„Nimeni nu le va smulge din mâna Mea” (Ioan 10:28)

     Într-o după-amiază fierbinte, în Florida, un băiețel care înota în lacul din spatele casei nu a văzut aligatorul care îl urmărea. Tatăl său, care se ocupa cu grădinăritul, l-a văzut și i-a strigat fiului său să se întoarcă. Prea târziu! Când băiatul a ajuns la tatăl său, aligatorul l-a prins pe băiat. Într-o luptă incredibilă, tatăl a apucat brațele fiului său în timp ce aligatorul i-a înhățat picioarele. Aligatorul era hotărât, dar tatăl era prea înflăcărat ca să renunțe. Un fermier care trecea pe acolo cu mașina a auzit țipetele, a sărit din camion și a împușcat reptila. În mod surprinzător băiatul a supraviețuit și după câteva săptămâni de stat în spital, a fost intervievat de un ziarist. Băiatul i-a arătat reporterului teribilele cicatrici de pe picioare, iar apoi, cu mândrie vădită a adăugat: „Am cicatrici și pe brațe pentru că tata m-a prins și nu a vrut să-mi dea drumul!” Domnul Isus a zis: „În veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea.” Nu că dușmanul nu va încerca… El te va face să crezi că ești atât de departe de Dumnezeu, încât nu mai e cale de întoarcere spre casă. El va încerca să te atace prin descurajare și învinovățire. Te va ispiti să te îndepărtezi de Dumnezeu. Poate vei face chiar alegeri greșite, care îți vor cauza cicatrici spirituale și emoționale… dar când Îi aparții lui Dumnezeu, numai al Lui ești! Nimeni și nimic nu te poate îndepărta sau despărți de dragostea lui Dumnezeu (vezi Romani 8:38). Nicio consecință nu te poate fura din mâna Tatălui tău. „Tatăl tău te-a prins!” Fie ca aceste cuvinte puternice, care inspiră siguranță, să-ți dea pacea, astăzi!

„Furtuna era aşa de puternică, încât la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare.” (Faptele Apostolilor 27:20)

     Există clipe în viața noastră când Dumnezeu pare a fi departe. Ne rugăm, dar ne simțim abandonați, la mila împrejurărilor, fricoși și neajutorați. Apostolul Pavel nu a făcut excepție. El a tânjit să aibă ocazia de a predica la Roma, și se afla pe drum spre această cetate… când o furtună a lovit corabia, aruncându-i pe toți în disperare. Pavel a prevestit pierderea corabiei, a echipajului, a încărcăturii, și a propriei sale vieți (vers. 10). Avertizarea sa a fost trecută cu vederea de căpitan, de cârmaci și de sutașul care era responsabil pentru el. Prin urmare, apostolul Pavel și ceilalți 275 de pasageri au ajuns într-o criză care le periclita viața și el nu putea face nimic în această privință. Resemnați, el și tovarășii săi recunosc că „pierdusem orice nădejde de scăpare.” După paisprezece zile pe mare, fără soare sau stele care să-i ghideze și când furtuna era mai năpraznică, Dumnezeu a trimis un înger la Pavel: „Nu te teme, Pavele; tu trebuie să stai înaintea Cezarului; şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine.” (vers. 24). Le era frig, erau uzi și flămânzi – când corabia lor a ajuns în sfârșit pe o insulă din sudul Italiei. Fiecare circumstanță indica spre o tragedie și spre spulberarea visului lui Pavel de a predica la Roma. Cu toate acestea, când a răsărit soarele pe insula Malta în următoarea dimineață, a devenit clar că Dumnezeu îi condusese prin furtună exact spre destinația pe care o avea în plan pentru ei. Iar Pavel a ajuns să proclame Cuvântul lui Dumnezeu înaintea lui Cezar la Roma. Așa că, simte-te încurajat: vei trece și tu cu bine peste încercarea ta!

„…Era o femeie… şi asculta. Domnul i-a deschis inima…” (Faptele Apostolilor 16:14)

     Unii dintre noi cred că oamenii de succes sunt greu de câștigat pentru Hristos, pentru că nu au aceleași nevoi ca ceilalți. Dar ei au aceleași nevoi! Toți oamenii au un gol înlăuntrul lor, pe care numai Dumnezeu îl poate umple, și El dorește să te folosească pe tine pentru aceasta! Gândește-te la istoria Lidiei: „Una din ele, numită Lidia, vânzătoare de purpură… asculta. Domnul i-a deschis inima, ca să ia aminte la cele ce spunea Pavel. După ce a fost botezată, ea şi casa ei, ne-a rugat şi ne-a zis: „Dacă mă socotiţi credincioasă Domnului, intraţi şi rămâneţi în casa mea.” Şi ne-a silit să intrăm.” (Faptele Apostolilor 16:14-15). Lidia nu numai că și-a deschis inima și a răspuns la Evanghelie, ci și-a deschis și casa pentru ca și alții să vină și s-o audă. În multe cazuri este mai ușor să-i evanghelizezi pe cei bogați. De ce? Pentru că ei știu că pentru a avea succes trebuie să fii deschis la idei și concepte noi. Și ei înțeleg că, pentru a te bucura de un succes continuu, trebuie să fii deschis la schimbare. Nu lăsa ca faptul că cineva nu face parte din clasa ta socială să te împiedice să-i spui despre Domnul Isus. Să remarcăm ce se spune despre Lidia: „…asculta. Domnul i-a deschis inima…” E datoria ta să le spui, așa cum este treaba lui Dumnezeu să le deschidă inima! Așadar, seamănă sămânța Cuvântului Său în viețile lor, când ai ocazia, și fii convins că „Domnul secerișului” va face restul!

 „A venit o femeie din Samaria să scoată apă” (Ioan 4:7)

     Într-o zi, Domnul Isus S-a întâlnit cu o femeie care a venit să scoată apă dintr-o fântână. După cinci căsnicii eșuate, încrederea ei în bărbați era inexistentă – iar stima de sine era sub zero! Însă după întâlnirea cu Hristos, ea a plecat de la fântână schimbată radical. Când vorbim despre împărtășirea credinței, învățăm trei lecții importante din istoria acestei femei: 1) Domnul Isus vede ce e mai bun în toți oamenii. „Fariseii… cârteau şi ziceau: „Omul acesta primeşte pe păcătoşi…” (Luca 15:2). Referitor la femeia de la fântână, ei aveau dreptate. Trecuse prin cinci divorțuri și era subiectul de bârfă al întregului oraș, pentru că trăia cu un alt bărbat. Cu toate acestea, ea a fost prima persoană căreia Domnul Isus i S-a prezentat ca Mesia. De ce nu a făcut lucrul acesta când i-a ales pe ucenici? Sau când a făcut prima minune? Sau când a stat de vorbă cu Nicodim? Pentru că Domnul Isus nu ne măsoară prin prisma trecutului sau a familiei din care provenim, ci după potențialul pe care îl avem. 2) Domnul Isus ne schimbă, apoi ne folosește pentru a-i schimba pe alții. Această femeia a fost prima persoană care a răspândit Evanghelia în Samaria și „mulţi samariteni din cetatea aceea au crezut în Isus din pricina mărturiei femeii” (Ioan 4:39). Dintr-o viață zdrobită, Dumnezeu ne poate ridica și folosi pentru a-i restaura pe alții. 3) Domnul Isus nu are nevoie de tine ca să Se explice, ci doar ca să Se prezinte. El vorbește pentru Sine. Biblia spune: „Mult mai mulţi au crezut în El din pricina cuvintelor Lui. Şi ziceau femeii: „Acum nu mai credem din pricina spuselor tale, ci din pricină că L-am auzit noi înşine, şi ştim că acesta este într-adevăr Hristosul” (Ioan 4:41-42). Așadar, astăzi, spune și tu altora despre credința ta!

 „…Să fie asemenea chipului Fiului Său” (Romani 8:29)

     Biblia spune: „pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său…” Când citim versetele precedente din acest capitol (Romani 8), descoperim că Dumnezeu face asta prin rugăciune. Lucrul acesta ar trebui să ne încurajeze să ne rugăm. De multe ori nu ne rugăm deoarece nu credem că se va întâmpla ceva. Dar cu Dumnezeu, ceva se întâmplă întotdeauna! Noi ne întrebăm: „Oare când va lucra?” Ceea ce nu reușim să înțelegem este faptul că El lucrează mereu. Când vorbim despre rugăciune, El fie ne răspunde așa cum am sperat noi, fie ne schimbă inima prin mijlocirea Duhului Sfânt, care va face ca rugăciunea noastră să fie în armonie cu voia Sa. Tu spui: „Dar nu văd că se întâmplă ceva!” Când plantezi o sămânță, nu vii a doua zi așteptând să vezi crenguțe și frunze verzi. Asta înseamnă oare că nimic nu se întâmplă? Nu, ci o grămadă de procese necesare au loc sub pământ, acolo unde tu nu le poți vedea. Să nu facem greșeala de a crede că dacă nu vedem dovada, nimic nu se întâmplă! Doar că încă nu a sosit vremea secerișului. Una din modalitățile prin care Dumnezeu ne face mai asemănători cu Domnul Isus este ajutându-ne să ne rugăm așa cum S-a rugat și Domnul Isus: „Facă-se nu voia Mea, ci a Ta.” (Luca 22:42). Asta înseamnă că atunci când rugăciunea ta este după voia Sa, El lucrează deja la răspuns, chiar dacă tu nu vezi lucrul acesta. Iar dacă rugăciunea ta nu este în acord cu voia Sa, El lucrează ca să-ți schimbe cererea, schimbându-te pe tine. Rugăciunile fără răspuns pot fi o binecuvântare la fel de mare, ca și cele care primesc răspuns, atunci când ne împiedică să încălcăm voia lui Dumnezeu. Și care este voia lui Dumnezeu? Să ne facă să semănăm tot mai mult cu Domnul Isus!

„Fiii sunt o moştenire de la Domnul…” (Psalmul 127:3)

     Când cineva îți poartă o dragoste suficient de mare pentru a-ți lăsa o moștenire, trebuie s-o prețuiești și s-o tratezi în așa fel încât să onorezi acea persoană. Biblia spune că „fiii sunt o moștenire de la Domnul”; așadar, iată o rugăciune pe care o poți rosti pentru ei: „Doamne, nu am cuvinte să-ți spun cât sunt de binecuvântat și de mulțumitor pentru copiii mei. Recunosc faptul că fiecare este un dar extraordinar de la Tine. Mi i-ai dăruit ca să-i iubesc și să am grijă de ei, să mă bucur de ei și să-i sărbătoresc, să mă desfătez prin ei și să-i cresc în așa fel încât să ajungă să Te recunoască pe Tine ca fiind cea mai mare moștenire a lor. Îți mulțumesc că nimeni, nici măcar eu, nu poate fi la fel de bun pentru ei cum ești Tu. Pentru că mi-ai oferit privilegiul și responsabilitatea de a-i aduce la Tine, învață-mă și ajută-mă să-i aduc în rugăciune înaintea Ta în fiecare zi. Ține-i în centrul dragostei Tale și a scopului pentru care i-ai creat. Binecuvântează-i cu cunoașterea a ceea ce ești Tu. Învață-i să-și pună încrederea în Tine și să rămână pe cărarea vieții pe care ai pregătit-o pentru ei. Ajută-i să recunoască darurile și chemarea pe care ai pus-o în ei și să Te urmeze pe măsură ce-i ajuți să se dezvolte, și îi folosești pentru slava Ta. Fă să strălucească fața Ta peste ei, fie ca harul Tău să-i însoțească, și dragostea Ta să fie din belșug în ei. În Numele Domnului Isus Te rog, Amin.” Copiii tăi Îl slujesc pe Dumnezeu? Dacă nu, bazează-te pe această promisiune din Biblie (Ieremia 31:17): „Este nădejde pentru urmaşii tăi, zice Domnul; copiii tăi se vor întoarce în ţinutul lor (principiile pe care le-au învățat)!”

 „Când Mă va chema, îi voi răspunde” (Psalmul 91:15)

     Când încercăm să petrecem mai mult timp în rugăciune, mințile noastre au tendința să zboare în altă parte. Când se întâmplă lucrul acesta, oare se supără Dumnezeu? Nu, când mintea ta o ia razna – Duhul lui Dumnezeu este în continuare cu tine. Uneori gândurile tale hoinare te pot conduce de fapt în rugăciune. Un autor a scris: „Încep să mă rog și apoi îmi imaginez că am un succes extraordinar într-un anumit lucru. Sau reiau o conversație cu o persoană pe care sunt supărat. Sau încerc să-mi dau seama cum pot rezolva o situație care mă îngrijorează. Obișnuiam să cred că aceste gânduri sunt obstacole în calea rugăciunii, dar acum le consider rugăciuni care așteaptă să fie înălțate. Poate motivul pentru care îmi răsar în minte nu este capacitatea mea redusă de a mă concentra, ci mai degrabă reprezintă lucrurile de care mintea mea este într-adevăr preocupată. Așa că nu mai încerca să suprimi aceste gânduri, ci mai bine vorbește cu Dumnezeu despre ele. Și uite așa, mă întorc la rugăciune. Firește, suntem liberi să ne rugăm în așa fel încât să fim pe deplin conștienți de prezența lui Dumnezeu!” Evident, lucruri precum frizura pe care vrei să ți-o faci, sau repararea mașinii – sunt distrageri ale atenției. Când apar astfel de gânduri, scrie-le pe o hârtie și spune: „De acestea mă voi ocupa mai târziu”, apoi întoarce-te la rugăciune. Dezvoltarea unei vieți profunde de rugăciune nu este ceva ce se întâmplă peste noapte; trebuie să depui efort. Dar răsplata va justifica pe deplin efortul. Nu ești singurul, toată lumea se luptă cu distrageri ale atenției de la rugăciune. Cei ce reușesc sunt cei ce învață să le gestioneze.

 „M-am aruncat cu faţa la pământ înaintea Domnului” (Deuteronomul 9:25)

     Găsește un stil de rugăciune care ți se potrivește. În Scriptură, oamenii se roagă stând în picioare, plecați pe genunchi, culcați pe pământ, stând pe scaun, cu mâinile întinse, cu fața ridicată spre cer sau cu fața la pământ. Găsește metoda care funcționează cel mai bine pentru tine și folosește-o. Unii se roagă mai bine când se mișcă. Dacă ești unul dintre ei, fă o plimbare, mergi cu mașina sau aleargă. Ești liber să-ți folosești corpul și poziția în așa fel încât să te ajute să te întorci cu mintea și inima spre Dumnezeu. Când îți recunoști păcatele, poate ți se pare util să-ți pleci capul și să îngenunchezi; lucrul acesta te va ajuta să-ți aduci aminte și să experimentezi smerenia momentului. În închinare, probabil ai vrea să-ți ridici ochii către cer. Când ceri călăuzire, ți se va părea util să stai cu palmele ridicate în sus ca o modalitate de exprimare a trupului: „Doamne, facă-se cum dorești Tu!” Când te rogi pentru cineva, să zicem într-un restaurant, poate ai vrea să te uiți în ochii acelei persoane în timp ce vorbești cu Dumnezeu și să spui: „Tată, sunt foarte recunoscător pentru această persoană. Tu știi care îi sunt nevoile. Te rog Doamne să-i dai ceea ce-ți cere, dacă e voia Ta!” Când Îl lauzi pe Dumnezeu, poți să-I și cânți! Ideea este că trebuie să te apropii de Dumnezeu cu bucuria, cu entuziasmul, cu naturalețea și simplitatea cu care un copil aleargă în brațele unui părinte iubitor. La fel cum nu ai amprentele altcuiva, tu nu ai nici temperamentul altcuiva! Așa că, apropie-te de Dumnezeu într-un mod natural, spontan și confortabil pentru tine.

„Ezechia a luat scrisoarea… a întins-o înaintea Domnului” (Isaia 37:14)

     Ezechia, regele lui Israel, primise o scrisoare amenințătoare de la un monarh mult mai puternic, regele Asiriei. Acesta îi cerea nimic mai puțin decât predare totală și necondiționată, și i-a spus lui Ezechia să nu se încreadă în Dumnezeu. Scrisoarea a fost una concisă, și-i avertiza că în cazul în care se vor opune, Iudeii aveau „să-şi mănânce balega şi să-şi bea udul” (2 Împărați 18:27). Așa că Ezechia s-a dus la Templu și „a întins-o înaintea Domnului.” Apoi s-a rugat: „Dumnezeul lui Israel, care şezi pe heruvimi! Tu eşti singurul Dumnezeu al tuturor împărăţiilor pământului! Tu ai făcut cerurile şi pământ” (Isaia 37:16-17). Ezechia de fapt a spus: „Doamne, te rog să citești această scrisoare, și apoi fă ceva în această privință!” Și Dumnezeu a făcut! Firește, ceea ce a făcut El a fost impresionant. „Îngerul Domnului a ieşit, şi a ucis în tabăra Asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii de oameni. Şi când s-au sculat dimineaţa, iată că toţi aceştia erau nişte trupuri moarte.” (Isaia 37:36). Așadar, tu ce scrisoare ai vrea să întinzi înaintea Domnului? Un extras de cont care te copleșește? Hotărârea de divorț? Un diagnostic medical? Un e-mail plin de mânie? Orice bucată de hârtie care îți provoacă stres poate fi o invitație la rugăciune și un motiv care să fie înfățișat înaintea Domnului. Dacă pentru tine este important, și pentru El este important. Tu spui: „Nu am mai făcut așa ceva până acum!” Încearcă! Pune problema ta în mâna lui Dumnezeu, încrede-te în El… și vei vedea cum El rezolvă lucrurile pentru tine!

 „El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu” (Romani 8:27)

     Cineva care se pricepe mai bine decât tine la rugăciune deja lucrează în locul tău: „Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar Însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite. Şi Cel ce cercetează inimile ştie care este năzuinţa Duhului; pentru că El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu.” (Romani 8:26-27). Să remarcăm faptul că Duhul Sfânt „mijlocește pentru sfinți după voia lui Dumnezeu.” Uneori este dificil să fim „deplin prezenți în rugăciune.” Știm cât e de greu să vorbești cu o persoană dacă mintea ei este la mii de kilometri depărtare. Care este soluția? Încearcă să-ți notezi ceea ce se întâmplă în timp ce te rogi. Două dintre cele mai obișnuite piedici în calea rugăciunii sunt: a) mintea – distrasă cu ușurință de alte gânduri; b) oboseala. Când autorul John Ortberg a împărtășit aceste două frustrări unui prieten, acesta i-a sugerat lui John să iasă din casă singur și pur și simplu să-L invite pe Domnul Isus să meargă cu el. Ortberg scrie: „În următoarea zi, m-am dus la ocean, m-am descălțat, am început să alerg și L-am invitat pe Domnul Isus să vină cu mine. Am descoperit cel mai ciudat lucru. Când mă gândeam că trebuie să vorbesc cu El, mi se părea că este un lucru dificil care necesita efort. Acum, când tot ceea ce trebuia să fac era doar să-L invit, nu mă puteam abține să nu mă gândesc la El. Mintea mea a continuat să reflecteze la faptul că El este cu mine. M-am trezit că vreau să Îi arăt pelicanii și valurile. Mintea mea era asaltată de oameni și îngrijorări, iar eu m-am pomenit că Îi povestesc despre ei. Totul s-a schimbat!” Așadar, invită-L pe Domnul Isus să vină cu tine astăzi și împărtășește-I fiecare lucru pe care îl faci.