DEDICĂ-TE CELORLALTI!

„să ne iubim unii pe alţii; căci dragostea este de la Dumnezeu” (1 Ioan 4:7)

     Deși Biblia propovăduiește în mod limpede respectul de sine, ea denunță totodată interesul propriu. Când Domnul Isus a fost întrebat care este cea mai mare poruncă, El a spus că trebuie să-i iubim pe ceilalți cu aceeași preocupare pe care o arătăm față de noi înșine (Marcu 12:30-31). Când suntem obsedați de noi înșine, pierdem sensul vieții, care e acela de a-L iubi și de a-L sluji pe Dumnezeu și de a ne iubi și a ne sluji aproapele. Într-un raport din 2003, „Născuți pentru relații”, 33 de cercetători științifici au descoperit că suntem meniți din punct de vedere biologic să găsim semnificație prin relații. Chuck Colson a spus: „După aproape opt decenii de viețuire, pot garanta un lucru. Unica și cea mai mare bucurie a mea e să mă dăruiesc altora și să văd, în schimb, cum cresc. Lucrul acesta nu se poate descoperi fără dedicare. Prima dată am învățat asta uitându-mă cum părinții mei au avut grijă de bunicii mei aflați pe moarte în casa noastră … Mai târziu am văzut lucrul acesta la trupele marine. Nu poți pleca la luptă, având 45 de oameni sub comandă așa cum am fost eu instruit, dacă nu ești dedicat unul altuia. Mori dacă cel de lângă tine nu-ți asigură spatele. Prin abandonarea dedicării, cultura noastră narcisistă și-a pierdut singurul lucru pe care îl caută cu disperare: fericirea. Fără dedicare, viețile noastre individuale vor fi goale și sterile. Fără dedicare, viețile noastre vor duce lipsă de semnificație și scop. La urma urmelor, dacă nu merită să mori pentru nimic, atunci nu merită să trăiești pentru nimic. Domnul Isus ne-a învățat că singura cale prin care poți duce o viață îmbelșugată este să mori față de interesul propriu și să te dăruiești în întregime lui Dumnezeu și celor ce au nevoie de ceea ce ți-a oferit Dumnezeu”.

ACTIONEAZĂ PRIN PUTEREA DATĂ DE DUMNEZEU!

„Sunt felurite daruri” (1 Corinteni 12:4)

     Pavel scrie: „Sunt felurite daruri, dar este acelaşi Duh”. Oamenii de succes investesc timpul, energia și resursele în principalele lor calități. De ce? Deoarece de acolo primesc cea mai mare răsplată! Și când se îndepărtează ocazional de această abordare, așa cum a făcut Colin Salmon când s-a îndepărtat o vreme de cariera sa de actor de succes pentru a participa la concursul de dans de la BBC, Colin, actor impozant și încrezător, s-a dovedit a fi mai puțin competent pe ringul de dans, părăsind spectacolul după numai cinci săptămâni, fără să obțină vreodată mai mult de 27 de puncte din partea juriului. Poate i-a plăcut experiența, dar probabil nu i-a plăcut faptul că avea să fie ținut minte că a părăsit spectacolul atât de devreme. Acum, spiritual vorbind. Dumnezeu a pus în tine daruri care te fac unic, daruri care îți deschid mari posibilități, dar trebuie să le descoperi și să le dezvolți. Un afiș de la un magazin cu produse pentru lucru manual spune: „Avem, dacă le puteți găsi”. Nimeni nu s-a născut vreodată fără nici un talent, nici măcar tu, dar trebuie să-l descoperi. Ce ne împiedică s-o facem? 1) Tovărășiile pe care le avem. Vechea zicală spune: „cine se aseamănă, se adună”. Scriptura spune: „Cine umblă cu înţelepţii se face înţelept” (Proverbe 13:20). 2) Lipsa timpului petrecut în rugăciune și în Cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu nu este numai dătătorul darului tău; El îți dă puterea de a funcționa cu succes cu ajutorul Lui. Aristotel a spus: „Noi suntem ceea ce facem în mod repetat. Astfel, excelența nu este un fapt, este un obicei”. Deci dacă vrei să ai succes, consultă-L pe Dumnezeu și acționează prin puterea pe care ți-a dat-o Dumnezeu.

ATINGE-TE DE ISUS!

„Dacă aş putea doar să mă ating de haina Lui, mă voi tămădui” (Marcu 5:28)

     Marcu relatează despre o femeie care avea o hemoragie de doisprezece ani și care a cheltuit toți banii ei pe doctori, dar fără nici un rezultat. Ceea ce cultura occidentală numește în mod discret „condiția femeii” a devastat viața acelei femei evreice. Din punct de vedere al relațiilor intime, ea nu se putea atinge de soțul ei. Din punct de vedere maternal, nu putea avea copii. Din punct de vedere casnic, tot ce atingea era considerat „necurat”. Din punct de vedere spiritual, nu putea intra în Templu. Așadar, istovită fizic, marginalizată social și epuizată spiritual, ea s-a gândit: „Dacă aş putea doar să mă ating de haina Lui, mă voi tămădui”. Minunea din viața ei a început când s-a gândit la Domnul Isus. Dar mai întâi a trebuit să treacă de mulțimea care stătea între ea și Isus. La fel trebuie să faci și tu! Mulțimea are argumentele și motivele ei, dar nu merită să-L ratezi pe Isus pentru nici unul dintre ele. Când această femeie a ajuns în sfârșit la El, s-au întâmplat două lucruri extraordinare: 1) Ea a descoperit că credința noastră atrage atenția Domnului Isus de fiecare dată. Trebuie că mulți oameni s-au ciocnit de Domnul Isus în acea zi, dar cu toate acestea, Marcu notează: „Isus a cunoscut îndată că o putere ieşise din El; şi, întorcându-Se spre mulţime, a zis: „Cine s-a atins de hainele Mele?” (v. 30). Să înțelegem un lucru: Domnul Isus poate face deosebirea dintre un om care merge la biserică și o inimă cu adevărat însetată care se străduie, prin suferință, probleme și presiuni și se atinge de El prin credință. 2) Ea e singura femeie pe care Domnul Isus a numit-o „fiică” (v. 34). Imaginează-ți cum s-a simțit. Probabil nici nu-și mai amintea când a auzit ultima oară o vorbă bună. Tu nu ești doar un chip din mulțime, iar problema ta nu este prea grea pentru Isus. Astăzi, mergi prin credință, atinge-te de El și poți fi vindecat!

PUTEREA ÎNTOVĂRĂSIRII (2)

„Noi, care suntem mulţi, alcătuim un singur trup în Hristos; dar, fiecare în parte, suntem mădulare unii altora” (Romani 12:5)

     Un veteran american care a participat la invazia din Ziua-Z povestește că l-a întâlnit pe Churchill înainte de lansarea ofensivei sângeroase împotriva trupelor naziste. El a spus că Ziua-Z a fost cea mai înspăimântătoare experiență din viața lui. „De fapt, a spus el, nu cred că vreunul dintre noi ar fi putut face ceea ce am făcut dacă nu ar fi primit vizita pe care am primit-o chiar înainte să trecem Canalul Englez”. Acea vizită a fost din partea lui Winston Churchill. A venit într-un jeep, a coborât și s-a amestecat printre trupe. „A dat mâna cu noi și chiar i-a îmbrățișat pe unii dintre noi” și-a amintit veteranul. „Ne-a vorbit de propria lui experiență de război și s-a identificat cu emoțiile noastre. Apoi a stat în picioare în jeepul său și a ținut un discurs de cinci minute. Tot timpul a vorbit cu lacrimi în ochi”. Iată ce a spus Churchill: „Domnilor – știu că vă este teamă. Îmi aduc aminte că și mie mi-a fost teamă când am fost soldat. Am avut privilegiul de a-mi apăra patria – în zile negre când nu știam dacă vom realiza ceea ce ni s-a cerut să facem. Dar acum e rândul vostru. Contăm pe voi că vă veți ridica la importanța acestei ocazii și că veți îndeplini tot ce v-ați propus. Soarta unei lumi libere stă pe umerii voștri. Fie ca aceasta să reprezinte cea mai importantă clipă pentru voi”. Veteranul a spus: „Inutil să mai spun că grupul nostru de soldați înfricați s-a transformat într-o armată de oameni gata să învingă pe oricine”. Întovărășirea – o lucrare plină de putere când o pui în practică!

PUTEREA ÎNTOVĂRĂSIRII (1)

„Iată, ce plăcut şi ce dulce este să locuiască fraţii împreună!” (Psalmul 133:1)

     Cuvântul „sinergie” înfățișează un grup de oameni lucrând împreună pentru o cauză măreață, fiecare funcționând la cel mai înalt nivel și fiind bucuroși. John Wooden, fostul antrenor al echipei de baschet UCLA a spus: „În perioada în care am antrenat, dar și după aceea, m-am abținut să mă refer la echipa UCLA Bruins ca la „echipa mea” sau la persoanele ce o compuneau ca la „jucătorii mei”. Când eram întrebat „Cum ați câștigat, domnule antrenor?”, îl corectam pe reporter și spuneam: „Nu eu am câștigat, jucătorii. Echipa noastră a depășit la scor echipa adversă”. Poate asta e o problemă minoră, dar pentru mine este importantă, deoarece reflectă ideea mea că echipa este „deținută” de membrii ei. Când fiecare membru al echipei își asumă proprietatea, „se întâmplă lucruri bune”. La sărbătorirea victoriei, un lider înțelept ia întotdeauna premiul și îl oferă celorlalți”. Pavel plătea mereu tribut celor care lucrau cu el, recunoscându-le contribuția: „Spuneţi sănătate Priscilei şi lui Acuila, tovarăşii mei de lucru în Hristos Isus, care şi-au pus capul în joc, ca să-mi scape viaţa. Le mulţămesc nu numai eu, dar şi toate Bisericile ieşite dintre Neamuri” (Romani 16:3-4). Nu e nici o îndoială că Dumnezeu ar putea rezolva lucrurile fără tine, dar tu nu poți rezolva nimic fără ajutorul celorlalți. Muzicianul George Adams a spus: „Noi suntem făcuți din mii de oameni. Toți care și-au arătat vreodată bunătatea față de noi printr-o faptă bună sau care ne-au încurajat au contribuit la făurirea caracterului nostru, a gândurilor noastre, cât și a succesului nostru”.

 

ÎN ASTEPTAREA NOULUI AN

„Aşteaptă de acum ca vrăjmaşii Lui să-I fie făcuţi aşternut al picioarelor Lui” (Evrei 10:13)

     Ieri am citit versetul: „Până aici Domnul ne-a ajutat” (1 Samuel 7:12). Astăzi, citește acest verset: „Aşteaptă de acum ca vrăjmaşii Lui să-I fie făcuţi aşternut al picioarelor Lui”. Să remarcăm expresiile „până aici” și „de acum”. Prima se referă la trecut; a doua se referă la viitor. Dacă ești nerăbdător referitor la viitor, amintește-ți de credincioșia lui Dumnezeu față de tine în anul care a trecut și vei putea spune: „Din toate vorbele bune pe care le spusese … Domnul, nici una n-a rămas neîmplinită: toate  S-au împlinit” (Iosua 21:45). Cine în afară de Dumnezeu se poate lăuda cu un astfel de CV și cu un trecut ca acesta? Privind în urmă, Pavel și-a amintit de vremurile în care nu erau destui bani în visterie și a trebuit să meargă să lucreze la facerea corturilor pentru a susține lucrarea. Și-a adus aminte de biciuirile, de lapidările și trădarea suferite din partea celor în care avea încredere. Dar ascultă ce spune el despre asta: „mulţumită ajutorului lui Dumnezeu, am rămas în viaţă până în ziua aceasta” (Faptele Apostolilor 26:22). Ieremia a simțit la fel: „Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare!” (Plângerile lui Ieremia 3:22-23). Fără îndoială, L-ai dezamăgit de câteva ori în anul care a trecut, dar El te-a dezamăgit vreodată? Nu, și nici anul acesta nu te va dezamăgi, așa că încrede-te în El. A.B. Simpson a scris: „De multe ori ne încredem unii în alții și ne îndoim de Dumnezeu! Credem vorbele muritorilor și totuși ne îndoim de Cuvântul Lui; dar, o, ce lumină și slavă va străluci peste ale noastre vieți, dacă mereu vom ține minte că al Său Cuvânt rămâne în veci”.

 

ASTEAPTĂ LUCRURI MARI DE LA DUMNEZEU

„Până aici Domnul ne-a ajutat” (1 Samuel 7:12)

     Biblia spune: „Samuel a luat o piatră … şi i-a pus numele Eben-Ezer, … zicând: „Până aici Domnul ne-a ajutat”. Când închei acest an și privești în urmă, ce vezi? Urme ale eșecului? Oportunități ratate? Dacă e să vorbim de eșecurile tale, Dumnezeu spune: „Eu, Eu îţi şterg fărădelegile, pentru Mine, şi  nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale” (Isaia 43:25). Dacă e să vorbim de oportunitățile tale ratate, Dumnezeu spune: „vă voi răsplăti astfel anii pe care i-au mâncat lăcustele” (Ioel 2:25).     Un înțelept a spus: „Dacă nu învățăm din trecut, suntem sortiți să-l repetăm”. E bine să privești în urmă și să înveți, dar dacă conduci uitându-te în oglinda retrovizoare, ajungi în șanț. Fie că a fost bun sau rău, nu rămânea blocat în trecut. „Nu zice: „Cum se face că zilele de mai înainte erau mai bune decât acestea?” Căci nu din înţelepciune întrebi aşa” (Ecleziastul 7:10). Unul dintre pericolele îmbătrânirii e că te entuziasmează mai mult trecutul decât viitorul. O doamnă a scris editorului unui ziar și i-a spus: „Ziarul dumneavoastră nu este la fel de bun cum era mai demult”. El i-a răspuns glumind: „Niciodată nu a fost”. Dumnezeu spune: „Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace” (Ieremia 29:11). Dumnezeu are un plan pentru tine în anul care vine. Așadar, „ia-ți rămas bun de la trecut zicând: ,,Eben Ezer’’ și pregătește-te pentru viitor”. Suflecă-ți mânecile, apucă-te de lucru și așteaptă lucruri mari de la Dumnezeu.

DEZVOLTĂ O PASIUNE PENTRU MUNCA TA

„Cine umblă cu strâmbătate, îşi va primi plata după strâmbătatea pe care a făcut-o; şi nu se are în vedere faţa omului” (Coloseni 3:25)

     John Ortberg scrie: „Prietenul meu Andy Chan era șeful biroului de recrutare de la Școala de Afaceri din Stanford, ajutându-i pe absolvenți să-și găsească un loc de muncă. El spune că într-o zi va scrie o carte cu titlul Mitul Pasiunii. Acesta e mitul că undeva, există locul de muncă perfect, chemarea ideală care i se potrivește sufletului, la fel cum o cheie se potrivește în borască. Și dacă aș putea găsi cumva acel loc de muncă, râurile pasiunii ar năvăli în cascadă din inima mea la fel cum apa se rostogolește din Cascada Niagara”. Noi avem această idee romanțată că vom da peste „serviciul-dragoste-la-prima-vedere”. Dar dacă ai un serviciu care nu te încântă? Ortberg scrie: „Pasiunea pentru munca noastră de obicei nu este un vulcan subteran care așteaptă să erupă … e un mușchi ce se întărește câte puțin în fiecare zi, pe măsură ce ne ducem la serviciu – când facem ce se așteaptă de la noi”. Pavel a scris: „Robilor, ascultaţi în toate lucrurile pe stăpânii voştri pământeşti; nu numai când sunteţi sub ochii lor, ca cei ce caută să placă oamenilor, ci cu curăţie         de inimă, ca unii care vă temeţi de Domnul. Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, ca unii care ştiţi că veţi primi de la Domnul răsplata moştenirii. Voi slujiţi Domnului Hristos. Căci cine umblă cu strâmbătate, îşi va primi plata după strâmbătatea pe care a făcut-o; şi nu se are în vedere faţa omului” (v. 22-25). Poate te ajută să-ți pui pe birou un afiș: „De dragul  lui Dumnezeu – dă ce ai mai bun”. De ce? Din două motive: 1) Pentru că Îl reprezinți pe Hristos la locul de muncă. 2) Când ești credincios în lucrurile mici, El te va promova spre lucruri mai mari (Matei 25:21).

VINO ÎN CETATEA DE SCĂPARE A LUI DUMNEZEU

„Vorbeşte copiilor lui Israel … hotărâţi-vă … cetăţi de scăpare” (Iosua 20:2)

     În vremea Vechiului Testament, dacă ucideai un om din greșeală, familia lui avea dreptul să-ți ia viața ca schimb. Așa că Dumnezeu a ales șase „cetăți de scăpare”, câte trei de fiecare parte a Iordanului, ca indiferent unde te aflai să ai acces la mila și protecția lui Dumnezeu. Trebuia doar să fugi într-una din acele cetăți, să spui bătrânilor ce s-a întâmplat și ei erau obligați să te primească. Singura condiție era că trebuia să stai până la moartea marelui preot. Când se întâmpla lucrul acesta, erai liber să te întorci la familia ta și să-ți recuperezi tot ce ai pierdut. Poți întrevedea aici o paralelă spirituală? Isus Hristos este numit „Marele Preot al mărturisirii noastre” (Evrei 3:1). Când alergi la El să găsești scăpare, trebuie doar să-ți mărturisești păcatele. Atunci,prin credință ești iertat, ești considerat „o făptură nouă” și treci în custodia protectoare a lui Dumnezeu. Așa cum răzbunătorul sângelui nu putea intra în cetatea de scăpare, nici Satana nu poate trece de „linia de sânge” și să-ți facă rău. Când Isus a strigat de pe cruce „S-a isprăvit” (Ioan 19:30), toate păcatele tale, din pântecele mamei tale și până în mormânt au fost plătite pe deplin. Și pentru că Isus, Marele tău Preot a murit și a înviat, El îți va reda tot ce ai pierdut ca o consecință a puterii păcatului asupra vieții tale. Un autor explică astfel: „Dacă ar exista o mie de pași între noi și Dumnezeu, El i-ar face pe toți, în afară de unul. Pe ultimul îl va lăsa în seama noastră. Alegerea este a noastră”. Așa că vino în cetatea de scăpare a lui Dumnezeu astăzi.

EL NU A TERMINAT CU TINE…

„Răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea” (Iacov 1:4)

     Viața are anotimpurile ei; dacă nu înțelegi asta, vei fi mereu frustrat. Unele anotimpuri sunt pentru semănat, altele pentru așteptare și altele pentru secerat. Uneori ai un puseu scurt și intens de creștere, urmat de o perioadă mai lungă de stabilizare și testare. „Dar cum rămâne cu problemele mele?”, întrebi tu. Roagă-te pentru o minune, dar să nu fi dezamăgit dacă răspunsul vine printr-o schimbare treptată. Cu timpul, un curs de apă constant va eroda cea mai dură rocă și va transforma bolovanii uriași în pietre. Poate te simți frustrat din cauza ritmului în care progresezi, dar Dumnezeu nu se grăbește niciodată. El l-a pregătit pe Moise timp de optzeci de ani, incluzând și patruzeci de ani în pustie. Timp de 14.600 de zile, Moise s-a întrebat: „A sosit oare timpul?” Dar Dumnezeu i-a tot spus „nu”. Contrar psihologilor la modă, seminariilor despre succesul rapid și tipului lefter de la televizor care a făcut avere din vânzări imobiliare, nu există etape ușoare spre maturitate. Când Dumnezeu creează o ciupercă, El o face peste noapte; când face un stejar uriaș, El are nevoie de sute de ani. Dumnezeu stabilește programul, nu noi. Când ești descurajat cu privire la distanța pe care o ai de parcurs, oprește-te și uită-te cât de departe te-a adus Dumnezeu. Nu au existat momente în care ai fi vrut să renunți? Cu toate acestea, El nu a încetat niciodată să te iubească, să creadă că poți și să te crească. „Dacă suntem necredincioşi, totuşi El rămâne credincios” (2 Timotei 2:13). Cu ani în urmă, oameni purtau insigne la modă cu literele PBPGINFWMY (acronim englezesc pentru „Te rog, ai răbdare, Dumnezeu nu a terminat încă cu mine” – n.tr.) și El nu a terminat încă nici cu tine.