„Judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume…” (Ioan 3:19)

     Iată câteva observații utile despre „umblarea în lumină.” 1) Păcatul este vrăjmașul lui Dumnezeu și al tău. Domnul Isus a spus: „Cine nu este cu Mine este împotriva Mea; şi cine nu adună cu Mine, risipeşte” (Luca 11:23). Neutralitatea și pasivitatea nu sunt opțiuni; trebuie să tratezi păcatul ca pe un  vrăjmaș. 2) Fii cinstit cu tine însuți și cu Dumnezeu. Nu-ți scuza păcatul ca fiind „o stare” sau „o tendință.” Tu nu ai făcut doar o judecată greșită – ai păcătuit. Poate ai avut un trecut zbuciumat, însă astăzi ai ocazia să te schimbi. 3) Nu tolera auto-condamnarea. Tu nu trebuie să te bălăcești în condamnare înainte de a-ți recunoaște păcatul. Faptul că te simți nefericit nu înseamnă că meriți iertarea. Ea vine numai prin har și prin credință. Fiecare secundă petrecută în auto-condamnare reprezintă timp pe care ți l-a furat Satan. Clipa care aduce recunoașterea păcatului aduce și curățirea de păcat. 4) Mărturisește-ți păcatul de fiecare dată. „Dar Dumnezeu nu obosește să tot vin la El?” întrebi tu. Nu. Dumnezeu l-a acceptat pe Domnul Isus ca substitut pentru toate păcatele tale pentru totdeauna, așa încât El nu te va respinge niciodată. Isaia a spus poporului lui Dumnezeu: „Să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu oboseşte iertând.” (Isaia 55:7). Mai presus de toate, ai răbdare cu tine însuți. Dă-i timp Duhului Sfânt să dezvolte în tine puterea de care ai nevoie pentru a transcende vechea ta fire și pentru a învinge obiceiurile tale păcătoase și fii sigur ca așa se va întâmpla (vezi Filipeni 1:6).

„Moise, alesul său, a stat la mijloc înaintea Lui, ca să-L abată de la mânia Lui” (Psalmul 106:23)                                                                         

     Uneori, Dumnezeu acționează în mod suveran, fără să-ți dea de știre și fără să-ți dea explicații. Alteori, El acționează numai ca răspuns la rugăciune. Rugăciunile lui Rees Howells, „mijlocitorul scoțian” au fost atât de puternice încât au primit credit pentru dejucarea planurilor naziste și influențarea anumitor evenimente din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru pricepere și înzestrări, dar unele lucruri se întâmplă numai când „vom stărui necurmat în rugăciune” (Faptele Apostolilor 6:4). Biblia spune că Dumnezeu ar fi nimicit Israelul dacă „Moise, alesul său, nu ar fi stat la mijloc înaintea Lui, ca să-L abată de la mânia Lui.” Înaintea celor mai mari treziri spirituale din istorie, a existat o forță nevăzută, nelăudată și cunoscută sub numele de „putere mijlocitoare.” Multe din victoriile pe care le celebrăm în mod deschis sunt mai întâi câștigate de astfel de oameni aflați în locurile tainice ale rugăciunii. Este o lucrare deosebită și s-ar putea ca Dumnezeu să te cheme și pe tine s-o practici. Chiar dacă picioarele nu te pot duce dincolo de ușa casei tale, prin rugăciune tu poți limita acțiunile lui Satan și poți învinge cele mai bine ticluite planuri ale sale. Prin rugăciune poți chema forțele cerului în orice situație, oriunde, în orice moment, pentru oricine. Nu e de mirare că Satan dejoacă puterea rugăciunii de mijlocire și ar face orice pentru a ne împiedica să ne dăruim în întregime acestei lucrări. În rugăciune nu există distanță. Dumnezeu a spus: „Cere-Mi, şi-Ţi voi da neamurile de moştenire, şi marginile pământului în stăpânire!” (Psalmul 2:8). E timpul să renunțăm la rugăciunile de tipul „Doamne, binecuvântează-mă” și să începi să ceri lucruri mai mari de la Dumnezeu. Când ceea ce rostim pe pământ se aliniază la ceea ce a decretat Dumnezeu în cer – lucrul acela se va face! (vezi Matei 18:18).

„Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Matei 22:39)

     Pentru a face ca Regula de Aur să devină parte a vieții tale zilnice, trebuie să încerci să faci următoarele trei lucruri pentru ceilalți: 1) Să ai încrederea în ei. Fără încredere nu poate exista relație adevărată. Secretarul de Stat al Statelor Unite, Henry L. Stimson a spus: „Cea mai mare lecție pe care am învățat-o din îndelungata mea viață este că singura cale prin care poți face pe cineva demn de încredere este să ai încredere în el; și că cea mai sigură cale prin care îl poți face pe cineva nedemn de încredere este să nu ai încredere în el și să-ți faci vizibilă neîncrederea.” Oare întotdeauna este ușor? Nu, mai ales când e vorba de o persoană pe care nu o cunoști foarte bine. Cu toate acestea, asta spune Regula de Aur a lui Hristos. Când te străduiești să-ți investești încrederea în alții la fel cum ai vrea ca alții s-o investească în tine, adu-ți aminte că persoana care se încrede în alții întotdeauna va pierde mai puțin decât cea care nu are încredere în ei. 2) Să le mulțumești. Expertul în relații interumane, Donald Laird a spus: „Ajută-i întotdeauna pe oameni să-și sporească stima de sine. Nu cred că există vreun compliment mai mare pe care îl poți face cuiva decât să-l ajuți să fie util și să-și găsească împlinirea în această utilitate.” Cum putem face asta? Spunându-le că le apreciem eforturile. Lăudându-i în prezența persoanelor apropiate lor. Așa cum a remarcat producătorul de pe Broadway, Billy Rose: „Trebuie să renunți la grade sau blazoane dacă vrei să te închini!” 3) Să-i prețuiești. Studiile confirmă că 70 la sută dintre angajații care-și părăsesc locul de muncă o fac pentru că nu se simt prețuiți. Aceasta este o acuzație la adresa modului îi care angajatorii își tratează angajații! Nu există nici o persoană în lume care să nu-și dorească să fie apreciat. Nu-i așa că și tu? Așadar, fă-ți un obicei din practicarea Regulii de Aur.

„Cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura” (Matei 7:2)

     În cartea sa: „Alergând cu uriașii,” John Maxwell povestește despre un pastor care a împărtășit adunării sale următoarele reguli când a preluat păstorirea bisericii: 1) Dacă aveți o problemă cu mine, veniți să ne întâlnim în privat. La fel voi face și eu. 2) Dacă altcineva are o problemă cu mine și vine la voi, trimiteți-l la mine. Și eu voi face la fel. 3) Dacă cineva nu vine la mine, spuneți: „Să mergem    să-l vedem împreună.” Și eu voi face la fel. 4) Aveți grijă cum mă interpretați – prefer să mă interpretez singur. Ne vine prea ușor să interpretăm greșit intențiile. De asemenea, voi avea grijă la modul în care vă interpretez pe voi. 5) Dacă e confidențial, nu spuneți mai departe. Dacă voi sau oricine altcineva mi se confesează, nu voi spune altora decât dacă acea persoană își va face rău singură, dacă va răni pe altcineva sau dacă un copil a fost abuzat fizic. Aștept același lucru din partea voastră. 6) Nu citesc scrisori nesemnate. 7) Nu manipulez. Nu voi fi manipulat. Nu-i lăsa pe alții să te manipuleze. Și nu lăsa ca alții să încerce să mă manipuleze prin tine. 8) Când aveți îndoieli, spuneți. Dacă pot răspunde fără să interpretez ceva greșit sau fără să înșel încrederea cuiva, o voi face. Aceste opt reguli se pot reduce la una singură: „Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel”. Căsniciile bune, relații bune de afaceri și de prietenie își au temelia pe Regula de Aur pe care ne-a dat-o Domnul Isus. Un ultim gând: „Feriţi-vă de orice se pare rău.” (1 Tesaloniceni 5:22). Dacă oamenii și-ar putea forma părerea că profiți de pe urma lor chiar și după ce ai avut ocazia să le explici motivele, atunci trebuie să-ți schimbi ideile sau să le reformulezi.

„Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel” (Matei 7:12)

     Încearcă să te identifici cu una din următoarele afirmații: (a) Sunt întotdeauna o persoană etică. (b) În cele mai multe situații sunt o persoană etică. (c) Sunt o persoană etică într-o oarecare măsură. (d)  Sunt rareori o persoană etică. (e) Nu sunt niciodată o persoană etică. În care categorie te încadrezi? Dacă suntem sinceri, cei mai mulți dintre noi ne-am plasa cel mai probabil în categoria (b). De ce? Datorită convenienței personale. Gândește-te puțin. Nu-ți convine să plătești prețul succesului. Nu-ți convine să practici disciplina personală. Nu-ți convine să-i pui pe ceilalți pe primul plan. Nu-ți convine să riști să fii confruntat. Majoritatea dintre noi credem că e bine să fii o persoană etică – dacă nu cumva suntem implicați în greșeala etică a cuiva. Dacă însă ești serios în stabilirea unui standard etic după care să trăiești, nu trebuie să cauți mai departe de Regula de aur: „Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel”. Și atunci: 1) Vei avea parte de pace și stimă de sine. Când totul a fost spus și făcut, trebuie să poți trăi cu tine însuți deoarece „oriunde te-ai duce, te iei pe tine însuți cu tine.” Dacă singura cale prin care poți câștiga este înșelătoria, îți pierzi respectul de sine, îți este teamă să nu fii demascat și îți pierzi încrederea în apropierea de Dumnezeu chiar dacă te simți gol. 2) Va exista un avantaj reciproc. Ești genul de persoană care crede că pentru a câștiga, altcineva trebuie să piardă? Această filozofie nu funcționează. Dacă îi tratezi pe ceilalți oameni așa cum vrei să fii tu tratat, ei vor câștiga dar și tu. Nu există învinși. 3) E ușor de înțeles. Pur și simplu te pui în papucii altcuiva. Atât! Nu există reguli complicate și devieri de la regulă. Așa că, trăiește după Regula de aur.

„Lăsaţi-vă de minciună” (Efeseni 4:25)

     Nu defectele te fac fățarnic; ci faptul că le ascunzi și pretinzi că nu le ai! Să remarcăm două lucruri despre fățărnicie: 1) E la fel de firească precum respirația. Ea face apel la eul tău. Suntem prinși în plasă pentru că pare atât de impresionantă și ne face să obținem multe beneficii. Cui nu-i place asta? 2) E greu să-i ții piept. E mai ușor să înveți un nou convertit decât să-l corectezi pe unul vechi, închistat în religie. Pentru a câștiga lupta cu fățărnicia, trebuie mai întâi să recunoști că ai o problemă cu ea. Numai atunci Duhul Sfânt poate începe în tine lucrarea de mântuire și te poate pune pe calea spre libertate. Dar ai grijă, e o luptă îndelungată și grea. Dorința noastră de a arăta bine în fața celorlalți moare încet – dacă nu cumva deloc. Pavel scrie: „Iată, deci, ce vă spun şi mărturisesc eu în Domnul: să nu mai trăiţi cum trăiesc păgânii, în deşertăciunea gândurilor lor, având mintea întunecată, fiind străini de viaţa lui Dumnezeu, din pricina neştiinţei în care se află în urma împietririi inimii lor. Ei şi-au pierdut orice pic de simţire, s-au dedat la desfrânare, şi săvârşesc cu lăcomie orice fel de necurăţie. Dar voi n-aţi învăţat aşa pe Hristos; dacă, cel puţin, L-aţi ascultat, şi dacă, potrivit adevărului care este în Isus, aţi fost învăţaţi, cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă dezbrăcați de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare; şi să vă înnoiți în duhul minţii voastre, şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul. De aceea, lăsaţi-vă de minciună” (v. 17-25).

„Când vei mânca şi te vei sătura, să binecuvântezi pe Domnul” (Deuteronom 8:10)

     Noi am hotărât să retipărim această povestire, întrucât mesajul ei este veșnic. Doi copii în haine zdrențuite și prea mari pentru ei au apărut la ușă. „Aveți ziare vechi, doamnă?” Eu eram ocupată. Voiam să spun nu – când le-am văzut picioarele. Încălțați cu sandale mici îmbibate de lapoviță. „Intrați să vă fac o ciocolată caldă.” Conversația a lipsit. Sandalele lor ude au lăsat urme pe gresie. Le-am oferit cacao cu pâine prăjită și gem pentru a-i întrema înainte de-ai trimite în frigul de afară. Apoi m-am dus la bucătărie pentru a lucra la bugetul pentru cheltuielile casnice. Tăcerea din încăperea din față a ajuns până la mine. M-am uitat înăuntru. Fetița își ținea ceașca goală în mâini și se uita la ea. Băiatul a întrebat: „Doamnă, sunteți bogată?” M-am uitat la papucii mei jerpeliți. „Bogată? Nici gând!” Fetița a așezat ceașca înapoi pe farfurie cu mare grijă. „Ceștile dumneavoastră se potrivesc cu farfuriile.” Vocea ei părea a unui om bătrân. Apoi au plecat, ținând legătura de ziare în bătaia vântului. Nu au spus mulțumesc. Nici nu era nevoie – au făcut mai mult de atât. Mult mai mult. Cești și farfurii de ceramică albastră, dar care se potriveau. O ciorbă de cartofi; un acoperiș deasupra capului; soțul meu cu un loc de muncă sigur – și lucrurile astea se potriveau. Am mutat scaunele de lângă foc și am făcut curat în sufragerie. Urmele de noroi lăsate de acele sandale mici erau încă ude pe gresia mea. Le-am lăsat așa. Vreau să rămână acolo în caz ca uit cât sunt de bogată!” Cuvântul pentru tine astăzi este acesta: Nu uita să-i mulțumești lui Dumnezeu!

„Cine este smerit cu duhul capătă cinste” (Proverbe 29:23)

     Se spune că un pastor tânăr era foarte cunoscut pentru darul predicării. Însă când adunarea sa a crescut numeric – i-a crescut și eul! Într-o duminică, după ce a rostit cea mai bună predică a sa, un membru al bisericii i-a strâns mâna și i-a spus: „Sunteți unul dintre cei mai mari predicatori din generația noastră.” Tânărul predicator a zâmbit și a intrat în mașină. În timp ce el și soția sa mergeau cu mașina spre casă, el i-a spus soției ce i-a zis enoriașul. Soția nu a răspuns, așa că, după ce i-a smuls o replică afirmativă, el a întrebat-o: „Oare câți mari predicatori există în această generație?” Ea a răspuns: „Cu unul mai puțin decât crezi tu, dragă!” Încearcă să ți-L imaginezi pe Domnul Isus luând un prosop și un lighean pentru a spăla noroiul de pe picioarele tale. În zilele acelea în care străzile erau nepavate, acest obicei era o politețe obișnuită. Când mergeai în vizită la cineva acasă, gazda îți spăla picioarele, fiind un mijloc de a-ți spune: „Îți urez bun venit și te onorez.” Când ucenicii Domnului Isus au protestat, El le-a spus: „Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu …  Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi, dacă le faceţi.” (Ioan 13:15-17). Cineva l-a întrebat odată pe Leonard Bernstein, strălucitul dirijor al Filarmonicii din New York, care este cea mai dificilă poziție din orchestră. El a răspuns: „Vioara a doua.” Oricine dorește să stea pe scaunul din față. Însă în Împărăția lui Dumnezeu suntem chemați să-i punem pe ceilalți pe primul loc și pe noi pe locul al doilea. Când facem asta, Dumnezeu ne promite că ne va onora.

„Răsplata smereniei, a fricii de Domnul, este bogăţia, slava şi viaţa” (Proverbe 22:4)

     Când Benjamin Franklin avea douăzeci și doi de ani, locuia în Philadelphia după ce scăpase de o ucenicie opresivă. El încerca, cum se spune, „să se regăsească.” În sufletul său ardea o întrebare: „Care sunt cele mai importante priorități din viața mea?” Drept răspuns, el a dezvoltat doisprezece „virtuți” – valori care îi puteau guverna viața. Acestea erau cumpătarea, liniștea, ordinea, hotărârea, chibzuința, hărnicia, sinceritatea, dreptatea, moderația, curățenia, calmul și castitatea. Franklin și-a luat lista virtuților și a arătat-o unui prieten bătrân cerându-i părerea. Prietenul său le-a citit și a spus: „Benjamin, ai uitat-o pe cea mai importantă.” Surprins, Franklin l-a întrebat care este aceasta. Bătrânul i-a răspuns: „Smerenia.” Franklin a adăugat-o numaidecât la listă. El și-a organizat viața în cicluri repetate de treisprezece săptămâni, concentrându-se asupra uneia dintre acele virtuți în fiecare săptămână. La șaptezeci și opt de ani, el a început să cugete la viața sa și la calitățile în jurul cărora a zidit-o. Deși se simțea destul de bine pentru faptul că le atinsese pe aproape toate, iată ce a spus despre smerenie: „Nu mă pot lăuda cu prea mult succes în dobândirea acestei virtuți; dar am avut mult de-a face cu manifestarea ei.” Biblia spune: „Răsplata smereniei, a fricii de Domnul, este bogăţia, slava şi viaţa.” Smerenia este o virtute interesantă; trebuie s-o arăți – dar să nu știi că o  ai! Jonathan Edwards a spus: „Nimic nu ține o persoană mai departe de diavol decât smerenia.” Dacă există ceva pe lumea aceasta pe care eul tău nu-l va căuta niciodată și pentru care nu se va zbate, aceasta este smerenia. Cu toate acestea, smerenia stă la baza succesului pe toate planurile.

„Calea celor răi este ca întunericul gros: ei nu văd de ce se vor poticni.” (Proverbe 4:19)

     Biblia spune: „Cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei. Calea celor răi este ca întunericul gros: ei nu văd de ce se vor poticni.” (v. 18-19). În 1966, Dr. Joseph Fletcher a publicat o carte care a devenit best seller. Cartea se numește „Etica situației.” În ea autorul spune că dragostea este singurul standard pentru deosebirea binelui de rău. Consecința a fost haosul etic. De ce? Pentru că ne permite să ne stabilim propriile standarde, care s-au schimbat de la o situație la alta. Și pentru a înrăutăți și mai mult lucrurile, face parte din firea noastră să fim indulgenți cu noi înșine, să ne judecăm potrivit intențiilor noastre în timp ce pentru ceilalți aplicăm standarde mai înalte și îi judecăm pe baza faptelor lor. De exemplu, cineva care înșeală statul în privința taxelor sau fură provizii de la locul de muncă, se așteaptă la onestitate din partea companiei la care cumpără acțiuni și de la clienții de afaceri cu care lucrează. Asta se numește standard dublu.  E ușor să fim dezgustați de persoane care nu trec testul de etică – mai ales când ne-au greșit. Dar e mult mai greu să luăm decizii etice în propriile noastre vieți. Să înțelegem un lucru: Când comportamentul tău este la marginea eticii, invariabil vei cădea dincolo de acea margine! Se poate să-i păcălești pe oameni o vreme, dar faptele tale te prind totdeauna în laț. La fel cum cineva pare să profite temporar de necinste, a fi cinstit pare uneori o propunere necâștigătoare. Dar atât plăcerea ta cât și beneficiul tău vor fi pe termen scurt pentru că în ultimă instanță vom sta cu toții la judecată înaintea lui Dumnezeu – și cum vei arăta atunci? Așa că, „dați Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.”