„Nu aveţi, pentru că nu cereţi…” (Iacov 4:2)
Unii oameni știu ce vor, și au curajul să ceară. Alții știu ce nu vor și au dezvoltat abilitatea de-a o spune într-un mod care nu creează ostilitate. Dacă nu exersezi să ceri ceea ce-ți dorești, vei trăi în frustrare. De asemenea, poți deveni frustrat că oamenii nu îți detectează nevoile sau dorințele fără să le spui. Unii oameni permit altora să le încalce limitele, timp în care suferă în tăcere, în loc să ceară o schimbare de comportament! A cere ceea ce dorești poate fi și mai dificil într-un mediu de lucru. Nu presupune niciodată că bunăstarea ta este cea mai importantă pentru șeful tău! Aceasta nu este o acuzație la adresa lui, ci o recunoaștere a faptului că probabil este ocupat cu propriile lui probleme. De exemplu, dacă ești angajat cu un salariu, și ai lucrat constant multe ore suplimentare, care nu ți-au fost plătite, încearcă să ceri un bonus pentru o parte din suma pe care ar fi trebuit s-o cheltuie compania dacă te-ar fi plătit pentru acele ore. Oferă o analiză bine gândită sau cere o perioadă de concediu egală cu o parte din ceea ce ar reprezenta orele convertite în număr de zile. Desigur, roagă-te și crede în bunăvoința lui Dumnezeu, înainte de a cere! Dacă acest lucru nu funcționează, continuă să fii cel mai bun în munca ta și începe să te gândești la un „plan B” pentru cariera ta. O femeie de afaceri scria: „Una dintre cele mai grozave calități pe care Dumnezeu ni le-a dat este capacitatea de a comunica. Nu trebuie să ne stresăm dorindu-ne sau sperând că cineva ne va citi gândurile, când putem pur și simplu să exprimăm ce gândim, și să cerem ce vrem!” Așadar, roagă-te și cere cu credință ceea ce-ți dorești (după voia lui Dumnezeu, desigur)!