TE ROGI CA DUMNEZEU SĂ-ȚI DEA UN COPIL?

„Pentru copilul acesta mă rugam, şi Domnul a ascultat rugăciunea pe care I-o făceam.” (1 Samuel 1:27)

     Ana își dorea atât de mult să devină mamă, încât „se ruga Domnului cu sufletul amărât şi plângea”. (vers. 10). De fapt, ea a făcut o juruință înaintea lui Dumnezeu, promițând că, dacă îi va da un copil, „îl va închina Domnului pentru toate zilele vieţii lui” (vers. 11). Și așa s-a întâmplat! Biblia relatează: „Când i s-au împlinit zilele, Ana a născut un fiu” (vers. 20). Același lucru i s-a întâmplat și lui Rut: „Boaz a născut pe Obed, din Rut” (Matei 1:5). Rut era o văduvă săracă atunci când Dumnezeu i-a prezentat-o lui Boaz, proprietarul ogorului unde ea trudea din greu. Ea făcea parte dintre neamuri, iar el era iudeu – și prin Lege, le era interzis să se căsătorească. Însă Dumnezeu a dat la o parte bariera care le stătea în cale și, din unirea lor, a rezultat un băiat pe nume Obed. El va fi un strămoș al regelui David și în cele din urmă al Domnului nostru Isus Hristos. Dumnezeu a zis: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul oricărei făpturi. Este ceva de mirat din partea Mea?” (Ieremia 32:27). Iar răspunsul, tot aici (Ieremia 32) în vers. 17: „Doamne… Tu ai făcut cerurile şi pământul cu puterea Ta cea mare şi cu braţul Tău întins: nimic nu este de mirat din partea Ta!” Astăzi, dacă te rogi ca Dumnezeu să-ți dăruiască un copil, bazează-te pe aceste versete și crede-le: „Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima. Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra… Taci înaintea Domnului, şi nădăjduieşte în El” (Psalmul 37:4-5, 7). Domnul să-ți asculte ruga!