ce privește cariera, dar Iosif avea un sistem de valori foarte diferit. Pentru el, caracterul lui a însemnat mai mult decât cariera. Aprobarea lui Dumnezeu a însemnat mai mult pentru el decât faptul de a avea trecere înaintea șefului. După aventura lui cu Batșeba, David a scris: „Nu voi pune nimic rău înaintea ochilor mei” (Psalmul 101:3). Fie că e vorba de o aventură sau de o fantezie pe Internet, privește în altă parte! Pofta este ca un tigru; odată lăsată în libertate, va cutreiera prin mintea ta făcându-ți gândurile victimă. Ea nu va dori să se întoarcă de bună voie în cușcă. Așa că dacă nu te-ai uitat la nimic rău, nu te uita! Dacă te-ai uitat, roagă-te pentru izbândă și scoate-o din viața ta.