CUM SĂ FII FERICIT (1)

„Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi, dacă le faceţi” (Ioan 13:17)

     Sfințenia aduce fericire, dar păcatul nu poate face asta niciodată. Uneori ne vine greu să credem. Se spune că o mamă i-a zis fiului ei: „Fii cuminte și distrează-te!” El i-a răspuns: „Te rog să te hotărăști, cumințenia nu merge cu distracția!” Ce revelație! Astăzi, cuvântul „sfințenie” are o reputație proastă. Unii o văd ca pe o listă conținând toate lucrurile pe care biserica spune că nu le poți face. Alții își amintesc de cei ce au pretins că practică sfințenia, dar au ajuns să fie rigizi, fără bucurie, înguști și critici. Așa că hai s-o definim: „Sfințenia este plinătatea lui Hristos în plenitudinea vieții”. Mai mult, sfințenia dispare când vorbești despre ea; sfințenia devine atrăgătoare numai când o trăiești. „Binecuvântarea Domnului îmbogăţeşte, şi El nu lasă să fie urmată de nici un necaz” (Proverbe 10:22). Singurul lucru care nu este însoțit de nici un necaz este binecuvântarea Domnului. Iacov scrie: „pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul odată făptuit, aduce moartea” (Iacov 1:15). Când suntem imaturi, credem că putem păcătui și putem scăpa, dar pe măsură ce devenim mai înțelepți și mai maturi, realizăm cum stau lucrurile. Niciodată nu vei întâlni un fumător care să-ți recomande să-i preiei obiceiul. Și vei întâlni foarte puțini din aceia care au eșuat în căsnicie și care să-ți recomande să ai o aventură. Legea secerișului este aceasta: „Ce seamănă omul, aceea va şi secera” (Galateni 6:7). Păcatul îți distruge capacitatea de a fi fericit. Un părinte iubitor nu dorește să-și vadă copiii suferind – iar Dumnezeu este un părinte iubitor. David, care a gustat consecința păcatului a scris: „Închinaţi-vă înaintea Domnului îmbrăcaţi cu podoabe sfinte!” (Psalmul 29:2). Sfințenia este un lucru frumos când o înțelegi și o practici.

 

ÎNVATĂ SĂ „ARUNCI”

„Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre” (1 Petru 5:7)

     Învață să „arunci asupra Lui toate îngrijorările tale”. Numai după ce ai făcut asta vei putea să-ți dai seama când începi să deschizi ușa îngrijorării, lăsând-o să intre, să se instaleze și să înceapă să acționeze. Care e lista ta cu cele mai mari îngrijorări? Sănătatea? Banii? O relație? Copiii? Înfățișarea? Încearcă  să-ți cunoști cele mai obișnuite îngrijorări ale tale, apoi tratează-le ca pe niște țânțari. Nu mai stai pe gânduri când o insectă ce-ți suge sângele apare pe piele. Nu spui: „Mă ocup de ea imediat”. Nu, ci o pălești așa cum merită. La fel de hotărât să fii și în privința îngrijorării. În clipa când apare o îngrijorare, ocupă-te de ea. Nu trăi cu ea! Scoate-ți-o din cap înainte să-ți fure ce ai mai bun în tine. În loc să te îmbolnăvești de ulcer gândindu-te care ar putea fi părerea șefului tăi, întreabă-l. Înainte să pui diagnosticul de cancer pe alunița ta, du-te la o consultație. Înainte să presupui că nu vei scăpa niciodată de datorie, consultă un expert, întocmește un plan și recapătă-ți puterea. Câtă vreme ești dispus să trăiești în îngrijorare, nu o vei depăși niciodată. În loc să lași ca îngrijorarea să umbrească foarte tare o problemă minoră, ridică-te prin credință și spune: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?” (Evrei 13:6). Cine este ajutorul tău? Domnul! Așa că dă-I Lui toate îngrijorările tale și nu le lua înapoi. Psalmistul a spus: „Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, şi El te va sprijini. El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit” (Psalmul 55:22). Pavel scrie: „aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi”. Învață să „arunci”.

MAI POTI ÎNCEPE O DATĂ!

„Domnul este partea mea … de aceea nădăjduiesc în El” (Plângerile lui Ieremia 3:24)

     Când nu ai realizat ceea ce ai sperat, regretul poate deveni o modalitate importantă de „petrecere a timpului”. Analistul de sisteme și-ar fi dorit să ajungă contabil, contabilul și-ar fi dorit să devină medic, etc. Poate ai plănuit să lași o moștenire, dar până în prezent tot ce ai strâns e o listă de aspirații neîmplinite. Nu e prea târziu; mai poți începe o dată! Trebuie doar să te pregătești pentru a-ți urma visul și a plăti prețul. „Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte, se supun la tot felul de înfrânări” (1 Corinteni 9:25). Nu le da ascultare criticilor, celor ce se văicăresc și celor ce se mulțumesc cu puțin. Scopul tău nu trebuie să fie doar să trăiești mult, ci să aduci o schimbare în lumea în care trăiești și  să-L glorifici pe Dumnezeu. Charles Lindbergh a spus: „Simt că am trăit într-un loc mai înalt decât pământul pe care au trăit scepticii. Cine a pus mai mare preț pe viață, aviatorii care şi-au petrecut-o investind-o în ceva ce au iubit sau acești nefericiți care abia și-au dus traiul lor de ființe neînsemnate? Uită-te la Moise. Uită-te la Pavel. Amândoi au luat-o de la capăt. Uită-te la Winston Churchill: în loc să se pensioneze după cel de-al Doilea Război Mondial, el a continuat și a câștigat Premiul Nobel pentru literatură. Heinrich Schliemann s-a retras din afaceri pentru a pleca în căutarea orașului legendar al lui Homer, Troia – şi l-a descoperit. Iată un verset pe care te poți baza: „Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare! „Domnul este partea mea de moştenire” zice sufletul meu; de aceea nădăjduiesc în El” (Plângerile lui Ieremia 3:22-24). Asta înseamnă că poți începe încă o dată.

 

,,RĂSCUMPĂRATI VREMEA!”

„Omul … se frământă degeaba” (Psalmul 39:6)

     Dacă orele dintr-o zi nu-ți ajung să termini tot ce ai de făcut, sunt șanse să te regăsești în lamentația lui David: „omul … se frământă degeaba”. Mark Roberts scrie: „E greu să ne gândim la o percepție mai relevantă asupra timpului nostru atunci când visele pălesc și speranțele noastre economice se năruie. Ne simțim ca și cum alergăm de colo-colo „ca niște umbre” (Psalmul 39:6), fără substanță”. Pentru a profita la maxim de timpul nostru, Mary M. Byers spune: „Fă liste: ce dorești să duci la îndeplinire în săptămâna aceasta? Fă o listă cu sarcinile legate de serviciu pe o coloană și o listă cu cele legate de casă, pe o altă coloană. În felul acesta nu trebuie să te străduiești să ții minte totul. Mai întâi, consultă-ți orarul: e esențial să-ți înțelegi volumul de muncă pentru a-ți stabili niște scopuri realiste. Ai un program încărcat sau ai o săptămână mai lejeră? Dacă nu ești așa de aglomerat, te poți ocupa de mai multe lucruri decât atunci când ești mereu pe fugă. Stabilește-ți priorități: subliniază ceea ce trebuie făcut în această săptămână și pune tot restul pe o a doua listă. Concentrează-te asupra celei mai importante priorități și fă restul în măsura în care îți permite timpul. Delegă responsabilitatea: ai vreun coleg care te poate ajuta în această activitate? Același lucru se aplică și activităților legate de casă; lasă-i pe copii să se implice serios în treburile casnice. Lucrul acesta te va ajuta și le va insufla un sentiment de mândrie și responsabilitate. Identifică circumstanțele extenuante: îți neglijezi propria persoană din cauza grijii avute pentru cineva drag sau faci o muncă dublă cât timp partenerul tău este plecat? În perioadele cu provocări mai mari, acordă-ți permisiunea de a strecura în program și alte lucruri fără a te simți vinovat că nu reușești să faci la fel de multe ca de obicei. Învață să renunți: cu cât un lucru stă mai mult pe lista ta, cu atât mai puțin important va deveni”.

 

„NU TE DEPĂRTA”!

„Trebuie să ne ţinem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele” (Evrei 2:1)

     Biblia spune: „Trebuie să ne ţinem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele … cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare?” (v. 1 & 3). Să remarcăm cuvintele „a se depărta” și „a fi nepăsător”. Aceste cuvinte ar trebui să declanșeze un semnal de alarmă! Declinul lui Samson s-a petrecut atât de încet, încât nici nu și-a dat seama că se întâmplă. Ca și cum ai apăsa pe un buton, el s-a obișnuit să ia putere de la Dumnezeu și să învingă orice dușman și orice obstacol. Dar păcatul și slăbiciunea au dus la nimicirea lui. Când Dalila a spus: „Filistenii sunt asupra ta, Samson!” Şi el s-a trezit din somn şi a zis: „Voi face ca şi mai înainte, şi mă voi scutura”. Nu ştia că Domnul Se depărtase de el. Filistenii l-au apucat” (Judecători 16:20-21). Când Îl neglijezi pe Dumnezeu, începi „să te depărtezi”. Rugăciunile tale nu mai sunt la fel de eficiente. Nu mai reprezinți o influență a  neprihănirii pentru cei din jurul tău. Aluneci în vechile obiceiuri. Refuzi să-i ierți pe cei ce te-au ofensat. Nu mai încerci să-ți repari greșeala față de cei pe care i-ai rănit. Începi să faci lucrurile avantajoase și care nu necesită efort, în loc să faci ceea ce e bine. Toate acestea sunt semne că trebuie să-ți faci un control spiritual. Roagă-L pe Dumnezeu, astăzi, să-ți scoată la lumină acele atitudini, activități și relații pe care trebuie să le schimbi și începe să le smulgi afară din viața ta. Vestea bună este că atunci când asculți de Cuvântul lui Dumnezeu și de călăuzirea Duhului, îți recapeți vitalitatea spirituală și Dumnezeu te poate folosi mai eficient.

 

ÎNVATĂ SĂ TE ADAPTEZI

„M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei” (1 Corinteni 9:22)

     Pasiunea lui Pavel a fost aceea de a câștiga suflete pentru Hristos. Dar el a înțeles că oamenii trebuie să fie evanghelizați pe căi diferite, așa că și-a adaptat modul de abordare conform cerințelor. Aplică același principiu în viața ta, în cariera sau în chemarea ta. Perspectiva ta este fixă sau este flexibilă? Generalul George S. Patton Jr. a spus: „Generalii de succes fac planuri care se potrivesc cu circumstanțele, dar nu încearcă să creeze circumstanțe care se potrivesc cu planurile lor”. Când ai un plan clar de a ajunge la destinație, există pericolul de a deveni rigid și de a încerca să-l respecți indiferent ce s-ar întâmpla. Uneori e mai înțelept să explorezi și alte opțiuni. Când îți este greu să înaintezi, nu te grăbi să-ți revizuiești visul. Mai bine revizuiește-ți planul. Peter Drucker a spus: „Întrebarea cu care se confruntă un director nu este ce ar trebui să facă firma lui mâine. ci provocarea lui este; „Ce trebuie să facem astăzi pentru a fi pregătiți pentru incertitudinea zilei de mâine?” Cea mai bună modalitate de a face față incertitudinii zilei de mâine este  să-ți pui întreaga încredere în Dumnezeu, să fii flexibil și să iei în considerare opțiunile pe care le ai ca pe niște evenimente care nu au avut loc încă. Psalmistul a spus: „Domnul întăreşte paşii omului, când Îi place calea lui” (Psalmul 37:23). Clinton Utterbach a spus: „Pașii unui om bun sunt comandați de Domnul”. Planul lui Pavel spunea că trebuie să ajungă într-un anumit loc, „dar Duhul lui Isus nu le-a dat voie” (Faptele Apostolilor 16:7). În schimb, Dumnezeu a deschis ușa spre un nou teritoriu pentru el, într-o altă parte. O gândire rigidă nu-ți va sluji la prea multe când încerci să împlinești misiunea pe care ți-a dat-o Dumnezeu. Așa că, fii deschis, fii flexibil și învață să te adaptezi!

FII ÎMPĂCIUITOR!

„Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu” (Matei 5:9)

     Domnul Isus Și-a petrecut o mare parte din lucrare zdrobind bariere și construind punți. A făcut lucrul acesta prin fapte pline de dragoste, cum ar fi spălarea picioarelor celor care urmau să-L dezamăgească și să-L trădeze, luarea mesei cu un vameș pe care toți din cetate îl disprețuiau și redarea speranței unei femei păcătoase pe care societatea o condamna. Biblia spune: „roada neprihănirii este semănată în pace pentru cei ce fac pace” (Iacov 3:18). Cuvintele păcii sunt aidoma semințelor. Ele nu rodesc peste noapte, ci încet și pe nesimțite își fac drum spre suprafață, schimbând inimi, minți, atitudini și destine. Doctorul Robert Oppenheimer, renumitul fizician care a conceput prima bombă atomică, a fost întrebat la un congres dacă există mijloace de apărare împotriva ei.     Adresându-se unei audiențe în tăcere, el a replicat: „Da – pacea!” Dacă pacea poate dezamorsa o bombă atomică, gândește-te ce poate face ea în viețile celor cu care vii în contact! Domnul Isus a spus: „ Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu”. În fiecare zi te vei întâlni cu oameni speriați, disperați, singuri și nervoși, care au nevoie de cuvinte de pace. Ai așa ceva pentru ei? Solomon ne oferă trei căi prin care putem calma cearta, prin care putem potoli o situație tensionată și prin care ajungem la un rezultat mai bun: 1) Prin răbdare. „Un om iute la mânie stârnește certuri, dar cine este încet la mânie potoleşte neînţelegerile” (Proverbe 15:18). 2) Prin stăpânire de sine. „Cine este stăpân pe sine preţuieşte mai mult decât cine cucereşte cetăţi” (Proverbe 16:32). 3) Prin înțelepciune. „Înţelepciunea face pe om răbdător, şi este o cinste pentru el să uite greşelile” (Proverbe 19:11).

NU ACTIONA DIN IMPULS!

„Cel ce o va lua ca sprijin (temelia puternică), nu se va grăbi” (Isaia 28:16)

     Iacov și Esau erau foarte diferiți așa cum se întâmplă cu gemenii. Dar ei au învățat rapid să negocieze. Te-ai uitat vreodată la copiii care încearcă să cadă la învoială într-o situație care îl favorizează pe unul sau pe celălalt? De exemplu, unul oferă o bomboană în schimbul unui joc video scump. Ei bine, aceeași dinamică s-a aplicat și între Iacov și Esau. Esau a ieșit să vâneze și s-a întors acasă sleit de puteri și flămând. Nimic nu a contat pentru el decât mâncarea – și firește, nu ceva așa de îndepărtat cum era moștenirea. Într-un moment de slăbiciune, el a spus: „Sunt pe moarte; la ce-mi slujeşte dreptul acesta de întâi-născut?”…. Astfel şi-a nesocotit Esau dreptul de întâi-născut” (Geneza 25:32-34). A fost o decizie pe care Esau a ajuns s-o regrete și pe care nu a putut-o anula. Dependenții în curs de recuperare sunt învățați despre importanța respectării celor patru situații. Când le este foame, când sunt nervoși, singuri sau obosiți, sunt în pericol. La fel și tu! Acționarea din impuls te va face: 1) Să cumperi lucruri de care nu ai nevoie la prețuri pe care nu ți le permiți; 2) Să reacționezi înainte de a cunoaște toate faptele, ceea ce duce la pierderea respectului, a oportunităților și a relațiilor bune.  3) Să-ți compromiți caracterul pentru câteva clipe de plăcere păcătoasă. 4) Să renunți la mijlocul cursei sau mai rău de atât, în pragul victoriei. Biblia spune: „Cel ce o va lua ca sprijin, nu se va grăbi”. Când faci alegeri bazându-te pe răsplătirea pe termen scurt și nu pe convingeri și scopuri de lungă durată, întotdeauna vei pierde la sfârșit. Așa că nu accepta târgul; nu schimba destinul veșnic dat de Dumnezeu pe recompensa de moment. Ai răbdare și perseverează! Astfel, Dumnezeu va face ca visele tale să se împlinească.

SLUJIREA (5)

„Slujiţi-vă unii altora în dragoste” (Galateni 5:13)

     În cartea sa: ,,The Pursuit of Excellence (În căutarea excelenței – n.tr.)” Ted Engstrom scrie: „Făceam curat într-un sertar al biroului când am găsit o lanternă pe care nu am folosit-o de mai bine de un an. Am apăsat pe buton, dar nu am fost surprins constatând că nu se aprinde. Am deșurubat-o și am scuturat-o ca să scot bateriile, dar ele nu s-au clintit. Într-un sfârșit, după un oarecare efort, au ieșit. Ce mizerie! Acidul din baterii a erodat tot interiorul lanternei. Bateriile erau noi când le-am pus înăuntru și le-am păstrat într-un loc sigur și cald. Dar a apărut o problemă. Acele baterii nu erau făcute să stea la căldură și în confort.  Ele au fost făcute să fie aprinse – să fie utilizate. La fel este și cu noi. Nu am fost creați să stăm la căldură, în siguranță și confort. Tu și eu am fost creați să fim în funcțiune”. Trebuie să-ți reamintești mereu că mai întâi de toate, ești chemat să fii slujitorul lui Dumnezeu. În felul acesta, piedicile nu te vor face să fii frustrat. „Cât avem prilej, să facem bine” (Galateni 6:10). Fii sensibil și spontan; altfel, marile oportunități de a-L sluji pe Dumnezeu vor trece pe lângă tine. „Nu zice aproapelui tău: „Du-te şi vino iarăşi; îţi voi da mâine!” când ai de unde să dai” (Proverbe 3:28). Caută acele sarcini mărunte pe care nimeni nu vrea să le facă, apoi fă-le ca și cum ar fi lucruri importante – pentru că Dumnezeu ține minte totul. Fă-te disponibil! Nu-ți umple timpul cu alte căutări care-ți limitează disponibilitatea. Oferă-te să slujești într-o clipită! Lasă-L pe Dumnezeu să-ți schimbe planurile fără să devii frustrat. Ca slujitor, nu ai posibilitatea de a alege unde să slujești, Dumnezeu e Cel ce alege pentru tine.

SLUJIREA (4)

„Sporiţi totdeauna în lucrul Domnului” (1 Corinteni 15:58)

     Pavel scrie: „Caut eu oare, în clipa aceasta, să capăt bunăvoinţa oamenilor sau bunăvoinţa lui Dumnezeu? … Dacă aş mai căuta să plac oamenilor, n-aş fi robul lui Hristos” (Galateni 1:10). Un adevărat slujitor al lui Dumnezeu se bucură să lucreze discret, în umbră. El știe că în cer, Dumnezeu îi va răsplăti pe cei de care nici nu s-a auzit – oameni care au fost dascăli ai unor copii cu tulburări de comportament, care au curățat după cei ce suferă de incontinență, care au îngrijit pacienții cu SIDA și care și-au dat viețile în o mie și unu de alte moduri neobservate. „Sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zădarnică”. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când Anglia a trebuit să-și sporească producția de cărbuni, Winston Churchill i-a adunat pe şefii echipelor de mineri şi le-a cerut să-și imagineze o paradă în cinstea unei victorii, despre care el știa că se va ține în Piccadilly Circus după război. În linia întâi vor fi marinarii care au menținut deschise culoarele maritime. După ei, vor urma soldații care s-au întors din Dunkirk şi s-au dus să-l învingă pe Rommel în Africa. Apoi, vor urma piloții care au condus flota aeriană. La urmă de tot, a spus el, va urma un șir lung de oameni plini de transpirație, însemnați cu funingine, purtând căști de mineri. Cineva din mulțime va striga: „Unde  aţi fost voi în toate aceste zile critice de luptă?” Și din cele zece mii de piepturi va izbucni răspunsul: „Noi am fost în adâncuri şi ne-am luptat să aveţi cărbune”. Nu toate slujbele sunt importante și strălucitoare. Dar cei ce-L slujesc pe Dumnezeu cu „fețele cărbunite” joacă un rol vital în împlinirea planurilor Lui pe pământ.