„Nu te teme… căci Eu sunt cu tine” (Faptele Apostolilor 18:9-10)

     Când Pavel a încercat să-și împărtășească credința sa cu vechii lui prieteni, „Iudeii i se împotriveau” (v. 6). Doare să fii respins de cei pe care îi iubești. Se pare că Pavel a suferit atât de mult din cauza respingerii lor, încât Dumnezeu a trebuit să-l încurajeze, spunându-i: „Nu te teme … căci Eu sunt cu tine nimeni nu va pune mâna pe tine, ca să-ţi facă rău”. Mai târziu, când Pavel s-a dus la câțiva apostoli, și ei au fost precauți. Ei îl considerau prea evreu pentru a fi creștin și prea creștin pentru a fi evreu. În timpul lucrării sale, Pavel a suferit dezamăgirea și respingerea din partea celor dragi. Dar când oamenii te dezamăgesc, lucrul acesta te conduce în brațele lui Dumnezeu. Când  ești respins de alții, poți ajunge la o mai profundă intimitate cu El. Când l-au lovit cu pietre și l-au lăsat aproape mort, „Pavel s-a sculat” și a mers să facă lucruri şi mai mărețe (Faptele Apostolilor 14:19-20). Când ești respins, lucrul acesta te face să te sprijini pe Dumnezeu mai mult ca niciodată, deoarece nu mai ai unde să te întorci! De fapt, în vremuri ca acestea, dacă nu auzi nici un cuvânt de la Dumnezeu, nu mai există alt cuvânt de speranță! Când ceilalți te resping, Dumnezeu se foloseşte de această oportunitate pentru a deschide ușile spre noi niveluri de binecuvântare pe care altfel le-ai fi pierdut. Cea mai mare creștere spirituală a ta va rezulta din cele mai mari încercări ale tale. Psalmistul a scris: „Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei (răzbunare); îmi ungi capul cu untdelemn (împuternicire zilnică), şi paharul meu este plin de dă peste el (o mai mare binecuvântare)” (Psalmul 23:5). Adevărul este că fără durere și fără împotrivire, nu vei ajunge să stai la masă cu Dumnezeu și să te bucuri de ce are El mai bun.

„I-a povăţuit … în pustie” (Psalmul 78:52)

     Pustiul este locul în care creșterea este dificilă, apa este puțină și mergi anevoie căci nu vezi capătul drumului. Poți avea parte de experiența pustiului oriunde; lângă un mormânt, la Oncologie sau într-un proces de divorț. Când te afli acolo: 1) Ai impresia că nu există cale de ieșire. În Scriptură, numărul patruzeci reprezintă lupta. Noe a experimentat furtuna timp de patruzeci de zile. Moise a petrecut patruzeci de ani singur în pustiu. Domnul Isus a fost ispitit de diavol timp de patruzeci de zile. 2)Începi să te gândești la ce e mai rău. Pustiul îți slăbește puterea de decizie. Te face să cauți o cale simplă de scăpare. O căsnicie zbuciumată te poate face să te uiți cum nu trebuie la soțul sau soția altcuiva. Este terenul propice pentru necinste, depresie, chiar pornografie – lucruri pe care în mod normal nu le-ai considera atrăgătoare. „Isus, plin de Duhul Sfânt, S-a întors de la Iordan, şi a fost dus de Duhul în pustie, unde a fost ispitit de diavolul” (Luca 4:1-2). Să observăm: confruntarea față în față cu diavolul a fost ideea lui Dumnezeu. Domnul Isus, ultimul Adam, a reuşit acolo unde primul Adam a eșuat. „După cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi” (Romani 5:19). Domnul Isus l-a învins pe diavol folosind Cuvântul lui Dumnezeu. De trei ori El i-a spus  Satanei: „Este scris” (Luca 4:4, 8, 12). Cuvântul lui Dumnezeu este şi astăzi ghidul  tău de supraviețuire în pustiu. După ce l-a folosit, Domnul Isus a plecat din pustiu îmbrăcat cu puterea Duhului Sfânt, pregătit să se lanseze în lucrare. Dumnezeu poate face același lucru și pentru tine. „I-a povăţuit ca pe o turmă în pustie. Cum i-a dus fără nici o grijă, ca să nu le fie frică” (Psalmul 78:52-53).

„Căci vă mărturisesc că are o mare râvnă” (Coloseni 4:13)

     John Wesley, fondatorul Bisericii Metodiste, a călătorit 400.000 de kilometri călare pe cal, în medie 32 km pe zi timp de 40 de ani. El a rostit 40.000 de predici, a scris 400 de cărți și cunoștea zece limbi. La 83 de ani, era supărat că nu mai poate scrie mai mult de 15 ore pe zi fără să-l doară ochii. Și la 86 de ani, se simțea rușinat că nu mai poate predica mai mult de două ori pe zi. În jurnalul său se plângea de tendința lui crescândă de a sta în pat până la ora 5.30 dimineaţa. Viața lui Wesley era caracterizată de un singur cuvânt: zel. Pavel scrie: „Epafra… vă trimite sănătate. El, rob al lui Hristos, totdeauna se luptă pentru voi în rugăciunile sale, pentruca, desăvârşiţi şi deplin încredinţaţi, să stăruiţi în voia lui Dumnezeu. Căci vă mărturisesc că are o mare râvnă pentru voi” (Coloseni 4:12-13). Noi vorbim despre „obținerea aburilor sub presiune”. Este limbajul specific pentru locomotive. Aburul este apa transformată în energie. Kate Eaton a scris în Chicago Tribune: „Aburul se poate vedea deasupra ibricului de ceai care șuieră sau pe oglinda din baie, dar nu despre asta este vorba. Aburul este vaporul transparent dintre apa fierbinte și ceața vizibilă. Când se formează la 100 grade Celsius, el se extinde și ocupă mult mai mult spațiu decât starea lui lichidă. Această expansiune explozivă, produsă într-o locomotivă gigantică, este cea care alimentează un motor de 250 de tone și îl ajută să tragă peste douăzeci de vagoane  prin Munții Blue Ridge, străbătând întinsele câmpii și deșerturile din vest. Este o forță puternică”. Dacă lucrezi pentru Dumnezeu, trebuie să petreci timp cu Dumnezeu, astfel vei rămâne fără energia aburilor! 

„Dragostea Mea nu se va muta de la tine” (Isaia 54:10)

     Misionarul chinez, John Bentley, a distribuit o carte scrisă de Max Lucado, intitulată; ,,Ești prețios’’, unor copii din China care trăiau într-un orfelinat. În China, băieții sunt favorizați în comparație cu fetele. Bebelușii sănătoși au parte de un tratament mai bun decât cei nesănătoși. Într-adevăr, copiii care nu știu să vorbească și nu aud, au mici șanse pentru o viață sănătoasă și productivă. Toate mesajele istoriei și culturii le spune „tu nu contezi cu nimic”. Povestirea din cartea lui Lucado îl descrie pe Punchinello, un personaj din lemn care locuiește într-un sat cu oameni din lemn. Sătenii aveau obiceiul de a lipi stele pe cei ce aveau succes și buline pe cei ce doar încercau să aibă. Punchinello avea atât de multe buline, încât oamenii lipeau pe el buline fără să aibă vreun motiv anume. Dar când l-a întâlnit pe Eli, creatorul lui, Eli l-a încurajat, spunându-i să nu ia în considerare părerile celorlalți. „Eu te-am creat”,a explicat el, „iar eu nu fac greșeli”. Punchinello nu a mai auzit niciodată astfel de vorbe. În acel moment, bulinele au început să cadă. Iar când copiii de la orfelinat au auzit aceste cuvinte, universul lor a început să se schimbe. John Bentley descrie cum le-a citit copiilor povestirea și ce efect a avut asupra fiecăruia care a ascultat în timp ce stăteau așezați, sorbind fiecare cuvânt. „Când au înțeles ideea din povestire, că fiecare este special, doar pentru că au fost creați de cineva plin de dragoste, toți au început să plângă, inclusiv învățătorii lor!   A fost ceva cutremurător”. Astăzi, deschide-ți Biblia, citește care este părerea lui Dumnezeu despre tine și zidește-ți viața pe ea; e singura opinie care contează! „Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine, şi legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul”.

„Să nu părăsim adunarea noastră” (Evrei 10:25)

     Ei tratau Cuvântul lui Dumnezeu cu seriozitate. „Ei stăruiau în învăţătura apostolilor” (Faptele Apostolilor 2:42). Cercetătorii ne spun că astăzi, citirea personală a Bibliei este mai puțin obișnuită printre creștini decât rugăciunea. În locul unui Cuvânt de la Dumnezeu care ne fortifică în provocările zilei, am pus exercițiile fizice și cappucino. Citirea Bibliei se limitează la predica de duminică a pastorului. Primii ucenici au fost atât de dedicați Cuvântului, încât „stăruiau (investeau, plăteau prețul timpului) în învăţătura (studierea pentru a înțelege și a dobândi) apostolilor”. Cuvântul lui Dumnezeu nu numai că i-a ajutat să țină piept provocărilor vieții, dar când persecuția i-a făcut să devină fugari, ei au luat Cuvântul cu ei și au plantat noi biserici în toată lumea (Faptele Apostolilor 8:4). Crești tu în Cuvântul lui Dumnezeu astfel încât să devii mai puternic în vremurile grele și să fii pregătit să influențezi lumea pentru Hristos? Ei luau în serios închinarea și lauda. „Tot timpul stăteau în Templu, şi lăudau şi binecuvântau pe Dumnezeu” (Luca 24:53). Pentru mulți dintre noi, cuvântul „închinare” a ajuns să însemne serviciul de duminica dimineața – mai degrabă un loc pe care îl frecventăm decât un act voluntar al unor inimi devotate care Îl glorifică pe Dumnezeu. A fi spectator la serviciul de duminica nu înseamnă închinare. Credincioșii Noului Testament au înțeles învățătura lui David: „Intraţi cu laude pe porţile Lui, intraţi cu cântări în curţile Lui!” (Psalmul 100:4). Dorești să fii un închinător serios? Intră în prezența Lui, concentrându-te exclusiv pe bunătatea Lui și exprimă-ți din toată inima aprecierea pentru tot ce este El!

„Ei stăruiau … în rugăciuni” (Faptele Apostolilor 2:42)

     Ei luau rugăciunea în serios. Biserica Noului Testament s-a născut pe genunchii rugăciunii. După zece zile de rugăciune unită în camera de sus, „toţi s-au umplut de Duh Sfânt” (v. 4). Ce s-a întâmplat mai apoi? Ei au pus bazele unei biserici care și astăzi,după două mii de ani are impact asupra lumii. A scăzut viața lor de rugăciune după ce a fost întemeiată biserica? Nicidecum! „Ei stăruiau … în rugăciuni”. A rămas o adunare condiționată de rugăciune. Ea a luat naștere, a fost curăţită și a adus rod în rugăciune. Ei ne-au lăsat moștenire principiul biblic plin de putere conform căruia nimic important și de durată nu se întâmplă fără rugăciune. Astăzi, dacă dorești să ai o prezenţă mică în biserică, anunță o întâlnire de rugăciune! Întrebare: Tu cât te rogi? Ce te înstrăinează de locul rugăciunii? Este cumva ideea că rugăciunea e un lucru greu? Nu e – dacă prioritățile tale sunt stabilite bine. Te epuizezi și te îngrijorezi pentru lucruri ca și cum totul depinde de tine? Rugăciunea va face ca porțiunile dificile din viața ta să fie mai ușoare și mai rodnice. Rugăciunea constantă te ridică în prezenţa Lui Dumnezeu unde înveţi cum să duci la îndeplinire mai multe lucruri în timp ce experimentezi o pace adâncă a sufletului și a inimii. Domnul Isus a spus: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară”  (Matei 11:28-30). Crezi că există un mod mai bun de a trăi?

„Toţi cei ce credeau … aveau toate de obşte” (Faptele Apostolilor 2:44)

     Ei luau părtășia în serios. Noi suntem mai mult decât un club social bazat pe interesul comun. Noi suntem o familie – copiii ai Tatălui ceresc, rude de sânge. Crucea a făcut lucrul acesta. „ Noi toţi … am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup” (1 Corinteni 12:13). Primii ucenici își prețuiau relația. Ea însemna mai mult decât simpla intonare a cântărilor și ascultare a predicilor. Ei „erau împreună la un loc, şi aveau toate de obşte. Îşi vindeau ogoarele şi averile, şi banii îi împărţeau între toţi, după nevoile fiecăruia” (Faptele Apostolilor 2:44-45). Avem noi această dragoste lipsită de egoism, încât să ne pese îndeajuns de mult pentru a împărți tot ce avem cu frații și cu surorile aflați în nevoie? Câți dintre ei au împărțit ce aveau? „Toți cei ce credeau”. Cât au împărțit? „Totul”. Cuvântul lui Dumnezeu descrie biserica Lui ca pe un trup. Membrii ei există individual, dar ei pot funcționa în mod corespunzător numai în legătură unii cu alții. Brațe, mâini, picioare, umeri, etc. nu pot trăi separat; trebuie să fie legate de un trup care să aibă un cap care    să-și atingă scopul. Biserica primară a supraviețuit incredibilei persecuții și a realizat lucruri uimitoare. De ce? Pentru că ei au înțeles nevoia de a se prețui unii pe alții și de a sacrifica interesul personal de dragul întregului. Ca indivizi izolați, care se bazează pe ei înșiși și care se promovează pe ei înșiși ar fi fost distruși de forța copleșitoare a dușmanilor lor. În calitate de credincios, poate supraviețuiești separat de biserică, dar nu te poți dezvolta. Potențialul pe care ți l-a dat Dumnezeu nu va fi atins niciodată până nu te dedici din toată inima unei adunări locale și până nu te investești în slujirea viziunii lui Dumnezeu pentru acea biserică.

„Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi” (Faptele Apostolilor 2:46)

     Se estimează că în lume există peste o jumătate de miliard de creștini practicanți. Deci, biserica nici nu ar exista astăzi dacă nu ar fi fost un mic grup de ucenici care s-au dăruit lui Hristos. Lucrurile lui Hristos nu erau un interes cu jumătate de normă sau un angajament de conveniență pentru primii creștini, ci erau prioritatea lor cea mai înaltă. Dacă dorești să devii serios cu Dumnezeu, oprește-te și reflectează la ceea ce ei luau în serios. „Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi”. Întrebare: ești neglijent cu mersul la biserică? Te superi dacă serviciul depășește o oră sau dacă pastorul îl prelungește cu încă zece minute? Limita ta este o dată pe săptămână? Nu și pentru acești creștini ai Noului Testament! Așadar, ce i-a atras atât de mult? Orchestra și corul de la Templu? Mijloacele media de ultimă oră sau programele pentru tineret? Aveau mai mult timp și mai puține responsabilități decât avem noi? Nu, tot ceea ce ţinea de viața lor era foarte greu, lua mai mult timp și era mai puțin convenabil. Cu toate acestea, întâlnirea lor cu Domnul Isus le-a transformat într-atât prioritățile, încât „împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi” (v. 46). Tânjeau să se strângă în prezența Domnului, crezând în promisiunea Lui „acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18:20). A-L lua pe Dumnezeu în serios necesită părtăşie şi legătură frăţească regulată cu alți creștini, experimentând acest aspect unic al prezenței Sale, ascultând Cuvântul lui Dumnezeu laolaltă și încurajându-ne unul pe altul  (Evrei 10:25). Ai nevoie de acea profunzime aparte a părtășiei cu Dumnezeu care are loc numai când familia Sa se strânge laolaltă cu El.

 

„Cel iute nu va putea să fugă, iar cel tare nu se va putea sluji de tăria lui, şi omul viteaz nu-şi va scăpa viaţa” (Amos 2:14)

     Îmi pare rău că trebuie să-ţi spun asta, dar problemele nu se rezolvă în mod magic doar pentru că tu refuzi să te confrunți cu ele. De fapt, ele se înmulțesc și „cel iute nu va putea să fugă”. Kristin Armstrong a spus: „Devenim adepții fugii. Încercăm să fugim de suferința noastră, de trecutul nostru și de circumstanţe. Problema este că nu putem fugi sau să ne ascundem toată viaţa și nu putem alunga lucrurile pentru totdeauna. În cele din urmă vom obosi și va trebui să încetinim. Și când o facem, tot gunoiul se va rostogoli în urma noastră…îndreptându-se direct spre noi cu viteză maximă. În tot acest timp în care noi am fugit, gunoiul  s-a rostogolit ca un bulgăre de zăpadă, câștigând în dimensiune și avânt. Dacă nu suntem suficient de curajoși să-i facem față câtă vreme e „mic”, mai târziu ne va doborî. Acum e vremea potrivită ca să te confrunţi cu problema ta.Oricât ai fi de rapid și de puternic, nu mai poți rezista prea mult”. Așadar, care sunt problemele de care fugi astăzi? Ce lucruri te fac să-ți „pierzi credința”? Hotărăște-te să te oprești chiar acum și confruntă-te cu ele. „Să nu daţi prilej diavolului” (Efeseni 4:27). Nu contează cât de mare a fost eșecul în trecut, „sângele lui Isus … ne curăţeşte de orice păcat” (1 Ioan 1:7). Fie că e un obicei păcătos sau o persoană pe care îți e teamă s-o confrunți, „asumă-ți responsabilitatea”. Lucrul care te urmărește își va pierde puterea când te întâlnești cu el față în față în Numele lui Isus. Pavel spune: „să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul” (Efeseni 6:13). Și poți face lucrul acesta prin puterea lui Dumnezeu, nu prin propria ta putere.

 

„Fiţi primitori de oaspeţi” (Romani 12:13)

     A-i face pe alții să se simtă iubiții și valoroși este un semn al uceniciei (Ioan 13:34-35). Primirea oaspeților era importantă pentru biserica primară și este la fel de importantă și astăzi. Obiceiurile sociale se pot schimba, dar Cuvântul lui Dumnezeu nu se schimbă. Domnul Isus a spus: „Cine vă primeşte pe voi, Mă primeşte pe Mine” (Matei 10:40). Ca urmaș al lui Hristos, este de datoria ta să-i faci pe nou-veniți să se simtă parte a „fraţilor în credinţă” (Galateni 6:10). Prieteniile formate în cadrul bisericilor pot deveni cu ușurință, grupuri religioase în care zâmbim și vorbim cu musafirii, dar ne petrecem tot timpul într-un grup select de oameni pe care îi cunoaștem deja. Majoritatea dintre noi ne mulțumim cu cercul existent de prieteni, așa că trebuie să căutăm modalități de a-i include și pe alții. Oamenii vin la biserică sperând să găsească dragoste și acceptare și dacă nu le găsesc în decurs de o lună sau două, se duc mai departe. Așa că îndreaptă-ți antenele spirituale spre oameni care nu se simt în largul lor și la locul lor. Majoritatea oamenilor au avut cel puțin o experiență negativă așa că au nevoie de o afecțiune plină de dragoste din partea bisericii. Biblia spune: „Purtaţi-vă sarcinile unii altora” (Galateni 6:2). Căldura și grija autentică îi atrag pe oameni. Prima impresie contează. Biserica ar trebui să fie locul unde dragostea noastră pentru cei ce suferă este evidentă din clipa în care intră pe ușă. Și ține minte, Dumnezeu nu folosește aceste relații doar pentru a împlini nevoile celor ce au ieșit din situații dificile – El le folosește pentru a ne maturiza și pe noi.