E TIMPUL SĂ TRECI LA FAPTE (3)

„Ei merg din putere în putere” (Psalmul 84:7)

     Cei trei pași esențiali pentru a-ți îndeplini chemarea sunt: 1) Fă ceva; 2) Fă ceva astăzi; 3) Fă ceva în fiecare zi. Un expert în materie de creștere personală spune: „Citim despre oameni ce navighează în jurul lumii într-o barcă de un metru sau care înving handicapuri pentru a câștiga medalia de aur la Olimpiadă iar apoi aflăm că tema centrală a istoriei lor este perseverența”. Dacă vrei să-ți vezi viitorul, uită-te la programul tău zilnic. Tu nu-ți poți determina viitorul, îți determini obiceiurile și obiceiurile îți determină viitorul. Biruința stă în faptul de a face lucrurile corecte, zi după zi. Dacă faci așa, în cele din urmă vei reuși. Dar iată și o avertizare: prioritățile importante ar putea aluneca de la locul lor în timp ce te concentrezi asupra unor lucruri mai puțin importante. Unele sacrificii pur și simplu nu merită: 1) În încercarea ta de a-ți face o reputație, nu-ți pierde caracterul. Reputația e ceea ce cred oamenii despre tine; caracterul e ceea ce Dumnezeu și cei apropiați știu că ești. 2) Nu-ți sacrifica familia pentru carieră. Dacă o faci, vei ajunge să câștigi admirația celor care nu contează, în timp ce o vei pierde pe a celor care contează. 3) Nu-ți sacrifica relația cu Dumnezeu pentru lucruri materiale. Dumnezeu a spus poporului Său: „Vezi să nu zici în inima ta: „Tăria mea şi puterea mânii mele mi-au câştigat aceste bogăţii.” Ci adu-ţi aminte de Domnul, Dumnezeul tău, căci El îţi va da putere să le câştigi, ca să întărească legământul încheiat cu părinţii voştri prin jurământ, cum face astăzi” (Deuteronom 8:17-18).

 

E TIMPUL SĂ TRECI LA FAPTE (2)

„Inima îi este mângâiată, n-are nici o teamă” (Psalmul 112:8)

     Caricaturistul Jonny Hawkins a desenat comitetul unei biserici stând în jurul unei mese la întâlnirea lunară. Unul spune: „Eu văd comunicarea și amânarea ca fiind cele mai mari probleme ale bisericii noastre”. La care un coleg din comitet răspunde: „Votez să amânăm această discuție până luna viitoare”. Zâmbim, dar știm că acesta e adevărul, nu-i așa? În meditația de ieri am descoperit că primul pas spre aducerea la îndeplinire a chemării tale este: fă ceva! Acum să discutăm despre cel de-al doilea pas: 2) Fă ceva astăzi! Alergătorul, autorul și cardiologul George Sheehan o spune astfel: „Printre noi sunt din aceia care sunt pe cale să trăiască. Așteptăm până când lucrurile se schimbă, până când avem mai mult timp, până când suntem mai puțin obosiți, până când suntem promovați, până când ne stabilim undeva – până când, până când, până când. Mereu avem impresia că trebuie să aibă loc un eveniment major în viața noastră înainte ca noi să începem să trăim”. Dacă dorești să duci la îndeplinire chemarea dată de Dumnezeu, nu-ți poți permite să fii unul dintre acești oameni! „Cum pot evita asta?” întrebi tu. Făcând ceva ce te face să mergi înainte astăzi! Nu-ți poți înfăptui chemarea dintr-odată. Trebuie să ajungi acolo în etape și singurul moment în care poți efectiv să faci un pas este – astăzi. Filosoful german Johann Wolfgang von Goethe a spus: „Fiecare indecizie aduce cu sine propriile ei amânări și zilele se pierd lamentându-ne referitor la zilele pierdute … Ce poți face sau ce crezi că poți face, începe să faci. Căci hotărârea are în ea putere și geniu”. Așa că, înainte să apună soarele astăzi, fă ceva ce te ajută să te apropii de chemarea ta.

E TIMPUL SĂ TRECI LA FAPTE (1)

„Cel neprihănit îndrăzneşte ca un leu tânăr” (Proverbe 28:1)

     John Ruskin a spus: „Ceea ce gândim, știm sau credem are, la urma urmelor, puține consecințe. Singura consecință o are ceea ce facem”. Dacă ești serios în privința ducerii la îndeplinire a chemării tale din partea lui Dumnezeu, trebuie să urmezi trei pași: 1) Fă ceva! Edmund Burke a spus: „Nimeni nu a comis o greșeală mai mare decât acela care nu a făcut nimic pentru că putea face doar un lucru mărunt”. Rugăciunea, planificarea și luarea deciziilor, toate sunt bune, dar vine o vreme când trebuie să mergi prin credință și să treci la fapte. Și dacă ești din fire un om sedentar sau te descurajezi cu ușurință, va trebui să-ți înfrunți teama și reticența și să faci acel prim pas. John Hancock, unul dintre semnatarii Declarației de Independență a spus: „Toți oamenii lăudabili au gânduri bune, idei bune și intenții bune, dar puțini dintre acești prețioși transpun toate acestea în fapte”. Dumnezeu a promis să despartă apele râului Iordan pentru ca poporul să poată trece și să intre în țara promisă. Dar apele s-au despărțit numai când au pășit în apă (Iosua 3:11-17). Același principiu ți se aplică și ție. La început trebuie doar să te pui în mișcare. E ușor să conduci o mașină care merge, dar e aproape imposibil să o conduci când mașina stă pe loc. Dennis Bakke, co-fondatorul și fostul președinte al furnizorului mondial de energie AES Corporation  a spus: „Noi încercăm tot felul de lucruri … să vedem ce merge … și numim aceasta strategia noastră”. Cu alte cuvinte, dacă nu știi precis ce să faci, nu lăsa ca lucrul acesta să te împiedice să faci ceva.

LUCRURILE SE SCHIMBĂ, NU SI DUMNEZEU

„Omul … să trăiască bine … în toate zilele vieţii lui” (Eclesiastul 5:18)

     De multe ori citim în Scriptură: „A trăit şi a murit!’’ Iar acest lucru se întâmplă deoarece nimic nu este veșnic pe pământul acesta. Toate lucrurile sunt trecătoare și au un sfârșit. Toate lucrurile se schimbă doar Dumnezeu nu se schimbă și este veșnic! Cunoscând acest lucru vei putea trece mai ușor prin perioadele dificile ale vieții, te va împiedica să te agăți de perioadele ușoare din viața ta și te va ajuta să te încrezi în Dumnezeu. Iată trei adevăruri importante pe care să nu le uiți: 1) Bucură-te de ziua de astăzi! E un dar – de aceea se numește „cadou” (joc de cuvinte ce nu poate fi redat în limba română și care pornește de la cuvântul englezesc „present” care înseamnă prezent, dar și cadou – n.tr). Solomon a spus: „să se bucure în mijlocul muncii lui, acesta este un dar de la Dumnezeu” (v. 19). Chiar dacă ai în minte scopuri sau obiective de îndeplinit, învață să trăiești în prezent. Nu lăsa bucuria să aștepte și nu o lăsa să plece în timp ce ești în așteptarea următorului eveniment important. 2) Învață să apreciezi lucrurile mărunte. Ele sunt peste tot: dragostea unui bun prieten, o faptă bună, o idee nouă, un somn odihnitor, bucuria de pe chipul copilului tău. Când apreciezi ceea ce ai, ceea ce ai se înmulțește. Când ești mulțumitor pentru lucrurile mărunte, Dumnezeu îți va da mai multe lucruri pe care să le apreciezi (Matei 25:23).  3) Fiecare sfârșit aduce un nou început. Există două afirmații pe care nu trebuie să le crezi. Prima spune: „Situația asta nu se va îmbunătăți în veci!” Iar a doua: „Niciodată nu vei putea face faţă acestei situaţii!”. Ambele sunt distorsionări ale adevărului. Cuvântul lui Dumnezeu spune că totul trece. Și în timp ce treci printr-o situație, El îți promite să te „întărească și … să-ți vină în ajutor” (Isaia 41:10). Așa că încrede-te mai departe în Dumnezeu și în Cuvântul Lui.

 

SLAB, DAR PRETIOS ÎN OCHII LUI DUMNEZEU

„Această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu şi nu de la noi” (2 Corinteni 4:7)

     Biblia spune: „Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu şi nu de la noi.” Unii oameni nu citesc Biblia deoarece cred că în ea se vorbește doar despre sfinți ale căror vieți nu au corespondent în realitate. Dacă simți și tu la fel, citește cartea Genesa. Familiile disfuncționale de acolo vor face ca familia ta să pară normală! Cain a fost invidios pe fratele lui, Abel, așa că l-a ucis. Lamec a fost primul care a introdus poligamia. Noe, cel mai neprihănit om din vremea sa, s-a îmbătat și și-a blestemat copilul. Când locuitorii Sodomei i-au cerut pe cei doi îngeri care l-au vizitat pe Lot  pentru a-l salva, Lot le-a oferit în schimb relații intime cu fiicele lui. (Și Biblia se referă totuși la el în termeni de „neprihănit”! 2 Petru 2:7). Avraam a avut relații intime cu servitoarea soției lui, a lăsat-o însărcinată și apoi a alungat-o, împreună cu fiul ei în pustie, deoarece  Sara s-a plâns de „cealaltă femeie”. Întâiul născut al lui Iacov, Ruben, a avut relații intime cu una dintre țiitoarele tatălui său. Lista continuă la infinit. Întrebarea care se pune este: de ce ar vrea Dumnezeu să includă această listă de personaje în Biblie? Pentru a sublinia ideea că toți suntem greșiți într-un anumit fel! Ne place să credem că suntem normali, dar după definiția lui Dumnezeu, suntem foarte păcătoși. Cu toții avem obiceiuri cu care ne luptăm, greșeli trecute pe care nu le putem anula și tendințe lăuntrice pe care nu le putem stăpâni fără ajutorul Lui. Dumnezeu spune: „puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită”  (2 Corinteni 12:9). Poate spui: „Dar nu trebuie să mă străduiesc să fiu mai bun?” Ba da, dar dacă Dumnezeu ar folosi numai oameni perfecți, lucrarea Lui nu s-ar mai face niciodată.

PACE ÎN VREMURI DE TEROARE!

„Soarta mea este în mâna Ta” (Psalmul 31:15)

      În 11 septembrie, Americanii s-au confruntat cu scene de teroare care au să le rămână gravate vreme îndelungată în memoria națională. Atacurile succesive au arătat lumii că lucrurile nu vor mai fi la fel niciodată. Ochi somnoroși au privit încremeniți cum televiziunea le aduce în case prăbușirea turnurilor gemene cu cele câteva mii de ocupanți nevinovați, atacul mortal de la Pentagon și soarta crudă a unui avion și a pasagerilor lui prăbușiți pe o câmpie din zona rurală a statului Pennsylvania. Neașteptate, iuți și violente, aceste atacuri au marcat oamenii în profunzime și au scos la iveală o nouă realitate respingătoare: proliferarea terorismului mondial. Teama de teroriști sinucigași, atacuri chimice și biologice persistă încă în lumea noastră a înaltei tehnologii, a orașelor, aeroporturilor, gărilor și stațiilor de autobuz securizate. Cu secole în urmă, regele David s-a confruntat cu amenințarea conspirației atât din partea dușmanilor cât și a prietenilor lui. Simțindu-se abandonat, singur și vulnerabil, el a strigat: „văd spaima care domneşte împrejur” (Psalmul 31:13). Împărat, războinic și viteaz, David a simțit totuși spaima palpabilă a situației lui. Înspăimântat, el și-a adunat gândurile și și-a concentrat inima asupra izvorului de unde vine adevărata protecție. „Dar eu mă încred în Tine, Doamne” (v. 14) Înspăimântat, dar totuși încrezător! Și alegerea lui de a crede i-a redat perspectiva. „Soarta mea este în mâna Ta” (v. 15). Litania fricii a făcut loc credinței și rugăciunii. „O, cât de mare este bunătatea Ta pe care o păstrezi pentru cei ce se tem de Tine, şi pe care o arăţi celor ce se încred în Tine” (v. 19). „Tu îi ascunzi, la adăpostul Feţei Tale, de cei ce-i prigonesc, îi ocroteşti în cortul Tău de limbile care-i clevetesc” (v. 20). În Domnul Isus Hristos, vei găsi pace în vremuri de teroare!

„DOAMNE, UNDE ESTI?” (2)

„Pricina ta este înaintea Lui: aşteaptă-L!” (Iov 35:14)

     Ai încercat vreodată să te uiți cum încolțește o sămânță? Nu poți, nu-i așa? Sămânța stă în pământ până când vine vremea potrivită să iasă la iveală. Putem învăța o lecție de aici. Dumnezeu a semănat anumite lucruri în tine și trebuie să aștepți să facă rădăcină și să crească. Și problemele nerezolvate din trecutul tău pot submina acest proces. Deseori e nevoie de rugăciune și consiliere pentru a scoate aceste probleme la suprafață și a te putea confrunta cu ele în mod eficient. Cu Dumnezeu, întârzierea nu înseamnă refuz. Când a vorbit cu Iov, prietenul lui Elihu a spus: „Degeaba strigă, căci Dumnezeu n-ascultă, Cel Atotputernic nu ia aminte. Măcar că zici că nu-L vezi, totuşi pricina ta este înaintea Lui: aşteaptă-L!” (v. 13-14) Ce sfat deosebit! Charles Trumbull a spus: „Dumnezeu știe când să oprească sau când să ne facă parte de semne vizibile de încurajare. E bine când ne trimite câte o confirmare, dar creștem mai rapid când ne încredem în El fără această confirmare. Cei ce fac așa, primesc întotdeauna cea mai mare dovadă vizibilă a dragostei Lui”. Dumnezeu răspunde la toate rugăciunile; doar că în dreptul unora dintre ele, El scrie: „Nu a venit încă momentul”. Iov întreabă: „Cât va dura această încercare? De ce nu răspunde Dumnezeu?” Deoarece trebuie să dureze cât e necesar – și de obicei ne simțim incomod în tot acest timp. Dar există o veste bună. Rugăciunea va deveni nu doar o modalitate de a primi răspunsuri ci mai mult o cale de a intra în legătură cu Dumnezeu. Când Îl lași pe El să lucreze: 1) Începi să-ți dai seama că El este cu tine; 2) Dezvolți un nivel mai profund de intimitate cu El; 3) Descoperi că te poți încrede în El.

„DOAMNE, UNDE ESTI?” (1)

„Strig către Tine, şi nu-mi răspunzi” (Iov 30:20)

     Ai impresia că Dumnezeu nu răspunde rugăciunilor tale? Patriarhul Iov a simțit la fel: „Strig către Tine, şi nu-mi răspunzi; stau în picioare, şi nu mă vezi…  Mă aşteptam la fericire, şi când colo, nenorocirea a venit peste mine; trăgeam nădejde de lumină, şi când colo, a venit întunericul” (v. 20 & 26). Cu toții trecem prin momente în care avem impresia că Dumnezeu s-a mutat și nu ne-a lăsat nici o adresă de corespondență. Ce are de gând? De ce nu răspunde? Iată câteva lecții pe care le înveți numai când Dumnezeu tace: 1) Tăcerea nu înseamnă absență. Un vechi proverb spune: „Vorbirea e de argint, tăcerea e de aur!” Uneori Dumnezeu ne spune: „Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu” (Psalmul 46:10). Trebuie să ai sentimentul siguranței depline pentru a sta în liniște cu cineva. Tăcerea mută accentul de pe cuvinte și zidește un nivel de intimitate în care ele nu mai sunt necesare. Dacă dorești să te simți confortabil în relația ta cu Dumnezeu, învață să stai în meditație și în tăcere în prezența Lui. 2) Tăcerea îți testează credința. De câtă credință ai nevoie când cineva îți călăuzește fiecare pas? E ca și cum un părinte ar alerga alături de copilul lui care învață să se dea cu bicicleta. Acum copilului îi lipsește încrederea, dar va părea ciudat dacă la douăzeci și cinci de ani părintele mai aleargă lângă el! La un moment dat, Dumnezeu Își ia mâinile de pe ghidon ca să vadă cât de mult ai progresat. Și o vreme, calea ta pare șovăielnică. Acesta e momentul în care demonstrezi unde ai ajuns și în Cine îți pui încrederea.

FII CHIBZUIT!

„Chibzuinţa va veghea asupra ta” (Proverbe 2:11)

     Cu toții am spus lucruri nepotrivite, la momentul nepotrivit, persoanei nepotrivite și am ajuns să le regretăm. Un preot era sărbătorit cu ocazia pensionării iar un politician local a fost rugat să țină un discurs. Politicianul a întârziat, așa că preotul s-a gândit să spună câteva cuvinte: „Când am venit aici în urmă cu douăzeci și cinci de ani, credeam că am de-a face cu o biserică îngrozitoare. Prima persoană din biserică cu care am discutat furase, mințise, delapidase, avea o aventură și consumase droguri. Am fost șocat. Apoi mi-am dat seama că nu toți sunt la fel; această biserică are și oameni cumsecade”. Exact atunci a apărut și politicianul și s-a ridicat să vorbească: „Nu voi uita niciodată ziua în care a sosit preotul și am avut privilegiul de a fi prima persoană din biseriocă care a vorbit cu el”. Gura slobodă aduce mare pagubă! Biblia spune: „chibzuinţa va veghea asupra ta”. A fi chibzuit înseamnă a avea capacitatea de a ține secret informații sensibile – inclusiv lucruri pe care poate le-ai auzit cu ani în urmă! Autorul Proverbelor a spus: „sufletul credincios ţine ce i s-a încredinţat” (Proverbe 11:13) iar în Noul Testament, Pavel îi avertizează pe credincioși referitor la discuțiile despre „ce nu trebuie vorbit” (1 Timotei 5:13). Divulgarea lucrurilor pe care le știi despre problemele și eșecurile altora te poate face să te simți bine pe moment, dar mai apoi are un efect negativ previzibil asupra relației. În plus, dobândești reputația de persoană în care nu poți avea încredere. Un om înțelept a spus: „dacă vrei ca buzele tale să nu dea ceva în vileag, cinci lucruri trebuie să respecți cu mare grijă: despre cine vorbești, cu cine vorbești, cum, când și unde”. Este un sfat de care ai face bine să ții cont, fie că ești preot fie că ești un simplu enoriaș!

CRESTI SPIRITUAL? (3)

„Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, şi El te va sprijini” (Psalmul 55:22)

     În primul rând, trebuie să înveți cum să-ți duci propriile poveri. În al doilea rând, trebuie să-i ajuți pe cei slabi să și le ducă pe ale lor. În al treilea rând, trebuie să înveți să-ți încredințezi povara în mâna Domnului. „Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, şi El te va sprijini”. Pare ușor, dar nu e așa, deoarece: 1) Dacă ești egoist, te gândești numai la propriile tale dorințe, nevoi și planuri. 2) Dacă ești un autodidact și ești o persoană ce se auto-motivează, te vei lupta să ai smerenia necesară pentru a îngenunchea și a spune: „Doamne, am nevoie de Tine; înainte de a mai face ceva, doresc să știu că ești cu Mine”. 3) Dacă ești o persoană independentă, aștepți până când îți tremură genunchii, te doare spatele și abia apoi trimiți un mesaj spre cer, întrebând: „Doamne, unde ești?” Iar El îți va răspunde: „Sunt chiar aici și mă întreb când vei începe să te încrezi în Mine, să te sprijini pe Mine și să-ți găsești puterea în Mine”. Domnul Isus a spus: „Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic” (Ioan 15:5). Cheia succesului în Împărăția lui Dumnezeu este aceasta: „lucrează de parcă totul depinde de tine și roagă-te ca și cum totul depinde de Dumnezeu! Martin Luther a spus: „Am ținut multe lucruri în mână și pe toate le-am pierdut; dar ceea ce am pus în mâna lui Dumnezeu, încă am”. Dacă trebuie, Dumnezeu va îngădui să cazi cu fața la pământ doar pentru a te face să te pleci pe genunchi. Dacă ești înțelept, nu vei aștepta să se întâmple așa ceva.