„(El) a pregătit … mijlocul să ieşiţi” (1 Corinteni 10:13)
Biblia spune: „împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda”. Poate te găsești într-un moment al vieţii – o relație sau o situație financiară – care nu este ceea ce-ți dorești. Ai alternativa să-ţi doreşti să mori sau să dai ce ai mai bun din tine încrezându-te în Dumnezeu. Domnul Isus a avut parte de împotrivire când le-a spus celor ce veneau după El că dacă ar avea credință, ar putea porunci muntelui și el s-ar arunca în mare. Când te concentrezi asupra muntelui, ești condus de teamă. Dar când te concentrezi asupra lui Dumnezeu, ești adus la viață prin credință. Dar dacă nu ai avea muntele, nu ai știi niciodată că ai credință şi cât de mare este ea. Împotrivirea îți poate schimba în bine valorile și prioritățile. Când te afli în vâltoarea alergării după bani, siguranță sau succes, iar împotrivirea te doboară, începi să vezi nebunia alergării după lucrurile temporare. Și dacă ești înțelept, te hotărăști să nu te mai întorci la vechile tale căi din viață când lucrurile ajung la normal. Dar cheia unei astfel de experiențe este să iei atitudine înainte ca viața obișnuită să preia iarăși controlul. Tu ai un timp stabilit în care poți face modificări; altfel te vei întoarce la vechile tale tipare. În timp ce amintirea împotrivirii este încă proaspătă, roagă-te și întreabă-L pe Dumnezeu ce modificări dorește să facă în atitudinile tale, în relațiile tale, în obiceiurile tale și în stilul tău de viață și „El îți va arăta mijlocul să ieși”.