„S-a dezbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob” (Filipeni 2:7)

     Cel mai greu lucru pe care îl vei face vreodată este să-i pui pe ceilalți pe locul întâi și pe tine pe locul al doilea, întrucât în mod intuitiv, noi avem o părere înaltă despre noi înșine. Auto-conservarea este primul instinct al omului – dar nu dă rezultate. Știi cum reacționează două capre care se întâlnesc pe puntea unui râu? Înapoi nu se pot întoarce dar nici nu pot trece una pe lângă cealaltă deoarece puntea este îngustă. Caprele știu din instinct că dacă se lovesc una pe alta vor cădea amândouă în râu și se vor îneca. Așadar, cum gestionează ele situația? Experiența le-a învățat că una dintre ele trebiue să se lase jos pentru ca cealaltă să treacă peste ea; prin urmare, ambele animale supraviețuiesc și ajung la destinație tefere și nevătămate. În loc să se considere umilită, capra se percepe pe sine ca un pod peste care se trece. Așadar, situația duce la câștig pentru ambele părți. Biblia spune că Domnul Isus „S-a dezbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob.” Pentru ca și tu să faci asta, trebuie să te concentrezi asupra nevoilor celorlalți și nu asupra propriilor tale „drepturi”. Președintele Calvin Coolidge a spus: „Nici o întreprindere nu poate exista singură. Ea este în slujba împlinirii unei mari nevoi, face un serviciu măreț, nu pentru ea, ci pentru ceilalți; dacă eșuează în toate acestea, încetează să mai fie profitabilă și nu mai există.” Ceea ce este adevărat pentru orice organizație sau companie este adevărat și pentru tine. Dar iată partea cea mai bună: De fiecare dată când te sacrifici pentru a sluji pe cineva, împrăștii sămânța binecuvântării pe care o vei culege în mod sigur.

„Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui … prin Duhul Domnului” (2 Corinteni 3:18)

     Mulți creștini cred că Dumnezeu abia așteaptă să-i pedepsească pentru eșecurile lor, iar gândirea lor eronată îi face să trăiască o viață chinuită. Când Îl vezi pe Dumnezeu în felul acesta, nu poți trăi decât în teamă, nesiguranță și neliniște, gândindu-te la păcatele și la luptele tale. Astăzi, ia hotărârea de a-ți întoarce ochii de la tine însuți și de a te uita la Domnul Isus, căci El te-a făcut deja neprihănit prin sângele Său (vezi 2 Corinteni 5:21). Cu cât te uiți mai mult la Domnul Isus, cu atât mai mult vei fi schimbat după asemănarea Sa. „Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui … prin Duhul Domnului.” Faptul de a-ți aținti privirea asupra Domnului Isus duce la cea mai măreață exprimare a sfințeniei. Mulți dintre noi credem că trebuie să facem mai mult ca să fim mai sfinți și acceptați de Dumnezeu. Când îți îndrepți toată atenția asupra lui Isus și când îi vezi dragostea, iertarea, harul îmbelșugat și darul neprihănirii plătit pentru tine cu propriul Său sânge, înțelegerea ta asupra vieții creștine se schimbă și ești transformat – dinspre interior spre exterior. Sfințenia vine prin concentrarea asupra lui Isus, nu asupra propriei tale persoane. Nu e vorba de o schimbare a comportamentului exterior, ci de o schimbare lăuntrică, susținută de o inimă care a fost atinsă de har și de o conștiință emancipată, eliberată de vinovăție și de condamnare. Prin urmare, începi să trăiești o viață victorioasă, nu una chinuită. Aceasta este viața pe care dorește Dumnezeu s-o trăiești în fiecare zi.

„Caută să-mi ia viaţa!” (1 Împărați 19:10)

     Astăzi vom vorbi despre încă o greșeală care a dus la deznădejdea lui Ilie: Exagerarea răului. A fost acea gândire de tipul „toți sunt împotriva mea!” În realitate, aproape nimeni nu era împotriva lui Ilie. O singură persoană îi dorea răul, iar amenințarea ei nu era reală. Regina Izabela nu îndrăznea să-l ucidă pe Ilie. Gândește-te puțin: Dacă ar fi intenționat cu adevărat   să-l omoare, nu ar fi trimis un sol ca să-l avertizeze, ci ar fi trimis un ucigaș! Izabela se temea de influența lui Ilie. Dacă l-ar fi făcut martir, asta i-ar fi sporit influența și probabil ar fi dus la o revoluție. După ce tocmai a văzut ce a făcut Dumnezeu proorocilor lui Baal, Izabela s-a temut probabil de ceea ce îi va face Dumnezeu dacă s-ar fi atins de proorocul Său. Așa că vorbele ei erau niște amenințări lipsite de conținut. Însă în loc să se oprească la o evaluare realistă a situației, Ilie a fugit. Când suntem deprimați, avem tendința să exagerăm latura negativă. În realitate, Ilie nu era singura persoană care și-a păstrat credincioșia față de Dumnezeu. Mai erau încă șapte mii de prooroci care nu s-au compromis și nu s-au închinat zeilor (vezi v. 18), însă Ilie a dramatizat situația și așa a ajuns atât de deprimat. Dacă astăzi te simți și tu la fel, pune-ți încrederea în Dumnezeu. Ridică-te și spune: „Și asta va trece. Ceea ce nu mă distruge mă face mai puternic.” Iată o promisiune pe care te poți baza cu deplină încredere: „O, cât de mare este bunătatea Ta pe care o păstrezi pentru cei ce se tem de Tine, şi pe care o arăţi celor ce se încred în Tine, în faţa fiilor oamenilor!” (Psalmul 31:19).

„Am fost plin de râvnă pentru Domnul” (1 Împărați 19:10)

     După ce Ilie a fugit în pustie și s-a ascuns într-o peșteră, Dumnezeu l-a întrebat: „Ce faci tu aici, Ilie?” (v. 9). La care Ilie a răspuns: „Am fost plin de râvnă pentru Domnul, Dumnezeul oştirilor; căci copiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au sfărâmat altarele Tale, şi au ucis cu sabia pe proorocii Tăi; am rămas numai eu singur, şi caută să-mi ia viaţa!” (v. 14). Un alt lucru care cauzează depresia este asumarea unei vinovății false. Când luăm asupra noastră o responsabilitate la care Dumnezeu nu ne-a chemat, povara pe care o purtăm este prea grea. Dacă ai obiceiul să-i ajuți pe alții, îți dai seama în scurtă vreme că ei nu reacționează întotdeauna așa cum ți-ar plăcea. Așa stau lucrurile fie că este vorba de copiii tăi, de prietenii tăi, de soțul tău, de soția ta sau de colegii de muncă. Oamenii reacționează în multe feluri și nu-ți poți asuma o răspundere personală pentru reacțiile lor. Dumnezeu ne-a înzestrat pe fiecare cu liberul arbitru și când îți asumi răspunderea pentru deciziile altora, iei asupra ta o povară care nu va face altceva decât să te ducă la deznădejde. În cel mai bun caz îi poți influența pe oameni, dar nu-i poți controla. Decizia finală le aparține, așadar nu te lăsa doborât de ceva ce nu poți controla. Când știi că ai făcut ceea ce ți-a spus Dumnezeu, crede că El va face ceea ce tu nu poți. De fiecare dată când încerci să lămurești, să convingi, să convertești, să controlezi sau să schimbi pe cineva, te pregătești pentru suferință. Biblia spune: „Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea” (Filipeni 2:13). Așadar, când ți-ai făcut partea, retrage-te și lasă-L pe Dumnezeu să și-o facă pe a Lui.

„Doamne, ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun decât părinţii mei.” (1 Împărați 19:4)

     O altă cauză a depresiei este faptul că ne comparăm cu alții. Noi ne gândim: „Dacă aș fi la fel ca și cutare, aș fi fericit.” Când te compari cu alții, cauți necazul cu lumânarea (vezi 2 Corinteni 10:12). Există o singură persoană cu care trebuie să te străduiești să semeni – cu tine însuți. Când încerci să imiți pe cineva și să te comporți ca acea persoană, invariabil ajungi să fii deprimat. Trebuie să fii sincer cu tine însuți și să fii ceea ce ești. E tot ce vrea Dumnezeu. E tot ce așteaptă El. Când începem să ne comparăm cu alții, cădem într-o altă capcană: ne comparăm defectele cu calitățile lor. Uităm că poate acele persoane sunt slabe acolo unde noi suntem puternici. Mai mult, încercăm să ne motivăm prin auto-critică și condamnare. Și facem asta spunându-ne „ar trebui să”: „Ar trebui să pot fi ca acea persoană. Ar trebui să mă pot comporta mai bine. Ar trebui să pot îndeplini lucrul acesta. Ar trebui să mă pot opri” – ca și cum faptul că ne biciuim cu vorbe ar schimba lucrurile! Cicăleala altcuiva nu dă rezultate, dar nici cicălirea propriei noastre persoane. Așadar, care este soluția? Încearcă să-ți reprogramezi gândirea prin Cuvântul lui Dumnezeu. „Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea, care este în lume prin pofte” (2 Petru 1:3-4).

„El…a şezut sub un ienupăr, şi dorea să moară” (1 Împărați 19:4)

     Biblia spune: „Ilie, când a văzut lucrul acesta, s-a sculat şi a plecat, ca să-şi scape viaţa.  A ajuns la Beer-Şeba, … şi şi-a lăsat slujitorul acolo. El s-a dus în pustie unde, după un drum de o zi, a şezut sub un ienupăr, şi dorea să moară” (v. 3-4). Care a fost greșeala lui Ilie? Aceeași pe care o facem unii dintre noi când suntem deprimați; ne concentrăm pe sentimentele noastre, în loc să ne concentrăm pe miezul problemei. Lucrul acesta se întâmplă când suntem secătuiți. Ilie s-a prăbușit din cauza unui incident care l-a intimidat. S-a gândit în sinea lui: „Ce laș sunt – de ce fug?” Și pentru că se simțea ca un ratat, el chiar a crezut că este așa. Sentimentele ne induc adeseori în eroare; iar atunci când ne concentrăm pe ceea ce simțim și nu pe realitate, vom da de necaz. De exemplu, când comitem o greșeală într-un anumit domeniu, avem tendința să ne simțim incapabili în toate domeniile vieții. E o părere greșită. Fiecare are dreptul să greșească. Se poate să greșești în anumite domenii, dar asta nu te face un ratat. Experții în sănătate mentală ne încurajează să ne descărcăm sufletul și să dăm afară sentimentele. Acesta nu e răspunsul complet, pentru că se știe că nu ne putem baza pe sentimente. Dumnezeu nu ne spune să ne conectăm la sentimentele omenești, ci la adevărul Cuvântului Său (vezi Ioan 8:32). Pentru a învinge depresia, trebuie să studiezi Cuvântul Său și să faci ca sentimentele să se alinieze la ceea ce spune Dumnezeu.

„Ilie era un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi” (Iacov 5:17)

     Ilie, care fusese neînfricat timp de trei ani, a început să se teamă când Izabela i-a amenințat viața. Așa că a fugit în deșert iar acolo l-a cuprins depresia și a spus: „Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul” (1 Împărați 19:4). Ilie a creat un cadru propice pentru depresie fiind istovit fizic, secătuit emoțional și plin de frică. Era copleșit de problemele emoționale: teamă, resentiment, vinovăție, mânie, singurătate și îngrijorare. Și Biblia spune: „Ilie era un om … ca și noi.” El s-a luptat cu aceleași probleme cu care ne luptăm și noi. El a devenit atât de deprimat încât a dorit să moară! De ce ajungem la tulburări emoționale atât de mari? De multe ori din cauza lucrurilor care ni se întâmplă – împrejurări cumplite care apar în viețile noastre. Dar cel mai adesea cauza este o gândire defectuoasă. În realitate, emoțiile noastre sunt generate de gândurile noastre și când punem răul în față, ne vom simți deprimați. Emoțiile noastre țâșnesc din modul în care ne interpretăm viața și dacă vedem mereu lucrurile dintr-o perspectivă negativă, vom fi doborâți. Pentru a scăpa de emoții dăunătoare, trebuie să învățăm să ne schimbăm modul de a gândi. De aceea Biblia vorbește despre „prefacere, prin înnoirea minții” (Romani 12:2). Pentru a birui depresia trebuie să înveți să-ți corectezi gândurile și atitudinea despre viață. Domnul Isus a spus: „Veţi cunoaşte adevărul … adevărul vă va face slobozi” (Ioan 8:32). Calea spre înfrângerea depresiei este: Privește lucrurile din perspectiva corectă și aceasta este perspectiva lui Dumnezeu.

„Dă, deci, robului Tău o inimă pricepută” (1 Împărați 3:9)

     Îți mai aduci aminte de „măscăriciul clasei” de pe vremea când erai la școală? Îi făcea pe toți să pufnească în râs în momentele cele mai nepotrivite. Pentru profesori era o pacoste, pentru părinți era o rușine și o încântare adevărată pentru toți copiii care doreau să scape de plictiseala de la școală. Probabil profesorii se întreabă dacă nu cumva Inspectoratul școlar  desemnează cel puțin un clovn în fiecare clasă pentru a se asigură că își merită fiecare bănuț din salariu. Acești mici perturbatori pricepuți sunt de obicei băieți. Adeseori ei se confruntă cu dificultăți de citire sau de altă natură. Pot fi mici de statură, dar nu întotdeauna și sunt în stare de orice pentru un hohot de râs. Părinții și profesorii nu-și dau seama că deseori în spatele acestui comportament gălăgios se găsește suferința inferiorității. Umorul este un răspuns clasic la sentimentul de stimă de sine scăzută. De aceea în rândul multor comedianți de succes există amintirea unei copilării dureroase. Părinții lui Jonathan Winters au divorțat când el avea șapte ani și el obișnuia să plângă când era singur întrucât ceilalți copii îl luau peste picior pentru că nu avea tată. Joan Rivers glumea deseori despre înfățișarea ei neatrăgătoare când era mică. Ea spunea că arăta ca un „câine”, încât tatăl ei a trebuit să-i arunce un os pe culoarul din biserică pentru a o căsători. Acești comedianți celebri și-au făcut antrenamentul în timpul copilăriei, folosind umorul ca apărare. Tot aceasta este și sursa de inspirație a măscăriciului clasei. Făcând o glumă uriașă din orice, el ascunde deseori îndoiala care fierbe în lăuntrul lui cu privire la propria lui persoană. Când înțelegi lucrul acesta, vei reuși să-l ajuți în împlinirea nevoilor și să îi faci față într-un mod mai eficient. „Dă, deci, robului Tău o inimă pricepută” este rugăciunea pe care toți părinții și profesorii ar trebui s-o rostească.

„Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora” (Filipeni 2:4)

     Vrei să păstrezi respectul pe care îl au ceilalți pentru tine? Când ceilalți îți împărtășesc zbaterile și reușitele, nu spune: „Asta nu e nimic; stai să vezi cum am făcut eu!” Haman, căpetenia din regatul persan, menționat în cartea Esterei, a fost lăudăroșenia întruchipată. El „le-a vorbit despre strălucirea bogăţiilor lui, despre numărul fiilor săi, despre tot ce făcuse împăratul ca să-l ridice în vrednicie, şi despre locul pe care i-l dăduse mai presus de căpeteniile şi slujitorii împăratului” (Estera 5:11). Nu citim nici măcar o dată despre exprimarea interesului său față de altcineva decât față de propria lui persoană. Într-adevăr, el a fost deranjat atât de tare de favoarea pe care i-a arătat-o regele lui Mardoheu, un evreu, încât a ridicat o spânzurătoare pe care să-l spânzure. Cum s-a terminat această povestire? Regele l-a spânzurat pe Haman pe spânzurătoarea pe care a construit-o pentru Mardoheu. Așadar, dacă nu vrei să ai soarta lui Haman, nu mai vorbi atât de mult despre tine! Se poate ca nici măcar să nu fi conștient de acest defect al caracterului tău în materie de comunicare. Auto-centrismul moare încet, așa că începe cu pași mărunți. Încearcă să trăiești o singură zi fără să faci din problemele tale centrul fiecărei conversații. Acordă toată atenția ta persoanelor cu care te întâlnești – și vei vedea cum se înmulțesc prietenii și cum se adâncesc relațiile. Cuvântul pentru tine astăzi este acesta: „Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora.”

„Pe când Se ruga, s-a deschis cerul” (Luca 3:21)

     Când a fost botezat Domnul Isus, Biblia spune: „şi pe când Se ruga … Duhul Sfânt S-a pogorât peste El … Şi din cer s-a auzit un glas, care zicea: „Tu eşti Fiul Meu prea iubit: în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea!” (v. 21-22). După răstignire, ucenicii „stăruiau cu un cuget în rugăciune” (Faptele Apostolilor 1:14), iar când s-au rugat: „s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt, şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală” (Faptele Apostolilor 4:31). Nu vei greși crezând că rugăciunea poate fi o muncă asiduă, dar clipele care îți aduc cea mai mare răsplată vor veni în urma timpului petrecut pe genunchi. Dumnezeu folosește rugăciunea pentru a duce la îndeplinire lucrurile care nu se vor întâmpla pe nici o altă cale. Henry Blackaby spune: „Când ne rugăm, atenția noastră se întoarce spre Dumnezeu și devenim mai receptivi ca să ne aliniem viețile noastre la voia Sa. El nu ne va echipa cu puterea Sa în timp ce alergăm spre următoarea programare! Duhul Său nu ne va da putere dacă nu dăm ascultare cuvintelor Sale. El pretinde întreaga noastră atenție. „Isus le-a spus … că trebuie să se roage necurmat, şi să nu se lase” (Luca 18:1). Dacă îți iei angajamentul de a petrece timp susținut în rugăciune, Dumnezeu va lucra în viața ta la fel cum a făcut-o în viața lui Isus și a ucenicilor Săi. Rugăciunea înfocată a oamenilor la Cincizecime nu a făcut ca Duhul Sfânt să coboare peste ei, ci i-a adus pe ei în punctul în care au fost gata să participe la lucrarea plină de putere pe care Dumnezeu o avea în plan.” Biblia spune: „pe când era încă întuneric de tot, Isus … S-a dus într-un loc pustiu. Şi Se ruga acolo” (Marcu 1:35). Și înainte de a-și alege ucenicii, „a petrecut toată noaptea în rugăciune” (Luca 6:12). Dacă lui Isus i-a trebuit o noapte întreagă ca să înțeleagă voia Tatălui Său, crezi că tu o poți înțelege printr-o rugăciune făcută în grabă? Deci, fă-ți timp să te rogi!