CUM TE VEDE DUMNEZEU

„Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus…” (Romani 8:1)

     Odată ce am înțeles că dragostea lui Dumnezeu pentru noi se bazează pe ceea ce Hristos a făcut pentru noi, și nu pe ceea ce facem noi înșine, lupta s-a încheiat. Acum putem înceta cu străduința de a-L face să ne iubească și Îl putem sluji pe Dumnezeu – pentru că știm de-acum că El ne iubește și că nu trebuie să încercăm să-L impresionăm. Nu ne mai temem să fim respinși de El din cauza greșelilor noastre. Atunci când facem ceva greșit, tot ce trebuie să facem este să ne mărturisim Domnului, să ne pocăim, să primim iertarea lui Dumnezeu și să respingem învinovățirile lui Satan – pentru că am fost iertați! Înțelegerea faptului că suntem iubiți și acceptați chiar dacă suntem imperfecți este o mare ușurare! A-L sluji pe Dumnezeu din dorință și nu din obligație ne aduce o eliberare incredibilă! În momentul în care ne punem încrederea în Hristos, Dumnezeu ne vede ca fiind neprihăniți din acel moment. El nu ne acceptă datorită performanțelor noastre, ci datorită relației noastre cu El prin Hristos. Și trebuie să ne decidem să credem acest lucru și să ne bazăm pe el. Un pastor scria: „Devenim ceea ce credem că suntem; prin urmare, pe măsură ce acceptăm că suntem împăcați cu Dumnezeu, comportamentul nostru se va îmbunătăți. Vom face lucrurile corect și cu mai puțin efort. Indiferent de ce ți-au spus alții că nu ești, Dumnezeu Se bucură să-ți spună în Cuvântul Său cine și cum ești tu în El – iubit, valoros, prețios, talentat, înzestrat, capabil, puternic, înțelept și răscumpărat.” Așadar, fă-ți timp și repetă aceste nouă adjective cu voce tare: „Sunt iubit, valoros, prețios, talentat, înzestrat, capabil, puternic, înțelept și răscumpărat!” Așa te vede Dumnezeu și așa trebuie să începi să te vezi și tu!

CAPCANA GÂNDURILOR

„Orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.” (2 Corinteni 10:5)

     Când citim aceste cuvinte: „Noi răsturnăm izvodirile minții și orice înălțime care se ridică împotriva cunoștinței lui Dumnezeu , și orice gând îl facem rob ascultării de Hristos”, tindem să credem că este vorba despre înrobirea gândurilor păcătoase și scoaterea lor din mintea noastră. Și așa și este! Dar este vorba și despre luarea în captivitate a gândurilor creative și păstrarea lor în mintea noastră. Acest verset se referă și la modul de administrare a fiecărui cuvânt, fiecărui gând, fiecărei impresii și-a fiecărei revelații inspirate de Duhul lui Dumnezeu. Un pastor a scris: „Cuvântul aramaic pentru „rugăciune” înseamnă „a pune o capcană”. Ne gândim adesea la rugăciune ca la nimic altceva decât cuvinte adresate lui Dumnezeu… dar poate că este mai mult decât atât! Rugăciunea este și momentul în care Dumnezeu ne vorbește prin vise, dorințe, îndemnuri, impresii și idei. Rugăciunea este mecanismul prin care voia lui Dumnezeu este revelată și captată. Iar abilitatea noastră de a ne ruga este cea care va determina, în cele din urmă, potențialul creativ. O modalitate de a pune capcane ale rugăciunii este prin ținerea unui jurnal de rugăciune. Jurnalul este una dintre cele mai neglijate și subapreciate discipline spirituale în cultura noastră de tip multitasking.” Tu ai un jurnal? Jurnalul surprinde călătoria vieții tale. Îți arată cât de departe ai ajuns și cât de departe mai ai de mers. Îți amintește de harul lui Dumnezeu atunci când te-ai poticnit și de credincioșia Sa care te-a adus înapoi pe drumul cel bun după ce o luaseși pe cel greșit. Atunci când „pui o capcană” prinzi fiecare experiență și storci din ea înțelepciunea pentru a fi mai bun și mai puternic. Trebuie să „scrii prorocia” (Habacuc 2:2). Unii dintre noi fac acest lucru digital, iar alții cu creion și hârtie… Ceea ce contează este să ții evidența a ceea ce face Dumnezeu în mintea ta, în inima ta și în viața ta!

TE GÂNDEȘTI LA VEȘNICIE?

„Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani…” (Psalmul 90:10)

     Te-ai întrebat vreodată cât timp vei trăi de partea asta a cerului? Biblia spune: „Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani; şi lucrul cu care se mândreşte omul în timpul lor nu este decât trudă şi durere, căci trec iute, şi noi zburăm.” (Psalmul 90:10) De ce unii dintre noi trăiesc mai mult decât alții? Apostolul Pavel răspunde: „Cunoaştem în parte…” (1 Corinteni 13:9) Deși nu știm câți ani a rânduit Dumnezeu fiecăruia dintre noi pe pământul acesta, de trei lucruri putem fi siguri: 1) Îți poți prelungi viața ascultându-L pe Dumnezeu, așa cum o poți scurta neascultându-L. Luptându-se cu boala și înfruntând moartea, împăratul Ezechia s-a rugat: „Doamne, adu-Ţi aminte că am umblat înaintea Feţei Tale cu credincioşie şi curăţie de inimă şi am făcut ce este bine înaintea Ta!” (2 Împărați 20:3). Și Dumnezeu i-a răspuns: „Ţi-am auzit rugăciunea şi ţi-am văzut lacrimile. Iată că te voi face sănătos; a treia zi te vei sui la Casa Domnului. Voi mai adăuga cincisprezece ani la zilele tale.” (2 Împărați 20:5-6) Așadar, Dumnezeu mai vindecă și astăzi? Desigur, Cuvântul Său spune: „Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii bisericii şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului… şi Domnul îl va însănătoşi.” (Iacov 5:14-15) 2) Când lucrarea lor pe pământ se încheie, cei răscumpărați merg în cer. Iată cum evaluează apostolul Pavel cerul: „mult mai bine” (Filipeni 1:23). Iar arhitectul, constructorul și proiectantul casei tale cerești este nimeni altul decât Domnul Isus, Cel care a spus: „Mă duc să vă pregătesc un loc…” (Ioan 14:2) Acasă cu Isus – încearcă să-ți imaginezi, chiar acum, scena întâlnirii cu El în glorie! 3) Dacă ți-e frică de moarte, revendică această promisiune a lui Dumnezeu și crede-o: „Îl voi sătura cu viaţă lungă şi-i voi arăta mântuirea Mea”. (Psalmul 91:16) Este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi!

FOLOSEȘTE-ȚI IMAGINAȚIA!

„A Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi… să fie slava…” (Efeseni 3:20)

     Lipsa credinței nu este un eșec al logicii, ci este un eșec al imaginației. Lipsa de credință este incapacitatea sau reticența de a avea gânduri despre un Dumnezeu care este capabil să facă „prin puterea care lucrează în noi, nespus mai mult decât cerem sau gândim noi…” (Efes. 3:20) Ai înțeles ideea? Dumnezeu vrea să dea putere imaginației tale! Un pastor scria: „Dacă vrem să avem un impact etern asupra culturii noastre, nu putem doar s-o criticăm sau s-o copiem. Trebuie s-o creăm! Dacă vrem să ajungem la generația noastră cu Evanghelia, nu putem apela doar la logică. Trebuie să le captăm imaginația! Iar C.S. Lewis este un mare exemplu pentru ambele. Cunoști vreo persoană mai logică decât Lewis? Scrierile sale teologice, de la „Creștinismul redus la esențe” la „Problema durerii” sunt cât se poate de logice. Dar Lewis a combinat logica emisferei stângi a creierului cu creativitatea emisferei drepte a creierului. „Cronicile din Narnia” continuă să capteze imaginația noilor generații. Biserica ar trebui să fie cel mai creativ loc de pe planetă. Și există cu siguranță rezervoare de ingeniozitate și imaginație, dar noi nu exploatăm nici pe departe potențialul nostru creativ!” Oare de ce? Poate că acest lucru se datorează faptului că avem o definiție falsă a credincioșiei. Credincioșia nu înseamnă să faci lucrurile așa cum au fost întotdeauna făcute. Nu înseamnă a păstra status quo-ul. Sigur, nu trebuie niciodată să diluăm Evanghelia sau să promovăm compromisul biblic pentru relevanță culturală. Ca atare, mesajul nostru nu trebuie să se schimbe niciodată, dar metodele noastre trebuie să se schimbe – dacă vrem să strângem recolta finală înainte de întoarcerea Domnului secerișului!

ÎNVAȚĂ SĂ DELEGI!

„Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese.” (Faptele apostolilor 6:2)

     Biserica Noului Testament a crescut atât de repede, încât apostolii au devenit copleșiți de provocarea administrării ei. Ce au făcut ei? Iată ce spune Biblia: „Cei doisprezece au adunat mulţimea ucenicilor şi au zis: „Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese. De aceea, fraţilor, alegeţi dintre voi şapte bărbaţi vorbiţi de bine, plini de Duhul Sfânt şi înţelepciune, pe care îi vom pune la slujba aceasta. Iar noi vom stărui necurmat în rugăciune şi în propovăduirea Cuvântului.” (Faptele apostolilor 6:2-4). Rezultatul? „Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult…” (vers. 7) Tu îți poți îmbunătăți calitatea vieții învățând să delegi. Iată cum poți s-o faci: 1) Începe cu o sarcină pe care o îndeplinești în prezent și care ar putea fi încredințată altcuiva. 2) Identifică o persoană cu (nu doar dorința, ci și) capacitatea de a o face. 3) Ia-ți timp să scrii pașii și să-i parcurgi cu persoana respectivă. 4) Explică de ce este sarcina esențială și care este importanța ei în ansamblul lucrurilor. 5) Dacă sarcina este sensibilă la timp, atunci stabilește date precise. 6) Menționează care sunt așteptările tale. 7) Evaluează progresul persoanei în mod frecvent, până când ești sigur că se poate ocupa de sarcină fără implicarea ta. Asist-o pentru o perioadă și verific-o, pentru a te asigura că își face bine treaba. Următoarea afirmație este adevărată: nu primești ceea ce aștepți, primești ceea ce verifici! Așadar, învață să delegi!

ÎL IUBEȘTI PE DOMNUL?

„Isus a zis lui Simon Petru: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu…?” (Ioan 21:15)

     Pastorul Reimar Schultze, supraviețuitor al Holocaustului, spunea: „Cu cât suntem mai conștiincioși, cu atât mai mult ne ducem la culcare cu sentimentul că am ratat din nou evazivul 100%. Mulți sfinți prețioși cad în această capcană, pierzând bucuria Domnului și pacea care întrece orice pricepere. Cu toții cunoaștem mărturiile câtorva dintre cei mai mari oameni ai lui Dumnezeu. Mulți dintre ei, au ajuns – ca noi – în mocirla autoînvinovățirii!” Moise s-a simțit total nevrednic și incapabil să elibereze Israelul din Egipt. Tu, cum te simți? De câte ori te-a chemat Dumnezeu să faci ceva și n-ai spus și tu la fel: „Cine sunt eu, ca să mă duc…?” (Exodul 3:11) Crezi că știi mai multe decât Cel care te-a chemat? David ne spune de-a lungul psalmilor că Dumnezeu este atotputernic și omniprezent; că El nu-Și ia niciodată ochii de la noi. Apoi tot David vine și spune: „Sunt vierme, nu om…” (Psalmul 22:6) și „Sunt uitat de inimi ca un mort” (Psalmul 31:12)… Ilie era atât de deprimat încât a strigat: „Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul…” (1 Împărați 19:4) Iov a blestemat ziua în care s-a născut, dar Biblia îl numește un om „fără prihană şi curat la suflet”, care Îl respecta pe Dumnezeu (Iov 1:1)… Fiecare avem asemenea stări sufletești, pe culme sau în vale, nu-i așa?! Pastorul Schultze continuă: „Măsurarea valorii noastre în fața lui Dumnezeu în funcție de performanțele noastre va continua să ne amenințe până la sfârșitul veacurilor. Refuz categoric să mă culc trecând totul printr-o grilă de verificare a modului în care m-am descurcat. Prefer să-mi pun întrebarea pe care Isus i-a pus-o lui Petru: „Îl iubesc pe Domnul cu toată inima, sufletul, mintea și puterea mea?” Acesta este singurul test pe care vreau să mi-l dau la sfârșitul zilei. Este cel care contează cel mai mult!” Și acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi: „Mă iubești tu… pe Mine?!”

SĂ ȘTII CÂND SĂ RENUNȚI

„Toate îşi au vremea lor şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui.” (Eclesiastul 3:1)

     Perseverența, determinarea, dedicarea și recunoașterea „momentului potrivit” sunt toate calități lăudabile, fie că este vorba de a-ți face timp pentru a te ruga și a citi în fiecare zi, fie de a lua cina cu familia sau a găsi un loc de muncă mai bun, fie că te-ai hotărât să scapi de câteva kilograme acumulate în timp etc. Dar este la fel de important să recunoaștem „momentul potrivit” pentru a renunța la urgența generată de noi înșine și la lucrurile care ne împiedică să trăim „viața din belșug” (Ioan 10:10). Biblia ne spune să „dăm la o parte orice piedică…” (Evrei 12:1) Nu prea știi cum să începi? Un profesor oferea următoarea sugestie: „Du-te la magazinul de bricolaj și cumpără o piatră plată de terasă care să încapă în servietă sau în poșetă. Apoi ia un marker și scrie pe piatră toate temerile și premisele care te împiedică să te bucuri de viață. Ia-o cu tine oriunde mergi… când mănânci, lucrezi, te uiți la televizor, faci duș, dormi… Îi simți apăsarea? E greu să faci ceva atunci când mușchii tăi lucrează peste program, cărând toată această greutate suplimentară. La sfârșitul celei de-a doua zile (dacă reziști atât de mult!), ia piatra, revizuiește lista și ia decizia conștientă de a renunța la grijile și poverile care îți secătuiesc energia. Apoi ieși afară și așază piatra lângă ușa de la intrare. Vezi cât de lejer te simți? Cât de ușor îți este acum să faci lucrurile? Înainte de a pleca de acasă în fiecare zi, uită-te o clipă la piatra ta… apoi întoarce-te și pleacă liniștit!” Asta înseamnă „să-ți încredințezi soarta în mâna Domnului şi El te va sprijini” (Psalmul 55:22) Și acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi.

NU TE LĂSA ZDROBIT, RIDICĂ-TE (2)

„Cel neprihănit de şapte ori cade şi se ridică…” (Proverbele 24:16)

     Astăzi vom încerca să vă oferim încă două sfaturi despre cum să-ți revii când ești zdrobit: 1) În loc să te plângi de ceea ce nu poți schimba, schimbă ceea ce poți. Când nu poți schimba situația, îți poți schimba atitudinea față de ea. Cum faci asta? Prin reprogramarea minții tale prin Cuvântul lui Dumnezeu. Biblia spune: „pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruie lumea; şi ceea ce câştigă biruinţă asupra lumii este credinţa noastră. Cine este cel ce a biruit lumea, dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?” (1 Ioan 5:4-5) 2) În loc să te plângi de durerea ta, învață din ea. La apogeul carierei sale, când fotografa Linda Joy Montgomery a aflat că va orbi, o voce interioară i-a șoptit: „Acesta nu este sfârșitul, ci începutul!” Ea a început să scrie poezii, și-a descoperit vocația de vorbitoare motivațională și a creat True Vision Institute, care îi învață pe copii cum să-și folosească resursele interioare. Găsirea unui scop în durerea ta nu este o idee nouă. Supraviețuitorii unor boli incurabile, ai dezastrelor naturale ori ai Holocaustului, precum și părinții unor copii bolnavi cronic demonstrează în mod continuu cum cei victorioși reușesc să vadă partea bună a lucrurilor reinventându-se. Înfruntarea provocărilor te ajută să-ți dezvolți o atitudine care spune: „Am fost acolo, am făcut asta, și voi supraviețui!” Starul baschetului Michael Jordan spunea: „Am ratat peste 9.000 de aruncări în carieră, am pierdut peste 300 de meciuri, de 26 de ori mi s-a încredințat aruncarea câștigătoare și am ratat. Am eșuat de nenumărate ori în viața mea. Și de aceea am reușit!” Și tu poți, cu ajutorul lui Dumnezeu!

NU TE LĂSA ZDROBIT, RIDICĂ-TE (1)

„Destul m-au asuprit din tinereţe, dar nu m-au biruit.” (Psalmul 129:2)

     Atunci când oamenii puternici ating fundul gropii, ei nu sunt zdrobiți, ci își revin. Apostolul Pavel a fost o astfel de persoană. El a scris: „Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi.” (2 Corinteni 4:8-9) Așadar, cum poți să-ți revii în loc să te prăbușești? Făcând două lucruri: 1) Când nu-ți poți controla circumstanțele, preia frâiele vieții tale. Când o accidentare la spate a paralizat-o pe Angela Madsen de la brâu în jos, ea s-a angajat să facă tot ce ținea de ea pentru a se ridica din nou. Ca urmare, s-a antrenat perseverent… și a ajuns să fie prima femeie cu handicap care a traversat Atlanticul la rame. Jurnalista Denise Foley a scris: „Madsen este ceea ce cercetătorii numesc „reziliență”… capabilă să-și revină din orice dificultate pe care o aduce viața. Ea este unul dintre acei oameni care ne fac să ne întrebăm: cum ne-am descurca dacă propria noastră rezistență ar fi pusă la încercare – ne-am reveni?” 2) În loc să te plângi că în viața ta sunt oameni nepotriviți, începe să cauți oameni potriviți. Ned Hallowell a crescut cu un tată bipolar, apoi cu un tată vitreg abuziv, cu o mamă alcoolică, și cu dificultăți de învățare – o istorie care îi duce adesea pe cei în cauză la închisoare sau la psihiatrie. Dar el a devenit un psihiatru proeminent, un tată cu o căsnicie fericită și un autor de succes. Acest lucru s-a întâmplat în mare parte pentru că, la un internat, s-a atașat de profesori cărora le-a păsat de el și care l-au luat sub aripa lor. Așadar, când vremurile sunt grele, sprijină-te pe Dumnezeu, preia controlul asupra vieții tale și caută oameni potriviți!

CONSULTĂ-L PE DUMNEZEU ÎNTOTDEAUNA!

„Domnul întăreşte paşii omului când Îi place calea lui.” (Psalmul 37:23)

     Pentru a întocmai o listă zilnică cu lucruri de făcut care să-ți păstreze pacea și bucuria intacte, consultă-L pe Dumnezeu. Ai grijă: când îți asumi prea multe, te pregătești pentru eșec și stres! Dacă ești înțelept, nu vei programa mai mult de unu-două „lucruri importante” într-o zi. Viața nu merge ca pe roate, oricât de mult ți-ai dori asta. Așadar, lasă loc pentru întreruperi, blocaje în trafic, chei pierdute, oameni care se mișcă încet etc. Și ai grijă la multitasking (abordarea a cel puțin două, până la cât mai multe sarcini în același timp). Studiile au asociat multitasking-ul în condiții de stres ridicat cu pierderea memoriei pe termen scurt. Experții au ajuns la concluzia că multitasking-ul te face mai puțin eficient, deoarece scade puterea creierului pentru a executa fiecare sarcină. Așadar, obligă-te să termini o sarcină înainte de a începe alta. Pentru a fi productiv, trebuie să fii concentrat. Și încă un gând, foarte important: solitudinea este esențială pentru succes! Înainte ca Isus să-și aleagă ucenicii, să hrănească mulțimea și să calmeze furtuna, El Își făcea timp să fie singur cu Dumnezeu în rugăciune! El a făcut-o, dar noi nu – și de aici, rezultatele pe care le obținem! Alegem persoanele nepotrivite, nu avem resursele necesare pentru a răspunde nevoilor, iar furtunile vieții ne copleșesc. Lucrul minunat despre rugăciune este că o poți face oriunde: în trafic, la coada de la supermarket, în pauza de prânz sau când deschizi ochii prima dată dimineața… Concluzie: din moment ce Dumnezeu „întărește fiecare pas” al vieții tale, implică-L de fiecare dată în activitățile tale zilnice!