„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31)

     Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus când a plâns pentru cetate (Luca 19:41). Nici Tatăl, nici Fiul nu S-au temut, nici nu S-au rușinat să simtă profund și vizibil… și nici noi n-ar trebui s-o facem! În Sfânta Scriptură, inima lui Dumnezeu s-a frânt pentru copiii Săi neascultători (vezi Osea 11:8-9); Domnul Isus a plâns în mod deschis la mormântul prietenului Său drag, Lazăr (vezi Ioan 11:35); El Și-a exprimat mânia dreaptă față de cămătarii care înșelau credincioșii în Templu (vezi Luca 19:45-46). Când vine vorba despre propriile noastre sentimente, nu suntem nici pioni neputincioși, nici fugari temători: Dumnezeu vrea ca noi să le acceptăm, să le înțelegem mesajul și să căutăm sfatul Lui pentru a le folosi spre slava Lui și spre binele altora. Împăratul David și-a exprimat adesea emoțiile înaintea lui Dumnezeu. Iată cum începe Psalmul 22: „Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit şi pentru ce Te depărtezi fără să-mi ajuţi și fără s-asculți plângerile mele?” Gândește-te: Oare cum s-o fi simțit când a rostit aceste cuvinte? Din strigătul lui răzbate o teamă intensă, panică, dezamăgire, confuzie și trădare. Dar să observăm ce a făcut David cu emoțiile sale: le-a adus înaintea lui Dumnezeu, I s-a adresat personal, a cerut ajutorul Lui și a spus: „Nu Te depărta de mine, căci s-apropie necazul şi nimeni nu-mi vine în ajutor!” (Psalmul 22:11) Abordarea lui David a fost îndrăzneață, dar el a găsit ajutorul de care avea nevoie! Acest lucru reiese din versetul 24 a Psalmului 22. David a spus: „Căci El nici nu dispreţuieşte, nici nu urăşte necazurile celui nenorocit şi nu-Şi ascunde Faţa de el, ci îl ascultă când strigă către El.” Când îți aduci sentimentele înaintea lui Dumnezeu, vei descoperi că „cei ce caută pe Domnul Îl vor lăuda. Veselă să vă fie inima pe vecie!” (Psalmul 22:26). Este Cuvântul de care Dumnezeu știe că ai nevoie astăzi!