„Să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care le dă adevărul.” (Efeseni 4:24)

     Înainte de a fi crucificat, Domnul Isus S-a rugat în grădina Ghetsimani. A simțit emoții intense… „A ajuns într-un chin ca de moarte şi a început să Se roage şi mai fierbinte; şi sudoarea I se făcuse ca nişte picături mari de sânge, care cădeau pe pământ.” (Luca 22:44) Atât de puternice au fost acele trăiri, încât S-a rugat ca paharul răstignirii să se depărteze de la El. Dar în acea noapte, Isus a rupt lanțurile emoțiilor supunându-Se voinței Tatălui Său, când a spus: „Facă-se nu voia Mea, ci a Ta!” (Luca 22:42) Nu numai că emoțiile pot fi stăpânite prin ascultare, dar ele se vor supune credinței. Emoțiile vor face ceea ce noi, prin credință, le ordonăm să facă. Psalmistul David a exclamat: „Binecuvântează, suflete, pe Domnul şi tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt!” (Psalmul 103:1) David a ordonat sufletului său, centrul emoțiilor sale, să-L binecuvânteze pe Domnul. El credea că sufletul său și tot ceea ce este în el vor face ceea ce el a poruncit. Sentimentele pot fi transformate din dramă în binecuvântare. Apostolul Pavel credea că emoțiile negative pot și trebuie să fie dezbrăcate, iar emoțiile pozitive – îmbrăcate: „Să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care le dă adevărul.” (Efeseni 4:22-24). Și tot el spune: „Pacea lui Dumnezeu… să stăpânească în inimile voastre…” (Coloseni 3:15) Sfintele Scripturi arată clar că emoțiile pot fi supuse, și că voința poate răspunde puterii lui Dumnezeu și credinței, mai mult decât emoțiilor celor mai dramatice!