VORBIREA POTRIVITĂ

„Cuvântul… în gura ta…” (Romani 10:8)

     Dacă nu ești atent, s-ar putea să rostești cuvinte nepotrivite, care să semene îndoială și să contrazică ceea ce spune Dumnezeu în Cuvântul Său. Apostolul Pavel scria romanilor: „Cuvântul este aproape de tine: în gura ta şi în inima ta.” Şi cuvântul acesta este cuvântul credinţei, pe care-l propovăduim noi.” Așadar, rostește Cuvântul lui Dumnezeu peste situația în care te afli – și vei vedea cum El lucrează în locul tău, rezolvând lucrurile pentru tine. Cuvântul „mărturisire” vine de la cuvântul grecesc homologia, care înseamnă „a ajunge la un acord, a spune același lucru.” Asta înseamnă că trebuie să ajungi în consens cu voia și Cuvântul lui Dumnezeu, și să înveți să spui ceea ce spune El, indiferent cât de gravă poate părea situația la un moment dat. Dacă nu este ceea ce spune Dumnezeu, nu este ce trebuie! Dar dacă este în acord cu ce spune Dumnezeu, cuvintele rostite vor deveni arme puternice. Biblia spune: „cât de înduplecătoare sunt cuvintele adevărului!” (Iov 6:25). Cuvântul „înduplecător” vine de la cuvântul iudaic marats, care înseamnă „a apăsa.” La fel cum sigiliul, de pe inelul regelui, imprimă pecetea autorității sale pe un document, mărturisirea credinței tale pecetluiește problema înaintea lui Dumnezeu. Domnul Isus a spus: „Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare” şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut. De aceea vă spun că, orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea.” (Marcu 11:23-24). Nu te limita doar să Îi spui lui Dumnezeu despre „muntele” tău – vorbește-i „muntelui” tău, folosind Cuvântul lui Dumnezeu! Fă, începând de azi, din Cuvântul lui Dumnezeu – cuvântul tău… și „muntele” tău va începe să se miște!