„Vreau să fac voia Ta” (Psalmul 40:8)

     Îmbarcându‑se pentru excursia cu pluta împreună cu prietenii, autorul John Blumberg a remarcat: „Ne‑a fost foarte greu să ne îndepărtăm de mal. Părea că o forță uriașă ne ținea pe loc. Încetul cu încetul a devenit mai ușor și ne‑am hotărât să ne relaxăm. Și în acea clipă de pauză realitatea privind lansarea noastră blândă pe apă s‑a instalat. Numaidecât am căutat siguranța, apucând cu un braț vâsla și cu celălalt înotând agresiv. După douăzeci de minute am reușit un progres minim. A apărut un salvamar într‑un caiac și liniștiți de prezența lui, am făcut un comentariu despre distanța noastră de țărm. Dar el nu râdea! Balizele portocalii ne‑au avertizat să nu mergem mai departe, dar le‑am ignorat și ne‑am îndepărtat de cinci ori mai mult decât ar fi trebuit. Salvamarul nu a plecat, dar nici nu ne‑a ajutat. După patruzeci și cinci de minute, am pășit pe țărm, tremurând de epuizare”. Noi nu fugim de valorile noastre, doar ne îndepărtăm și ne trezim în locuri unde nu dorim să fim. Păcatul este subtil; el te ademenește să crezi că ai totul, apoi într‑o zi descoperi că te‑ai înglodat până peste cap. Cuvântul lui Dumnezeu este baliza noastră de siguranță. David a spus: „vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! Și Legea Ta este în fundul inimii mele”. Gândirea și emoțiile lui David au fost atât de tare șlefuite de Scriptură, încât au devenit una cu voința lui. În calitate de credincios, Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie atât de tare încrustat în inima ta încât dorești să faci ce este bine și să „te bucuri” făcând voia Lui.