„Vorbeşte copiilor lui Israel … hotărâţi-vă … cetăţi de scăpare” (Iosua 20:2)

     În vremea Vechiului Testament, dacă ucideai un om din greșeală, familia lui avea dreptul să-ți ia viața ca schimb. Așa că Dumnezeu a ales șase „cetăți de scăpare”, câte trei de fiecare parte a Iordanului, ca indiferent unde te aflai să ai acces la mila și protecția lui Dumnezeu. Trebuia doar să fugi într-una din acele cetăți, să spui bătrânilor ce s-a întâmplat și ei erau obligați să te primească. Singura condiție era că trebuia să stai până la moartea marelui preot. Când se întâmpla lucrul acesta, erai liber să te întorci la familia ta și să-ți recuperezi tot ce ai pierdut. Poți întrevedea aici o paralelă spirituală? Isus Hristos este numit „Marele Preot al mărturisirii noastre” (Evrei 3:1). Când alergi la El să găsești scăpare, trebuie doar să-ți mărturisești păcatele. Atunci,prin credință ești iertat, ești considerat „o făptură nouă” și treci în custodia protectoare a lui Dumnezeu. Așa cum răzbunătorul sângelui nu putea intra în cetatea de scăpare, nici Satana nu poate trece de „linia de sânge” și să-ți facă rău. Când Isus a strigat de pe cruce „S-a isprăvit” (Ioan 19:30), toate păcatele tale, din pântecele mamei tale și până în mormânt au fost plătite pe deplin. Și pentru că Isus, Marele tău Preot a murit și a înviat, El îți va reda tot ce ai pierdut ca o consecință a puterii păcatului asupra vieții tale. Un autor explică astfel: „Dacă ar exista o mie de pași între noi și Dumnezeu, El i-ar face pe toți, în afară de unul. Pe ultimul îl va lăsa în seama noastră. Alegerea este a noastră”. Așa că vino în cetatea de scăpare a lui Dumnezeu astăzi.

„Răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea” (Iacov 1:4)

     Viața are anotimpurile ei; dacă nu înțelegi asta, vei fi mereu frustrat. Unele anotimpuri sunt pentru semănat, altele pentru așteptare și altele pentru secerat. Uneori ai un puseu scurt și intens de creștere, urmat de o perioadă mai lungă de stabilizare și testare. „Dar cum rămâne cu problemele mele?”, întrebi tu. Roagă-te pentru o minune, dar să nu fi dezamăgit dacă răspunsul vine printr-o schimbare treptată. Cu timpul, un curs de apă constant va eroda cea mai dură rocă și va transforma bolovanii uriași în pietre. Poate te simți frustrat din cauza ritmului în care progresezi, dar Dumnezeu nu se grăbește niciodată. El l-a pregătit pe Moise timp de optzeci de ani, incluzând și patruzeci de ani în pustie. Timp de 14.600 de zile, Moise s-a întrebat: „A sosit oare timpul?” Dar Dumnezeu i-a tot spus „nu”. Contrar psihologilor la modă, seminariilor despre succesul rapid și tipului lefter de la televizor care a făcut avere din vânzări imobiliare, nu există etape ușoare spre maturitate. Când Dumnezeu creează o ciupercă, El o face peste noapte; când face un stejar uriaș, El are nevoie de sute de ani. Dumnezeu stabilește programul, nu noi. Când ești descurajat cu privire la distanța pe care o ai de parcurs, oprește-te și uită-te cât de departe te-a adus Dumnezeu. Nu au existat momente în care ai fi vrut să renunți? Cu toate acestea, El nu a încetat niciodată să te iubească, să creadă că poți și să te crească. „Dacă suntem necredincioşi, totuşi El rămâne credincios” (2 Timotei 2:13). Cu ani în urmă, oameni purtau insigne la modă cu literele PBPGINFWMY (acronim englezesc pentru „Te rog, ai răbdare, Dumnezeu nu a terminat încă cu mine” – n.tr.) și El nu a terminat încă nici cu tine.

„Fac un singur lucru” (Filipeni 3:13)

     Profesorul Howard Hendricks a fost mentorul a sute de pastori și lideri. El scrie: „Ca tânăr lider, cea mai mare greșeală a mea a fost că mi-am pierdut timpul cu lucruri din afara principalelor mele competențe. Am dorit să stabilesc un ritm pentru alții, să demonstrez că nimic nu mă depășește, așa că am alocat timp exagerat unor lucruri la care nu mă pricepeam – lucruri la care nu o să mă pricep niciodată. În același timp, mi-am investit puțină energie în dezvoltarea calităților. În cele din urmă, am înțeles că adevărata mea valoare se regăsește în contextul darurilor mele – nu în numărul de ore lucrate. Am jonglat cu niște bile pe care nu eu trebuia să le arunc. Când, în sfârșit, am avut curajul să le las să cadă, am început să excelez în jonglarea cu cele două sau trei bile pentru care am fost creat să le țin în aer. Și uimitor e faptul că au venit alții și le-au strâns pe celelalte. De fapt eu nu mă puteam desprinde de oportunitățile pe care ei le așteptau”. Răspunde la următoarea întrebare: din cele două sau trei lucruri care definesc succesul pentru tine, care corespunde cu principalele tale competențe? Într-acolo trebuie să-ți concentrezi energiile. Acolo vei excela. În acel context îngust îți vei aduce cea mai mare contribuție. Și mai mult ca orice, îți va plăcea ceea ce faci! Poate spui: „Dar nu-mi permit să-mi canalizez energiile pe unul sau două lucruri”. Poate nu încă, dar acesta ar trebui să fie scopul tău. E ceva spre care trebuie să tinzi, dacă dorești să izbutești acolo unde contează cel mai mult.

 

„Cercetaţi Scripturile pentru că … ele mărturisesc despre Mine” (Ioan 5:39)

     Nașterea Domnului Isus împarte istoria în două: Î.Hr. (înainte de Hristos) și d.Hr. (după Hristos). Istoria este – povestea Lui! Să remarcăm încă un loc în care magii nu L-au găsit pe Hristos: În biserică. Uimitor, nu-i așa? Cărturarii și teologii au cercetat cu atenție sulurile prăfuite, așa cum au făcut de altfel timp de generații. Ei au predicat în adunările lor că Mesia va veni, dar nu L-au recunoscut și nu L-au acceptat când a venit. Totuși, versetele din Vechiul Testament pe care le-au citit erau pline de vestea venirii Lui. Ei au descris obârșia Lui astfel: Dumnezeu i-a zis lui Avraam: „toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine şi în sămânţa ta” (Geneza 28:14). Ei au identificat seminția din care se va naște: „Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui, până va veni Şilo, şi de El vor asculta popoarele” (Geneza 49:10). Ei au descris familia Sa de origine: „o Odraslă va ieşi din tulpina lui Isai (tatăl lui David), şi un Vlăstar va da din rădăcinile lui. Duhul Domnului Se va odihni peste El” (Isaia 11:1-2). Ei au prezis nașterea Lui din fecioară: „Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un fiu, şi-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi)” (Isaia 7:14). Proorocul Daniel a afirmat chiar vremea în care Se va naște (Daniel 9:25). Și acest Dumnezeu al preciziei și al anticipării are un plan și pentru viața ta, singurul plan care te poate mulțumi și care îți poate aduce fericire. Iar vestea bună este că El vine când cineva L-a invitat. Așa că invită-L astăzi în viața ta.

 

„Ca ei să caute pe Dumnezeu, şi să se silească să-L găsească … cu toate că nu este departe de fiecare din noi” (Faptele Apostolilor 17:27)

     În vremea în care s-a născut Domnul Isus, cea mai acută problemă a zilei era dorința de a plăti dări mai mici și de a avea o altă stăpânire. În Ierusalim, care era capitala, citim: „Când a auzit împăratul Irod acest lucru, s-a tulburat mult; şi tot Ierusalimul s-a tulburat împreună cu el” (Matei 2:3). Drept rezultat, el a comis una dintre cele mai mari atrocități din istorie, ucigând toți bebelușii de parte bărbătească sub doi ani pentru a ajunge la Isus. Până și astăzi Numele Isus produce o reacție în inimile oamenilor! De aceea unii oameni doresc să-L excludă din sălile de clasă, din tribunale și din guvern. Forțele întunericului se luptă cu disperare încercând să-I scoată numele, influența și autoritatea din viața publică în ansamblu. De ce? Deoarece când vrei să scapi de Dumnezeu, nu există nici o putere mai presus de tine însuți, așa că ajungi să te joci de-a Dumnezeu! Lenin, părintele comunismului din Rusia, a spus despre Hristos: „Împărăția lui este nevăzută, legea Sa este în inima oamenilor, așa că nu poate fi tolerat”. În consecință, peste 20 de milioane de oameni au muri în timpul revoluției, în încercarea de a construi un stat ateu. Dar lupta împotriva lui Dumnezeu este zadarnică; e o luptă pe care n-o poți câștiga, deoarece la sfârșit, „orice genunchi se va pleca … şi orice limbă va da slavă lui Dumnezeu” (Romani 14:11). Toate profețiile privitoare la prima venire a lui Hristos s-au împlinit până la ultima literă și toate profețiile privitoare la a doua Sa venire se vor împlini la fel. Așadar, dacă dorești să te întâlnești cu El în pace… ,,Siliște-te să-L găsești !’’                                         

„Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima” (Ieremia 29:13)

     Să observăm unde nu L-au găsit cei trei magi pe Hristos: În lumea afacerilor. Toate hanurile din Betleem erau pline și aveau semnul „nu avem camere libere”. Nu s-au schimbat prea multe, nu? Treizeci la sută din vânzările cu amănuntul din magazine au loc în perioada vacanței de Crăciun. Cincizeci la sută din petreceri sunt organizate de Crăciun și de Anul Nou. În mod clar, Isus prinde bine afacerilor. Problema e că noi preferăm mitul în locul Învățătorului. Dorim un Moș Crăciun, nu un Mântuitor. Ne dorim basmul, nu realitatea. Care realitate? Că Isus Hristos a venit în lume ca să-i mântuiască pe păcătoși (1 Timotei 1:15). Se spune că un copil a fost ales să joace rolul hangiului din scena nașterii și că trebuia să-i spună Mariei și lui Iosif că nu mai e loc pentru ei la han. Dar în seara marelui eveniment, el a stat pe scenă, s-a uitat în ochii spectatorilor, a înghețat de spaimă, apoi a zâmbit și a anunțat: „Nu ar trebui să fac asta, dar oricum haideți înăuntru!” Compozitorul a scris: „Loc de plăceri, loc de tocmeli, dar pentru Hristos cel răstignit, nici un loc nu s-a găsit, în inima celor pentru care-a murit”. În loc să închei acest Crăciun obosit, dezamăgit și frustat, invită-L pe Isus în viața ta. Poate te uiți în urmă cu regret la anumite decizii pe care le-ai luat în anul acesta, dar a-L face pe Isus Domnul și Mântuitorul tău la acest Crăciun este cea mai bună decizie pe care o vei lua vreodată. Iar dacă L-ai invitat să nu uiți care este realitatea Crăciunului.

„Au venit nişte magi … la Ierusalim, şi au întrebat: „Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor?” (Matei 2:1-2)

(*n.tr. – următoarele meditații pornesc de la jocul de cuvinte ce derivă din sintagma englezească wise men, care semnifică ad litteram oameni înțelepți sau învățați, dar și, magi, regi care au venit din orient la Betleem să se închine lui Isus Hristos, la nașterea Sa – cf. Dex)

     De ce ar vrea cineva să-și părăsească confortul casei sale, să călătorească trei mii două sute de kilometri pe cămilă, să sufere cu stoicism arsurile deșertului plin de hoți și de pericole și să urmeze o stea spre o destinație necunoscută? Există un singur răspuns: oamenii înțelepți au tânjit mereu după Dumnezeu. Se spune că cele mai căutate trei cuvinte pe internet astăzi sunt muncă, relații intime și Dumnezeu. Munca se adresează nevoii noastre de siguranță. Relațiile intime se adresează nevoii noastre de tovărășie și intimitate; Dumnezeu se adresează nevoii noastre de a fi iertați, de a experimenta pacea și bucuria și de a ne înțelege scopul vieții pe pământ. De aceea, triburile primitive care nu-L cunosc pe Dumnezeu își fac dumnezei din munți, copaci și pietre. În adâncul nostru, cu toții simțim nevoia de a experimenta ceva mai mare decât noi înșine; pe cineva capabil să ne iubească, să ne ocrotească și să ne îndrume. Când viața i-a fost distrusă, Iov a strigat: „Oh! dacă aş şti unde să-L găsesc, dacă aş putea să ajung până la scaunul Lui de domnie” (Iov 23:3). Grecii antici aveau un altar în Atena cu inscripția: „Unui dumnezeu necunoscut”. Atunci Pavel le-a spus: „Ceea ce voi cinstiţi, fără să cunoaşteţi, aceea vă vestesc eu” (Faptele Apostolilor 17:23). Vestea bună a Crăciunului este că Îl poți căuta pe Dumnezeu și să-L găsești prin cunoașterea lui Isus ca Mântuitor al tău personal. Osea a chemat poporul Israel să se întoarcă la Dumnezeu cu aceste cuvinte: „Să cunoaştem, să căutăm să cunoaştem pe Domnul! Căci El se iveşte ca zorile dimineţei” (Osea 6:3).

 

„Dragostea … este porunca în care trebuie să umblaţi” (2 Ioan v. 6)

        Pentru că însăși esența și natura lui Dumnezeu este dragostea, când ne iubim aproapele, ne asemănăm cel mai mult cu El. Pavel scrie: „chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic” (1 Corinteni 13:3). Și dragostea nu poate fi manifestată și practicată în izolare. Trebuie să fii înconjurat de oameni – oameni cicălitori, imperfecți, care cer multe, care îți aduc frustrare. Uneori ne purtăm de parcă relațiile ar fi ceva ce trebuie strecurat cu chiu cu vai în programul nostru zilnic. Vorbim despre a găsi timp sau a ne face timp pentru alții. Domnul Isus a rezumat în două propoziții ceea ce contează cel mai mult: „Să iubești pe Domnul” și „să-l iubești pe aproapele tău” (Matei 22:37-40). Relațiile, nu lucrurile sunt ceea ce contează cel mai mult în viață. Atunci de ce lăsăm ca relațiile noastre să fie tratate nedrept? Deoarece, când viețile ne devin supraîncărcate, începem să tratăm relațiile de mântuială, să reducem timpul, energia și atenția necesare unor relații bune. Devenim prea preocupați de câștigarea existenței, de plătirea facturilor și de atingerea scopurilor, ca și cum ele ar fi cel mai important lucru în viață. Nu-i așa! Cel mai important lucru în viață este să înveți să iubești – pe Dumnezeu și pe aproapele tău. Viață minus dragoste egal zero! Maica Tereza a spus: „Nu ceea ce faci, ci câtă dragoste pui în asta e ceea ce contează”. Dragostea e secretul unei mari moșteniri. În clipele noastre de pe urmă, ne dăm seama că relațiile au cea mai mare însemnătate în viață. Înțelepciunea înseamnă să înveți acest adevăr mai devreme decât mai târziu. Nu aștepta până e prea târziu să-ți dai seama de asta!

„Credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite” (Evrei 11:1)

     Nu ai nevoie de credință decât dacă speri ceva. Speranța stabilește scopul; credința e puntea care te duce într-acolo. Nu-ți trebuie punte dacă nu mergi nicăieri. Dar dacă urmărești ceva, nu poți ajunge de unul singur, ai nevoie de puntea credinței care să te ducă acolo. „Ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii, este credinţa noastră” (1 Ioan 5:4). Niciodată nu a fost mai important ca acum să transmitem mai departe standardele morale. Dar dacă nu-i învățăm pe oameni să se bazeze prin credință pe Cuvântul lui Dumnezeu, vor ajunge să se folosească de puterea voinței și de disciplină pentru a se lupta cu diavolul și vor pierde. Domnul Isus i-a spus lui Petru: „Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta” (Luca 22:32). Când ești înglodat până în gât în probleme și nu mai știi încotro s-o apuci, spune-ți: „Credință, nu mă lăsa baltă acum”. Biblia spune: „credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos” (Romani 10:17). Când te auzi pe tine însuți rostind Cuvântul lui Dumnezeu, îți crește credința. Iată încă un verset: „dar lor cuvântul care le-a fost propovăduit, nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţă la cei ce l-au auzit” (Evrei 4:2). Poți avea parte de o exprimare a credinței și totuși să nu te bucuri de beneficiile credinței. Te poți însufleți în urma unei predici de la biserică și cu toate acestea, nimic să nu se schimbe în viața ta. Trebuie să ai „cantitățile” potrivite. Trebuie să iei ceea ce auzi și să amesteci cu ceea ce gândești, spui și faci. Credința nu este o emoție, este decizia de a te baza pe Cuvântul lui Dumnezeu.

„(El) … se odihneşte la umbra Celui Atoputernic” (Psalmul 91:1)

     Ce este „umbra celui Atotputernic”? În pustie, acolo unde poporul Israel a rătăcit timp de patruzeci de ani, temperaturile puteau ajunge la 50 sau 55 de grade. Nu exista umbră, exceptând umbra pe care o făceau corturile în care locuia poporul. Așa că ei au înțeles această metaforă puternică „la umbra Celui Atotputernic”. Dacă un om se pierdea în deșert, copiii lui Israel erau obligați prin lege să-i satisfacă nevoia de hrană, de apă, să-l apere de dușmani și să-i ofere umbră împotriva soarelui arzător. Funcționa astfel: mai întâi trebuia să afli numele păstorului șef. Apoi trebuia să te prinzi de funia cortului său și să strigi după ajutor. După ce făceai lucrul acesta, legea ospitalității îl obliga să te primească la adăpostul cortului său. Firește, aceeași lege spunea că el trebuia să te protejeze cu prețul vieții lui. Înțelegi ideea? Numele lui Dumnezeu, El Shaddai descrie două aspecte minunate ale caracterului Său. „El” vorbește de puterea și forța Lui. „Shaddai” înseamnă literal „cel cu pieptul tare”, Și se referă la blândețea unei mame care alăptează. Uneori trebuie să apelezi la Dumnezeu pentru a avea puterea necesară pentru a ține piept atacului dușman; alteori, trebuie numai să mergi la El și   să-L lași să te ia în brațe și să te mângâie. Poetul a scris: „Nu mă lăsa, din firava-mi agățare de Tine, alinare să-mi găsesc; doar Tu putea-vei a te bucura pe mine că mă ai”. Când lucrurile „se înfierbântă” prea tare pentru tine, aleargă „la umbra Celui Atotputernic”.