ISPITA (3)

„Puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită” (2 Corinteni 12:9)

     Poate întrebi: „Cât va dura această ispită?” Uneori atacurile vrăjmașului sunt pe termen scurt, alteori pe termen lung. Pavel a avut „un țepuș” în carne care nu dispărea. De ce l-a avut? Din cauza mândriei! „Ca să nu mă umflu de mândrie, din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne” (v. 7). Pavel vorbea cinci limbi străine și a scris jumătate din Noul Testament. Cu un astfel de CV, e ușor să devii arogant. În cele din urmă, el nu s-a mai rugat pentru o strategie de scăpare ci a priceput scopul lui Dumnezeu: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită” (v. 9). Mândria este unul dintre subiectele cele mai neglijate în biserica de astăzi. Poate din cauza faptului că noi primim învățătură de la oameni care se luptă ei înșiși cu ea. Mândria nu ți se arată neapărat pe chip, dar când ești sub presiune, ea se arată în faptele și atitudinile tale. Mândria este în strânsă legătură cu Satana: „voi fi ca Cel Prea Înalt” (Isaia 14:14). Deseori esența ateismului este mândria; un om fără Dumnezeu se joacă de-a Dumnezeu. Satana a folosit această strategie în Eden. „Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu” (Geneza 3:5). De aceea Pavel le-a spus filipenilor: „Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus: El, cu toate că avea chipul lui Dumnezeu, … ci S-a dezbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob … De aceea şi Dumnezeu    L-a înălţat nespus de mult, şi I-a dat Numele, care este mai presus de orice nume” (Filipeni 2:5-9). Cheia învingerii ispitei este supunerea față de Dumnezeu și trăirea în dependență zilnică de El.

ISPITA (2)

„Fiecare este ispitit” (Iacov 1:14)

     Necunoașterea Scripturii este una dintre cele mai periculoase arme pe care le are Satana împotriva ta. El l-a ispitit pe Domnul Isus de trei ori și s-a folosit de Scriptură pentru asta! Dar nu a reușit pentru că Isus cunoștea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu – și ce nu spune. Noi suntem vulnerabili la atacurile  Satanei când știm numai frânturi de versete și pasaje preferate în loc să știm „tot planul lui Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 20:27). Pavel scrie: „Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună” (2 Timotei 3:16-17). Noi dăm de necaz când scoatem un verset din context și-l facem un pretext pentru a invoca ceva ce Dumnezeu nu a promis niciodată. Sau dacă El a promis, trecem peste pasajele care enunță termenii și condițiile sau chiar le ignorăm. Pavel le-a scrie tesalonicenilor: „atunci când aţi primit Cuvântul lui Dumnezeu, auzit de la noi, l-aţi primit nu ca pe cuvântul oamenilor, ci, aşa cum şi este în adevăr, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează şi în voi care credeţi”(1Tesaloniceni 2:13). Să remarcăm ordinea lucrurilor: Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să lucreze mai întâi în tine înainte de-a lucra pentru tine! Ne place să cităm versete precum: „tot ce începe, duce la bun sfârşit” (Psalmul 1:3), dar trebuie să ținem cont de versetele precedente: „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi, şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori! Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui!” (v. 1-2). Dacă îți dorești binecuvântarea lui Dumnezeu, trebuie să respecți condițiile Lui.

ISPITA (1)

„Isus a fost … ispitit de diavolul” (Matei 4:1)

     Biblia spune: „Isus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavolul”. Să remarcăm cine l-a dus pe Isus în pustie: Dumnezeu! Tu ești în perioada de pregătire pentru a-ți împlini chemarea și un bun instructor se gândește la un singur lucru – performanță. Așa că el te duce la „sala de sport” și îți pune greutăți tot mai mari până când transpiri și începi să te gândești: „Nu știu cât mai rezist”. Dar Dumnezeu știe. Numai când privești în urmă îți dai  seama că astăzi poți face față unor situații pe care nu le-ai fi putut suporta cu un an în urmă. Uneori, vechile ispite se vor reîntoarce cu dorința de răzbunare. Te vor hărțui până crezi că ai nevoie de o nouă strategie eliberatoare. Asemenea evreilor la Marea Roșie, chiar când se gândeau că au scăpat din robie, apare Faraon. În acea clipă, au strigat către Dumnezeu îngroziți, spunând: „Lasă-ne să slujim ca robi Egiptenilor” (Exod 14:12). „Domnul i-a zis lui Moise: „Ce rost au strigătele acestea? Spune copiilor lui Israel să pornească înainte. Tu, ridică-ţi toiagul, întinde-ţi mâna spre mare şi despic-o” (v. 15-16). Dumnezeu folosește toiagul lui Moise – din nou! Victoria asupra egiptenilor nu a venit prin descoperirea unui lucru nou; ci prin folosirea a ceea ce Dumnezeu le-a dat deja. Tu ai puterea în lăuntrul tău să învingi ispita cu care te confrunți chiar acum. Trebuie doar să te folosești de ea. Pavel a spus: „prin puterea care lucrează în noi, [El] poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi” (Efeseni 3:20).

PREGĂTESTE-TE PENTRU ÎNCERCĂRI

„Omul chibzuit vede răul şi se ascunde” (Proverbe 27:12)

     Calea spre destinul pe care ți l-a dat Dumnezeu va fi presărată cu diferite încercări, așa că trebuie să le aștepți și cu siguranță trebuie să te pregătești să le faci față. Solomon a scris: „Omul chibzuit vede răul şi se ascunde”. Nu ai vrea mai degrabă să chibzuiești decât să privești în urmă cu regret? De ce găsim în Biblie eșecurile marilor oameni precum Avraam, Moise, Ilie și Petru? Pentru a-ți da speranță; pentru a-ți spune că nimeni nu e lipsit de slăbiciuni; pentru a te ajuta să crezi că dacă ei au putut, și tu poți s-o faci, prin harul lui Dumnezeu. Drumul spre victorie are multe gropi. Vei cădea în unele dintre ele – și vor fi pline de mizerie. Nu numai că va trebui să faci eforturi ca să ieși afară, ci va trebui să te scuturi de mizerie, să te refocalizezi, să te rededici și să mergi înainte. De vreme ce eșecul este inevitabil, de ce să nu te pregătești, analizând fiecare experiență și întărindu-te prin ea? Odată ce înveți să faci asta, nu vei face mereu aceleași greșeli și vei deveni mai stabil din punct de vedere emoțional și spiritual. Orarele se schimbă, resursele se epuizează, presupunerile se dovedesc a fi false, planurile și oamenii eșuează. În timp ce mergi pe drum spre destinul dat de Dumnezeu, ține minte vechiul proverb italian: „De la vorbă până la faptă, mulți papuci tociți se-aruncă”. Nici o problemă; îți poți cumpăra alții, dar ia seama și nu renunța. Iată promisiunea lui Dumnezeu pentru tine: „Nădăjduieşte în Domnul, păzeşte calea Lui, şi El te va înălţa ca să stăpâneşti ţara: vei vedea pe cei răi nimiciţi” (Psalmul 37:34).

CÂT DE BINE ÎL CUNOSTI PE ISUS?

„Nu M-ai cunoscut…” (Ioan 14:9)

     Între Domnul Isus și Filip a avut loc o discuție interesantă. Când Filip a spus: „Doamne … arată-ne pe Tatăl …”. Isus i-a zis: „De atâta vreme sunt cu voi, şi nu M-ai cunoscut, Filipe?” (v. 8-9). Aici există o lecție pentru fiecare dintre noi. Poți merge la biserică cu regularitate, poți sluji în comitet și să cânți în cor și cu toate acestea să nu-L „cunoști” pe Domnul. Pentru a cunoaște pe cineva cu adevărat, trebuie să petreci timp cu acea persoană, să-ți împărtășești gândurile și să-ți deschizi inima. Cu  alte cuvinte, relația trebuie să fie prioritatea ta principală. Ceea ce citești tu acum se numește „devoțional”, deoarece scopul lui este să te aducă în punctul în care să-I fii devotat lui Hristos mai mult decât oricărui alt lucru. Însemnă oare că trebuie să neglijezi celelalte lucruri? Nu, de fapt, toate celelalte domenii din viața ta vor fi în acord cu voia Lui. Biblia spune: „El Şi-a arătat căile Sale lui Moise, şi lucrările Sale copiilor lui Israel” (Psalmul 103:7). Poporul Israel a cunoscut faptele lui Dumnezeu deoarece ei erau observatori, pe când Moise I-a cunoscut căile pentru că era apropiat de El. Poporul Israel a văzut ce a făcut Dumnezeu; Moise a fost destul de aproape să-I înțeleagă gândurile și motivul pentru care face ce face. De trei ori l-a întrebat Domnul Isus pe Petru: „Mă iubești?” (Ioan 21:15). De două ori Petru a răspuns: „Da!”. A treia oară, frustrat de această întrebare, el a răspuns: „Doamne, Tu toate le ştii; ştii că Te iubesc” (v. 17).     Să remarcăm cuvintele: „Doamne, tu toate le știi”. Pe alții îi poți păcăli ba chiar și pe tine însuți, dar Domnul știe calitatea dragostei tale pentru El. Astăzi, dorința Lui e să te atragă mai aproape de El. Ești disponibil?

STĂPÂNESTE-TI LIMBA!

„Dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este un om desăvârşit, şi poate să-şi ţină în frâu tot trupul” (Iacov 3:2)

     Există o zicătoare care spune așa: „Noi suntem ca și pisicile; ne spălăm cu limba!” Când cineva răspândește o bârfă, tratează acea persoană cu grijă. De ce? Pentru că dacă ea îți vorbește despre altcineva, ea va vorbi cu altcineva despre tine. Biblia ne avertizează în trei privințe: 1) O limbă nechibzuită. „Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el” (Proverbe 29:20). Dacă petreci timp să-ți analizezi faptele, cu siguranță vei vorbi altfel. Ana s-a rugat cu atâta pasiune pentru un copil, încât Eli, marele preot, a crezut că este beată. Când ucenicii L-au văzut pe Isus venind spre ei pe Marea Galileii, ei au crezut că este o nălucă. Așa că gândește, sau mai bine, roagă-te înainte de a trage concluzii. 2) O limbă lingușitoare. „Nu este nimic adevărat în gura lor … pe limbă au vorbe linguşitoare” (Psalmul 5:9). Spune ceea ce dorești cu adevărat să spui dar ceea ce spui să fie adevărat. Fii sincer!. Când îi lingușești pe oameni, îi manipulezi pentru propriile tale scopuri. Nu fă asta!. Spune-le-o cinstit!. Dacă îi iubești, fii sincer cu ei!. 3) O limbă critică. „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura” (Matei 7:1-2). Dacă trăiești suficient de mult, vei fi vinovat de multe lucruri pe care te grăbești să le condamni la alții. Adevărul e că modul în care te raportezi la ceilalți determină modul în care Dumnezeu se raportează la tine.

 

 

DĂ LA O PARTE PIETRELE DE POTICNIRE (2)

„Să nu faceţi nimic, care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire” (Romani 14:13)

     Iată încă trei pietre de poticnire pe care trebuie să le dai la o parte pentru a câștiga pe cineva pentru Hristos: 1) Plictiseala. Domnul Isus nu este plictisitor, dar religia este. Se spune că o femeie a adormit în timpul unei slujbe. Arătând cu degetul spre bărbatul ce stătea lângă ea, preotul a spus: „Vă rog s-o treziți pe această femeie!” Bărbatul a răspuns: „Dumneavoastră ați adormit-o, dumneavoastră s-o treziți!” Domnul Isus este numit „Bunul Păstor” (Ioan 10:11) și cuvântul grecesc pentru „bun” este „kalos”, care înseamnă „captivant”; acesta e Hristosul pe care trebuie să-L prezentăm celor ce caută călăuzire spirituală. 2) Banii. Se presupune că cel mai sensibil nerv din corpul omenesc este cel ce duce la portofel. Au existat scandaluri financiare în biserică? Da! Chiar și în biserica Noului Testament (Faptele Apostolilor 5). Dar nu lepăda lucrurile prețioase împreună cu cele inutile! E nevoie de bani ca să construiești biserici, să-i hrănești și să-i îmbraci pe cei aflați în nevoie și să trimiți misionari. Când banii sunt pe mâini bune, ei sunt o soluție, nu o problemă. În plus, dacă Dumnezeu poate avea încredere în tine să-I finanțezi planurile, El îți poate arăta cum poți câștiga mai mulți bani. El a spus: „Eu, Domnul, Dumnezeul tău, te învăţ ce este de folos” (Isaia 48:17). 3) Disconfortul. Oamenii spun: „Nu mă simt bine în biserică”. Adevărul te poate face să te simți așa! Evanghelia e menită să-i mângâie pe cei năpăstuiți și să-i facă să sufere pe cei mângâiați. Când predica Pavel, unii tremurau, dar când tremuratul duce la încrederea în Hristos, e un lucru bun.

 

DĂ LA O PARTE PIETRELE DE POTICNIRE (1)

„Să nu faceţi nimic, care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire” (Romani 14:13)

     Dacă vrei să câștigi pe cineva pentru Hristos, există câteva pietre de poticnire pe care va trebuie să le dai la o parte. Să fim cinstiți, oamenii sunt plictisiți de religie din mai multe motive – motive legitime. Să ne uităm la câteva dintre ele: 1) Ipocrizia. Gândește-te la cei doisprezece apostoli; unul dintre ei       L-a trădat pe Domnul Isus, unul s-a lepădat de El și unul s-a îndoit de El. Asta înseamnă o rată a eșecului de 25%! Dar vestea bună este că Domnul Isus ne iubește în continuare și lucrează la inima noastră în ciuda necredincioșiei noastre. 2) Terminologia. Dacă ai crescut în biserică, probabil îți este cunoscută terminologia Bibliei. Dar nu presupune că toată lumea e la fel, căci vei vorbi fără să te înțeleagă. Când Domnul Isus a vorbit cu păstori, El a vorbit despre oi. Când a vorbit cu fermieri, El a vorbit despre semănat și secerat. Identifică interesele persoanei și nevoile sale spirituale, apoi folosește limbajul pe care îl înțelege. 3) Accentele negative. Dacă accentul tău major este pe ce nu pot oamenii să facă, ei vor alerga în direcția opusă. Un bine-cunoscut predicator spune: „Am crescut înțelegând căror lucruri se împotrivea biserica noastră, dar neștiind niciodată ce susține. De fapt, era împotrivă la orice!” Zâmbind, el a adăugat: „Se predica despre fumat și băutură. Se predica despre adulter și dans.” Eu cred că Evanghelia nu se referă la ceea ce pierzi când vii la Hristos, ci la ceea ce câștigi. Domnul Isus a spus: „Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug” (Ioan 10:10). Dacă dorești cu adevărat să câștigi oameni pentru Hristos, trebuie să identifici pietrele de poticnire care le stau în cale și să încerci să le dai la o parte.

CARE  ESTE MISIUNEA TA ?

„Evanghelia … al cărei slujitor am fost făcut eu, Pavel” (Coloseni 1:23)

     Cine sunt eu? Care este chemarea mea? Apostolul Pavel, care s-a considerat „cu nimic mai pe jos de apostolii aceştia „nespus de aleşi!” (2 Corinteni 11:5), ne dă un răspuns simplu: „Eu sunt Pavel. Rolul meu este să slujesc. Eu sunt un slujitor al Evangheliei și al trupului lui Hristos”. Anumiți oameni din biserica primară au încercat să stabilească care dintre apostoli este mai mare. Unii au pretins că Pavel și alții Apolo. Dar Pavel i-a provocat: „Cine este Pavel? Şi cine este Apolo? Nişte slujitori ai lui Dumnezeu, prin care aţi crezut” (1 Corinteni 3:5). Oricare ar fi chemarea ta, că ești pastor al unei biserici sau un membru de rând, nu ești nici mai mult – nici mai puțin – decât un slujitor. În împărăția lui Dumnezeu, distincțiile de clasă nu contează. „Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus” (Galateni 3:28). Noi suntem chemați să facem voia lui Dumnezeu, oriunde vom sluji! Când slujești, te eliberezi de „presiunea de a juca un rol”. Nimeni nu are dreptul să te judece decât Stăpânul tău. „Cine eşti tu, care judeci pe robul altuia? Dacă stă în picioare sau cade, este treaba stăpânului său” (Romani 14:4). Ar trebui să ne preocupe ceea ce-i place lui Dumnezeu, nu oamenilor. Numai El poate evalua slujirea noastră. Domnul Isus L-a slujit pe Tatăl Său, spunând: „nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis” (Ioan 5:30). Și El te-a trimis și pe tine să faci voia lui Dumnezeu, promițându-ți: „Dacă Îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti” (Ioan 12:26).

 

STĂPÂNESTE-TE!

„Omul care nu este stăpân pe sine” (Proverbe 25:28)

     Copilul spune: „El m-a provocat s-o fac, tată! El s-a purtat urât cu mine!” Încercând să-l învețe ce înseamnă responsabilitatea, tatăl i-a răspuns: „Fiule, trebuie să înveți că tu ești paznicul ce stă la ușa propriei tale vieți. Tu ești șeful. Nimic nu intră și nu iese fără permisiunea ta”. Aceasta e o imagine a modului în care funcționează lucrurile în viața spirituală! „Omul care nu este stăpân pe sine, este ca o cetate surpată şi fără ziduri” – o cetate fără apărare, deoarece paznicii nu au reușit s-o apere. Dar dacă dușmanul e prea puternic? Pentru poporul lui Dumnezeu, orice război este de natură spirituală. Fie că ești pus la încercare în domeniul social, financiar, emoțional sau în cel al relațiilor intime, lupta trebuie câștigată la nivel spiritual. Și regula în războiul spiritual este aceasta: „Cel ce este în voi, este mai mare decât cel ce este în lume” (1 Ioan 4:4). Când teritoriul tău personal este atacat, tu nu ești niciodată lăsat de capul tău – decât dacă vrei să fii. Oricât de necorespunzător te simți, oricât de intimidantă pare situația, oricâte lupte ai pierdut deja, puterea Duhului Sfânt din tine este întotdeauna gata să-ți garanteze victoria. Care este cheia eliberării unei astfel de puteri? 1) „Îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos, şi nu purtaţi grijă de firea pământească, ca să-i treziţi poftele” (Romani 13:14). Invită-L pe Domnul să preia conducerea și să-ți redirecționeze gândurile. 2) „Roada Duhului este … înfrânarea poftelor” (Galateni 5:22-23). Duhul lui Dumnezeu nu te va controla forțat. Dar te va ajuta să ai stăpânire de sine, să te împotrivești ispitei, să-ți controlezi vulnerabilitatea și să câștigi victoria.