„Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu…” (Efeseni 6:11)

În fiecare zi pe care o trăiești, te vei lupta cu lumea, cu firea și cu diavolul. Pentru a fi în stare să duci războiul spiritual, apostolul Pavel ne indică șase piese specifice ale armurii spirituale. Azi privim la primele trei: 1) Robusta „centură a adevărului” (Efeseni 6:14). În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, un avion a depășit destinația cu mulți kilometri. De ce? Pentru că echipajul, fără să-și dea seama că existau vânturi care suflau foarte puternic din spate, a refuzat să dea crezare instrumentelor din cabina de pilotaj. Ca urmare, toți cei de la bord au pierit. Cu toate acestea, când avionul a fost găsit ani mai târziu, instrumentele erau încă în perfectă stare de funcționare. La fel, noi trebuie să ne bazăm pe instrumentele de bord, Sfintele Scripturi, pentru a ne ghida corect. Citește zilnic Cuvântul lui Dumnezeu și crede-l, indiferent de ce-ți va spune mintea sau emoțiile! 2) „Îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii” (Efeseni 6:14). Nu uita, este vorba despre neprihănirea lui Dumnezeu, nu a ta. Nu ești mântuit prin încrederea în propria ta performanță, ci prin încrederea în lucrarea lui Hristos pe cruce. Când știi acest lucru, neprihănirea lui Dumnezeu devine platoșa care îți protejează inima de îndoielile legate de mântuirea ta (vezi 2 Corinteni 5:21). 3) „Având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii” (Efeseni 6:15). Încălțămintea arată că mergi undeva, și că nu stai pe loc – așa că nu te aștepta să-L auzi pe Dumnezeu dacă ești încremenit în același loc. Când continui să înaintezi, El confirmă corectitudinea direcției tale, dându-ți un sentiment de pace (vezi Coloseni 3:15), astfel încât ești încredințat înlăuntrul tău că ești pe drumul cel bun. Dar atunci când nu ai pace în această privință, caută-L pe Dumnezeu pentru călăuzire. Acest lucru este deosebit de important dacă ești un autodidact care iubește ceea ce face. Dumnezeu vrea ca tu să ai un sentiment permanent al păcii Sale… așa că, nu te lipsi de ea!

„Dacă nu voi vedea… nu voi crede.” (Ioan 20:25)

     Evanghelistul Ioan scrie: „Toma, zis Geamăn, unul din cei doisprezece, nu era cu ei când a venit Isus. Ceilalţi ucenici i-au zis deci: ‚Am văzut pe Domnul!’ Dar el le-a răspuns: ‚Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.’ După opt zile, ucenicii lui Isus erau iarăşi în casă, şi era şi Toma împreună cu ei. Pe când erau uşile încuiate, a venit Isus, a stat în mijloc şi le-a zis: ‚Pace vouă!’ Apoi a zis lui Toma: ‚Adu-ţi degetul încoace şi uită-te la mâinile Mele, şi adu-ţi mâna şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios.’ Drept răspuns, Toma I-a zis: ‚Domnul meu şi Dumnezeul meu!’” (Ioan 20:24-28). Când citești textul pentru prima oară, ți se pare că Domnul Isus a ales un sceptic să fie ucenicul Său. Iar când acesta s-a îndoit, Domnul Isus nu l-a dojenit și nu l-a respins. Ba chiar a avut o apariție specială pentru a-i rezolva îndoielile și a-i întări credința. Elisabeth Elliott spunea: „Adevărata credință intră în funcțiune doar atunci când nu există răspunsuri.” Dumnezeu spune: „gândurile Mele nu sunt gândurile voastre…” (Isaia 55:8) Adevărul e că Dumnezeu nu gândește ca noi. El vede imaginea de ansamblu și lucrează pentru un scop specific. Domnul Isus a spus: „Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta.” (Ioan 16:12) Așadar, când ai îndoieli și incertitudini, roagă-te: „Doamne, nu este ușor să cred acum, când sunt rănit și confuz, iar Tu ești tăcut. Ca Toma, vreau dovezi că mă iubești. Ajută-mă să văd dincolo de dorința mea de liniște și de confort, dincolo de îndoielile și întrebările fără răspuns, și să înțeleg adevărul iubirii și harului Tău de neclintit. Amin!” Deci, să nu te îndoiești niciodată de Dumnezeu și de Cuvântul Său!

„Lot a vorbit cu ginerii săi… dar ginerii lui credeau că glumeşte.” (Geneza 19:14)

     Fă din viața ta o evanghelie vie. Stabilește un sistem de valori biblice, prin care să-ți filtrezi întreaga existență. Umblă cu Dumnezeu; păstrează-ți integritatea la locul de muncă și acasă, și fă de fiecare dată alegeri corecte. Lot nu a reușit să facă acest lucru, și l-a costat scump. Familia lui nu l-a crezut. Iată ce spune Biblia: „Lot a ieşit şi a vorbit cu ginerii săi… „Sculaţi-vă”, le-a zis el, „ieşiţi din locul acesta; căci Domnul are să nimicească cetatea.” Dar ginerii lui credeau că glumeşte.” (Geneza 19:14). Asta se întâmplă când glumești cu cele sfinte! Când îți pierzi integritatea, îți pierzi credibilitatea. Dacă ești părinte, păzește-ți copiii fizic și emoțional, când sunt mici, iar pe măsură ce se maturizează nu-i pierde din vedere. Învățați-i să-i respecte pe ceilalți și să cunoască persoanele cu care se întâlnesc. Nu uita să verifici ce urmăresc ei la televizor, dar și ce urmărești tu… și la fel se pune problema și-n cazul internetului! Dar asta nu înseamnă că nu mai poți să fii o persoană veselă, cu care să fie o plăcere să-ți petreci timpul. Lasă-i să-ți vadă și latura relaxată. Nu fii atât de preocupat de muncă sau de biserică încât să devii un puritan sau un om plictisitor. Și nu uita ce spune Solomon: „O inimă veselă înseninează faţa.” (Proverbele 15:13) Ideea este aceasta: dacă „vorbești ca la carte”, nu uita să „trăiești ca la carte”! Când Lot a încercat să-și avertizeze familia, ei „credeau că glumește.” (Geneza 19:14). Fusese oare prea ocupat să-și câștige existența, pentru a-i învăța ce contează cel mai mult în viață? Oare spunea un lucru și făcea altul? Nu știm. Dar, oricum ai lua-o, pierderea lui a fost tragică. Adevărul este că integritatea ta, sau lipsa ei, va avea consecințe nu numai în viața ta, ci și în viața celor dragi ție. Așa că, trăiește cu integritate în familia ta!

„Eu nu ţin numaidecât la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă…” (Faptele Apostolilor 20:24)

     Se spune că maiorul Arthur Godfrey Peuchen, un canadian bogat, a supraviețuit scufundării Titanicului. După ce vasul a lovit icebergul, el s-a întors în cabina sa și, ignorând banii, bijuteriile și alte bunuri în valoare de aproximativ 300.000 de dolari, a luat acul de cravată cu diamant preferat, și trei portocale. Mai târziu, se spune că el ar fi zis: „Banii păreau a fi o simplă batjocură în acele momente…” Circumstanțele i-au transformat valorile; tragedia i-a clarificat prioritățile. Întrebarea nu este dacă ai o agendă plină, ci: cine ți-o umple, și cu ce anume? Dacă ești înțelept, te vei consulta cu Dumnezeu în ceea ce privește prioritățile vieții tale, apoi le vei ține în permanență în fața ochilor tăi (vezi Proverbele 3:6). În cadrul unui sondaj de opinie, mai multe persoane trecute de 90 de ani au fost întrebate: „Dacă ați putea relua viața de la capăt, ce ați face diferit?” Au reieșit trei răspunsuri predominante: 1) Aș petrece mai mult timp cu familia și cu prietenii mei; 2) Aș încerca mai multe lucruri și mi-aș asuma mai multe riscuri; 3) M-aș dărui unui lucru care să dăinuie și după ce eu nu voi mai fi. Lucrurile mărunte ne fură prea mult timp și ajungem să trăim după priorități greșite, nu-i așa? Dacă spui „da” oricărei cereri, nu vei ajunge niciodată să faci ceea ce Dumnezeu te-a chemat să faci. Apostolul Pavel și-a dat seama de asta când a spus: „Vreau numai să-mi sfârşesc cu bucurie calea şi slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu.” O viață în care totul este permis este o viață în care nimic nu merge. Cea mai mare provocare a ta este să gândești și să faci lucrurile care, în cele din urmă, contează. Biblia ne avertizează în sensul acesta când spune: „Dacă ar fi fost înţelepţi, ar înţelege și s-ar gândi la ce li se va întâmpla.” (Deuteronomul 32:29). Așadar, fă din Dumnezeu prioritatea vieții tale, și celelalte lucruri le vei primi de la El!

„A frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor…” (Matei 14:19)

     Biblia ne spune că Domnul Isus „a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti, Şi-a ridicat ochii spre cer, a binecuvântat, a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor, iar ei le-au împărţit noroadelor.” (Matei 14:19) Să reținem ordinea evenimentelor din această scurtă istorie: pâinile au fost luate, binecuvântate, frânte, apoi date altora. Așa lucrează Dumnezeu! Pentru a-i binecuvânta pe alții prin tine, El te va lua, te va binecuvânta, te va frânge… și apoi te va folosi! Apostolul Pavel a trebuit să fie zdrobit din cauza mândriei. El scrie: „Ca să nu mă umflu de mândrie din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască şi să mă împiedice să mă îngâmf. De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia. Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare.” (2 Corinteni 12:7-10) Așadar, dacă ai o persoană sau o situație „spinoasă” în viața ta, Dumnezeu vrea să experimentezi harul și puterea Sa în procesul confruntării cu ele. Apostolul Pavel a ajuns în cele din urmă în situația în care Îi putea mulțumi lui Dumnezeu pentru „țepușul” său. Biblia vorbește despre „jertfa de laudă” la adresa lui Dumnezeu (Evrei 13:15). Atunci când ești dispus să te sacrifici pentru a avea un lucru, înseamnă că îl prețuiești suficient de mult încât să plătești prețul pentru el. Vrei să umbli în puterea lui Dumnezeu? Vrei să experimentezi binecuvântarea Sa? Dacă răspunsul tău este „da”, atunci mulțumește-I lui Dumnezeu pentru „situația ta spinoasă”, și acceptă procesul zdrobirii – care te va conduce spre puterea și binecuvântarea lui Dumnezeu!

„Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită.” (Psalmul 51:17)

     Zdrobirea duce la binecuvântare. Pentru a primi o porție dublă din duhul lui Ilie, Elisei, care era fermier, a trebuit să-și aducă boii și plugul ca ardere de tot. Pentru a-și demonstra dragostea pentru Isus, o femeie a trebuit să spargă vasul cu untdelemn scump și să-l toarne pe El. Pentru a înfrânge armatele lui Madian, cei trei sute de soldați ai lui Ghedeon au trebuit să spargă ulcioarele, să-și lase lumina să strălucească și să devină ei înșiși o țintă. Adevărul este că Dumnezeu trebuie să ne zdrobească pe fiecare dintre noi în diferite domenii, pentru a ne folosi. În ce domenii? Obiceiurile proaste. Voințele încăpățânate. Ego-uri umflate. Gânduri rele. Temeri paralizante. Prejudecăți secrete. Ambiții greșite… Lista este nesfârșită. Dacă ți-ai pus în gând să mergi spre est, într-acolo o vei lua – așa că Dumnezeu va trebui să te întoarcă! Uneori, asta necesită disciplinare. Și tu, nu Dumnezeu, ești cel care determină durata și amploarea acestei disciplinări. Biblia spune că „orice pedeapsă, deocamdată, pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie, dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei roada dătătoare de pace a neprihănirii.” (Evrei 12:11). Dacă ești părinte, înțelegi foarte bine acest lucru. Un copil se va prăbuși în lacrimi, în timp ce altul te va sfida. Dumnezeu va face tot ce este necesar pentru a te vindeca de năravul autosuficienței! Apostolul Pavel scrie: „Dumnezeul păcii să vă sfinţească El Însuşi pe deplin, şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos.” (1 Tesaloniceni 5:23) Să remarcăm că trupul nostru este ultimul în ordinea transformării. Tu, ca persoană nouă în Hristos, ai un duh născut din nou care trăiește într-un trup nenăscut din nou, și vei fi mereu în „luptă cu firea pământească.” Care este secretul victoriei? Zdrobirea și predarea! Așadar, acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi!

„Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit…” (Psalmul 51:17)

     Zdrobirea este procesul prin care Dumnezeu ne dezbracă de mândrie și de autosuficiență, astfel încât caracterul lui Hristos să poată străluci. Zdrobirea nu înseamnă neapărat să treci prin vreo tragedie; mulți dintre cei care suferă tragedii nu au o relație cu Dumnezeu, și nu tind să se apropie de El prin tragedii. Problema în zdrobire nu ține atât de mult de circumstanțele tale, ci de reacția ta. Ce încearcă Dumnezeu să te învețe prin zdrobire? Zdrobirea este atunci când Dumnezeu te privează de autosuficiență până la punctul în care nu mai ai putere să te repari singur. Când El blochează orice scăpare la care încerci să recurgi, și ajungi să vezi că doar la El este soluția sau răspunsul, faci o descoperire care îți schimbă viața. Care este aceasta? Când Dumnezeu este tot ce mai ai, Dumnezeu este tot ce ai nevoie! Adevărul este că puterea lui Dumnezeu este rezervată acelora care au renunțat să mai încerce să rezolve lucrurile prin propriile forțe, sau să urmărească doar îndeplinirea propriilor scopuri. Să reținem cuvintele „jertfele plăcute lui Dumnezeu”, din versetul citat. Jertfă înseamnă o ființă care trebuie să moară pe un altar. Așadar, dacă vrei să experimentezi un nou nivel al harului și al puterii lui Dumnezeu în viața ta, trebuie să fii dispus să mori față de interesul propriu, față de ego și față de independență. Pentru ca o plantă să răsară din pământ, sămânța trebuie să moară. Pentru ca un pui de găină să experimenteze viața, coaja oului trebuie spartă. Pentru ca un cal pur-sânge să câștige cursa, el trebuie să fie „dresat” și înhămat. După o întâlnire personală cu Hristos, pe drumul Damascului, în urma căreia a fost zdrobit, Pavel a întrebat: „Doamne, ce vrei să fac?” (Faptele Apostolilor 9:6). Cu alte cuvinte: „Ce vrei Tu, Doamne, să fac?!” Te afli cumva, astăzi, în presa zdrobirii? Dacă da, iată care sunt opțiunile tale: 1) să te împotrivești; 2) să fugi; sau 3) să răspunzi și să spui: „Da, Doamne!”

„Elisei… turna apă pe mâinile lui Ilie.” (2 Împărați 3:11)

     Uneori, lucrurile nu vin la cei care așteaptă, ci la cei care se pregătesc. Avem o ilustrație excelentă în 2 Împărați 3:16-17. Ca parte a strategiei lui Dumnezeu pentru a-i învinge pe moabiți, Dumnezeu le-a spus israeliților să sape un șanț pe care El îl va umple cu apă, până va deveni un râu puternic. Ei au făcut așa, și prin urmare, au avut parte de o victorie spectaculoasă. Dar să nu pierdem esențialul: Dumnezeu a spus: „valea aceasta se va umple de apă!” (vezi vers. 17). Cu alte cuvinte, Dumnezeu Se poate folosi de orice și de oricine, dar nu o face; ci folosește oameni pregătiți și ascultători. Moise a trăit până la 120 de ani. Primii patruzeci de ani i-a petrecut într-un palat, următorii patruzeci de ani – în pustiu, iar ultimii patruzeci de ani i-a petrecut îndeplinindu-și misiunea dată de Dumnezeu. Asta înseamnă două treimi din viața lui în pregătire! Dar ce să spunem despre Elisei? El se pregătea turnând „apă pe mâinile lui Ilie”, adică era un servitor. Un pastor și autor remarca: „Mulți predicatori de astăzi s-ar simți ofensați dacă ar fi prezentați așa unei audiențe!” Dar asta trebuie să fim: slujitori! Și pentru asta ne pregătim: pentru slujirea lui Dumnezeu. Ce se întâmplă când nu ești pregătit? Păi, se întâmplă… lucruri care sperai să nu se întâmple! Adesea, diferența dintre a câștiga și a pierde o face tocmai pregătirea! Să fredonezi „Uită-te la stele și pune-ți o dorință” nu va face ca visul tău să devină realitate; trebuie să te pregătești! Lucrarea apostolului Pavel a început cu cuvintele: „Doamne, ce vrei să fac?” (Faptele Apostolilor 9:6). După care s-a dus în Arabia, în pustie, pentru următorii trei ani, pentru a căuta pe Domnul, a învăța și a se pregăti să primească dezvăluirea despre Evanghelia lui Hristos pe care urma s-o mărturisească oamenilor. Indiferent dacă vocația ta este sacră sau seculară, trebuie să știi cât va costa în materie de timp, efort și resurse, și să te pregătești pentru ea. Biblia spune că: „Prin înţelepciune se înalţă o casă şi prin pricepere se întăreşte.” (Proverbele 24:3) Așadar, Dumnezeu îți spune astăzi: pregătește-te pentru slujire!

„David a dat fiului său Solomon… planul a tot ce avea în minte cu privire la curţile Casei Domnului… și vistieriile Sfântului Locaș.” (1 Cronici 28:11-12)

     Primul Templu evreiesc a fost una dintre minunile arhitecturale ale lumii antice. Construit în secolul al X-lea î.Hr., a fost un proiect atât de amplu, încât Solomon a folosit șaptezeci de mii de oameni ca să poarte sarcinile și optzeci de mii de cioplitori în piatră. Peste trei mii de oameni supravegheau și gestionau proiectul, care a durat șapte ani. Templul a fost epicentrul iudaismului: era locul principal de jertfă; a fost locul prioritar de închinare; era ținta numeroaselor pelerinaje sau vizite. Dar, ca orice edificiu – oricât de modest sau grandios – și Templul lui Solomon a fost produsul imaginației cuiva. Proiectul Templului lui Solomon sau Primul Templu din Ierusalim, îi este atribuit împăratului David. Dar nu a fost proiectul lui David, ci al lui Dumnezeu. Iată ce citim în 1 Cronici cap. 28: „David a dat fiului său Solomon chipul prispei şi clădirilor, odăilor vistieriei, odăilor de sus, odăilor dinăuntru şi al odăii pentru scaunul îndurării. I-a dat planul a tot ce avea în minte cu privire la curţile Casei Domnului şi toate odăile de jur împrejur pentru vistieriile Casei lui Dumnezeu şi vistieriile Sfântului Locaş.” N-avem nicio idee despre modul în care Dumnezeu i-a oferit planurile lui David: în format PDF? JPEG-uri? Slideuri? Schițe sau imagini mentale? Planșe detaliate? N-avem idee… Un lucru este sigur: planurile pentru Templu nu au fost fabricate în mintea lui David, ci au provenit de la Duhul lui Dumnezeu. Templul nu a fost doar o idee bună, a fost ideea lui Dumnezeu. Așadar, cereți-I lui Dumnezeu o idee. Rugați-vă pentru un plan. De ce? Din două motive: în primul rând, pentru că Biblia spune: „Domnul să-ţi fie desfătarea şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.” (Psalmul 37:4). Iar în al doilea rând, când ceva este conceput de Duhul lui Dumnezeu, este sigur că funcționează, și că se va concretiza!

„Pune-ţi nădejdea în Domnul, Israele, de acum şi până în veac!” (Psalmul 131:3)

     Când te uiți la ce se întâmplă în familii, în biserici, în societate și în lume, ce te face să mai ai încă un licăr de speranță? David a spus: „Pune-ţi nădejdea în Domnul, Israele, de acum şi până în veac!” Dar când decizi că lucrurile sunt fără speranță pentru tine, tu Îi trântești ușa în față lui Dumnezeu. S-ar putea să spui: „Dar câtă vreme am o sănătate rezonabil de bună, și mizez pe niște bani care-mi vin regulat, ce nevoie mai am de speranță? La ce să mai sper?” Iată la ce: În primul rând, întreabă-te care este cea mai puternică dorință a ta. Imaginează-ți că ai 80 de ani și că privești înapoi. Ești mulțumit? Dacă nu, acceptă provocarea de a găsi un răspuns. Speranța trebuie să fie personală, să nu fie întemeiată pe lucruri firești și trecătoare, ci să-și aibă obârșia în Dumnezeu, și să fie suficient de arzătoare pentru a guverna tot ceea ce faci. În al doilea rând, dă-i un simbol, ceva în jurul căruia să-ți poți aduna gândurile. Ieremia a dat poporului lui Dumnezeu o lecție exemplară despre speranță, cumpărând un teren la Anatot (vezi Ieremia 32:9). Deși știa că vor fi duși în robie, totuși el a cumpărat un teren în țară… și, în timpul anilor lungi de captivitate, amintirea acelui câmp îndepărtat din Iuda a fost licărul de speranță care a acționat ca un simbol al restaurării viitoare. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când Leo Algimas și familia sa au fost înghesuiți în lagărele de concentrare, au păstrat un simbol al speranței, o bucată mică de hârtie dintr-o cutie de ciocolată cu un steag american în partea de jos. O treceau din mână în mână, o priveau, o țineau în mână și vorbeau în șoaptă despre armata care avea să le aducă eliberarea! Simbolurile ne ajută să ne fixăm mintea asupra a ceea ce este posibil să se întâmple. De fapt, cel mai mare Simbol pe care lumea L-a cunoscut vreodată a fost cel mai greu de crezut. Un Copil, într-o iesle, a anunțat venirea Împărăției lui Dumnezeu pe pământ, și a schimbat destinul omenirii! El îți poate schimba și ție destinul. Definește-ți speranța, cere în Numele Lui și, indiferent cât de imposibil pare, așteaptă să se împlinească. Așadar, păstrează-ți vie speranța!