„Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze…” (Proverbele 22:6)

     Biblia ne transmite prin Solomon acest sfat: „Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.” Adevărul în această privință este acela că în timp ce anumite principii universale se aplică tuturor copiilor, nu există doi copii la fel, și e o greșeală să-i tratezi ca și cum ar fi. De fapt, iată două dintre cele mai obișnuite erori pe care le poți face ca părinte. Prima eroare este: 1) Să încerci să-ți modelezi copilul ca să devină ceea ce erai tu odinioară. Dacă tu ai fost un sportiv renumit în școală, nu înseamnă că și copiii tăi vor să-ți calce pe urme. Și dacă tu ai avut numai note de 10 la școală, nu înseamnă că și copiii tăi trebuie să fie la fel. Dar totodată tu nu trebuie să tolerezi, să încurajezi sau să răsplătești lenea. Trebuie doar să accepți că nu toți copiii au aceleași aptitudini atletice sau capacități intelectuale. A doua eroare pe care o poți face ca părinte este: 2) Să încerci să-l obligi să fie ceea ce tu ți-ai dori să fie. Nu încerca să-ți retrăiești viața prin copii. Tu ai avut șansa ta și numai pentru că nu ai atins nivelul dorit în profesia pe care ți-ai ales-o, nu înseamnă că trebuie să-ți obligi fiul sau fiica să urmeze acea direcție. Biblia spune: „Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze (calea Domnului), şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.” Învață-l și sfătuiește-l să-și aleagă profesia în concordanță cu înzestrarea sa individuală și nu în funcție de modul în care ai alege tu sau ți-ai dori ca el sau ea să aleagă. Există trei caracteristici distinctive ale stimei de sine sănătoase pe care trebuie să te străduiești să o educi în copiii tăi: 1) Să știe cine sunt; 2) Să le placă cine sunt; 3) Să fie cine sunt.

„Pedepseşte-ţi fiul, şi el îţi va da odihnă, şi îţi va aduce desfătare sufletului.” (Proverbele 29:17)

     Cu câțiva ani în urmă, sociologii și psihologii pediatri au făcut o descoperire interesantă. Experții contemporani fuseseră de părere că împrejmuirea cu garduri a terenurilor de joacă îi face pe copii să se simtă restricționați în timpul recreației. Și, pe baza acestei teorii, s-a luat hotărârea de a da la o parte gardurile pentru ca ei să nu se mai simtă îngrădiți. Spre mirarea experților, s-a produs exact efectul opus. Cercetătorii au descoperit că pruncii au devenit și mai inhibați în activitățile lor. Ei aveau tendința de a se înghesui spre mijlocul locului de joacă și au manifestat semne de nesiguranță. Iar când gardurile au fost puse la loc, copiii s-au jucat din nou cu mare entuziasm, simțindu-se liberi. Ce învățătură primim din acest studiu? Cu toții avem nevoie de granițe – uneori pentru a defini limitele de siguranță și de securitate. În timp ce „experții” încearcă să-și impună teoria că granițele restricționează creativitatea, copiii de la locul de joacă ne-au demonstrat că avem nevoie de o înțelegere clară a ceea ce e sigur și acceptabil, pentru ca ingeniozitatea și inventivitatea să înflorească. Asta înseamnă că pruncii tăi vor înflori și tu vei funcționa mai bine ca părinte când regulile sunt comunicate clar și când consecințele faptului de-a nu le respecta sunt deplin înțelese. Se povestește, în glumă, că un tată i-a dat cadou fiului său de optsprezece ani o mașină. Înainte de a-i da cheile, i-a spus: „Aceasta este o mașină magică, fiule.” „Chiar?” s-a mirat băiatul. „Da!” a răspuns tatăl. „La prima amendă pentru depășirea vitezei, această mașină va dispărea!” Așadar, dacă tu poți să-i cumperi o mașină fiului sau fiicei tale, trebuie neapărat să fie una „magică.” Concluzie: Dumnezeu stabilește regulile pentru izbânda ta în viață și El îi răsplătește pe cei care le respectă. Sau după cum spune versetul (Iosua 1:8): „Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale, şi atunci vei lucra cu înţelepciune.”

„Nu cruţa copilul de mustrare…” (Proverbele 23:13)

     Când vorbim despre disciplinare, prima ta preocupare trebuie să fie nu propriul confort, ci „sufletul” (mintea, voința și emoțiile) copilului tău! Disciplina, sau lipsa ei, poate declanșa o reacție în lanț, pozitivă sau negativă. Dacă copiii tăi nu respectă autoritatea acasă, ei nu o vor respecta nici la școală, nici în societate sau biserică, și nici în fața lui Dumnezeu. E doar un pas mic de la răzvrătirea împotriva părinților, pe care ni i-a dăruit Dumnezeu, și până la răzvrătirea împotriva Dumnezeului care ne-a dăruit părinții. De aceea disciplinarea trebuie să înceapă cât mai devreme. Când un copil este suficient de mare ca să i se spună să facă ceea ce este bine, și el alege totuși ce este rău – acel copil trebuie disciplinat. Biblia nu menționează vârsta limită aferentă accepțiunii cuvântului „copil”. Numai pentru că fiul tău este suficient de mare ca să conducă o mașină, să se bărbierească ori să meargă la întâlnire nu înseamnă că este scutit de mustrare. Poate este prea mare să-l pui la colț sau să-i confiști jucăriile, dar există și alte metode eficiente de a disciplina un adolescent sau un tânăr. Dacă citim cu atenție cartea Proverbelor, descoperim că împăratul Solomon se adresa unui fiu care era suficient de mare ca să se întovărășească cu o gașcă de pe stradă, să fie ispitit de păcate trupești, să intre în datorii ori să se îmbete. El n-a avut în vedere copii de școală primară. Concluzie: câtă vreme copiii tăi locuiesc sub acoperișul tău, ei sunt sub jurisdicția ta și vei da socoteală în fața lui Dumnezeu pentru modul în care ți-ai folosit – sau nu ți-ai folosit – autoritatea.

„Să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi, şi să Mă urmeze” (Luca 9:23)

     Astăzi vom prezenta alte trei tipuri biblice de angajament profund (după căsătorie, despre care am pomenit data trecută): 1) Angajamentul la locul de muncă. În trecut, angajatorii își apreciau angajații iar angajații își prețuiau angajatorii și locurile lor de muncă. Locul de muncă în ziua de astăzi este un loc ostil, în care angajații își critică șefii și fac doar minimum necesar ca să scape basma curată, în timp ce mulți șefi au devenit tot mai exigenți, tratându-și angajații cu dispreț. Nu aceasta este calea lui Dumnezeu. Calea Sa cere angajament reciproc al celor două părți implicate: managementul și executanții. Apostolul Pavel spune: „Robilor, ascultaţi de stăpânii voştri pământeşti, cu frică şi cutremur, în curăţie de inimă, ca de Hristos. Slujiţi-le nu numai când sunteţi sub ochii lor, ca şi cum aţi vrea să plăceţi oamenilor, ci ca nişte robi ai lui Hristos, care fac din inimă voia lui Dumnezeu. Slujiţi-le cu bucurie, ca Domnului, iar nu oamenilor, căci ştiţi că fiecare, fie rob, fie slobod, va primi răsplată de la Domnul, după binele pe care-l va fi făcut.” (Efeseni 6:5-8). 2) Angajamentul la biserică. Mulți creștini au adoptat o abordare stil „autoservire” față de biserică. Alegem ce ne place și lăsăm deoparte ce nu ne place. Participăm sau nu, în funcție de meniu. Însă calitatea de membru în biserica lui Hristos implică un legământ cu trupul credincioșilor care veghează unii asupra altora, care se prețuiesc unii pe alții, care se roagă unii pentru alții și care împlinesc împreună marea poruncă (vezi 1 Corinteni 12:12-31). 3) Angajamentul față de Hristos. Hristos nu are nevoie de urmași șovăitori și căldicei. (vezi Apocalipsa 3:16). El le-a vorbit mulțimilor astfel: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi, şi să Mă urmeze.” Asta înseamnă că nu-ți mai urmezi propriile dorințe, ci Îl urmezi pe Hristos și voia Sa. Asta înseamnă un angajament profund, și tu ești chemat să ți-l asumi! Gândește-te bine la asta, azi! Și conformează-te!

„Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine…” (Galateni 2:20)

     În zilele noastre, mulți oameni doresc să strângă cât mai mult pentru ei și să dăruiască cât mai puțin posibil. Ei vor să fie alături de prietenii lor în vremurile bune, dar în vremurile tulburi să fie absenți. Din nefericire, statisticile la nivel de țară confirmă această lipsă de angajament. Rata căsătoriilor este scăzută, în timp ce rata divorțurilor este ridicată. Implicarea în lucrare și în cauze demne de luat în seamă, cum ar fi sprijinirea celor nevoiași, este de asemenea scăzută. De ce? Pentru că oamenii nu mai doresc să-și asume riscuri sau să fie legați de responsabilități. Vedem adesea ocaziile de a-i sluji pe alții ca pe niște obligații, și prin urmare le evităm. Suntem generația frânturilor de fraze, incapabili să ne concentrăm prea mult, obișnuiți cu reclame de 15 secunde și cu mâncarea de tip fast food. Vrem ca predicile să fie simple, antrenante, și să ne facă să ne simțim bine. Da, angajamentul este rar – dar e ceea ce ne cere Dumnezeu! Angajamentul înseamnă că promisiunea ta e un adevărat legământ, fie că-ți convine, fie că nu. Ne vom uita la câteva exemple. Întâi, angajamentul căsătoriei. Căsătoria, așa cum o vede Dumnezeu, nu este un aranjament în care fiecare oferă jumătate. E o înțelegerea reciprocă de a oferi 100%. E un legământ care se întinde pe toată viața, între tine și soțul sau soția ta: „la bine și la greu, în bogăție sau în sărăcie, în sănătate sau în boală, până când moartea vă va despărți.” Și acest legământ este mult mai ușor de pus în practică atunci când soțul și soția au învățat să spună, asemenea apostolului Pavel: „Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine.” Asta înseamnă că moartea față de interesul propriu este cheia unei relații extraordinare! Reține asta azi!

„Domnul, Dumnezeul tău, te va binecuvânta, cum ţi-a spus…” (Deuteronomul 15:6)

     Uneori viața te descurajează atât de tare, încât renunți să mai speri și să crezi că ți se mai poate întâmpla ceva bun vreodată. Dacă te afli într-un astfel de impas astăzi, citește aceste cuvinte: „Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace… ca să vă dau un viitor şi o nădejde.” (Ieremia 29:11). Dumnezeu are un plan pentru fiecare dintre noi, dar nu toți îl experimentează. De ce? Din două motive: 1) Nu înțelegem că avem drepturi și privilegii. Noi credem că Dumnezeu ne poate mântui și că ne va duce în rai când murim, dar nu credem că poate face ceva cu privire la trecutul, prezentul sau viitorul nostru. 2) Trăim mult sub nivelul intenționat de El, deoarece ne vedem în lumina greșită. Noi credem că EL poate binecuvânta pe oricine, dar nu și pe noi… pentru că nu suntem vrednici. Dar Dumnezeu ne-a îmbrăcat în neprihănirea lui Hristos, așa că suntem demni în ochii Săi, și El are planuri să „ne binecuvânteze, cum ne-a spus.” În vremurile Bibliei, când un rege nou prelua domnia, el se asigura că fostul rege și familia acestuia erau eliminați; în felul acesta, nimeni nu se mai putea ridica împotriva lui. Așadar, când David i-a luat locul regelui Saul, Mefiboșet, nepotul lui Saul, a fugit în pustie de frică. Însă David era un rege diferit. În loc să caute să șteargă de pe fața pământului familia predecesorului său, el a întrebat: „A mai rămas cineva din casa lui Saul, ca să-i fac bine din pricina lui Ionatan?” (2 Samuel 9:1). „De ce ar vrea Dumnezeu să mă binecuvânteze pe mine?” întrebi tu. Răspunsul este simplu și clar: datorită lui Hristos!

„Tot ce este adevărat… aceea să vă însuflețească.” (Filipeni 4:8)

     Se spune că în 1949, Căpitanul Edward Murphy, un inginer care lucra pentru Forțele aeriene ale Statelor Unite ale Americii, s-a înfuriat din cauza unui transmițător conectat greșit. Certându-l pe tehnicianul care era responsabil cu asta, Murphy a spus: „Dacă există vreo modalitate de-a face lucrurile greșit, el o va găsi!” De-a lungul timpului, maxima: „Dacă ceva poate să meargă prost, va merge prost!” a devenit cunoscută drept Legea lui Murphy. De fapt, ea afirmă ceva de genul: „Nimic nu e așa de simplu precum pare. Totul durează mai mult decât te-aștepți și dacă ceva poate merge prost, așa va fi – în cel mai nepotrivit moment posibil!” Descurajant, nu?! Cine s-ar mai bucura de viață dacă ar trăi după această filozofie? Pentru că se așteaptă mereu la rău, asta vor și primi! Legea lui Dumnezeu este în dezacord total cu Legea lui Murphy. Poate că lumea se așteaptă ca Legea lui Murphy să opereze în viețile lor, dar în calitate de copil răscumpărat al lui Dumnezeu, tu trebuie să te împotrivești acestui stil de gândire și să îmbrățișezi legea lui Dumnezeu. În esență, iată ce spune ea: „Dacă există lucruri bune care se pot întâmpla, așa va fi. Nimic nu este atât de dificil precum pare. Orice lucru aduce satisfacție și dacă se poate întâmpla ceva bun cuiva, mie mi se va întâmpla – pentru că ascult de Dumnezeu!” Gândește-te cât de mult te-ai putea bucura de viață, dacă gândurile tale ar fi în acord cu legea lui Dumnezeu, nu cu Legea lui Murphy. Adevărul este că Dumnezeu ți-a pregătit o viață extraordinară, una de care dorește să te bucuri din belșug. Așadar, în loc să faci din țânțar armăsar, și să contrazici Cuvântul lui Dumnezeu, bazează-te pe o astfel de promisiune: „Știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său” (Romani 8:28). Asta înseamnă să trăiești după legea lui Dumnezeu… nu după Legea lui Murphy!

„Nebunii nesocotesc înţelepciunea şi învăţătura.” (Proverbele 1:7)

     În limba ebraică se folosesc trei cuvinte pentru a reda ceea ce în cartea Proverbele apare ca „nebun”: 1) „Kesil.” Acest cuvânt se referă la o persoană încăpățânată care consideră că nu are nevoie de niciun sfat. 2) „Ewil.” Rădăcina acestui cuvânt provine din expresia „plin de fluide.” El se referă la o persoană grea de cap care refuză să asculte sfaturile. 3) „Nabal.” Cuvântul acesta se referă la o persoană fără minte care demonstrează lipsa de înțelepciune printr-un mod de viață nebunesc. Prin urmare, nebunul este o persoană fără minte, grea de cap, încăpățânată și care nu va primi notă de trecere la școala înțelepciunii. O astfel de persoană poate fi sclipitoare din punct de vedere intelectual, poate avea succes financiar și poate fi admirată din perspectivă socială, însă moral și spiritual este o persoană falimentară. Solomon ne avertizează: „nebunii mor fiindcă n-au judecată.” (Proverbele 10:21) La fel cum trupul moare din lipsă de oxigen, nebunul va muri din lipsă de înțelepciune. Solomon concluzionează: „Depărtează-te de nebun, căci nu pe buzele lui vei găsi ştiinţa.” (Proverbele 14:7) Mesajul este clar: numai nebunul se întovărășește cu un nebun. Așadar, când îți alegi un prieten, iată câteva întrebări pe care să ți le pui și să afli răspunsul la ele: Acea persoană scoate la iveală ce e mai bun, sau ce e mai rău, din tine? Are o atitudine pozitivă sau negativă? Ce prieteni are? Este implicată în lucruri care îți încalcă principiile și valorile? Exersează cumpătarea, și își ține în frâu temperamentul? Te face să te apropii mai mult de Dumnezeu sau te îndepărtează de El? Și pe măsură ce afli răspunsuri, deprinde-te să umbli cu înțelepții!

„Până când Îţi vei ascunde Faţa de mine?” (Psalmul 13:1)

     Când Kelly James împreună cu doi prieteni, care făceau cățărări, au murit în Mount Hood din Oregon, Statele Unite ale Americii, fratele său Frank, profesor de teologie a afirmat: „Una e să vorbești despre moarte în mod abstract, la modul generic, și cu totul altceva este când te confrunți cu moartea cuiva drag. Moartea este urâtă. Nu putem – și nu trebuie – să ne străduim s-o facem mai plăcută, prin platitudini pioase. Mă bântuie această întrebare: „Unde era Dumnezeu când Kelly îngheța de frig?” Pentru mine, a nu pune această întrebare ar însemna că nu-L iau pe Dumnezeu în serios. Nu vreau să spun că simplii muritori nu pot sta în picioare la judecata lui Dumnezeu. El nu-mi dă mie socoteală! Însă o întrebare sinceră, dintr-o inimă zdrobită, e un lucru inevitabil, și mi se pare cinstit!” Lui David nu i-a fost teamă să-L întrebe pe Dumnezeu: „Până când îți vei ascunde Fața de mine?” Iar câteva versete mai încolo, același David întristat declara: „Eu am încredere în bunătatea Ta…” (Psalmul 13:5). Și-apoi, Frank James continuă: „În mijlocul consternării spirituale, Dumnezeu S-a manifestat în durerea mea. Nu știu cum, dar El se află în mijlocul dezamăgirii, a confuziei și a emoțiilor neprefăcute. Lucrul acesta nu are niciun sens pentru mine și nu-l înțeleg. Însă concepția mea despre credință a devenit una avraamică. Trebuie să mă încred în Dumnezeu chiar și când nu înțeleg, așa cum au mărturisit creștinii timp de secole: „Credem în învierea morţilor” (vezi 1 Corinteni 15:42). În mijlocul atâtor lacrimi care ar putea umple un ocean, trebuie să-i îngropăm pe cei dragi ai noștri. Dar îi îngropăm cu această convingere: „după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos.” (1 Corinteni 15:22). Lucrul acesta nu ne scutește de durere, dar promisiunea aceasta ia credința și o duce în miezul durerii, unde speranța începe să-și facă apariția, la fel cum o rază de soare străpunge un cer înnorat!”

„Valea Acor i-o voi preface într-o uşă de nădejde…” (Osea 2:15)

     Referințele biblice despre văi simbolizează în general o stare de deznădejde. Valea Acor (Tulburare) și-a primit numele când familia lui Acan a fost omorâtă cu pietre, și unde armatele lui Israel au fost învinse (vezi Iosua 7:25-26). Sentimentul deznădejdii face parte din condiția umană… și numeroși eroi, dintre cei mai notabili din istorie, au trăit-o pe propria lor piele. William Penn a spus: „În jurul nostru nu mai este aproape nimic altceva decât ruină și disperare.” Lord Shaftesbury a zis: „Nimic nu mai poate salva Imperiul Britanic de la naufragiu!” Benjamin Disraeli a declarat: „În industrie, în comerț, în agricultură… nu mai există nicio speranță.” Și Lordul Gray se plângea astfel: „Lămpile se sting în toată Europa; nu vom mai vedea lumina în viața noastră!” Există persoane malefice și profeții despre nenorociri peste tot… iar dacă asculți de ceea ce-ți spun ei și le cumperi marfa, vei ajunge să crezi că nu mai există nicio speranță pentru situația ta. Autorul epistolei către Evrei ne îndeamnă (Evrei 10:23): „Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa”. Dumnezeu are putere și-ți poate transforma Valea Acor în „valea speranței”! E aceeași promisiune pe care El a făcut-o poporului Său, chiar după ce iudeii I-au întors spatele. Dumnezeu a spus în Isaia 65:10: „Valea Acor va sluji de culcuş boilor, pentru poporul Meu care Mă va căuta.” Închei cu vorbele lui Henry Blackaby, care spunea: „Optimiștii nu ignoră dificultățile, însă încrederea în prezența lui Dumnezeu îi împiedică să devină descurajați. E imposibil să stai în prezența lui Dumnezeu și să fii pesimist. Dacă ne concentrăm asupra problemelor noastre, ele vor fi gigantice. Dar dacă ne focalizăm pe Dumnezeu și pe Cuvântul Lui, vom vedea situația în perspectivă, și vom fi asigurați că toate lucrurile sunt posibile, împreună cu El!”