FĂ ÎNTOTDEAUNA CE ESTE BINE !

„Păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5:21)

     Cineva a scris: „Astăzi plângem trecerea în veșnicie a unui vechi prieten – bunul simț. El s-a devotat slujirii școlilor, spitalelor și bisericilor; și-a făcut datoria fără surle și trâmbițe și fără a face vreo nebunie. Timp de zeci de ani, el nu a fost afectat de reguli prostești sau de procese ușuratice. El a cultivat practici precum dărnicia față de oameni, învățarea valorilor spirituale în rândul copiilor și trăirea prin propriile mijloace. A supraviețuit Revoluției Industriale și Marii Depresii. Dar nu a putut suporta ravagiile cauzate de declinul valorilor morale și spirituale. A văzut cum liderii au devenit oameni corupți și oamenii buni, apatici. A văzut cum Cele zece porunci au fost scoase din clădirile publice, cum rugăciunea a fost interzisă în sălile de clasă și cum răufăcătorii se bucură de mai multe drepturi decât victimele lor. A privit cu disperare cum profesorii care au nevoie de acordul părinților pentru a administra o aspirină nu le pot spune părinților că odrasla lor dorește să facă avort. Bunul simț a murit înaintea adevărului, încrederii și responsabilității. La înmormântarea lui nu au participat prea mulți; puțini au realizat că s-a dus!” Într-un sondaj recent, 50% dintre cei intervievați au spus că au convingerea că nu există „absoluturi” când vine vorba de bine și rău. Privește în jurul tău și vei vedea rezultatul unei astfel de gândiri! Dar Dumnezeu nu le împărtășește părerea. Cuvântul Său spune: „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun. Feriţi-vă de orice se pare rău” (v. 21-22). Dumnezeu a spus poporului Israel să nu mute vechile pietre de hotar. Dumnezeu stabilește anumite îngrădiri pentru a te proteja, pentru a te binecuvânta și a te călăuzi (Proverbe 22:28). Așa că susține ceea ce este bine și nu te teme de critici. Întunericul nu a fost niciodată prietenul luminii sau un bun tovarăș al binelui. Cu toate acestea, umblă în lumină și fă mereu ceea ce este bine.

MAI  DE  PRET  DECÂT  PĂSĂRILE(5)

„Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte” (Matei 6:26)

     O pasăre aflată în nevoie. Domnul Isus a spus: „Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră, şi nici nu strâng nimic în grânare; şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele? Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui? Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu ţes;  totuşi vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu   s-a îmbrăcat ca unul din ei. Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? …  Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (v. 26-33). Dacă mai ai nevoie și de alte promisiuni biblice pe care să te bazezi, iată-le:   „Temeţi-vă de Domnul, voi, sfinţii Lui, căci de nimic nu duc lipsă cei ce se tem de El!” (Psalmul 34:9). „Ferice de omul care se teme de Domnul, şi care are o mare plăcere pentru poruncile Lui! Sămânţa lui va fi puternică pe pământ; neamul oamenilor fără prihană va fi binecuvântat. El are în casă bogăţie şi belşug, şi neprihănirea lui dăinuieşte în veci … El nu se teme de veşti rele, ci inima lui este tare, încrezătoare în Domnul” (Psalmul 112:1-7). Dumnezeu a scris aceste promisiuni în Cuvântul Lui ca să le poți citi iar și iar și citindu-le să te ridici deasupra îngrijorării și să-ți trăiești viața cu bucurie și încredere.

MAI  DE  PRET  DECÂT  PĂSĂRILE (4)

„Nici una din ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru” (Matei 10:29)

     O vrabie căzută. Domnul Isus a spus: „Nu se vând oare două vrăbii la un ban? Totuşi, nici una din ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru”. Avem vești extraordinare: Dumnezeu știe când cazi și voia Lui este să te ridice iarăși. Poate erai pe culme, după care ai făcut o greșeală. Ai fost sabotat de o luptă secretă pe care nu ai putut-o împărtăși cu nimeni. Sau încrederea ți-a fost înșelată de cineva drag. Drept consecință, îți e teamă s-o iei de la capăt; îți e teamă că nu-ți poți depăși trecutul și nu te poți ridica din nou pentru a-ți împlini destinul. Indiferent cât de des ai căzut, Dumnezeu tot te iubește. Ai fost atacat într-un domeniu anume din viața ta devenind un domeniu al eșecului repetat? Te-ai întrebat: „Pentru ce mă lupt?” Ascultă: bătălia nu se dă pentru trecutul tău, ci pentru viitorul tău! De aceea tu reprezinți o țintă. Și Dumnezeul care le-a oferit lui Petru și lui Iona o a doua șansă te va ridica din cenușă și îți va transforma viața în ceva frumos. Dumnezeu te-a văzut când ai căzut, așa că nu ai nici un motiv să încerci să te ascunzi de El. Asemenea păstorului care s-a dus să-și caute singura oaie pierdută, Dumnezeu te caută și pe tine astăzi. Nu pentru a te acuza, ci pentru a te restaura. Slăvirea propriei persoane duce la mândrie, ceea ce Dumnezeu urăște. Dar aversiunea față de propria persoană duce la paralizie. Există un singur păcat care nu se poate ierta (Marcu 3:22-30, Matei 12:31-32), așa că poți apela la Dumnezeu cu încredere, știind că El îți va da un nou început. Și de data aceasta El îți va da   putere să fii tare și să reușești.

MAI  DE  PRET  DECÂT  PĂSĂRILE (3)

„Până şi pasărea îşi găseşte o casă acolo … Ah! altarele Tale (Psalmul 84:3)

     O pasăre pierdută. Serialul de televiziune de mare succes „Naufragiații” a avut ca subiect prăbușirea unui avion pe o insulă pustie și refacerea vieților supraviețuitorilor printre rămășițe. Secretul succesului acestui serial a fost faptul că toți am putut întrezări o legătură cu personajele. Am pierdut căsnicii, afaceri, case, stima de sine, siguranța și multe alte lucruri. Dar Domnul Isus a venit „să caute şi să mântuiască ce era pierdut” (Luca 19:10). Spre deosebire de noi, Domnul Isus nu i-a considerat pe oameni ca fiind „buni” sau „răi”, ci „pierduți”. El a știut că și-au pierdut calea, valorile, relațiile, abilitatea de a se descurca, credința, iar în unele cazuri, și-au pierdut scopul pentru care să trăiască. Și El i-a căutat: la fel ca pe femeia de la fântână, cu cinci divorțuri la activ și în concubinaj cu un prieten; la fel ca pe bărbatul ce a stat la fântâna Betesda timp de 38 de ani, bolnav cronic, trecut cu vederea de toți; la fel ca pe Maria care a plâns la mormântul Celui pe care Îl iubea cel mai mult. Dacă astăzi ești pierdut, poți avea parte de o audiență personală la Domnul. „Până şi pasărea îşi găseşte … un cuib unde îşi pune puii… Ah! altarele Tale, Doamne al oştirilor … Ferice de cei ce locuiesc în Casa Ta! Căci ei tot mai pot să Te laude” (Psalmul 84:3-4). Astăzi poți „merge acasă” la Dumnezeu! Îți poți face cuibul și îți poți crește copiii la adăpostul ocrotirii Lui. Te poți simți în siguranță cu El. Când te pleci în închinare, El te va ridica și te va face să te simți din nou prețios. El te va scăpa de teama de respingere și de singurătate. Nu te poți ascunde de Dumnezeu, dar te poți ascunde în El.

 

MAI  DE  PRET  DECÂT  PĂSĂRILE (2)

„Sunt ca pasărea singuratică pe un acoperiş” (Psalmul 102:6-7)

     O pasăre singuratică. Psalmistul a scris: „Sunt ca pasărea singuratică pe un acoperiş”. Cuibul tău a fost tulburat de o furtună? Ți-ai pierdut partenerul? Domnul Isus poate înțelege. Ucenicii Săi nu L-au înțeles. Ei s-au certat referitor la cine va fi cel mai mare. Nu au reușit să se roage cu El în cele mai dificile momente ale Sale. Pe cruce, El a strigat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27:46). Zâmbim când auzim povestea femeii care a pus o pereche de pantaloni pe marginea patului, după care I-a trimis lui Dumnezeu o scrisoare: „Tată din cer, ajută-mă dacă poți. Am pus aici o pereche de pantaloni, te rog să-i umpli cu un bărbat”. Cu siguranţă, singurătatea poate fi devastatoare pentru stima ta de sine. Tinerii se întreabă dacă vor găsi persoana potrivită cu care să se căsătorească. Oamenii mai în vârstă se tem să nu moară singuri. Dumnezeul Care a știut că Adam nu este complet nu doar că a creat-o pe Eva pentru el, dar i-a și prezentat unul altuia și i-a făcut să fie împreună. Și El poate face la fel și pentru tine. Dacă ești văduv(ă), divorțat(ă) sau nu te-ai căsătorit niciodată și dorești să găsești un partener(ă), nu te teme. Dumnezeu spune: „Ştiu unde locuieşti” (Apocalipsa 2:13). Dumnezeu îți cunoaște numele, adresa și toate detaliile legate de tine. Și mai mult de atât, Îi pasă! Și încă un gând: uneori singurătatea nu înseamnă lipsa afecțiunii, ci lipsa de direcție; nu absența oamenilor, ci absența scopului. Așa că începe să le vorbești altora. Găsește o nevoie pe care nimeni nu o împlinește, dedică-ți viața acestui scop și privește cum lucrurile încep să se îmbunătățească pentru tine.

MAI  DE PRET DECÂT PĂSĂRILE (1)

„Să nu vă temeţi: voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii” (Luca 12:7)

     Când ne-a învățat cum să trăim, Domnul Isus s-a folosit de păsări pentru a ne ilustra ce a dorit să spună. În următoarele câteva zile ne vom uita la ele: O vrabie neînsemnată. „Nu se vând oare cinci vrăbii cu doi bani? Totuşi, nici una din ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu …Deci să nu vă temeţi: voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii” (v. 6-7). În vremea lui Hristos, nu se vindeau hamburgeri, se vindeau vrăbii înfipte într-un băț, prăjite la foc. Puteai cumpăra două cu un ban de aramă. Dar puteai cumpăra cinci pentru doi bani de aramă; vânzătorul ți-o dădea pe a cincea gratis. Asta însemna că este fără valoare. Ce a dorit să spună Hristos? Tu ai valoare în ochii lui Dumnezeu! Simți că dacă nu ai fi prezent, nimeni nu   ți-ar simți lipsa; ca și cum viața ta nu înseamnă nimic? Ai fi surprins să știi câți oameni, chiar și din aceia cu profiluri înalte, se luptă cu sentimentul inferiorității și nepotrivirii. Când Dumnezeu l-a chemat pe Ieremia să fie profet, el i-a explicat lui Dumnezeu că se teme de oameni. Așa că Dumnezeu i-a spus: „Nu te teme de ei; căci Eu sunt cu tine ca să te scap” (Ieremia 1:8). Când te simți lipsit de valoare, poți trage concluzia că și ceilalți se simt la fel, așa că începi să-i abordezi cu teamă sau cu agresivitate sau chiar în mod ofensator. Care este răspunsul? Adu-ți aminte de valoarea pe care o ai în ochii lui Dumnezeu! Nu există respingere în dragostea Lui, numai deplină acceptare! Ești conectat! Ai un prieten sus-pus. Domnul Isus a spus: „v-am numit prieteni” (Ioan 15:15). Te va accepta toată lumea? Nu, dar când îți fundamentezi valoarea pe dragostea lui Dumnezeu și pe acceptarea Sa, ești liber să te bucuri de viață.

IDENTITATEA PE CARE TI-A DAT-O DUMNEZEU

„Cum îţi este numele?” (Geneza 32:27)

     „Omul acela i-a zis: „Cum îţi este numele?” „Iacov” a răspuns el. Apoi a zis: „Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel; căci ai luptat cu Dumnezeu şi cu oameni şi ai fost biruitor” (Geneza 32:27-28). Dumnezeu l-a obligat pe Iacov să se uite la adevărata lui identitate. S-a luptat cu el pentru a-i descoperi cine este – nu cine spun ceilalți că este. Părinții lui i-au dat un nume și toţi îl strigau cu numele acela, deci el credea că va fi mereu acea persoană. Dar Dumnezeu a avut un alt plan pentru el. Ascultă: tu nu ești cine zic ceilalți că ești. De ce să-ți dea ceilalți nume? Stabilește cine ești înaintea lui Dumnezeu.   Lasă-L pe El să determine nivelul valorii tale. De ce să trăiască alții la potențialul lor maxim, iar tu nu? Tu ești mai mult decât trecutul tău, mai mult decât educația sau CV-ul tău, mai mult decât culoarea pielii, mai mult decât contul tău din bancă și mai mult decât circumstanțele în care te găsești. Celor ce vorbesc urât despre tine și nu te apreciază, spune-le: „Mă confunzi cu altcineva. Dumnezeu spune că sunt un prinț. Și dacă sunt prinț, atunci am dreptul să fiu tratat ca atare!” Poate întrebi: „Dar este oare adevărat?” Da, Biblia spune că atunci când umbli cu Dumnezeu, faci parte dintr-o preoție împărătească   (1 Petru 2:9). Ești un învingător (1 Ioan 2:13-14). Ești capul, nu coada, ești deasupra, nu dedesubt (Deuteronom 28:13-14). Așa că șterge-ți lacrimile, ridică-ți capul, îndreaptă-ți umerii și începe să umbli în identitatea pe care ți-a dat-o Dumnezeu.

ÎNFLĂCĂREAZĂ-TI DARUL … SI NU TE OPRI (2)

„Darurile par o piatră scumpă în ochii celor ce le primesc: ori încotro se întorc, izbândesc” (Proverbe 17:8)

     Pavel vorbește despre „darul lui Dumnezeu care este în tine” (2 Timotei 1:6-7). Nu e ceva ce înveți; e ceva ce El îți dă și nimeni altcineva nu-l poate folosi în locul tău. Îl „înflăcărezi” prin faptul că îl dezvolți și îl folosești. Solomon a spus: „Darurile par o piatră scumpă în ochii celor ce le primesc: ori încotro se întorc, izbândesc”. Darul tău va îmbogăți numeroase domenii diferite din viața ta, dar nu toate sunt din sfera financiară. În timp ce banii reprezintă un motiv greșit pentru care să-ți dedici toată viaţa, cultivarea darului de la Dumnezeu îți aduce satisfacții pe mai multe niveluri. Din nefericire, mulți oameni sunt invidioși pe darurile altora. Nu-ți pierde timpul cu gelozia; ea îți fură darul, te secătuiește de energie și în plus, ar trebui să fii atât de ocupat cu înflăcărarea darului încât să nu mai ai timp pentru invidie. Când Louis Armstrong a mers la audiție pentru școala de muzică, i s-a cerut să cânte game. Dar a putut cânta bine doar două note, așa că nu a fost admis. Armstrong a plâns când a fost respins, dar mai târziu le-a spus prietenilor: „Muzica este în mine și ei n-o pot ține înăuntru”. Drept consecință, el a continuat și a devenit unul dintre cei mai de succes și mai îndrăgiți muzicieni ai lumii, vânzând mai multe discuri decât alții care erau mai talentați. Cu toții ne-am născut ca fiinţe originale, dar mulți dintre noi se împacă cu ideea de a fi copii la indigo. ,,Darurile unui om îi fac loc şi-i deschid intrarea înaintea celor mari.’’( Proverbe 18:16). Așa că mergi înainte și umple locul pe care Dumnezeu l-a creat pentru tine.

ÎNFLĂCĂREAZĂ-TI DARUL … SI NU TE OPRI (1)

Să înflăcărezi darul lui Dumnezeu, care este în tine” (2 Timotei 1:6)

     Dumnezeu ți-a dat un dar, însă e de datoria ta să-l dezvolți. Nu-i atât de complicat deoarece darul tău se leagă de regulă de lucrul ce te entuziasmează. Gândește-te puțin: Dumnezeu te-a creat; El ți-a înzestrat inima cu anumite dorințe. Știind acest fapt, te ajută să înțelegi de ce lucrurile care îți aduc satisfacții implică talentele și abilitățile tale înnăscute. Un autor spune: „E firesc ca un câine de vânătoare să vâneze.  Leagă-l și va sta toată ziua fără nici un entuziasm. Dar când își dă seama că merge la vânătoare, revine la viață. Asta pentru că Dumnezeu i-a creat pe câinii de vânătoare în acest mod. Ei au pasiunea înlăuntrul lor. Ei nu trebuie să se entuziasmeze sau să spună: „hai să merg să ascult o predică sau un mesaj motivațional ca să mă mai însuflețesc și să mai prind un pic de zel”. Nu, când acei câini știu că vor merge la vânătoare, ei se entuziasmează în mod natural. Și când facem ceea ce știm că suntem chemați să facem, entuziasmul și însuflețirea iradiază din noi în mod natural. Poate nu sărim în sus, dar în adâncul nostru știm: „Asta am fost chemat să fac. Pentru asta m-am născut”. Pe de altă parte, dacă faci ceva ce nu-ți vine natural, e o sforțare. Dacă încerci, te antrenezi, exersezi și te străduiești și tot nu stăpânești o anumită deprindere, recunoaște faptul că nu-ți stă în fire. Desigur, trebuie să perseverezi, dar în general, viața nu trebuie să fie o zbatere continuă”. Când îți împlinești scopul, unul dintre cele mai remarcabile rezultate este cât de plin de satisfacții te simți să „înflăcărezi darul lui Dumnezeu care este în tine” folosindu-ți abilitățile naturale.

AI AJUNS LA FUNDUL SACULUI?

„Voi turna ape peste pământul însetat” (Isaia 44:3)

     Julie Coleman scrie: „Mă îndreptam spre o conferință a scriitorilor în Philadelphia, când mi-am dat seama că trebuie să mă opresc să alimentez mașina. De obicei am grijă unde opresc, dar în timp ce conduceam pe șoseaua goală, începeam să fiu disperată. Mă voi împotmoli la 100 de grade și nu aveam nici măcar o sticlă cu apă. Am condus mai mulți kilometri până ce am ajuns la o mică intersecție. Patru case … și o stație de combustibil! Arăta de parcă puteai să-i spui „Benzinăria lui Ion Paragină”. Probabil în orice altă împrejurare aș fi strâmbat din nas în privința acestei  benzinării. Dar în acel moment, era cel mai bun lucru pe care îl văzusem vreodată! Ciudat cum împrejurările prin care trecem ne pot dicta sentimentele!” Fugind de dușmanii săi, David s-a rugat: „Îmi suspină sufletul după Tine, ca un pământ uscat … Arată-mi calea pe care trebuie să umblu” (Psalmul 143:6-8). Ar fi fost diferită rugăciunea lui dacă David ar fi trăit în lux înconjurat de servitori? Faptul că nu știa de unde va face rost de mâncarea pentru următoarea masă și că dormea în aer liber în fiecare noapte i-a schimbat perspectiva. Când ne merge bine în viață, devenim încrezători în noi și uităm de Dumnezeu. Spiritual vorbind, ne lipsește entuziasmul, până când o scânteie îl reaprinde. Dacă rezervorul mașinii tale e gol, a cui este vina? Stația de benzină nu s-a mutat! Tu ai ales să conduci fără să te oprești! Când ești lipsit de entuziasm, ajungi să-i rănești pe cei mai apropiați și apoi te confrunți cu vinovăția ce se instalează în urma izbucnirii. Dumnezeu a spus: „Voi turna ape peste pământul însetat”. Așa că astăzi ia-ți Biblia și realimentează-ți sufletul!