ROSTEȘTE BINECUVÂNTAREA LUI DUMNEZEU!

„Astfel să pună Numele Meu peste copiii lui Israel, şi Eu îi voi binecuvânta” (Numeri 6:27)

     Cuvântul lui Dumnezeu este purtător și dătător de viață, înțelepciune, adevăr, putere și potențial. Când a creat lumea, Dumnezeu a spus doar atât: „Să fie…” – și a fost! Fiecare cuvânt pe care-l rostește Dumnezeu include și puterea de a împlini ce desemnează! Fiecare promisiune pe care o face El, conține și sămânța propriei sale împliniri. Acele semințe au un timp în care să rodească în viața ta, și – când sunt udate cu rugăciuni pline de speranţă şi credință, cu încrederea fermă în Scriptură și cu așteptarea răbdătoare a momentului ales de El – Cuvântul Său nu poate da greș! Când înțelegi profunzimea adevărului biblic, expresia „Dumnezeu să te binecuvânteze!” capătă greutate! Când le rostim, binecuvântările lui Dumnezeu se revarsă peste viețile noastre. Când spui: „Dumnezeu să te binecuvânteze,” El acționează! „Astfel să pună Numele Meu peste copiii lui Israel, şi Eu îi voi binecuvânta.” Deci, dacă vrei să-i binecuvântezi pe cei dragi ai tăi, rostește aceste binecuvântări peste ei: „Domnul să te binecuvânteze şi să te păzească! Domnul să facă să lumineze Faţa Lui peste tine şi să Se îndure de tine! Domnul să-Şi înalţe Faţa peste tine şi să-ţi dea pacea!” (v. 24-26). Faptul că întrebi pe cineva: „Ce mai faci?” este o exprimare a politeții și a grijii. Iar când spui: „Îți doresc o zi bună!” cred că ești sincer în urarea ta. Dar când spui: „Dumnezeu să te binecuvânteze” și înțelegi adevărul biblic din spatele acestor cuvinte, binecuvântarea lui Dumnezeu poate schimba viața acelei persoane! Autoarea Kate Nowak spune: „Ar trebui să devină un obicei, preocuparea aceasta de a-i binecuvânta pe oameni. Am ajuns să înțeleg că este una din modalitățile cele mai puternice și mai practice de-a ne conecta unul cu celălalt, de a conecta lumea și viața însăși și cel mai fenomenal mod care ne conduce la fericire și izbândă. Binecuvântarea este o eliberare dulce din durere, și o cheie sigură spre o viață de biruință și de împliniri.” Așadar, azi – fiți binecuvântați!

LASĂ-L PE DUMNEZEU SĂ-ȚI SPUNĂ CINE EȘTI!

„Mamă-sa i-a pus numele Iaebeţ” (1 Cronici 4:9)

     Numele Iaebeț înseamnă „el întristează.” Cum ar fi să intri într-o încăpere și să auzi pe cineva zicând: „Iată că vine întristarea” sau să auzi pe cineva că te caracterizează drept „domnul tristețe.” Și când te gândești că, în ziua în care s-a născut, propria lui mamă l-a numit Iaebeț – pentru că „l-a născut cu durere.” Dar Iaebeț a refuzat să poarte această etichetă sau să se lase definit de ea. În loc să privească spre trecut și să-i asculte pe cei ce-l etichetau, el s-a întors spre Dumnezeu și s-a rugat: „Dacă mă vei binecuvânta şi-mi vei întinde hotarele, dacă mâna Ta va fi cu mine, şi dacă mă vei feri de nenorocire, aşa încât să nu fiu în suferinţă!…” Şi Dumnezeu i-a dat ce ceruse” (v. 10). Astfel, Iaebeț a devenit un bărbat onorabil ale cărui rugăciuni au primit răspuns. Eticheta de pe o sticlă îți spune care este conținutul ei. Când îi lași pe alții să-ți pună o etichetă, automat universul tău devine prea mic. Și odată ce accepți eticheta pe care ți-o pun ei, începi să crezi că așa ești și că nu te vei ridica niciodată mai sus de atât. Nu, numai Dumnezeu îți poate spune cine ești! Așa că fă ce a făcut Iaebeț – mergi direct la sursă: la Dumnezeu. El te-a creat. El te-a răscumpărat. El te cheamă. El te echipează. El îți dă putere. El te răsplătește. Așadar, atunci când oamenii încearcă să te limiteze, punându-ți etichete, Dumnezeu intervine și spune: „Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu.” (Isaia 43:1). Adevărul este că Dumnezeu te iubește și te acceptă, iar aprobarea Sa întrece dezaprobarea oricărei alte persoane!

ÎȚI DOREȘTI CU ADEVĂRAT BINECUVÂNTAREA LUI DUMNEZEU?

„Iacov… s-a luptat cu el [cu Dumnezeu] până în revărsatul zorilor” (Geneza 32:24)

     Unele dintre cele mai dure bătălii pe care le vei da în viață vor fi cu Dumnezeu. Iar asta se întâmplă din cauză că în fiecare om există o „fire a lui Iacov” care se împotrivește voii lui Dumnezeu și care trebuie strunită. Același Dumnezeu care l-a întrebat pe Iacov: „Care îți este numele?” te va întreba și pe tine cine ești. Și până nu ești dispus să-ți faci o evaluare onestă și să dai răspunsul adecvat, realist – viața ta nu se va putea schimba în bine. Dumnezeu a trebuit să-l înfrângă pe Iacov, dislocându-i șoldul, de care depindeau mersul și statul lui în picioare. Dar Iacov și-a primit binecuvântarea în aceeași clipă în care s-a ales cu șchiopătatul. Poate că te întrebi: „Îmi doresc oare cu adevărat binecuvântarea lui Dumnezeu în viața mea?” Înainte de a afla răspunsul, oprește-te și pune-ți următoarele întrebări: 1) Sunt eu dispus să renunț la dorințele mele dacă nu reprezintă voia lui Dumnezeu pentru mine? 2) Râvnesc cumva la ceea ce au alții, în loc să aștept ce mi-a pregătit Dumnezeu? 3) Vorbesc mereu despre drepturile mele, pentru că nu sunt total supus Domnului? 4) Îmi iubesc cu adevărat aproapele și îl pun pe primul plan? 5) Am disciplina zilnică de a mă ruga și de a citi din Biblie? 6) Îl las eu pe Dumnezeu să se ocupe de poziția mea în societate, sau mă promovez eu însumi? 7) Îmi exprim eu bucuria în mijlocul necazurilor și cred eu că Dumnezeu va imprima în mine caracterul Domnului Isus? 8) Îmi asum eu riscuri ca să ascult de Hristos, sau cedez în fața fricii? Răspunsurile tale la aceste întrebări nu vor determina doar ucenicia ta, direcția ta și destinul tău – ele îți vor decide și nivelul binecuvântării din partea lui Dumnezeu.

ÎNTOARCE-TE LA DUMNEZEU!

„Când era încă departe…” (Luca 15:20)

     Iată ce spune Biblia despre fiul risipitor: „Când era încă departe, tatăl său l-a văzut, şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui, şi l-a sărutat mult.” Adevărul este că nu există niciun loc în care harul lui Dumnezeu să nu poată ajunge, deci viitorul tău poate fi mai însemnat decât trecutul tău! Când era „încă departe,” tatăl său a alergat la el. De ce? Deoarece relația lui cu fiul său nu era bazată pe performanță, ci pe faptul că i-a dat viață și l-a adus în familie. Când te gândești la lucrurile pe care i le-a dat tatăl său în acea zi, îți dai seama de semnificația fiecăruia din acele daruri: 1) Haina. Aceasta confirma identitatea lui ca fiu. Dumnezeu nu te vede în slăbiciunea ta; El te vede îmbrăcat în neprihănirea lui Hristos. (vezi 2 Corinteni 5:18-21). 2) Inelul. Acel inel era încrustat cu sigiliul familiei și i-a redat autoritatea de-a face afaceri în numele tatălui său. 3) Încălțămintea. Servitorii casei nu purtau încălțăminte, ci numai membrii familiei. Fiul s-a întors acasă cu speranța că va primi o slujbă de argat. Însă tatăl său nu numai că i-a redat identitatea și autoritatea, dar l-a primit ca fiu cu drepturi depline în familie. 4) Ospățul. În acele vremuri, când te revoltai împotriva autorității tatălui tău și plecai de acasă, se organiza o „ceremonie a rușinii,” ceea ce însemna că nu te mai puteai întoarce niciodată acasă. Dar acest tată nu a făcut asta – el a dat un ospăț! Ce semnificație avea ospățul? Că rușinea a fost înlăturată! Domnul Isus ne-a spălat vinovăția! „Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” (2 Corinteni 5:21). Cuvântul pentru tine astăzi este acesta: întoarce-te la Tatăl tău suprem – Dumnezeu!

ANTRENAMENT DE REZISTENȚĂ

„Supuneţi-vă, deci, lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi.”(Iacov 4:7)

     Te-ai uitat vreodată la cineva care face antrenament de forță și rezistență? Acea persoană devine tot mai puternică pe măsură ce împinge o greutate tot mai mare. Așa trebuie să înțelegem versetul: „Împotriviți-vă diavolului…” Satan știe să facă bine trei lucruri: „să fure, să junghie şi să prăpădească” (vezi Ioan 10:10). Ce să prăpădească? Tot ce ți-a dat Dumnezeu! Și el nu joacă cinstit. Folosind un întreg arsenal de arme, el îți va ataca mintea, sănătatea, căsnicia, copiii, banii, caracterul… Și dacă ești slab din punct de vedere spiritual, te va zdrobi! Satan te studiază… îți cunoaște punctul în care vei renunța, și te va împinge într-acolo cu fiecare ocazie pe care o va avea. Prin urmare, ce ar trebui să faci? Să ripostezi – și să continui să ripostezi! Folosește toate armele spirituale pe care ți le-a dat Dumnezeu: rugăciunea, lauda, Cuvântul Său, părtășia. E timpul să se inverseze rolurile și să începi să-l folosești pe vrăjmaș ca pe un loc de antrenament spiritual! Versiunea Amplificată a Bibliei (versiune a Bibliei în limba engleză – n.tr.) vorbește despre „sabia pe care o mânuiește Duhul, care este Cuvântul lui Dumnezeu” (Efeseni 6:17). Când ești plin de Duhul lui Dumnezeu, El Se va lupta în tine, prin tine și pentru tine. Când se întâmplă lucrul acesta, Satan ajunge în locul și-n poziția în care știe că nu te poate înfrânge, pe acel front cel puțin, și atunci – ce va face? Te va ataca pe un altul! Dar, obținând victorie după victorie, dezvolți îndrăzneala și puterea de a-l învinge pe orice front. Cu suficient antrenament de rezistență la activ, vei experimenta bucuria umblării în adevărul acestei minunate promisiuni: „Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satana sub picioarele voastre.” (Romani 16:20). Deci, împotrivește-te diavolului, și el va fugi de la tine!

GESTIONAREA MÂNIEI (3)

„Cel încet la mânie preţuieşte mai mult decât un viteaz…” (Proverbele 16:32)

     Acest verset biblic integral sună așa: „Cel încet la mânie preţuieşte mai mult decât un viteaz, şi cine este stăpân pe sine preţuieşte mai mult decât cine cucereşte cetăţi.” În calitate de creștin, tu ai Duhul Sfânt care locuiește în tine, și unul dintre rodurile Duhului este „înfrânarea” (vezi Galateni 5:23). Asta înseamnă că un creștin își poate controla temperamentul, și trebuie să-l controleze – dacă este creștin! Tu spui: „Mă enervez ușor pentru că m-am născut cu firea aceasta!” Dar nu trebuie să mai trăiești condus de omul cel vechi, ci de cel nou! Mânia este ca un fluviu. Controlat, el poate genera suficientă electricitate pentru a alimenta un oraș întreg. Necontrolat, se poate revărsa peste maluri și produce o viitură care distruge totul în cale. Și la fel de sigur cum fluviul poate fi controlat, așa poate fi și temperamentul. Ți s-a întâmplat să ai o ceartă serioasă cu soțul/soția sau cu unul dintre copii? Să ne imaginăm că sună telefonul chiar atunci… ce faci în acest caz? Instantaneu, ridici receptorul și răspunzi pe un ton blând și controlat: „Buuuună ziiiiua. Vă pot ajuta cu ceva?” Ce s-a întâmplat? Ai dovedit că mânia poate fi controlată și îmblânzită. Biblia spune: „Cine este încet la mânie are multă pricepere, dar cine se aprinde iute, face multe prostii.” (Proverbele 14:29). Nu merită să te enervezi pentru orice lucru. Cu cât vezi situația cu mai mult calm, cu atât vei vedea mai limpede cum să-i faci față. Deci, dacă ești iute la mânie, iată un sfat bun: când ești nervos, numără până la zece înainte de a vorbi. Și când ești furios, numără până la o sută – și apoi, nu mai spune nimic! Amin?

GESTIONAREA MÂNIEI (2)

„Cine este iute la mânie face prostii” (Proverbele 14:17)

     Adevărul este că atunci când starea ta de spirit este cea mai bună din tine, temperamentul scoate la iveală ce e mai rău din tine. Despre mânia păcătoasă, Biblia spune trei lucruri pe care trebuie să ți le aduci aminte: 1) Este prostească: „Cine este iute la mânie face prostii, şi omul plin de răutate se face urât.” (Proverbele 14:17). Benjamin Franklin a scris în: „Almanahul săracului Richard”: „Luați această atenționare din partea lui Richard cel sărman și șchiop: tot ceea ce ai început cu mânie se încheie cu rușine.” 2) Aduce dezbinare: „Un om iute la mânie stârnește certuri, dar cine este încet la mânie potoleşte neînţelegerile.” (Proverbele 15:18). Ocazional, putem deveni mânioși pe bună dreptate. Însă de cele mai multe ori, suntem mânioși pentru că suntem egoiști, fără răbdare, iritați sau răniți de felul în care am fost tratați. Umoristul Will Rogers a spus: „Oamenii care se lansează în mânie rareori aterizează bine!” În loc să rezolve problema, mânia nu face decât s-o agraveze. 3) Este distrugătoare: „Cel pe care-l apucă mânia trebuie să-şi ia pedeapsa; căci dacă-l scoţi din ea, va trebui să mai faci odată lucrul acesta.” (Proverbele 19:19). Asta înseamnă că atunci când îți pierzi cumpătul în mod repetat, pierzi în mod repetat. Pierzi prieteni, pierzi dragostea și respectul familiei, îți pierzi partenerii de afaceri și poți ajunge să-ți pierzi chiar și sănătatea. John Hunter, un psiholog care a suferit de o boală gravă de inimă, a spus: „Viața mea e la mila persoanei care mă supără… primul ticălos care mă scoate din sărite mă poate ucide!” Știi ceva? Un asemenea ticălos poți fi chiar tu! Așadar, roagă-L pe Dumnezeu să te ajute să-ți controlezi mânia, și să n-o stârnești pe-a altora!

GESTIONAREA MÂNIEI (1)

„Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi” (Efeseni 4:26)

     Mânia este pomenită pentru prima oară în Scriptură atunci când Cain s-a mâniat pe fratele său, Abel, ATÂT DE rău, încât l-a ucis. În 2017, peste jumătate din omuciderile din Anglia și Țara Galilor au fost rezultatul unor forme de mânie. Mânia, însă, nu numai că-i ucide pe alții, dar te poate ucide și pe tine. Dr. Redford Williams, profesor de Psihiatrie și Științe comportamentale la Universitatea Duke, afirmă: „Ostilitatea și mânia, asociate cu comportamentul de tip A, sunt un factor major ce contribuie la declanșarea bolilor de inimă. Cei care se luptă cu mânia sunt de cinci ori mai predispuși să sufere de boli coronariene, iar cei cu boli de inimă își dublează riscul de atac de cord când se mânie.” Firește, există o diferență între mânie și iritare. O fetiță l-a rugat pe tatăl ei să-i explice această diferență. Așa că tatăl a luat telefonul, a format un număr, a lăsat-o pe fiica lui să asculte și când cealaltă persoană a răspuns, el a zis: „Bună ziua. E acasă Melvin?” S-a auzit o voce deranjată și iritată care a spus: „Nu e nimeni aici pe nume Melvin. De ce nu căutați în cartea de telefoane înainte să formați numărul?” Tatăl a așteptat o clipă, după care a format din nou numărul: „Bună ziua. E acasă Melvin?” Bărbatul a țipat și a răcnit: „Tocmai v-am spus că aici nu este nici un Melvin! Nu mai formați numărul acesta!” și a trântit receptorul. Tatăl s-a uitat la fiica lui și i-a zis: „Draga mea, aceasta este mânia!” Cuvântul „mânie” este ca o alarmă, care anunță „pericol”! Așa că, roagă-L pe Dumnezeu să te ajute să-ți gestionezi mânia, și să n-o stârnești pe-a altora! Iar El te va ajuta!

ELIBERARE PRIN IERTARE

„Uitând ce este în urma mea…” (Filipeni 3:13)

     Biblia ne învață că, cu cât este mai mare ofensa, cu atât mai mare este nevoia de a-l ierta pe cel ce ți-a greșit, pentru a-ți putea continua viața. Mai ții minte că atunci când erai mic, părinții tăi îți spuneau să închizi ușa? Iar ei îți spuneau asta pentru ca iarna făceai să intre frigul în casă, iar vara făceai să intre căldura. Iertarea închide ușa în fața trecutului tău. Apostolul Pavel, care a ucis creștini înainte să devină el însuși creștin, le-a mărturisit filipenilor: „fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte…” Numai când lași din mână strânsoarea trecutului, poți apuca strâns viitorul. Uitarea este o decizie, una pe care uneori trebuie s-o iei zilnic, sau chiar în fiecare oră! Concluzie: trebuie să ierți de fiecare dată când lucrul care te doare își face simțită prezența (vezi Matei 18:21-22). Vindecarea completă poate dura luni sau chiar ani. Când cineva te rănește profund, trebuie să-ți propui în inima ta să ierți, până te eliberezi de influența acelei persoane. Indiferent ce a luat de la tine (prin abuz, abandon, trădare, manipulare sau dezamăgire), amărăciunea va prelua controlul! Este ca și cum ți-ai bate singur cuie în talpă. Neiertarea face ca persoana care te rănește să o facă în continuare. Deci, până când problema nu este rezolvată, va trebui să te pleci pe genunchi în fiecare zi și să te rogi: „Doamne, prin propria mea voință, îl/o iert pe____ și te rog s-o/să-l binecuvântezi. Îl/o încredințez în mâna Ta, iar eu vreau să-mi continui viața. Ajută-mă Te rog!” Aceasta este singura cale spre libertate, nu există scurtătură!

CAUTĂ SĂ ÎNVEȚI MEREU!

„Ce înseamnă pietrele acestea?” (Iosua 4:21)

     Unul dintre cele mai eficiente moduri de a învăța este prin „ocazii de învățare.” Domnul Isus așa a făcut. Când un smochin nu a dat rod, El l-a declarat inutil, și acesta s-a uscat imediat. Faptul a atras imediat atenția ucenicilor (vezi Matei 21:18-22). Învățătorul le-a explicat că dacă nu păstrezi umplerea Duhului Sfânt în viața ta, nu vei fi roditor în slujba Lui. Domnul Isus ar fi putut da această lecție în sinagogă. Dar atunci ascultătorii Săi ar fi trebuit să-și imagineze un smochin și mesajul ar fi fost diluat în funcție de capacitatea fiecărui ascultător. Când doi elevi de liceu s-au îmbătat și s-au lovit cu mașina de un copac, mașina avariată a stat în fața școlii mai multe zile. În fiecare zi, elevii erau nevoiți s-o vadă. Această metodă se numește „ocazie de învățare cu impact mare.” Se spune că sincronizarea este totul. Fără îndoială, lucrul acesta este adevărat și când vine vorba despre învățarea lecțiilor importante în viață – așa că, nu le rata! Dacă ești părinte, e inutil să le tot „predici” copiilor tăi. Dacă ești lider, e o greșeală să le tot „dai lecții” celor care trebuie să-ți dea socoteală. Lasă experiența și mărturia ta să vorbească! Apoi cere-le părerea, și ascultă fără să intervii! Oamenii învață mai mult prin descoperire decât prin dialog. De aceea l-a învățat Dumnezeu pe Iosua să zidească un altar din douăsprezece pietre pe partea cealaltă a Iordanului, după ce El a despărțit apele pentru ca poporul să poată trece (vezi Iosua 4:1-9). Ceea ce voia Dumnezeu să-i învețe era următorul lucru: „Când copiii tăi vor întreba ce înseamnă acest monument, folosește-l ca pe o ocazie de a-i învăța despre dragostea și credincioșia Mea.” Așadar, caută „ocaziile de învățare” din viața ta, și folosește-le!