„Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul! Oamenilor fără prihană le şade bine cântarea de laudă.” (Psalmul 33:1)
În cei 150 de psalmi consemnați în Biblie, tema recurentă, dominantă, este „Lăudați pe Domnul!” Cartea este ca un memoriu semnat de psalmiști, care ne spun: „Astăzi, lăudați-L pe Domnul, neapărat!” În Psalmul 34, împăratul David a scris: „Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme; lauda Lui va fi totdeauna în gura mea. Să mi se laude sufletul în Domnul! Să asculte cei nenorociţi şi să se bucure! Înălţaţi pe Domnul împreună cu mine! Să lăudăm cu toţii Numele Lui!” (Psalmul 34:1-3). În Psalmul 113:1-3, citim: „Lăudaţi pe Domnul! Robii Domnului, lăudaţi, lăudaţi Numele Domnului! Fie Numele Domnului binecuvântat de acum şi până în veac! De la răsăritul soarelui până la apusul lui, fie Numele Domnului lăudat!” În Psalmul 118:24, e scris: „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea!” În Psalmul 119:164, găsim exclamația: „De şapte ori pe zi Te laud!” Noi avem pauze de cafea și ceai; ei aveau pauze de laudă. Și ajunși la Psalmul 150, în versetul 6 – ultimul verset al celui din urmă psalm! – ni se reamintește: „Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul!” Asta înseamnă că, atâta timp cât ești în viață și respiri, trebuie să-L lauzi pe Domnul. Așadar, orice altceva ai avea de făcut astăzi, nu uita: laudă-L pe Domnul negreșit!