NU-ȚI FIE TEAMĂ DE EȘEC (3)

„Petru a coborât din corabie şi a început să umble pe ape ca să meargă la Isus.” (Matei 14:29)

     În Evanghelia după Matei citim: „Isus a venit la ei, umblând pe mare. Când L-au văzut ucenicii… s-au înspăimântat… Isus le-a zis… „Eu sunt, nu vă temeți!” „Doamne”, I-a răspuns Petru, „dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe ape!” „Vino!”, i-a zis Isus. Petru a coborât din corabie şi a început să umble pe ape ca să meargă la Isus. Dar, când a văzut că vântul era tare, s-a temut şi, fiindcă începea să se afunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!” Îndată, Isus a întins mâna, l-a apucat și i-a zis: „Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” (Matei 14:28-31). Când știi că te-ai rugat, te-ai pregătit și ai planificat, trebuie să mai faci un pas înainte – și să treci la fapte. Este normal să simți teamă atunci când încerci ceva ce nu ai mai făcut până acum. Poate ai citit de multe ori relatarea despre încercarea lui Petru de a merge pe apă și l-ai considerat un învins. Dar nu este așa! În primul rând, Petru primește un 10 pentru că a fost dispus să iasă din zona sa de siguranță și să facă ceea ce nu mai făcuse nimeni vreodată. În al doilea rând, el a experimentat, chiar dacă pentru puțin timp, euforia de a merge pe apă; niciun alt ucenic nu s-a putut lăuda cu așa ceva! În al treilea rând, Petru a avut parte de lecția cea mai valoroasă: concentrarea asupra Domnului Isus, și nu asupra circumstanțelor! Acest lucru este esențial, când încerci imposibilul. În al patrulea rând, Petru a recunoscut că supraviețuirea lui depinde numai de Domnul Isus. Când a început „să se afunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!” Îndată, Isus a întins mâna, l-a apucat şi i-a zis: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” (Matei 14:30-31). Domnul Isus nu l-a condamnat pe Petru pentru eșec, ci doar i-a spus că trebuie să dezvolte o credință mai mare. Dumnezeu nu te va lăsa să te îneci în greșelile tale. Atâta timp cât ai încredere în El, va continua să lucreze cu tine până când vei reuși. El este Tatăl tău ceresc, iar succesul tău este succesul Lui!

NU-ȚI FIE TEAMĂ DE EȘEC (2)

„Evanghelia… trebuie s-o vestesc; şi vai de mine, dacă nu vestesc Evanghelia!” (1 Corinteni 9:16)

     Să privim împreună la alte două modalități în care putem să învingem frica de eșec. 1) Urmărește scopul pe care ți l-a dat Dumnezeu în viață. Pentru a reuși cu adevărat în ceva, trebuie să ai o pasiune pentru acel lucru. Iar Dumnezeu nu numai că îți va dezvălui planul Său, dar îți va da și pasiunea de a-l împlini. Apostolul Pavel a avut darul, educația și relațiile necesare pentru a fi în stare să urmeze o serie întreagă de diferite alte cariere; dar el a scris: „Trebuie s-o vestesc; şi vai de mine, dacă nu vestesc Evanghelia!” Care este pasiunea ta? Studiaz-o; este un indiciu al destinului tău. 2) Pune-ți aceste trei întrebări: a) „Care este cel mai rău lucru care se poate întâmpla dacă nu reușesc?” Îl vei avea în continuare pe Dumnezeu, talentele tale, familia ta și alte oportunități. b) „A mai făcut cineva acest lucru înainte?” Și chiar dacă nu, ce dacă?! c) „Această teamă este oare un semnal că nu am oamenii, procesele sau planurile adecvate pentru a reuși în acest moment?” Apoi pune-ți întrebarea cu adevărat importantă: „Care sunt beneficiile de care mă voi bucura dacă voi reuși?” Învață să adopți atitudinea de tipul „pot s-o fac”. Privește-ți frica în față și afirmă cu îndrăzneală: „Pot totul în Hristos, care mă întărește!” (Filipeni 4:13) Nu lăsa familiaritatea acestui verset să te facă să-l recitiți mecanic. Spune-l cu voce tare. Absoarbe cu adevărat cuvintele, lasă-le să-ți pătrundă în suflet. Trebuie să admiți că Hristos te întărește ca să reușești pentru slava lui Dumnezeu! Și trebuie să crezi că, atunci când te călăuzește, El îți oferă tot ce ai nevoie pentru a reuși în ce te-a chemat să faci!

NU-ȚI FIE TEAMĂ DE EȘEC (1)

„În timpul când a căutat pe Domnul, Dumnezeu l-a făcut să propăşească.” (2 Cronici 26:5)

     Ne uităm acum împreună la două strategii biblice pentru depășirea fricii de eșec, atât spiritual cât și material. 1) Asigură-te că viziunea și valorile tale sunt în concordanță unele cu altele. Ascensiunea și căderea regelui Ozia sunt relatate în aceste versete biblice: „Ozia avea şaisprezece ani când a ajuns împărat şi a domnit cincizeci şi doi de ani la Ierusalim…. El a făcut ce este bine înaintea Domnului… A căutat pe Dumnezeu în timpul vieţii lui Zaharia, care pricepea vedeniile lui Dumnezeu. Şi, în timpul când a căutat pe Domnul, Dumnezeu l-a făcut să propăşească… Dar, când a ajuns puternic, inima i s-a înălţat şi l-a dus la pieire. A păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului său…” (2 Cronici 26:3-5, 16) Lecția pe care o desprindem de aici este clară: succesul poate fi toxic. Iar oamenii intoxicați nu gândesc prea clar și sfârșesc prin a intra în tot felul de probleme. Așa că, asigură-te că viziunea ta este în concordanță cu valorile tale fundamentale. Păstrează-ți echilibrul. Definește succesul pe baza Cuvântului lui Dumnezeu, și nu pe baza sistemelor egoiste ale lumii. De exemplu, a primi recunoaștere publică și laude pentru realizările tale, în timp ce viața ta de familie este un dezastru, nu înseamnă succes. Iar sacrificarea integrității tale pentru profit și promovare este cea mai proastă afacere pe care o vei face vreodată! 2) Învață din eșecurile și greșelile tale. Eșecul nu este fatal și nici nu definește cine ești. Este rezultatul acțiunilor tale, dar nu măsura valorii tale. Thomas Edison a spus odată: „Nu am eșuat. Am găsit doar zece mii de modalități care nu funcționează!” Așadar, uită-te cu smerenie la greșeli ca la niște „taxe plătite” pentru educația ta, și așa vei deveni mai înțelept – și vei continua să mergi înainte!

POȚI SĂ-ȚI ÎNVINGI FRICA

„Dragostea desăvârșită izgonește frica.” (1 Ioan 4:18)

     Conform enciclopediei de psihiatrie, există clasificate circa două mii de frici. Interesant este că psihiatrii afirmă că de fapt există doar două temeri înnăscute: frica de cădere și frica de zgomote puternice. Asta înseamnă că toate celelalte sunt frici învățate, deprinse… Așadar, cel mai important lucru de aici este că putem să ne dezvățăm deci de oricare dintre ele. Majoritatea dintre noi suntem marcați, în bine sau în rău, de o seamă de experiențe. Aceste experiențe definitorii pot planta o sămânță de încredere sau o sămânță de incertitudine, o sămânță de speranță sau o sămânță de vulnerabilitate, o sămânță de credință sau o sămânță de frică. Ioan exprimă scopul final al relației noastre cu Dumnezeu: „În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica.” (1 Ioan 4:18) Expresia „dragoste desăvârșită” nu descrie iubirea noastră pentru Dumnezeu, ci iubirea necondiționată, nemeritată și neîntreruptă a lui Dumnezeu pentru noi. Un autor creștin scria: „Scopul iubirii este eliminarea fricii! Pe măsură ce creștem într-o relație de iubire cu Dumnezeu, ne dezvățăm de temerile care ne paralizează și ne neutralizează spiritual. Aceasta este esența credinței. Credința este procesul de dezvățare a fricilor iraționale. Singura frică după voia lui Dumnezeu, rânduită și admisă de El este „frica de Dumnezeu”! Și dacă ne temem de Dumnezeu [adică Îl iubim, onorăm, venerăm și respectăm], nu trebuie să ne temem de nimeni sau de nimic altceva! Depășirea fricilor noastre este de fapt un proces de învățare progresivă a încrederii în Dumnezeu!” Una dintre cele mai mari promisiuni pe care Dumnezeu ni le-a dat în Scriptură este aceasta: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” Aşa că putem zice plini de încredere: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme. Ce mi-ar putea face omul?” (Evrei 13:5-6). Așadar, tu nu mai ai motive să-ți fie frică!

PĂSTREAZĂ-ȚI CONȘTIINȚA CURATĂ!

„Să păstrezi credinţa şi un cuget curat…” (1 Timotei 1:19)

     Vrem uneori să justificăm ceea ce facem și spunem: „Pare corect, deci cred că n-am greșit!” Cu toate acestea, dacă Cuvântul lui Dumnezeu spune că ceva este greșit, este greșit, indiferent cât de bine pare. Vechea zicală, „Lasă-te condus de cugetul tău”, este doar jumătate din adevăr. Cealaltă jumătate ar trebui să spună: „atâta timp cât cugetul tău este călăuzit de învățătura clară a Cuvântului lui Dumnezeu”. În calitate de copil răscumpărat al lui Dumnezeu, ești chemat să trăiești după poruncile Lui, și nu după sentimentele, impulsurile și emoțiile tale, sau după gândirea populară. Atunci când acestea sunt lucrurile care te ghidează, vânturile ispitei te pot abate de la curs și te vor face să naufragiezi. Apostolul Pavel scria: „Porunca pe care ţi-o dau, fiule Timotei, după prorociile făcute mai înainte despre tine, este ca prin ele să te lupţi lupta cea bună şi să păstrezi credinţa şi un cuget curat, pe care unii le-au pierdut şi au căzut din credinţă. Din numărul lor sunt Imeneu şi Alexandru, pe care i-am dat pe mâna Satanei, ca să se înveţe să nu hulească.” (1 Timotei 1:18-20) Nu știm prea multe despre Imeneu și Alexandru, dar ceea ce știm ar trebui să ne trezească la realitate și să ne ofere învățătură. Ei nu au reușit să se dezvolte, să-și păstreze cursul și să trăiască după o conștiință întemeiată pe Cuvântul lui Dumnezeu – și au sfârșit prin a naufragia spiritual. Ce imagine tristă, nu-i așa?! O corabie sfărâmată și făcută bucăți de puterea furtunii, din cauză că a deviat de la curs. De aceea, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi sună așa: conștiința ta trebuie să se bazeze pe Cuvântul lui Dumnezeu, și trebuie s-o păstrezi mereu curată!

SECRETUL FERICIRII

„Noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele.” (Efeseni 2:10)

     Oare cum s-ar putea scoate la iveală tot ce e mai bun din tine? Te dezvolți prin rutină? Ești motivat de nevoile oamenilor? Îți place să faci față unor provocări care pe alții i-ar putea descuraja? Cum rămâne cu relațiile tale? Îți place să faci parte dintr-o echipă, sau lucrezi mai bine singur? Dacă prinzi viață doar atunci când te afli în preajma oamenilor, probabil că te simți groaznic stând toată ziua în fața unui computer. Care sunt calitățile tale? Dumnezeu a spus despre Bețaleel, artizanul Cortului întâlnirii: „L-am umplut de… înțelepciune… i-am dat putere să născocească tot felul de lucrări meşteşugite, să lucreze în aur, în argint şi în aramă, să sape în pietre şi să le lege, să lucreze în lemn şi să facă tot felul de lucrări.” (Exodul 31:3-5) Oare ce fel de slujbă îți face ochii să strălucească, și pulsul s-o ia la goană? Îți place să lucrezi cu calculatoare, mașini sau animale? Poate că ești un manager priceput, îți place să repari lucruri sau te pricepi la finanțe… Biblia spune că: „Noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele.” Dumnezeu are un scop pentru viața ta, iar tu vei experimenta cele mai înalte niveluri de fericire și împlinire, doar atunci când îl descoperi și contribui să-l aduci la îndeplinire. Tu nu ești doar o cărămidă dintr-un zid, sau un alt cui din cutia cu scule a tâmplarului! Dumnezeu „te-a întocmit și te-a alcătuit” (vezi Isaia 43:7). Tu ești singurul „tu” pe care El l-a creat, iar dacă nu reușești să fii cine ai fost creat să fii, Împărăția Sa nu va beneficia de contribuția ta unică. Acesta este motivul pentru care apostolul Pavel a scris (Galateni 6:4-5): „Fiecare să-şi cerceteze fapta lui, şi atunci va avea cu ce să se laude numai în ceea ce-l priveşte pe el, şi nu cu privire la alţii.” Acesta este secretul fericirii!

BISERICA TREBUIE SĂ FIE BUNĂ PENTRU TINE!

„Mai mult face o zi în curţile Tale decât o mie în altă parte…” (Psalmul 84:10)

     Domnul Isus participa regulat la strângerile credincioșilor. Evanghelistul Luca scrie că „după obiceiul Său, în ziua Sabatului, a intrat în sinagogă…” (Luca 4:16) Apostolii mergeau și ei la adunări, în mod regulat: „Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi…” (Faptele Apostolilor 2:46). Și psalmiștii iubeau casa lui Dumnezeu – cum citim în Psalmul 84:10: „Mai mult face o zi în curţile Tale decât o mie în altă parte; eu vreau mai bine să stau în pragul Casei Dumnezeului meu decât să locuiesc în corturile răutăţii!” Așadar, iubești tu casa lui Dumnezeu? Ar trebui, pentru că acolo poți auzi Cuvântul Său explicat, acolo poți afla strategii de viață, îți poți descoperi darurile spirituale, și poți lega relații care vor fi de folos în momentele grele. Unde altundeva poți găsi toate acestea? Universitatea Yale a efectuat un studiu care confirmă faptul că persoanele care merg regulat la biserică sunt mai fericite, mai sănătoase și trăiesc mai mult decât cele care nu merg. Studiul a arătat că persoanele care merg la biserică au o tensiune arterială mai scăzută, mai puțin stres și o imunitate mai mare la boli… în timp ce persoanele din grup care nu mergeau la biserică aveau o durată de viață mai scurtă, aproximativ egală cu cea a fumătorilor de țigări. Unul dintre cercetători a întrebat o femeie în vârstă de 80 de ani, care alerga pe o bandă de alergat care este secretul ei. Ea a răspuns: „Când mergi cu Dumnezeu, ai un scop, deci trăiești mai mult. Iar când ai pace cu Dumnezeu, trăiești mai bine!” Gândește-te dacă știi persoana sau locul de unde ai putea obține toate acestea?! Păi, dacă nu – dă-ți „toate silințele” să fii la biserică de fiecare dată când se strâng acolo credincioșii!

CUM SĂ-L CUNOAȘTEM PE DUMNEZEU

„Ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu.” (Romani 1:19)

     Există trei moduri prin care poți ști că Dumnezeu este real și prin care poți avea o relație cu El: 1) Cunoașterea intelectuală a lui Dumnezeu. Biblia spune că: „ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El.” (Romani 1:19-20). 2) Cunoașterea subconștientă a lui Dumnezeu. Apostolul Pavel a scris: „Când neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îşi sunt singuri lege, şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor, fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc, sau se dezvinovăţesc între ele.” (Romani 2:14-15). 3) Cunoașterea personală a lui Dumnezeu. Tot apostolul Pavel scria: „De acum încolo, nu mai cunoaştem pe nimeni în felul lumii, şi chiar dacă am cunoscut pe Hristos în felul lumii, totuşi acum nu-L mai cunoaştem în felul acesta. Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” (2 Corinteni 5:16-17) Dumnezeu ni Se revelează prin creație. El ne vorbește prin conștiința noastră și ne dezvăluie caracterul și cerințele Sale morale. Dar dincolo de acestea, noi Îl putem cunoaște pe Dumnezeu personal și putem avea o relație cu El prin Fiul Său. Domnul Isus a spus: „Eu sunt Lumina lumii. Cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.” (Ioan 8:12). Deci, există o modalitate sigură de a te convinge că Dumnezeu este real – așa că, aprinde lumina! Este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi!

CINE FACE PARTE DIN VIAȚA TA!

„Acela despre care îţi voi spune: ‘Acesta să meargă cu tine’ va merge cu tine, şi acela despre care îţi voi spune: ‘Acesta să nu meargă cu tine’ nu va merge cu tine”. (Judecători 7:4)

     Ghedeon a avut treizeci și două de mii de soldați pentru a lupta împotriva madianiților. Adevărul este că nu ai nevoie de mulți oameni în viața ta, ci ai nevoie de oamenii potriviți. Așa că, atunci când Dumnezeu i-a spus lui Ghedeon să spună poporului: „Cine este fricos şi se teme, să se întoarcă” (Jud. 7:3), douăzeci și două de mii de soldați au plecat. Dar Dumnezeu i-a spus că tot erau prea mulți, și a adăugat: „Coboară-i la apă şi acolo ţi-i voi alege; acela despre care îţi voi spune: ‘Acesta să meargă cu tine’ va merge cu tine, şi acela despre care îţi voi spune: ‘Acesta să nu meargă cu tine’ nu va merge cu tine.” În consecință, Ghedeon a mai rămas cu doar trei sute de soldați, aleși de Dumnezeu, iar ei au câștigat! Nu-ți face griji cu privire la numere; Dumnezeu poate face foarte mult cu foarte puțin. Doar fii pregătit să pierzi câțiva prieteni, pentru că acolo unde te duce Dumnezeu, ei nu pot merge! Dumnezeu a luat același duh care s-a odihnit asupra lui Moise și l-a pus asupra a șaptezeci de conducători, astfel încât aceștia să-l poată ajuta (vezi Numeri 11:16-17). De asta ai nevoie – de oameni cu același spirit ca tine. Doar pentru că cineva este talentat nu înseamnă că are ce căuta în viața ta. Dacă darurile spirituale sunt standardul după care ne măsurăm, ce spui despre măgărița lui Balaam? Ea a profețit (vezi Numeri 22:21-33)! Dar întrebarea importantă care trebuie pusă este aceasta: „Are această persoană Duhul Domnului?” Pe măsură ce lucrezi cu alții, poți să-ți dai seama dacă aveți anumite lucruri în comun. Oamenilor le place să se simtă speciali, așa că fă-le complimente (asigură-te doar că sunt sincere!) Ei își doresc un viitor mai bun, așa că încurajează-i! Ei vor o direcție, așa că îndrumă-i! Sunt preocupați de ei înșiși, așa că adresează-te mai întâi nevoilor lor! Sunt la pământ emoțional, așa că încurajează-i! Își doresc biruință spirituală, așa că ajută-i s-o obțină! Succesul tău depinde de a avea oamenii potriviți în viața ta – și de aceea trebuie să te rogi, și să te bazezi pe călăuzirea lui Dumnezeu. Așadar, alege-ți oameni care au același spirit ca tine!

ÎNTREABĂ-TE ÎNTOTDEAUNA: „CE SPUNE BIBLIA?”

„Se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase…” (Faptele Apostolilor 20:30)

     Apostolul Pavel le-a spus unor lideri spirituali: „Se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor. De aceea vegheaţi şi aduceţi-vă aminte că, timp de trei ani, zi şi noapte, n-am încetat să sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare din voi. Şi acum, fraţilor, vă încredinţez în mâna lui Dumnezeu şi a Cuvântului harului Său, care vă poate zidi sufleteşte şi vă poate da moştenirea împreună cu toţi cei sfinţiţi.” (Faptele Apostolilor 20:30-32) Când cineva pretinde că are o „revelație specială de la Dumnezeu” care nu se potrivește cu ceea ce ne învață Sfânta Scriptura, nu-l crede! Fă și tu ceea ce făceau credincioșii din Bereea: „Au primit Cuvântul cu toată râvna şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea este aşa.” (Faptele Apostolilor 17:11). Cine dădea învățăturile pe care credincioșii din Bereea le puneau sub reflectorul Scripturii? Apostolul Pavel! Niciun lider, indiferent de prestigiul lui, sau de numărul adepților, nu este scutit de o astfel de analiză. Iar liderii cu adevărat buni o primesc cu bucurie! S-ar putea să te gândești că Dumnezeu mai are încă multe lucruri să ne spună. E-adevărat, dar și când îți vei da ultima suflare, tot nu vei ști totul. Are Dumnezeu strategii noi și eficiente pentru a atinge lumea cu Evanghelia în această eră a tehnologiei? Da, iar noi trebuie să le folosim – pentru a culege recolta finală. Dar nu trebuie să facem niciodată compromisuri când vine vorba despre Cuvântul lui Dumnezeu. Totul trebuie verificat prin Scriptură! Biblia ne avertizează că: „Se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase…” Uneori, cea mai mare amenințare la adresa adevărului vine din partea celor pe care îi cunoaștem sau iubim, și cu care am lucrat, dar care s-au abătut de la cale. Așadar, care este răspunsul? Este simplu. Întreabă-te întotdeauna: „Ce spune Biblia?” – și fă din ea punctul tău de referință!