„Au priceput că fuseseră cu Isus” (Faptele Apostolilor 4:13)

     Fariseii erau experți autoproclamați în probleme legate de legislație culinară, coduri de îmbrăcăminte, zeciuială și închinare. Prin aceste practici, ei puteau decide cine este „înăuntru” și cine este „afară”. Iar cei „dinăuntru” deveneau cei mai înverșunați critici la adresa celor „de afară”. Dallas Willard a scris: „Câți oameni nu sunt dezgustați de creștinii lipsiți de sentimente, rigizi, inabordabili, lipsiți de vitalitate și nemulțumiți? Cu toate acestea, astfel de creștini sunt peste tot.” În realitate, când viețile noastre nu sunt marcate de bucurie autentică și de devotament față de Hristos, începem să căutăm modalități superficiale de a ne deosebi de cei pe care îi etichetăm drept „lumești.” Domnul Isus nu a făcut așa! Când a fost întrebat ce înseamnă de fapt legea, El a răspuns simplu: „Iubește-L pe Dumnezeu și iubește-i pe oameni” (vezi Marcu 12:29-31). Pavel scrie: „Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor.” (1 Corinteni 13:1). E posibil să trăiești cu impresia că ai devenit mai spiritual, când de fapt ai ajuns ceea ce Mark Twain cataloga: „un om de bine, în cel mai rău sens al cuvântului.” Winston Churchill a avut un adversar politic pe nume Cripps, o persoană înfumurată și disprețuită de toți din cauza siguranței de sine pline de aroganță. Se spune că într-o zi, Churchill l-a văzut pe Cripps trecând și a făcut următoarea remarcă: „Dacă n-ar fi harul lui Dumnezeu, și eu aș fi la fel.” Unul din cele mai frumoase complimente adresate vreodată apostolilor este acela că ei au fost recunoscuți ca oameni care „fuseseră cu Isus.” Cel mai puternic argument împotriva creștinismului sunt acei creștini înfumurați, critici, plini de sine și cu o viață care nu arată că umblă cu Isus. Deci, ce fel de creștin ești tu?