_{„Aşteptând fericita noastră nădejde…” (Tit 2:13)}

     _{Fericita nădejde a învierii nu seamănă cu o loterie unde numai o persoană dintr-un milion va câștiga premiul cel mare. Și nu este un sentiment oferit lângă un sicriu pentru a-i mângâia pe cei îndurerați. Este o nădejde bazată pe o certitudine! Domnul Isus a spus: „Pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi.” (Ioan 14:19) Apostolul Pavel o spune astfel: „…dar fiecare la rândul cetei lui. Hristos este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos.” (1 Corinteni 15:23) Pavel le scria acest lucru credincioșilor din Corint, obişnuiţi cu filosofia greacă a vieții de apoi, o filozofie a iluziilor. Cineva încercase să-i convingă de faptul că trupurile nu pot învia: nici trupurile lor, nici al lui Hristos… iar apostolul nu putea suporta o astfel de idee. Așadar, cu sclipirea unui mare avocat în pledoaria de final, el recapitulează faptele: „(Isus)… a înviat a treia zi… S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece. După aceea S-a arătat la peste cinci sute… În cele din urmă S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. După ei toţi… şi mie.” (v. 4-8). Câți martori au fost? O mână? Nu, sute! Ei nu au văzut o fantomă și nu au experimentat un sentiment. Elogiile de la înmormântare includ deseori fraze precum: „Va trăi în inimile noastre pentru totdeauna!” Nu asta spuneau urmașii lui Isus. Ei  L-au văzut „în carne și oase”. Și dacă te-ai încrezut în Hristos ca Mântuitor, într-o zi și tu Îl vei vedea la fel. La moarte, duhul tău se va duce să fie cu El, și la revenirea Lui, trupul tău va învia pentru a-l întâmpina în văzduh. „Și astfel vom fi totdeauna cu Domnul.” (1 Tesaloniceni 4:17).Absolut uimitor, nu-i așa?}