PUNE-ȚI FIREA PĂMÂNTEASCĂ PE ALTAR!

„Dacă ne-am zidit un altar ca să ne abatem de la Domnul… Domnul să ne ceară socoteală…” (Iosua 22:23).

     În Biblie, altarul a reprezentat un loc de jertfă sau un loc pentru arderea tămâiei. A reprezentat jertfa adusă Domnului prin oferirea celei mai bune oi din turmă. A reprezentat închinarea înaintea lui Dumnezeu și punerea Lui mai presus de orice lucru din viață. A reprezentat smerenia, prin recunoașterea nevoii de Dumnezeu și a dependenței totale de El. Însă este posibil să zidim un altar pentru „noi înșine”. Prin aceasta, noi îi luăm lui Dumnezeu locul Său de drept din viețile noastre, și începem să ne punem pe noi înșine pe primul loc. Cu alte cuvinte, zidim un altar închinat interesului propriu, promovării de sine, auto-conservării, măririi și înălțării propriei noastre persoane. De aceea Domnul Isus stabilește următorul standard pentru ucenici și este un standard înalt: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze” (Matei 16:24). „Crucea” ta are un singur scop și anume, acela de a-ți răstigni propriul „eu”. Apostolul Pavel scrie: „Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi” (Romani 8:13). Să reținem cuvintele „a face să moară.” Trupul tău, sau eul tău și firea pământească, nu se va supune și nu va muri de bună voie; el trebuie răstignit în fiecare zi. Și puterea de a face lucrul acesta poate fi accesată numai petrecând timp în rugăciune cu Dumnezeu și înnoindu-ți mintea constant prin Cuvântul lui Dumnezeu. Așadar, astăzi alegerea îți aparține; pentru a zidi un altar închinat Domnului, trebuie mai întâi să-ți pui „eul” pe altar. Ești pregătit?