„Dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri” (2 Cronici 7:14)

     Îți poți imagina situația în care prezența lui Dumnezeu este atât de reală în timpul serviciului de duminică dimineața încât pastorul nu mai predică, corul și cântăreții nu mai cântă și diaconii nu-și mai pot îndeplini îndatoririle? Așa s-a întâmplat în Templul lui Solomon. Să observăm elementele care au acționat acolo în acea zi: 1) Ei și-au mărturisit păcatele. John Owen a spus: „Cel ce se gândește puțin la păcat nu a avut niciodată gânduri mărețe despre Dumnezeu”. Ceea ce nu te tulbură nicăieri altundeva te va tulbura profund în prezența lui Dumnezeu. Ce anume? Politică lipsită de principii, plăcere fără conștiință, reputație fără caracter și cunoaștere fără convingere. 2) Ei s-au smerit. Biblia spune: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi” (Iacov 4:6). Smerenia înseamnă să spui: „Doamne, nu am nimic care să nu fie de la Tine. Și tot ce voi avea vreodată vine de la Tine”. 3) Ei s-au rugat; nu rugăciuni formale, poetice, ci rugăciuni de pocăință rostite din inimă. Iată cum a răspuns Dumnezeu: „dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, şi va căuta Faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul, şi-i voi tămădui ţara. Ochii Mei vor fi deschişi de acum, şi urechile Mele vor fi cu luare aminte la rugăciunea făcută în locul acesta” (2 Cronici 7:14-15). 4) Ei au adus jertfă. Oamenii au adus 22.000 de boi și 120.000 de oi, cea mai mare jertfă consemnată vreodată în Biblie (2 Cronici 7:5) De ce? Pentru că atunci când îți deschizi mâna spre Dumnezeu, El Își deschide mâna spre tine. Dar iată un lucru important: mâna lui Dumnezeu este mai mare!

„Toate mădularele trupului … sunt un singur trup” (1 Corinteni 12:12)

     Biblia spune: „Trupul omenesc are mai multe mădulare, dar ele formează un singur trup întreg”. Să ne folosim de ceea ce pare a fi o ilustrație ridicolă. Imaginează-ți că piciorul nu mai dorește să facă parte din trupul tău și când îl întrebi de ce, el începe să spună lucruri precum: „M-am săturat să tot umblu și să tot fiu târât prin noroi. Celelalte mădulare scapă ușor, dar eu trebuie să car toată greutatea. Nimeni nu mă apreciază. Se vorbește despre ochi frumoși, despre păr și buze frumoase, dar nimeni nu compune cântece despre picioare. Așa că plec”. Dacă întrebi piciorul care sunt planurile lui de viitor, el spune: „o să stau acasă și o să mă uit la un post de televiziune creștin”. E minunat să te uiți la posturi de televiziune creștine, mai ales pentru cei ce sunt bolnavi și nu pot merge la biserică. Dar când părăsești o biserică fără permisiunea lui Dumnezeu, nu mai funcționezi așa cum te-a creat El. Poate pentru o vreme vei avea pace, dar nu vei avea nici o împlinire. Iar pentru că ești tăiat de la rația de hrană spirituală – nu vei crește în maturitate. „Da, trupul are multe mădulare diferite, nu unul singur. Dacă piciorul spune: „Nu fac parte din trup pentru că nu sunt mână” lucrul acesta nu înseamnă că el face mai puțin parte din trup. Dumnezeu a pus fiecare mădular exact acolo unde dorește … De fapt, unele mădulare din trup care par a fi cele mai slabe și mai puțin importante sunt de fapt cele mai necesare” (1 Corinteni 12:14-22). De ce ar trebui să te întorci în biserică? Pentru părtășie, pentru hrană, pentru o bună funcționare și pentru a te simți împlinit.

„Slava Domnului umpluse Casa Domnului” (1 Împărați 8:11)

     Numai după ce Chivotul legământului a fost adus în Templu reluându-și locul lui de drept, adică locul central, slava lui Dumnezeu a umplut Casa Domnului. „Preoţii au dus Chivotul legământului Domnului la locul lui … când au ieșit preoţii din Locul Sfânt, norul a umplut casa Domnului. Preoţii n-au putut să rămână acolo să facă slujba, din pricina norului; căci slava Domnului umpluse Casa Domnului” (v. 6, 10-11). Există aici o lecție pentru noi toți, mai ales pentru cei aflați în conducerea unei biserici. Numai Hristos trebuie să ocupe locul central! Programele și promovările sunt bune, dar numai când Isus este onorat ca Domn, când Cuvântul Lui este predicat și când prezența Lui este respectată și apreciată, slava Lui va umple biserica. Data viitoare când vei sta în biserică și Îi vei cânta laudă, oprește-te și      adu-ți aminte: El e în centru, nu eu! Într-o zi, în biroul pastorului din biserica din Washington pe care o frecventa președintele Franklin Roosevelt, a sunat telefonul. O voce a întrebat: „Credeți că președintele o să fie la biserică duminică?” Pastorul a răspuns: „Asta nu vă pot promite. Dar sunt sigur că Domnul o să fie acolo, fapt care ar trebui să reprezinte o încurajare destul de mare pentru o adunare”. Compozitoarea Fanny Crosby a scris: ”Dacă toată natură ar fi a mea, prea mic ar fi cadoul acesta. Când am o dragoste  sfântă și măreață, cu tot ce am Îl voi lăuda întreaga mea viață”. Duminica viitoare nu mai fi un simplu ocupant al unui loc, umple casa lui Dumnezeu cu lauda inimii tale.

 

„Ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească” (1 Petru 2:5)

     Noi nu mergem la biserică, noi suntem biserica! Dacă ne-am întâlni la închinare într-o parcare, noi tot biserica lui Isus am fi. Să ne gândim la Templul lui Solomon. Planul a fost alcătuit de către împăratul David (Tatăl), a fost construit de către împăratul Solomon (Fiul) și la sfințire a fost umplut de Duhul Sfânt. Iată trei asemănări ale bisericii tale cu Templul lui Solomon: 1) A fost construit pe un pământ al răscumpărării! Muntele Moria, locul Templului lui Solomon, este muntele pe care l-a dus Avraam pe fiul său Isaac ca să-l aducă jertfă. Și iată, după două mii de ani, Dumnezeu L-a trimis pe Singurul Lui Fiu Preaiubit pe același munte, ca să moară pentru păcatele noastre. După cum a spus G.D. Boardman: „Crucea e singura scară suficient de înaltă ca să atingă pragul cerului”. 2) A fost un edificiu unicat prin felul construcției. A fost construit din pietre pregătite înainte de a fi zidite. Au fost spălate, fasonate și apoi potrivite laolaltă. La fel e și povestea noastră, nu? „Ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie Sfântă, şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos”. 3) Materialele de construcție proveneau de la multe popoare. Noi nu am fost mântuiți în funcție de rasă, ci prin har. Nu sângele care ne curge prin vene e cel ce ne mântuie, ci sângele ce-a curs din Trupul lui Hristos e cel ce ne face neprihăniți și primiți înaintea lui Dumnezeu. Sunt folosite două expresii unice pentru a descrie Templul lui Solomon: „de mare faimă” (1 Cronici 22:5); „de mare … slavă în toate țările” (v. 5). La fel simte Dumnezeu și pentru biserica Lui și la fel trebuie să simți și tu!

„Cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea” (Efeseni 5:25)

     Biserica nu se compune din oameni mai buni decât toți ceilalți. Ea este formată din oameni care vor să fie mai buni decât sunt și care știu că prin harul lui Dumnezeu pot fi. Ne-au dezamăgit uneori liderii bisericii? Da, dar Isus Hristos, Capul bisericii, nu ne-a dezamăgit – și nu ne va dezamăgi niciodată! Biserica lui Hristos, din care face parte și biserica ta a fost plănuită de Dumnezeu cu mult înainte de întemeierea lumii (Efeseni 1:4). A fost plătită cu sângele scump al Domnului Isus, a fost susținută de-a lungul istoriei prin sacrificiul martirilor, se profețește despre ea că va fi mai glorioasă la sfârșitul ei decât la începutul ei și că în prezent se pregătește să devină mireasă pentru Mirele ei. Ioan descrie în  Apocalipsa acest fapt astfel: „Să ne bucurăm, să ne veselim, şi să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregăti” (Apocalipsa 19:7). Deci înainte să ataci conducerea, să-ți retragi calitatea de membru sau să te retragi din slujire, nu uita că nimic pe lumea acesta nu Îi este mai drag inimii lui Dumnezeu decât Biserica Lui. Adevărul este că atunci când rănești un mădular, rănești și Capul. Și iată încă un amănunt pe care să nu-l uiți: singurul lucru de pe pământ care are un viitor este biserica; restul se va preface în scrum. Și asigurarea de viață a bisericii este Isus Însuși, Care a spus: „voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui” (Matei 16:18). Așa că iubește-ți biserica – Domnul Isus o iubește!

„Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea” (Filipeni 2:13)

     Când ai un vis înseamnă că încrederea în tine însuți depășește temerile tale. Autoarea Marianne Williamson a scris în cartea ei „O întoarcere la dragoste” următoarele gânduri: „Teama noastră cea mai adâncă nu este că suntem incapabili. Cea mai adâncă teamă a noastră e că avem o putere fără margini”. Ne întrebăm: „Cine sunt eu să fiu sclipitor, minunat, talentat și extraordinar?” De fapt, cine ești tu să nu fii așa? Tu ești un copil al lui Dumnezeu. Prin viața ta poți oferi un exempu acestei lumi. Nu e nimic edificator în faptul că te micșorezi ca alții să nu se simtă nesiguri în preajma ta. Ne-am născut să facem vizibilă slava lui Dumnezeu care sălășluiește în noi. Și când lăsăm lumina din noi să strălucească, le oferim celorlalți permisiunea de a face la fel. Și în timp ce suntem eliberați de propria noastră teamă, prezența noastră îi eliberează automat pe alții”. Ce înseamnă asta? Că nu trebuie să ne fie teamă. Dar care sunt lucrurile de care nu trebuie să ne fie teamă? Nu trebuie să ne fie teamă de noi înșine, de propriile noastre abilități și talente unice. Nu-ți vei îmbrățișa niciodată destinul dat de Dumnezeu până când nu crezi mai întâi în tine însuți. Și această convingere vine din cunoașterea faptului că „Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea”. Dumnezeu te-a înzestrat cu aceste abilități unice deoarece El are planuri pentru tine, „gânduri de pace … ca să vă dau un viitor şi o nădejde” (Ieremia 29:11).

„Viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui” (Luca 12:15)

     Se spune că în 1923, șapte dintre cei mai de succes oameni ai lumii s-au întâlnit la un hotel din Chicago: președintele celei mai mari companii de oțel, președintele celei mai mari companii furnizoare de utilități, cel mai mare speculator în domeniul grâului, președintele Bursei de valori din New York, un membru al Cabinetului Președintelui, președintele Băncii Decontărilor Internaționale și președintele celui mai mare monopol din lume. Împreună, acești magnați au controlat mai mulți bani decât au existat în Visteria Statelor Unite. Să trecem rapid peste 25 de ani și să vedem ce s-a întâmplat cu ei. Charles Schwab, președintele celei mai mari companii de oțel și-a trăit ultimii cinci ani  din viață cu bani împrumutați și a murit sărac. Arthur Cooger, cel mai mare speculator în domeniul grâului, s-a împușcat. Richard Whitney, președintele Bursei de valori din New York, a petrecut trei ani în închisoare. Albert Fall, membru al Cabinetului Președintelui, a fost închis pentru mită. Leon Fraser, președintele Băncii Decontărilor Internaționale, s-a împușcat. Ivan Kreuger, șeful celor mai mari monopoluri, s-a sinucis și el. Dacă recenta răsturnare economică ne-a învățat ceva, lucrul acesta a fost că banii nu aduc nici siguranță, nici fericire. Da, Dumnezeu te va binecuvânta cu bani (Deuteronom 8:17-18). Și El o va face din două motive: 1) Pentru că Se bucură să-ȘI vadă copiii răscumpărați umblând în binecuvântările Lui (Psalmul 35:27). 2) Pentru că Se așteaptă să-ți folosești banii ca să duci dragostea lui Dumnezeu unei lumi aflate în suferință. Dacă ții minte aceste două lucruri, vei avea adevărata rațiune de a trăi.

 

„Alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti” (Filipeni 3:14)

     Pavel scrie: „uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus. Gândul acesta, deci, să ne însufleţească pe toţi, care suntem desăvârşiţi” (v. 13-15). Pavel a fost condus de viziunea lui de a câștiga lumea pentru Hristos (Romani 10:1). Acesta a fost etalonul pentru trăirea lui zilnică și motivația pentru fiecare efort al său. Acest lucru l-a făcut să fie neobosit. Un poet anonim a scris: „Când lucrurile merg rău și se-ntâmplă mereu, iar drumu-i anevoios și tare pietros, când sarcina-i grea și te trage în jos, tu nu renunța, un pic de odihnă ți-ar fi de folos. E greu să zâmbești fără oftaturi trupești, când ai facturi de plătit dintr-un salar tare mic. Eșecuri din plin, falimente sau durere, răbdarea-i secretul plin de putere. Să nu renunți și să nu șovăiești, de-i grea încercarea să nu te-ndoiești. Ținta-i aproape se vede cununa, noaptea dispare și-apare lumina. Succesu-i eșecul din care înveți, să te ridici prin credință și să reușești !” Amin?

„Iertarea … după bogăţiile harului Său” (Efeseni 1:7)

     Petru a întrebat: „Doamne de câte ori să iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?” Isus i-a zis: „Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte” (Matei 18:21-22). Dar nu trebuie să ne oprim aici. Dacă Dumnezeu ne-ar da numai șaptezeci și șapte de „permise de iertare”, nu ar fi foarte bine, nu-i așa? Dar noi nu putem falimenta „contul iertării” deschis la banca lui Dumnezeu. Atunci când tu refuzi să-i ierți pe ceilalți, treci cu vederea faptul că poți fi „ispitit şi tu” (Galateni 6:1). Domnul Isus a spus: „să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru care este în ceruri, să vă ierte greşelile voastre” (Marcu 11:25). Că e vorba de șapte, șaptezeci și șapte sau șapte mii, întotdeauna culegi ceea ce ai semănat (Galateni 6:7). Toți suntem oameni și când cineva ne rănește, vrem să ne facem dreptate. Dar Dumnezeu dorește să-l ierți pe cel ce ți-a greșit înainte ca el să ți-o ceară sau înainte ca el să dea vreun semn de remușcare. Asta înseamnă că va scăpa de consecințele faptelor sale? Nu, ci că nu ești tu responsabil să faci ca aceste consecințe să se întâmple – Dumnezeu este. Când nutrești sentimente de răzbunare, ești secătuit spiritual, emoțional și fizic; iertarea îți dă energie și te eliberează ca să mergi înainte. Nu uita, tu ai fost iertat „după bogăţiile harului Său, pe care l-a răspândit din belşug peste noi”. Dar harul aduce cu sine obligația de a-i ierta pe ceilalți! Când te gândești la datoria pe care ți-a iertat-o Dumnezeu, tot ce alții încearcă să-ți facă pălește prin comparație, nu? „Dragostea Lui nu are limite, harul Lui este fără margini, puterea Lui nu are hotare cunoscute omului; căci din nemărginita Sa bogăție, El dăruiește, dăruiește și iarăși dăruiește” (Annie Johnson Flint, 1866-1932). Asta înseamnă bogățiile harului!

„Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!” (Matei 5:9)

     Încearcă să-ți imaginezi următoarele două scene. Prima: Hristos îți ia partea în cer și are rolul de Mijlocitor al tău înaintea lui Dumnezeu. „Dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor pe Isus Hristos” (1 Ioan 2:1). A doua: Tu, aici pe pământ, acuzi pe cineva. Biblia îl numește pe Satana „pârâșul fraţilor noştri, care zi şi noaptea îi pâra înaintea Dumnezeului nostru” (Apocalipsa 12:10). De care parte ești tu? Poate spui: „dar am auzit din sursă sigură”. Te-ai gândit vreodată că nu ești legat la sursa corectă? Domnul Isus a spus: „Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă” (Ioan 15:5). Roada la care s-a referit Domnul Isus aici este roada „cea bună”. El a spus: „ferice de cei împăciuitori”. Și care este opusul împăciuitorului? Instigatorul! El e deseori cel tulburat înlăuntrul său, are probleme nerezolvate , e mereu nervos, este nemulțumit și a trecut prin viață provocând mereu agitație în jurul lui. Când găsește o lucraere, el caută un fir ca s-o poată destrăma. Unii o fac în mod voit, alții fără să-și dea seama. Ca să fii o persoană împăciuitoare, trebuie să stingi conflictele din fașă. Trebuie să îndrepți conversația într-o altă direcție. Și dacă e nevoie, vorbește cu persoana care agită lucrurile. În cel mai bun caz, o vei ajuta să se schimbe. Dar în orice caz, se va gândi de două ori la ceea ce dorește să-ți spună.