OCROTEȘTE „NOII LĂSTARI!”

„Un copac, şi tot are nădejde: căci când este tăiat, odrăsleşte din nou, şi iar dă lăstari.” (Iov 14:7)

     Pentru a-ți găsi un soț sau o soție care să se potrivească etapei în care te găsești, și care să meargă în aceeași direcție cu tine, ai nevoie de înțelepciunea lui Dumnezeu. Dacă alegi folosindu-te de propria-ți înțelepciune, s-ar putea să nu faci cea mai bună alegere. Și când familia se destramă, rănile pot dura o viață întreagă – chiar și după ce lupta s-a terminat. Ascultă, te rog, acest sfat: nu-i folosi niciodată pe copii drept muniție pentru a vă răni unul pe altul! Muniția nu distruge doar ținta, ci va fi distrusă și ea însăși, în acest proces. Monologul amărăciunii tale poate fi adevărat, dar poate distruge capacitatea copilului tău de a zidi relații sănătoase pe cont propriu. La urma urmelor, dacă nu poate avea încredere într-un părinte, în cine mai poate avea încredere? Chiar dacă nu poți salva relația, salvează-i pe ei. Iov spune: „Un copac, şi tot are nădejde: căci când este tăiat, odrăsleşte din nou, şi iar dă lăstari.” Ce minunat: lăstari noi care se nasc dintr-un copac tăiat! Acesta este mesajul nostru; există viață după moarte! Avem un Dumnezeu al celei de-a doua șanse și al noilor începuturi. Doar pentru că visele tale nu s-au împlinit nu înseamnă că visele copiilor tăi nu se vor împlini. Dacă singurul lucru care rezultă din relația voastră este un copil sănătos și bine adaptat, tot ești câștigător! Copiii tăi sunt viziunea ta. Ei vorbesc despre viitorul tău, așa că oferă-le dragoste și stabilitate mai multă. Învață-i ce spune Dumnezeu despre viață. Lucrează la asta de dragul lor. Dacă „noii lăstari” se pierd odată cu copacul, toți acei ani au fost irosiți! Așa că, ocrotește „noii lăstari” din familia ta!