AI NEVOIE DE O VIZIUNE

„Orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus…” (Iacov 1:17)

     Dacă viziunea ta în viață este să devii cât de bogat poți și să strângi fiecare bănuț pe care îl câștigi pentru a-ți satisface toate capriciile – viziunea ta nu este de la Dumnezeu. Dar dacă viziunea ta este să ai succes, să folosești succesul pentru a-i binecuvânta pe ceilalți și să împlinești planurile lui Dumnezeu pe pământ, atunci viziunea ta este de la Dumnezeu. Când     l-a chemat pe Avraam, Dumnezeu i-a promis trei lucruri: „te voi binecuvânta, îţi voi face un nume mare și vei fi o binecuvântare.” (Geneza 12:2). Trebuie să înțelegi un lucru: orice viziune prețioasă vine de la Dumnezeu, fie că are sau nu legătură cu așa-numitele chestiuni „spirituale”, fie că persoana cu viziune înțelege sau nu de unde îi vine viziunea. Biblia afirmă clar: „Orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare”. Noi avem tendința de a ne organiza viața pe compartimente, de a-L vedea pe Dumnezeu având influență și relevanță când vorbim despre viziuni, misiuni  și obiective „spirituale”. Sf. Augustin a spus: „Fiecare creștin să înțeleagă că oriunde se găsește adevărul, acesta aparține Stăpânului său”. Dumnezeu este izvorul oricărui adevăr și sursa tuturor viziunilor de valoare. Întrucât El ți-a dat viziunea, trebuie să te dăruiești întru totul ei în fiecare zi. Psalmistul a spus: „Mărit să fie Domnul, care vrea pacea robului Său!” (Psalmul 35:27). Când Îl ai pe Dumnezeu ca partener, te poți aștepta să reușești – și vei reuși!

„DUMNEZEU ESTE PENTRU MINE!”

„Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?” (Romani 8:31)

     Întrebarea nu e pur și simplu: „cine va fi împotriva noastră?” căci răspunsul este ușor de găsit: boală, inflație, corupție, epuizare, calamități, temeri. Adevărata întrebare este aceasta: „Dacă Dumnezeu este pentru noi…?” Să citim aceste cuvinte rar, accentuându-le pe fiecare în parte: 1) Dumnezeu este pentru tine. Poate părinții te-au uitat, poate profesorii te-au ignorat, poate frații tăi te-au făcut de râs, dar Cel care îți aude rugăciunile este cel Ce a creat oceanele: Dumnezeu! 2) Dumnezeu este pentru tine. Nu „poate”, sau „a fost” sau „ar fi, dacă…”, ci „este”! Dumnezeu este pentru tine astăzi, în clipa aceasta, când auzi sau citești această afirmație. Nu trebuie să aștepți la rând și să te întorci mâine. El este cu tine! El nu ar putea fi mai aproape de tine decât este în acest moment. Loialitatea Sa nu ar crește dacă ai fi mai bun și nici nu se va micșora dacă ai fi mai rău. El este cu și pentru tine! 3) Dumnezeu este pentru tine. Ești prea obosit ca să mai continui? El te va duce în brațe. Ești prea descurajat ca să mai lupți? El va lupta pentru tine. Întoarce-te spre tribune; acolo e Dumnezeu care te aclamă. Uită-te la linia de sosire; e Dumnezeu care îți aplaudă pașii. 4) Dumnezeu este pentru tine. Dumnezeu are un calendar, și pe el este încercuită ziua ta de naștere. Dacă ai o mașină, El este cel care ți-o conduce. Numele tău este scris în Cartea vieții Mielului. Tu știi deja că ai fost salvat și știi care este prețul: „Iată că te-am săpat pe mâinile Mele…” (Isaia 49:16). Așadar, când te trezești în fiecare dimineață, uită-te în oglindă și repetă-ți: „Dumnezeu este pentru mine!”

CUM SĂ-TI REVII DUPĂ DIVORT (3)

„Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi…” (Romani 4:18)

     Să analizăm ultimele trei etape implicate în procesul de refacere după divorț. (Începusem data trecută o scurtă trecere în revistă – primele patru au fost: negarea; mânia; negocierea; depresia) Etapa 5) acceptarea. Da, acceptarea poate veni și va veni în cele din urmă! În acel moment, uneori vei avea sentimentul vinovăției pentru că nu te mai simți deprimat și supărat. Ce se întâmplă? Ai încetat să te mai lupți. Lupta lăuntrică s-a sfârșit și ai început să experimentezi pacea. Pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere (vezi Filipeni 4:7). Etapa șase este speranța. „Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el (Avraam) a crezut… întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească.” (Romani 4:18, 20) Ceva din tine revine la viață și spune: „Voi trăi din nou și voi iubi din nou… viața mea nu s-a terminat!” În acea clipă redescoperi un nou scop, dezvolți noi relații și începi să te întărești. Din punct de vedere emoțional, îmbătrânești repede – și lucrul acesta devine un avantaj. Etapa șapte este împlinirea. Spui la fel ca David: „Nu voi muri, ci voi trăi, şi voi povesti lucrările Domnului” (Psalmul 118:17). Fie că este vorba despre o nouă direcție, despre o altă carieră sau de o anumită realizare, Dumnezeu va avea grijă să găsești din nou împlinirea. Lângă Dumnezeu este locul în care nu vei găsi deznădejde, și nu mai trebuie să rememorezi vechi amintiri ale eșecului sau ale trădării. Dumnezeu care a zis : „Iată, Eu fac toate lucrurile noi” (Apocalipsa 21:5) îți dă un nou viitor, iar tu vei refuza să trăiești cu suferința din trecutul tău!

CUM SĂ-TI REVII DUPĂ DIVORT (2)

„Vă voi răsplăti astfel anii…” (Ioel 2:25)

     E nevoie de timp ca să-ți revii după divorț și să înveți să trăiești din nou, așa că ai răbdare cu tine însuți. Probabil vei trece prin etapele recunoscute ale durerii: 1) Negarea. Încerci să ignori sau să minimizezi cele întâmplate, în speranța că vor dispărea… Îți este teamă de confruntare și o refuzi… Nu apelezi la ajutor de specialitate întrucât crezi că „totul se va rezolva până la urmă”. 2) Mânia. Când cineva te respinge, stima ta de sine este afectată și reacționezi greșit. Faci afirmații nelalocul lor și necontrolate, izvorâte din haosul emoțional – afirmații precum: „Bine! mă bucur că s-a terminat! Stai numai să vezi! Voi găsi pe cineva care mă iubește și mă apreciază cu adevărat!” 3) Negocierea. Odată ce îți dai seama că mânia îți răpește bucuria și face ca suferința să se adâncească, recurgi la o soluție sau la un compromis. Și când nici asta nu dă rezultate, treci la următoarea etapă. 4) Depresia. Te lovește în cele mai nepotrivite momente, cum ar fi zile de naștere, concedii și aniversări. Reluarea „filmelor noastre preferate” la televizor sau restaurantele în care aveți amintiri împreună te deprimă. La două noaptea ești perfect treaz și nu poți dormi. Această depresie este adeseori consecința introspecției, deoarece nu poți să gândești greșit și să te simți bine în același timp. Așadar, ce poți face? Învață să-ți disciplinezi gândurile. Stabilește-ți noi obiective în viață. Concentrează-te pe ajutorarea cuiva care experimentează aceiași durere. Când Iov s-a rugat pentru prietenii săi, Dumnezeu l-a vindecat și i-a redat toate averile (vezi Iov 42:10). El te va ridica și pe tine, deci nu înceta să te încrezi în El – și nu-ți pierde curajul!

CUM SĂ-ȚI REVII DUPĂ DIVORT (1)

„Nu vă mai gândiţi la ce a fost mai înainte, şi nu vă mai uitaţi la cele vechi!” (Isaia 43:18)

     Divorțul este unul din lucrurile cele mai dureroase pe care le poate experimenta inima omului, și din păcate devine tot mai frecvent și evident și-n bisericile și comunitățile noastre. Nu suntem de acord cu divorțul, dar suntem de acord să-i ajutăm pe cei care trec prin așa ceva. Dacă ți s-a întâmplat și ție, știi că este adevărat. Dacă nu ți s-a întâmplat, fii mulțumitor și arată compasiune față de cei care au fost devastați de el. Ai fost călcat în picioare de cineva în care aveai încredere? Ești copleșit de singurătate în miez de noapte? Te simți ca și cum ai fi legat de mâini și de picioare?! Ești supărat pentru că prietenii par să nu înțeleagă? Nu dispera – împrejurările tale prezente se vor schimba. Îți vei reveni; te vei ridica, nu vei rămâne la pământ. Da, e nevoie de timp, și va trebui să depui efort… Vei scrie pagini de tristețe în jurnalul tău, însă prin harul lui Dumnezeu vei învăța să trăiești din nou și să iubești din nou. Când te apropii de Dumnezeu și când cauți Cuvântul Său, El îți va descoperi taina liniștii sufletești și modul în care poți să-ți reiei viața. Dacă ești partea nevinovată, citește acest verset și ascunde-l în inima ta: „Domnul… tămăduieşte pe cei cu inima zdrobită, şi le leagă rănile.” (Psalmul 147:3). Dacă ești partea vinovată, nu uita că ai comis un păcat – dar care poate fi iertat datorită harului lui Dumnezeu. Promisiunea lui Dumnezeu pentru tine este aceasta: „Eu îţi şterg fărădelegile, pentru Mine, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale.” (Isaia 43:25). Fie că ești partea nevinovată, fie cea vinovată, într-o despărțire – cuvântul pentru tine astăzi este acesta: „Nu vă mai gândiţi la ce a fost mai înainte, şi nu vă mai uitaţi la cele vechi! Iată, voi face ceva nou…” (v. 18-19)

MOTIVE POTRIVITE PENTRU RUGĂCIUNE

„Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima…” (Psalmul 139:23)

     Iată două greșeli pe care le facem când vine vorba despre rugăciune. 1) Ne concentrăm asupra eșecurilor. Astfel ne rugăm fără credință și fără încredere (vezi 1 Ioan 3:21-22). 2) Nu reușim să ne analizăm motivele. „Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă, şi cunoaşte-mi gândurile! Vezi dacă sunt pe o cale rea, şi du-mă pe calea veşniciei!” (Psalmul 139:23-24) Există rugăciuni la care Dumnezeu nu dorește să răspundă spre binele tău – sau cel puțin nu răspunde chiar acum. Pastorul Jerry Sittser scria: „Cauza poate fi dreaptă, dar totuși tu să greșești, pentru că dai dovadă de mândrie, savurând victoria și pedepsindu-i pe cei ce greșesc, cu o severitate ieșită din comun. Cel mai mare pericol pentru cei ce iau parte la o cruciadă este că devin orbi la propriile lor greșeli. Ei luptă pentru drepturi civile, dar tratează femeile de serviciu ca pe niște cetățeni de mâna a doua. Ei susțin standardele biblice cu privire la relațiile intime, dar arată prea puțină bunătate față de soțul sau soția lor. Rugăciunile neascultate sunt darurile lui Dumnezeu. Ele ne protejează de noi înșine. Dacă toate rugăciunile noastre ar fi ascultate, am abuza de putere, am folosi rugăciunea pentru a schimba lumea după bunul nostru plac și ar fi iadul pe pământ. Aidoma copiilor răsfățați care au prea multe jucării și prea mulți bani, ne-am dori tot mai mult. Ne-am ruga pentru victorie, dar pe cheltuiala altora, ne-am intoxica de putere, i-am răni pe oameni și ne-am lăuda singuri. Isaia a spus: „Domnul aşteaptă să Se milostivească de voi” (Isaia 30:18). Rugăciunile neascultate protejează, frâng, zdrobesc și transformă. Rugăciunile neascultate din trecut care ne-au făcut să ne simțim răniți și decepționați au fost focul purificator care ne-a pregătit pentru răspunsurile viitoare”. Concluzie: roagă-te pentru motivele potrivite, cu o atitudine potrivită!

ZDROBIREA FORMEAZĂ CARACTERUL

„Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit.” (Psalmul 51:17)

     Când ne supunem planului lui Dumnezeu pentru viața noastră, El ne dă puterea să ajungem la potențialul nostru deplin, prin înfrângerea acelor laturi ale voinței noastre încăpățânate care trebuie să fie supuse Lui. Când aceste laturi sunt zdrobite, puterea Lui din viața noastră este eliberată și lucrurile încep să se schimbe în bine. Puterea și talentul fără caracter și direcție i-au distrus pe mulți. Probabil cunoști și tu asemenea persoane. Ai grijă: dacă talentul nu-ți este guvernat de caracter, vei da de necaz! Chiar dacă un cal este campion cu panglică albastră, dacă voința lui nu a fost zdrobită, puterea sa pune în pericol atât propria sa ființă, cât și pe a celor din jurul său. Putem observa două lucruri la un cal pur-sânge, mai cu seamă la un campion: 1) El aude multe voci în timpul cursei, dar a învățat să reacționeze numai la una – la vocea jocheului. Acesta e și planul lui Dumnezeu pentru tine. Vei auzi multe păreri, dar pentru a câștiga în viață, trebuie să fii condus numai de Dumnezeu. Asta necesită smerenie. „El face pe cei smeriţi să umble în tot ce este drept. El învaţă pe cei smeriţi calea Sa.” (Psalmul 25:9). 2) Atinge performanțe maxime numai când este strunit și direcționat. Așadar, te zdrobește Dumnezeu într-un mod similar? Te ține El în frâu spunându-ți: „Nu mai poți trăi așa, făcându-ți voia, pentru că Eu am planuri pentru tine”? Cuvântul pentru tine astăzi este acesta: „Nu mai sunteţi ai voştri… aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi, deci, pe Dumnezeu…” (1 Corinteni 6:19-20).

ÎNVINGE TEAMA DE MOARTE (2)

„Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.” (Ioan 11:25)

     Cu câțiva ani în urmă, a apărut o melodie devenită foarte cunoscută, care conținea în versurile sale și afirmația: „Toți vrem să ajungem în cer, dar nimeni nu dorește să moară”. De ce? Deoarece nu suntem siguri că suntem pregătiți. Dar… putem fi! Cum? 1) Te poți pregăti spiritual și emoțional. Domnul Isus a spus: „Eu sunt Învierea și Viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte, şi crede în Mine, nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?” (v. 25-26). Când îți pui nădejdea în Hristos, moartea nu va fi sfârșitul, ci începutul celei mai mărețe stări ale tale. 2) Te poți pregăti din punct de vedere relațional. Cum? Spunându-le zi de zi celor dragi din viața ta cât de mult îți pasă de ei. De asemenea trebuie să-i ierți pe cei ce ți-au greșit, și să cauți iertarea lor dacă tu le-ai greșit (vezi Matei 11:25-26). 3) Te poți pregăti financiar. Una din ultimele lucrări ale lui Hristos pe cruce a fost să-Și încredințeze mama unuia dintre ucenici. Un bun gospodar lasă după el un testament valabil și instrucțiuni clare referitoarele la bunurile pământești și la modul în care dorește să aibă loc înmormântarea sa. Poate nu e un gând prea plăcut, dar e responsabilitatea ta spirituală. Pavel scrie: „Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine…” (Filipeni 1:23). De ce a spus Pavel că în cer este „mult mai bine”? Pentru că Dumnezeu îi arătase deja o fărâmă din ceea ce este cerul. David a simțit la fel: „înaintea Feţei Tale sunt bucurii nespuse, şi desfătări veşnice în dreapta Ta” (Psalmul 16:11).

ÎNVINGE TEAMA DE MOARTE (1)

„Doamne, spune-mi care este sfârşitul vieţii mele…” (Psalmul 39:4)

     Data viitoare când treci cu mașina printr-un tunel și ieși de cealaltă parte, adu-ți aminte că așa este viața pentru orice copil răscumpărat al lui Dumnezeu. Spui „noapte bună” pământului și auzi „bună dimineața” în ceruri. Dr. Elizabeth Kübler-Ross a explicat că majoritatea dintre noi trecem prin următoarele etape când ne confruntăm cu perspectiva că vom muri: 1) Starea șocului: „O, Doamne!” 2) Etapa negării: „Nu se poate să fie adevărat”! 3) Etapa mâniei: „De ce eu?” 4) Etapa negocierii: „Scapă-mă, Doamne și voi face cutare lucru pentru tine”. 5) Etapa depresiei: „Totul s-a sfârșit. Nu mai am nici o speranță”. 6) Etapa cercetării: „Ce pot face pentru ca zilele care mi-au mai rămas să merite”? 7) Etapa acceptării: „Nu are rost să mă lupt cu inevitabilul.” De fapt, din clipa în care ne-am născut, cu toții am început să fim în criză de timp. Doar că în întrebările și entuziasmul copilăriei, în graba și-n stresul vieții de mijloc, nu ne prea gândim la asta… Suntem ca acea persoană care și-a scris pe piatra funerară: „M-am așteptat să se întâmple, dar nu chiar așa de repede!” Însă pe măsură ce îmbătrânim și înțelegem că avem mult mai puțin timp înainte decât în urmă, începem să ne rugăm împreună cu psalmistul: „Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!” (Psalmul 90:12). Cineva l-a întrebat pe Charles Spurgeon: „Aveți harul morții”? El a răspuns: „Acum nu, dar îl voi avea când voi muri”! Harul care te-a mântuit și care te-a susținut până în acest moment va fi cu-atât mai mult cu tine când vei trece din viața neînsemnată de pe pământ la viața îmbelșugată de dincolo!

CINE ÎTI SPUNE ADEVĂRUL?

„Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioşia lui, dar sărutările unui vrăjmaş sunt mincinoase” (Proverbe 27:6)

     Când vorbim despre părerea pe care o avem despre noi înșine, cu toții dăm dovadă de slăbiciune. Așa că, avem nevoie de alții care să ne spună adevărul, fără menajamente sau complimente gratuite. Când cineva te iubește cu adevărat, se va simți obligat să-ți dezvăluie defectele din viața ta, păcătoșenia și domeniile care au nevoie de îmbunătățire. Vei fi tentat, poate, să nu le iei în seamă, însă trebuie să treci peste înțepătura vorbelor și să asculți adevărul din mesajul lor. Autorul Proverbelor ne spune: „Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioşia lui, dar sărutările unui vrăjmaş sunt mincinoase”. Uneori adevărul doare, dar trebuie să ai credința că cei ce te încurajează în viață nu-ți vor decât binele. Dacă e să trăiești vreodată sentimentul împlinirii în viață, atunci ai nevoie de cineva de încredere, de cineva care vede unde ești și spre ce duce calea pe care te găsești… Dacă vrei să te cunoști cu adevărat, inclusiv părerea pe care o au ceilalți despre tine, ai nevoie de o oglindă de încredere care să-ți redea adevărul, și nu ceea ce ți-ar plăcea ție să vezi! Dacă respingi exact răspunsul de care ai nevoie, gândește-te la aceste maxime biblice: „Calea nebunului este fără prihană în ochii lui, dar înţeleptul ascultă sfaturile” (Proverbe 12:15). „Prin mândrie se ațâță numai certuri, dar înţelepciunea este cu cel ce ascultă sfaturile” (Proverbe 13:10). „Planurile nu izbutesc, când lipseşte o adunare care să chibzuiască, dar izbutesc când sunt mulţi sfetnici” (Proverbe 15:22). Așadar, iată întrebarea: cine îți spune adevărul? Persoana aceea îți este adevăratul prieten!