„Fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuși…” (Iacov 1:14)

     Iată pasajul în care Iacov a inserat aceste cuvinte: „Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu”. Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, și El Însuși nu ispitește pe nimeni. Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuși și momit. Apoi pofta, când a zămislit, dă naștere păcatului; și păcatul odată făptuit, aduce moartea. Nu vă înșelați, prea iubiții mei frați…” (vers. 13-16). Când continui să păcătuiești și să-ți încalci valorile, poți ajunge până acolo că îți este greu să trăiești confortabil în propria ta piele. Orice poftă care este tolerată prea mult poate deveni rapid o dependență. Te trezești că ceea ce ți-ai dorit ieri, ai nevoie și astăzi. Apoi, fără să realizezi măcar, te lași în seama acelui lucru care îți controlează viața, pentru că este singura cale prin care îți poți găsi alinarea temporară. Când se întâmplă acest lucru, oprește-te și întreabă-te: 1) „Cum rămâne cu scopul vieții mele și cum rămâne cu ceea ce m-a chemat Dumnezeu să fiu?” Bucuria altora îți amintește de bucuria și celelalte lucruri pe care le-ai pierdut. 2) „Ce se întâmplă atunci când necazul dă peste viața mea sau peste familia mea?” În astfel de momente te întrebi: „Nu cumva toate acestea se întâmplă din cauza mea?” Poate auzi din toate părțile că nu e vina ta, dar în sinea ta nu ești sigur. Singura modalitate prin care îți poți găsi pacea adevărată este să fii împăcat cu Dumnezeu. Și se poate! Iată ce te-nvață Cuvântul: „Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L, câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui, și omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu obosește iertând.” (Isaia 55:6-7).

„Dumnezeu l-a chemat… şi a zis: „Moise! Moise!” El a răspuns: „Iată-mă!” (Exodul 3:4)

     Moise a avut tot potențialul din lume la patruzeci de ani, dar s-a simțit a fi o cauză pierdută la optzeci. În loc să facă voia lui Dumnezeu așa cum dorea Dumnezeu, el a încercat s-o grăbească… și a amânat-o timp de patruzeci de ani! La un moment dat din viața noastră, majoritatea dintre noi avem sentimentul că viața a trecut pe lângă noi, iar visul nostru pare o cauză pierdută. Această criză ne oferă o alternativă: să renunțăm la luptă sau să intrăm în competiție. Mulți dintre noi renunță la visele lor pentru că au impresia că Dumnezeu a renunțat la ei. Dar noi slujim Dumnezeului restaurării (vezi Ioel 2:25). Viața lui Moise dovedește că indiferent pe ce căi am umbla, sau am fi umblat, harul lui Dumnezeu este cel care ne readuce pe calea dreaptă. Moise a crezut că trecutul l-a descalificat, dar Dumnezeu l-a folosit pentru a-l pregăti pentru întâlnirea lui cu destinul. Nimeni nu cunoștea protocolul de la palat la fel de bine ca prințul Egiptului. La urma urmelor, crescuse acolo! Și după ce a păstorit oile timp de patruzeci de ani, el a făcut cunoștință cu drumurile pustiului – cu sălbăticia, cu ochiurile de apă, cu condițiile climatice. Mai întâi, Moise a înțeles greșit, și apoi a înțeles corect… și s-ar putea ca și cu tine să fie la fel. Iată vestea cea bună: Dumnezeu îți poate folosi eșecurile din trecut pentru a-ți hrăni caracterul și pentru a te echipa cu puterea și înțelepciunea necesare pentru a-ți împlini destinul pe pământul acesta. E adevărată, și e pentru tine astăzi, afirmația: „E minunat ce poate face Dumnezeu cu o viață zdrobită, atunci când Îi dai toate piesele!”

„Dați, și vi se va da…” (Luca 6:38)

     Mulți dintre noi vrem să dăruim celor dragi ai noștri și cauzelor în care credem, însă teama ne oprește. Ne este teamă că dacă dăruim, s-ar putea să nu ne rămână atât cât (credem că) avem nevoie. Așa că în loc să semănăm, păstrăm sămânța… și pierdem secerișul pe care ni l-a promis Dumnezeu! Cauza? Necredința, îndoiala: „Oare Dumnezeu binecuvântează într-adevăr pe cineva ca noi?” Domnul Isus a zis: „Dați , și vi se va da; ba încă vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra.” Dacă o bancă ți-ar promite o asemenea dobândă pentru investiția ta, ai alerga cât te-ar ține picioarele până acolo, nu-i așa? Dar băncile pot da faliment, iar bancherii nu sunt întotdeauna demni de încredere… pe când Dumnezeu nu Și-a încălcat niciodată promisiunile! Iată un adevăr biblic important: când îți deschizi mâna pentru lucrarea lui Dumnezeu, El și-o deschide pe a Lui spre tine. Și Dumnezeu are o mână mai mare! Dar la fel cum înveți să dăruiești, tu trebuie să înveți și să primești. Domnul Isus a zis: „o măsură bună… care se va vărsa pe deasupra.” Când Dumnezeu te răsplătește pentru ceva, El o face adesea prin oameni. Prin tot felul de oameni! Așa că nu lăsa mândria sau prejudecata să te împiedice să primești de la alții, deoarece Dumnezeu dorește să le dea lor un seceriș pentru sămânța pe care o seamănă în viața ta. Nu ocoli secerișul – nici pe al tău, nici pe al lor! Nu ezita niciodată să dăruiești unui slujitor adevărat al lui Dumnezeu! „Încredeți-vă în Domnul, Dumnezeul vostru, și veți fi întăriți; încredeți-vă în proorocii Lui, și veți izbuti.” (2 Cronici 20:20). Când Dumnezeu îți spune să pui o sămânță, El o face pentru că ți-a pregătit un seceriș ca să-l culegi. Nu-l rata! Deci, „dați – și vi se va da!”

„Ceea ce câștigă biruința asupra lumii este credința noastră.” (1 Ioan 5:4)

     Biblia ne asigură că: „…oricine este născut din Dumnezeu biruiește lumea; și ceea ce câștigă biruință asupra lumii este credința noastră.” Ca să ai o viață de biruință, trebuie să faci aceste trei lucruri: 1) Limitează accesul diavolului în viața ta! Domnul Isus a spus: „Adevărat vă spun că orice veți lega pe pământ va fi legat în cer și orice veți dezlega pe pământ va fi dezlegat în cer. Vă mai spun iarăși că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu, care este în ceruri. Căci, acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor.” (Matei 18:18-20). Satan nu dorește să știi că Dumnezeu ți-a dat puterea de a restricționa intervenția lui în viața ta, dar tu ai această putere. Folosește-o! 2) Îndrăznește să crezi și aleargă spre ceea ce ți-a promis Dumnezeu! Pavel spune: „cine seamănă mult, mult va secera” (2 Corinteni 9:6). Sămânța este ceea ce plantezi pentru a obține rodul dorit, iar secerișul este ceea ce dorești să primești înapoi de la Dumnezeu. Și ambele necesită un act de credință! Nu numai că Dumnezeu este sursa ta, dar El este nelimitat, imparțial și generos. 3) Trezește visătorul din tine! Biblia spune: „bătrânii voștri vor visa visuri și tinerii voștri vor avea vedenii. Chiar și peste robi și peste roabe voi turna Duhul Meu în zilele acelea.” (Ioel 2:28-29). Anotimpul vieții în care te găsești și faptul că ești bărbat sau femeie nu sunt o problemă pentru Dumnezeu. Cere-i lui Dumnezeu să-ți reaprindă credința, să te ajute să te refocalizezi asupra viziunii… și alege viața de biruință!

„Porțile Locuinței morților nu o vor birui.” (Matei 16:18)

     Nu poți sta pe margine! – pentru că Dumnezeu te-a chemat să fii în linia întâi, iar lucrul acesta înseamnă să lupți pentru ceea ce este bine. Domnul Isus a zis: „voi zidi Biserica Mea, și porțile Locuinței morților nu o vor birui.” Asta înseamnă că am fost chemați să atacăm puterile iadului. În 1517, un călugăr pe nume Martin Luther a intrat în conflict cu instituția bisericească. El a pus la îndoială status quo-ul, înfierând comerțul cu indulgențe (practic: permisiuni de a păcătui). El a afișat Cele nouăzeci și cinci de teze pe ușa Bisericii Tuturor Sfinților din Wittenberg, Germania și a aprins Reforma Protestantă. Probabil Luther nu a știut că avea să scrie istorie, dar faptele mici de credință și curaj au efect de domino. Când facem ce este bine, indiferent de circumstanțe și consecințe, pregătim scena pentru mari schimbări. La Dieta de la Worms din 1521, Luther a fost convocat să retracteze tot ce afirmase cu privire la Biserica Romano-Catolică și la Papa de la Roma. Dieta a fost prezidată de către împăratul Carol al V-lea. În loc să se dezică, Luther și-a adunat curajul moral pentru a le ține piept și a spus: „Conștiința mea este captivată de Cuvântul lui Dumnezeu. Nu pot și nu vreau să retractez nimic, pentru că nu este nici corect, nici sănătos să te împotrivești propriei conștiințe. Nu pot face altfel, aceasta este poziția mea, fie ca Dumnezeu să-mi ajute. Amin!” Așadar, pentru cine trebuie să iei atitudine? Pentru cei lipsiți de adăpost? Pentru cei rămași fără părinți? Pentru cei lipsiți de drepturi? Nu te lăsa copleșit de problemă. Nu lăsa ca ceea ce nu poți face să te împiedice să faci ceea ce poți face. Roagă-te pentru curajul de a lua atitudine atunci când Dumnezeu îți pune ceva pe inimă.

„M-a scos din groapa pieirii…” (Psalmul 40:2)

     Când insula Haiti a fost lovită de un cutremur, un voluntar pentru ajutor umanitar, blocat sub dărâmăturile unui hotel care s-a prăbușit s-a rugat: „Doamne, nu am mai ținut legătura cu Tine în ultima vreme. Acum am nevoie de Tine mai mult ca niciodată.” El scrie: „Am auzit un zgomot. „Cine e acolo?” am strigat. „Jim, mi-a răspuns cineva. Un bărbat și alte cinci persoane erau prinși sub dărâmături de asemenea. „Ai vrea să ne rugăm împreună?” am întrebat eu. „Da,” a răspuns el. Așa că m-am rugat: „Doamne, te implor să faci o minune și să ne salvezi.” Eram pe punctul de a adormi, când am fost trezit de un zgomot ritmic. Elicoptere! Am așteptat, dar nu a apărut nimeni. Eram fără vlagă, fără apă și hrană de douăzeci și patru de ore și aveam nevoie și de doctor. Am închis ochii, convins că nu-i voi mai deschide niciodată pe pământ. Am auzit un strigăt și am tresărit. Un supraviețuitor contactase o echipă de salvare printr-o gaură. A trecut o oră, apoi două… Am izbit peretele. Niciun răspuns! „O să mor aici și nu pot face nimic…” Apoi mi-a venit acest gând: Adu-Mi laudă! Am început să rostesc: „Mare este credincioșia ta; bunătățile tale se înnoiesc în fiecare dimineață.” Am cântat: „Stai liniștit, suflete al meu…” Cântări de laudă închinate Celui care știa exact unde mă aflam. Am simțit prezența lui Dumnezeu și L-am auzit șoptind: „Ai încredere deplină în Mine, și nu te mai agita!” „Facă-se voia Ta!” După mai multe ore, o echipă de salvare a coborât prin puțul liftului, m-au scos afară în siguranță și m-au dus la spital. Soția mea aștepta: „Am crezut că ai murit,” a zis ea. „Și eu,” am șoptit. Și chiar așa ar fi fost dacă nu ar fi existat ceea ce aveam cu mine în acel loc întunecat – credința mea, care acum este mai vie ca niciodată!” Concluzie: Dumnezeu știe exact unde te afli!

„V-ați îmbrăcat cu omul cel nou, care se înnoiește spre cunoștință, după chipul Celui ce l-a făcut” (Coloseni 3:10)

     Schimbarea lăuntrică are loc treptat, deseori înainte ca vreo dovadă exterioară să fie vizibilă. Pastorul Jim Penner spune: „Un prieten de-al meu a trecut recent printr-o artoplastie de șold (înlocuire totală a șoldului); articulația se degradase așa de tare, încât umbla șchiopătând și trebuia să se ajute de cârjă. Mulțumită priceperii unui chirurg, a fost pus pe picioare rapid. Cu toate acestea, câteva luni după operație a continuat să șchiopăteze. M-am întâlnit întâmplător cu el într-o dimineață și nu mai șchiopăta. Oare cum a reușit? Cu o zi înainte șchiopăta. S-a refăcut peste noapte? „Mergi foarte bine,” am spus eu. „Cum așa?” Răspunsul lui a fost nemaipomenit. „Terapeutul meu mi-a spus că trebuie să-mi reeduc creierul.” Creierul său fusese obișnuit să se aștepte la durere, așa că el șchiopăta… anticipat. Chiar și când nu a mai simțit durere, creierul îi spunea: „Fii atent! Vine durerea!” Scriptura ne spune că în Hristos devenim „o făptură nouă: cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi” (2 Corinteni 5:17). Deci, trebuie să-ți schimbi gândirea prin credință, și să acționezi conform credinței. Hristos a săvârșit deja „operația” de restaurare. La fel cum prietenul meu a primit un șold nou, Dumnezeu ți-a dăruit o viață nouă. Omul vechi s-a dus, împreună cu toate lucrurile rele pe care obișnuia să le facă, gândurile, vorbele și faptele tale. Ești o făptură complet nouă. Dar trebuie să-ți reeduci creierul să accepte iertarea lui Dumnezeu și lucrarea de înnoire pe care a făcut-o Domnul Isus în viața ta!” Așadar, pe scurt: înnoiește-ți mintea!

„Simt plăcere… în defăimări… pentru Hristos…” (2 Corinteni 12:10)

     Când ești jignit, te poți răzbuna printr-o replică usturătoare… sau poți vedea această situație ca pe o ocazie de a crește. David a zis: „Este spre binele meu că m-ai smerit, ca să învăț orânduirile Tale.” (Psalmul 119:71). Iată opinia psihologului Brenda Shoshanna: „Persoana care ne insultă este un profesor venit să ne ajute să ne micșorăm eul, să ne dezvoltăm capacitatea de a ierta și să ne învețe despre viață și relații. Dacă percepi afrontul nu ca pe o insultă, ci ca pe o învățătură sau ca pe un dar, își pierde puterea de a te răni. La nivel practic, dacă ești insultat, nu spune nimic. Acordă-ți timp, deoarece se creează mult rău când vei spune lucruri pe care nu vrei să le spui. Toate acestea vor duce la agravarea situației. Recunoaște că este eul tău la mijloc – acel fals sentiment al mândriei care se activează – și nu-l accepta!” Pavel a ajuns în punctul în care chiar a simțit „plăcere în defăimări”. Cei mai mulți nu am ajuns până acolo încă, dar în timp și prin exercițiu vom reuși. Vorbind despre Iuda, un autor scria: „Dumnezeu mânuiește uneori faptele dușmanilor noștri, făcându-i să se comporte ca prieteni, pentru a-Și împlini voia în viața noastră. El ne poate binecuvânta prin cele mai rele relații, care pot fi dureroase sau negative. Timpul, strădania și durerea pe care le investim în ele nu sunt pierdute, deoarece Dumnezeu știe cum să facă astfel ca adversitățile să ne alimenteze destinul vieții. Nu putem opri suferințele să apară și nu-ți pot promite că toți care stau la masă cu noi ne vor fi loiali. Dar suferințele ne dau direcție, ne formează caracterul, și în final avem parte de harul de a ne reevalua dușmanii și de a înțelege că ei sunt, de fapt, niște prieteni deghizați.”

„Văduvele lor erau trecute cu vederea…” (Faptele Apostolilor 6:1)

Întreg versetul menționat sună așa: „În zilele acelea, când s-a înmulțit numărul ucenicilor, evreii care vorbeau grecește cârteau împotriva evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la împărțirea ajutoarelor de toate zilele.” De ce? Pentru că aceste văduve veneau din afară. Ele nu crescuseră în Iudea sau în Galileea, ci sosiseră din ținuturile îndepărtate ale Greciei, Romei și Siriei. Și dacă unele vorbeau aramaica, aveau un oarecare accent. Prin urmare, ele erau „trecute cu vederea”. Administratorii bunurilor respective le împărțeau mai întâi femeilor evreice. Directorul băncii de alimente separa cererile pe două categorii: localnici și imigranți. Cum a reacționat biserica? „Cei doisprezece au adunat mulțimea ucenicilor” (vers. 2). Ai participat vreodată la o adunare a „ucenicilor” întruniți ca să rezolve problema celor „trecuți cu vederea”? De ce au organizat apostolii o astfel de întâlnire? Datorită exemplului Domnului Isus, pe care l-a dat chiar de la începutul lucrării Sale în Nazaret: „să vestesc săracilor” (Luca 4:17). În acea zi, El enunțase cele șase lucruri pe care Dumnezeu L-a trimis să le facă: 1) Să predice Evanghelia celor săraci. 2) Să-i vindece pe cei cu inima zdrobită. 3) Să proclame libertatea celor aflați în robie. 4) Să redea vederea celor orbi. 5) Să-i elibereze pe cei oprimați. 6) Să proclame anul de îndurare al Domnului. E vorba de anul jubiliar, când toți prinșii de război erau eliberați, când toate datoriile erau șterse și când tot ce li se luase le era dat înapoi. Domnul Isus împlinește toate nevoile: ale trupului, ale sufletului și ale duhului. Acesta este mesajul la care ai fost chemat… și cu care ești trimis să-l împărtășești lumii!

„Semănătorul seamănă Cuvântul.” (Marcu 4:14)

     În Pilda semănătorului, rostită de Domnul Isus, sămânța cade pe patru tipuri de pământ, producând patru rezultate diferite. „Cei înfățișați prin sămânța căzută lângă drum, sunt aceia în care este semănat Cuvântul, dar după ce l-au auzit, vine Satana îndată și ia Cuvântul semănat în ei. Tot așa, cei înfățișați prin sămânța căzută în locurile stâncoase, sunt aceia care, atunci când aud Cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie; dar n-au rădăcină în ei, ci țin până la o vreme, și cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului, se leapădă îndată de el. Alții sunt cei înfățișați prin sămânța căzută între spini; aceștia sunt cei ce aud Cuvântul, dar năvălesc în ei grijile lumii, înșelăciunea bogățiilor și poftele altor lucruri, care îneacă Cuvântul şi-l fac astfel neroditor. Alții apoi sunt înfățișați prin sămânța căzută în pământ bun. Aceștia sunt cei ce aud Cuvântul, îl primesc și fac roadă: unul treizeci, altul șaizeci și altul o sută.” (v. 15-20). Sămânța Cuvântului lui Dumnezeu nu poate rămâne fără rod: „Cuvântul Meu… nu se întoarce la Mine fără rod” (Isaia 55:11). Așadar, dacă promisiunile lui Dumnezeu nu se împlinesc în viața ta, întreabă-te: „Ce fel de pământ sunt eu?” Ești o persoană de suprafață – sensibilă și care se supără ușor? O persoană fără niciun sistem de rădăcini spirituale? Ești un pământ plin de spini? Nu cumva „grijile lumii, înșelăciunea bogățiilor și poftele altor lucruri” sufocă viața spirituală care este în tine, și o elimină? Sau ești pământul mănos și fertil care produce roade? Astăzi, verifică-ți pământul inimii tale!