„Evanghelia … al cărei slujitor am fost făcut eu, Pavel” (Coloseni 1:23)

     Cine sunt eu? Care este chemarea mea? Apostolul Pavel, care s-a considerat „cu nimic mai pe jos de apostolii aceştia „nespus de aleşi!” (2 Corinteni 11:5), ne dă un răspuns simplu: „Eu sunt Pavel. Rolul meu este să slujesc. Eu sunt un slujitor al Evangheliei și al trupului lui Hristos”. Anumiți oameni din biserica primară au încercat să stabilească care dintre apostoli este mai mare. Unii au pretins că Pavel și alții Apolo. Dar Pavel i-a provocat: „Cine este Pavel? Şi cine este Apolo? Nişte slujitori ai lui Dumnezeu, prin care aţi crezut” (1 Corinteni 3:5). Oricare ar fi chemarea ta, că ești pastor al unei biserici sau un membru de rând, nu ești nici mai mult – nici mai puțin – decât un slujitor. În împărăția lui Dumnezeu, distincțiile de clasă nu contează. „Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus” (Galateni 3:28). Noi suntem chemați să facem voia lui Dumnezeu, oriunde vom sluji! Când slujești, te eliberezi de „presiunea de a juca un rol”. Nimeni nu are dreptul să te judece decât Stăpânul tău. „Cine eşti tu, care judeci pe robul altuia? Dacă stă în picioare sau cade, este treaba stăpânului său” (Romani 14:4). Ar trebui să ne preocupe ceea ce-i place lui Dumnezeu, nu oamenilor. Numai El poate evalua slujirea noastră. Domnul Isus L-a slujit pe Tatăl Său, spunând: „nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis” (Ioan 5:30). Și El te-a trimis și pe tine să faci voia lui Dumnezeu, promițându-ți: „Dacă Îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti” (Ioan 12:26).

 

„Omul care nu este stăpân pe sine” (Proverbe 25:28)

     Copilul spune: „El m-a provocat s-o fac, tată! El s-a purtat urât cu mine!” Încercând să-l învețe ce înseamnă responsabilitatea, tatăl i-a răspuns: „Fiule, trebuie să înveți că tu ești paznicul ce stă la ușa propriei tale vieți. Tu ești șeful. Nimic nu intră și nu iese fără permisiunea ta”. Aceasta e o imagine a modului în care funcționează lucrurile în viața spirituală! „Omul care nu este stăpân pe sine, este ca o cetate surpată şi fără ziduri” – o cetate fără apărare, deoarece paznicii nu au reușit s-o apere. Dar dacă dușmanul e prea puternic? Pentru poporul lui Dumnezeu, orice război este de natură spirituală. Fie că ești pus la încercare în domeniul social, financiar, emoțional sau în cel al relațiilor intime, lupta trebuie câștigată la nivel spiritual. Și regula în războiul spiritual este aceasta: „Cel ce este în voi, este mai mare decât cel ce este în lume” (1 Ioan 4:4). Când teritoriul tău personal este atacat, tu nu ești niciodată lăsat de capul tău – decât dacă vrei să fii. Oricât de necorespunzător te simți, oricât de intimidantă pare situația, oricâte lupte ai pierdut deja, puterea Duhului Sfânt din tine este întotdeauna gata să-ți garanteze victoria. Care este cheia eliberării unei astfel de puteri? 1) „Îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos, şi nu purtaţi grijă de firea pământească, ca să-i treziţi poftele” (Romani 13:14). Invită-L pe Domnul să preia conducerea și să-ți redirecționeze gândurile. 2) „Roada Duhului este … înfrânarea poftelor” (Galateni 5:22-23). Duhul lui Dumnezeu nu te va controla forțat. Dar te va ajuta să ai stăpânire de sine, să te împotrivești ispitei, să-ți controlezi vulnerabilitatea și să câștigi victoria.

„Aveţi … trebuinţă de cineva să vă înveţe” (Evrei 5:12)

     Marlene Lefever a glumit: „E simplu să devii un învățător eficient. Te pregătești și te pregătești până îți apare sudoare de sânge pe frunte”. În anii 1920, Charlie Chaplin a fost cea mai celebră persoană din lume. Născut în sărăcie, el a lucrat pe scenă pentru a se întreține și la vârsta de 17 ani era un actor celebru. Apoi, la vârsta de 29 de ani a făcut un lucru nemaiauzit: a semnat primul contract de un milion de dolari  din industria de divertisment. Dar el nu a avut succes doar pentru că a avut talent și determinare. El a fost  totodată și docil. A continuat să învețe și să-și perfecționeze darul. Chiar și în apogeul carierei sale, cel mai bine plătit actor din lume nu s-a odihnit pe lauri. El a spus: „Când mă uit la unul dintre filmele mele, sunt atent la ce nu râde lumea. Dacă mai multe audiențe nu râd la un truc, îl fac bucăți și încerc să descopăr ce nu merge. Pe de altă parte, dacă aud un hohot de râs la care nu m-aș fi așteptat, mă întreb de ce acel lucru a trezit interesul publicului”. Dacă Charlie Chaplin ar fi înlocuit dorința lui de a învăța cu complacerea și aroganța, probabil nici nu ne-am mai aduce aminte de numele său astăzi. Dar el nu a făcut așa. El nu a uitat niciodată lucrurile de bază și s-a dedicat învățării. În cele din urmă, a fost co-fondator al United Artists, o mega-companie de film, care mai funcționează și astăzi. Există un principiu important în această povestire. Biblia spune: „voi care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu, şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare”. Dacă dorești ca Dumnezeu să te folosească, păstrează-ți interesul pentru învățătură și nu înceta niciodată să înveți.

 

„N-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre” (Evrei 4:15)

     Dr Joseph Parker le-a spus studenților săi de la teologie: „Predicați celor suferinzi și nu vezi duce lipsă niciodată de enoriași. În fiecare bancă se află o inimă care suferă”. Nu-ți pierde latura milei, deoarece nu poți vindeca o inimă zdrobită dacă nu poți să empatizezi cu ea. Biblia spune: „n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre”. Când pierzi legătura cu oamenii, ai pierdut și influența când vine vorba de a face o lucrare cu ei. Domnul Isus i-a căutat pe leproși, pe ratați, pe cei singuri, pe cei pierduți și pe cei mai de jos din societate. Și El s-a simțit bine cu ei. Dar tu? Slujirea altora îți face bine la sănătate. Un studiu efectuat în 44 de universități arată că dărnicia îți protejează sănătatea generală de două ori mai mult decât pot medicamentele (Ps.41:1-3). Dr Stephen Post, cel care a desfășurat acest studiu, spune: „Dărnicia e cea mai puternică forță de pe planetă și îți va proteja întreaga viață”. Beneficiile compasiunii pentru sănătatea ta psihică sunt atât de puternice încât dacă compasiunea nu ar fi gratuită, companiile farmaceutice ar trâmbița descoperirea unui medicament nemaipomenit numit „Dăruitul” și nu a medicamentului numit „Prozac”. Noi dăruim din diferite motive: să obținem o scutire a impozitului pe venit; să facem o impresie bună sau ca oamenii să aibă o părere bună despre noi și pentru că suntem presați să o facem. Poți dărui fără să iubești, dar nu poți iubi fără să dăruiești. Timpul, talentul și comoara ta trebuie împărțite cu ceilalți. Când refuzi, nu ești nici fericit, nici sfânt, nici sănătos.

 

„Credinţa: dacă n-are fapte, este moartă” (Iacov 2:17)

     Maica Tereza a spus: „Cea mai mare boală din zilele noastre nu este lepra sau cancerul. E sentimentul că ești abandonat, nedorit – că ești părăsit și singur”. Prin urmare, ea și-a petrecut viața salvând bebeluși bolnavi și oferindu-le demnitate celor muribunzi. Întrebată de ce face asta, ea a răspuns: „Deoarece și Isus a făcut așa”. Ce răspuns extraordinar! Când dezastre simultane lovesc diferite țări ale lumii, organizațiile umanitare spun că suferim de „oboseala donatorului”. Să mai adăugăm ceva: „lipsa de compasiune”. Filosoful Miguel de Unamuno a scris: „Căldură, căldură, mai multă căldură! Căci murim de frig și nu de întuneric. Nu noaptea ne ucide, ci gerul”. Gândește-te la asta: din cele 1189 de capitole din Biblie, 250 conțin cuvintele profeților. Asta înseamnă 25%. Jumătate din ceea ce spun ei denunță păcatul și cealaltă jumătate îi condamnă pe cei ce văd suferința omenească și nu fac nimic. Cu toate acestea, evenimentele care i-au îngrozit pe aceeași profeți au loc în zilele noastre în fiecare zi și suntem imuni la ele. La fel cum porți un ceas, te obișnuiești cu el și după o vreme, nici nu-l mai observi. Dar profeții au observat! Ei nu au devenit niciodată insensibili față de păcat – sau față de suferința omenească. Și nici tu nu trebuie să devii insensibil. Poate spui: „Dar principala mea atenție în acest moment se îndreaptă spre zidirea credinței mele”. E un lucru bun; dar nu uita „credința dacă   n-ar fapte (faptele milei), este moartă”.

„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele” (Matei 9:36)

     Preocuparea lui Hristos pentru o lume aflată în suferință s-a evidențiat în două moduri: condamnare a celor ce profitau de alții și milă față de cei ce nu se puteau ajuta singuri. Odată, El a luat un bici și i-a alungat pe schimbătorii de bani din Templu; altădată, El i-a vindecat pe cei bolnavi și i-a hrănit pe cei flămânzi. Putem învăța o lecție de aici: Nepăsarea: „Știu că în lume sunt necazuri. E un fapt regretabil. Dar atâta vreme cât nu mă atinge pe mine personal, prefer să nu mă gândesc la asta. Înșelăciunile au loc în fiecare zi în lumea afacerilor și în lumea politică. Așa e viața”. La fel ca preotul și levitul din pilda samariteanului milostiv, și tu „treci înainte pe alături” (Luca 10:30-36). Lucrul trist e că până și biserici care predică cu credincioșie Cuvântul și câștigă suflete (două misiuni foarte importante) eșuează în acest domeniu. De ce? Deoarece le este teamă să nu fie identificați cu cei ce promovează „evanghelia socială”. Dar pe noi trebuie să ne preocupe exact opusul! „Cine are bogăţiile lumii acesteia, şi vede pe fratele său în nevoie, şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în el dragostea de Dumnezeu? … să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul” (1 Ioan 3:17-18). Pe tine ce te mișcă? Succesul în afaceri? Să-ți faci o familie frumoasă? Să excelezi în lucrare? Acestea sunt scopuri demne, dar dacă dorești să știi ce L-a mișcat pe Hristos, citește următoarele: „Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele”. Așa că, fii milostiv!

„Cine îmbărbătează pe alţii, să se ţină de îmbărbătare” (Romani 12:8)

     Mulți bărbați și femei care au renunțat la ceva, ar fi continuat dacă ar fi avut parte măcar de o vorbă încurajatoare din partea  cuiva. Încurajarea este atât de vitală, încât Scriptura o consideră de același rang cu daruri precum învățătura și cârmuirea (Romani 12:6-8). Iată două relatări care ilustrează puterea încurajării. Prima relatare: Nu cu mult timp în urmă, lumea a văzut cum trei balene cenușii, prinse în gheață la Capul Barrow, Alaska, sângerau după ce au fost lovite și pluteau, căutând să respire printr-o gaură din gheață. Singura speranță a balenelor era să fie transportate cumva la 10 km dincolo de gheață, în larg. Salvatorii au început să taie găuri de respirație cam la un metru distanță una de alta în gheața groasă de 15 cm. Timp de opt zile, ei au încurajat balenele să treacă de la o gaură la alta, kilometru după kilometru. Pe drum, una dintre balene a dispărut iar celelalte două balene, Putu și Siku, au înotat spre libertate. A doua relatare: Jackie Robinson a fost primul jucător negru care a jucat în liga principală de baseball din Statele Unite. În timp ce depășea bariera rasială în baseball, el s-a confruntat cu mulțimile batjocoritoare pe fiecare stadion. Jucând într-o zi pe stadionul de acasă din Brooklyn, a comis o greșeală și proprii săi fani au început să-l huiduiască. În timp ce stătea în picioare, umilit, la a doua bază, „Pee Wee” Reese (celebru jucător de baseball din America în anii 50-60 – n.tr) a venit și a stat lângă el. L-a luat pe Robinson pe după umeri și s-au confruntat cu mulțimea împreună. Fanii s-au liniștit; jocul a continuat. Mai târziu, Robinson a spus că acel braț care l-a luat pe după umeri i-a salvat cariera! Încurajarea – e un lucru plin de putere atât în lumea animalelor cât și a oamenilor. Așadar, pe cine poți tu încuraja astăzi?

 

„Când a murit; vederea nu-i slăbise, şi puterea nu-i trecuse” (Deuteronom 34:7)

     Nu-i asculta pe cei ce-ți spun că ești „prea bătrân”. Promisiunea lui Dumnezeu este aceasta: „Ei aduc roade şi la bătrâneţe, sunt plini de suc şi verzi” (Psalmul 92:14). Timp de aproape 30 de ani, planta agave americana are cam 2 m înălțime și nu face flori. Apoi într-un an, pe nesimțite, apare un mugure. Mugurele, care seamănă cu tulpina unui sparanghel se înalță spre cer cu o vitează fantastică de 17 cm pe zi, și ajunge la înălțimea finală de 60 cm până la 1,20m. Apoi se împodobește cu mai multe grupuri de flori gălbui care țin aproape o lună. Cei mai bătrâni oameni ai lui Dumnezeu sunt printre cei mai străluciți! Avraam cel bătrân și matur a fost mai înțelept decât cel mai tânăr și nechibzuit – Lot. Caleb încă se lupta cu uriași și se cățăra pe munți la vârsta de 85 de ani. Ana, văduva bătrână, nu numai că s-a rugat pentru Mesia; viziunea ei a ținut-o în viață până la venirea Lui. La nouăzeci de ani, izgonit pe insula Patmos, Ioan a scris cartea Apocalipsa. Domnul Isus a spus: „Oricine va căuta să-şi scape viaţa, o va pierde” (Luca 17:33). Poți aborda viața în două moduri: o poți proteja sau poți urma firul ei. Când vocea siguranței spune: „Aprinde focul în vatră și stai la căldură”, vocea credinței îți spune: „Aprinde focul în sufletul tău, apoi ieși afară și urmează-ți viziunea cu pasiune”. Întrebat de ce mai studiază greaca la vârsta de 94 de ani, Oliver Wendell Holmes a răspuns: „Dragă domnule, acum ori niciodată!” Ceea ce contează nu sunt anii vieții tale, ci viața anilor tăi.

„Perii albi sunt o cunună de cinste, ea se găseşte pe calea neprihănirii” (Proverbe 16:31)

     Noi toți trăim pentru ceva; întrebarea e pentru ce? Ben Patterson scrie în „The Grand Essentials” (Marile lucruri esențiale): „Eu am o teorie despre bătrânețe. Eu cred că atunci când anii ne-au încovoiat, când încheieturile ne lasă, pielea s-a încrețit și venele s-au înfundat și s-au îngroșat, ceea ce rămâne din noi e ceea ce am fost în tot acest timp al existenței noastre. Dovada A: Unchiul distant. Toată viața, el nu a făcut altceva decât să găsească modalități noi de a se îmbogăți. Și-a petrecut ultimii ani foarte confortabil, spunând baliverne și flecărind despre banii pe care i-a făcut. Când viața lui s-a scurs, tot ce a rămas a fost lăcomie pură. Asta a cultivat într-o mie de moduri pe parcursul vieții. Dovada B: Bunica soției mele. Când a murit la peste optzeci de ani, era deja senilă de câțiva ani. Despre ce povestea această femeie? Cel mai bun exemplu la care mă pot gândi a fost când i-am spus să se roage la cină.   I-a apucat de mână pe cei ce stăteau lângă ea, pe față i-a apărut un zâmbet larg, de sfântă, ochii întunecați i s-au umplut de lacrimi în timp ce s-a uitat spre cer, iar bărbia a început să-i tremure când și-a revărsat dragostea față de Domnul Isus. Așa a fost Edna pe scurt. L-a iubit pe Isus și i-a iubit pe oameni. Nu-și mai aducea aminte cum ne cheamă, dar nu se putea abține să nu ne mângâie, plină de dragoste, de fiecare dată când ne apropiam de ea. Când viața ei s-a scurs, tot ce a rămas a fost dragostea pentru Dumnezeu și dragostea de oameni”. Tu pentru ce trăiești?

„Să n-o porţi tu singur” (Numeri 11:17)

     Moise i-a spus lui Dumnezeu: „Pentru ce … ai pus peste mine sarcina acestui popor întreg?” (v. 11). Dumnezeu a răspuns: „Adună la Mine şaptezeci de bărbaţi … voi lua din duhul care este peste tine, şi-l voi pune peste ei ca să poarte împreună cu tine sarcina poporului, şi să n-o porţi tu singur” (v. 16-17). Identifică-ți darurile date de Dumnezeu ție și apoi împarte responsabilitățile celor ce au daruri în domeniile în care tu ești slab. Fiecare lider are îndatoriri și în domenii în care are puțină competență sau deloc. Și când încearcă să-și exercite autoritatea în acele domenii, el constituie o piedică pentru tot și pentru toți care se află sub autoritatea lui. Mai direct spus, există lucruri pentru care ești răspunzător și la care nu te vei pricepe niciodată și în care nu trebuie să-ți bagi nasul, ci să-i lași pe alții! De ce ne este atât de greu să facem lucrul acesta? 1) Din mândrie. Succesul te intoxică, iar oamenii intoxicați nu gândesc prea clar. Noi presupunem că abilitățile noastre sunt mai largi decât sunt ele de fapt. Recunoașterea slăbiciunii nu te face mai puțin eficient; ci doar confirmă ceea ce toți din jurul tău știu deja! 2) Din ignoranță. Nu ne place să delegăm altora domeniile noastre de slăbiciune deoarece credem că toată lumea urăște să facă ceea ce noi urâm să facem. Nu e așa. Îi lași pe alții să strălucească; limitările tale sunt oportunități pentru ei. 3) Dintr-un spirit de independență. Noi credem că dacă lucrurile trebuie făcute „bine”, noi trebuie să le facem. Dar liderul nu e doar pentru a duce la îndeplinire lucrurile singur; ci pentru a le duce la îndeplinire și prin alții. Dacă nu găsești pe nimeni căruia să-i încredințezi anumite lucruri, uită-te în oglindă! Cei ce te urmează sunt exact acolo unde i-ai dus! Dacă nu ai cui  să-i delegi lucruri, ghici cine trebuie să se schimbe?