ADEVĂRUL DESPRE ADEVĂR (1)

„Tu ceri ca adevărul să fie în adâncul inimii” (Psalmul 51:6)

     Potrivit revistei „Psihologia astăzi”, sunt mai mulți cei care spun că și-au înșelat partenerii de viață decât cei ce au înșelat statul sau oamenii. Aproape jumătate spun că dacă au zgâriat mașina cuiva în parcare au plecat fără să lase vreun bilet, chiar dacă 89 la sută sunt de acord că lucrul acesta e greșit. Poate întrebarea nu ar trebui să fie: „De ce ne cere Dumnezeu o așa sinceritate”, ci mai degrabă: „De ce tolerăm o asemenea lipsă de onestitate?” Ieremia aduce argumente: „Inima este nespus de înșelătoare” (Ieremia 17:9). Pentru mulți dintre noi crezul nostru este: „Veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face să intrați în pământ de rușine”. La vârsta de trei ani, când mama a întrebat: „L-ai lovit pe fratele tău?” știam că minciuna are consecințele ei. Așa că am învățat să spunem: „Ăăăă, ei bine, așa zice el?”. Am învățat să acoperim lucrurile. „L-am lovit pe fratele mai mic?’’ Depinde cum interpretezi cuvântul „a lovi”. Adică, sigur, am avut contact cu el, dar juriul ar considera lucrul acesta o lovitură? Totul este relativ, știi”. Noi spunem: „Mi-am lovit eu frățiorul? Da, mamă, l-am lovit. Dar nu e vina mea. Dacă m-aș fi născut fără cromozomi agresivi și dacă nu m-ai fi lăsat să mă uit la televizor, nu   s-ar fi întâmplat asta niciodată. Deci pot spune că l-am lovit pe fratele meu, dar vina nu este a mea. Sunt o victimă a lumii în care trăim și a naturii”. Zâmbim, dar psalmistul a spus: „Tu ceri ca adevărul să fie în adâncul inimii: fă, deci, să pătrundă înțelepciunea înăuntrul meu!”. și acesta este adevărul despre adevăr.

NU RENUNTA

„Bine, rob bun și credincios” (Matei 25:23)

     În cartea sa ‘’Discipleship Journal [Jurnalul uceniciei]’’, Paul Thigpen scrie: „Îmi amintesc că odată m-am întors acasă într-o după-masă și am găsit bucătăria într-o mare dezordine după ce cu câteva ore în urmă am lucrat să o pun în ordine. Firește, fiica mea cea mare „a gătit” și ingredientele erau împrăștiate, iar bolurile și ustensilele murdare erau pe masă și pe podea. Nu m-am bucurat de această situație. Apoi, după ce m-am uitat mai cu atenție la dezordine, am zărit un bilețel, scris stângaci și mânjit cu urme de ciocolată. Mesajul era scurt – „pregătesc ceva pentru tine, tată” – și era semnat „îngerașul tău”. În mijlocul acelei dezordini și în ciuda iritării mele, bucuria a țâșnit deodată în inima mea, dulce și pură. Atenția mi-a fost redirecționată de la problemă la fetița pe care o iubeam. Când am regăsit-o în acel bilet scurt, m-am bucurat de ea. Concentrându-mă asupra bunătății ei simple, m-am putut bucura văzându-i mâna la lucru într-o situație care altfel părea un dezastru”. În pilda talanților, Domnul Isus a arătat că cei doi care au investit și-au multiplicat ce le-a fost încredințat au primit cea mai mare laudă: „Bine, rob bun și credincios”. Pe de altă parte, robul care și-a îngropat darurile în loc să riște și să piardă a primit cea mai aspră condamnare: „Rob viclean și leneș!” (v. 26). Laudă sau condamnare: tu ce vei primi? Dumnezeu nu spune: „Dacă nu poți face cum trebuie, nu fă deloc”. Nu, El se bucură când încerci, când faci greșeli, când înveți din ele și crești. Așa că nu renunța!

ROAGĂ-TE PENTRU CRESTINII PERSECUTATI

„Aduceți-vă aminte … de cei chinuiți” (Evrei 13:3)

     Te rogi vreodată pentru creștinii persecutați din alte țări? Ar trebui, deoarece ei sunt familia ta spirituală. Ioan scrie: „am văzut … sufletele celor ce fuseseră junghiați din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, și din pricina mărturisirii pe care o ținuseră” (Apocalipsa 6:9). Auzim despre creștini din toată lumea care își dau viețile pentru cauza lui Hristos și pentru mărturisirea pe care o au în fața ostilității. „Încerci să mă faci să mă simt prost?” poate întrebi tu. Nu, ci doar:  Mai dornic de rugăciune: „Aduceți-vă aminte de cei ce sunt în lanțuri, ca și cum ați fi și voi legați cu ei; de cei chinuiți, ca unii care și voi sunteți în trup”. Data viitoare când îți dai cu ciocanul peste picior și te doare tot corpul, adu-ți aminte de acest adevăr și roagă-te pentru marele trup al credincioșilor din lumea întreagă, dintre care mulți sunt chinuiți, închiși, torturați și chiar uciși în numele lui Hristos. Mai mulțumitor. Poate spui: „Mulțumitor pentru ce?” Pentru că ai o credință atât de eficientă încât ești pe lista de atac al lui Satana; pentru că te consideră o amenințare pentru împărăția lui și pentru planul lui pentru pământ. Mai credincios. Richard Wurmbrand, care a scris ‘’Cu Dumnezeu în subterană‘’, a spus: „Ceea ce crede cu adevărat o persoană nu este ceea ce mărturisește cu gura ei ci lucrul pentru care este gata să moară”.     S-ar putea ca tu să nu fii chemat  să mori pentru Domnul Isus. Dar întrebarea este dacă nu ești dispus să mori pentru El, ce șanse sunt să trăiești cu adevărat pentru El? Înainte de a da un răspuns la această întrebare, trebuie să te întrebi: „Cât din timpul meu, din comoara și din talentele mele investesc eu în Împărăția Lui?”

VITAMINE PENTRU SĂNĂTATEA SPIRITUALĂ (6)

„Ești sănătos, frate?” (2 Samuel 20:9)

     Nu uita niciodată, că încă nu ai ajuns acasă. Se spune că o navă cu aburi a acostat în portul Southampton și pasagerii au coborât. Baloane cu heliu s-au ridicat în aer și mulțimea a ajuns în delir când un tânăr celebru de la Hollywood a pășit pe punte pentru a fi întâmpinat de familie și de prieteni. Ultima persoană care a coborât de pe vas a fost un bătrânel care a petrecut peste cincizeci de ani din viața sa ca misionar în India. Toate posesiunile lui materiale se aflau în valiza sa ponosită pe care o ducea în mână. După ce a ajuns în camera lui dintr-o pensiune ieftină, a îngenuncheat la marginea patului și s-a rugat: „Doamne, Ți-am slujit toată viața. Am sacrificat totul pentru a le spune altora despre vestea bună a Evangheliei și i-am întors pe mulți la Tine. Totuși, nu a fost nimeni care să sărbătorească sosirea mea sau care să-mi ureze bun venit acasă”. În timp ce stătea îngenuncheat, glasul lui Dumnezeu i-a vorbit cu blândețe și i-a spus: „Fiule, nu ai ajuns încă acasă!” Fiule răscumpărat al lui Dumnezeu, nici tu nu ai ajuns! Dacă Dumnezeu te-a binecuvântat cu o casă frumoasă, mulțumește-I și bucură-te de ea. Dar nu te lega prea tare de ea. În cel mai bun caz, este doar o locuință temporară. Pavel s-a gândit deseori la cer: „Sunt strâns din două părți: aș dori să mă mut și să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine; dar, pentru voi, este mai de trebuință să rămân în trup” (Filipeni 1:23-24). Dumnezeu are ceva „mult mai bun” pentru tine. Un mare predicator a spus odată: „principala noastră afacere în lumea această este să ne asigurăm o dobândă în viața viitoare”. 

VITAMINE PENTRU SĂNĂTATEA SPIRITUALĂ (5)

„Ești sănătos, frate?” (2 Samuel 20:9)

     Nu păstra doar pentru tine din cauza vremurilor grele. Biblia ne învață că cei ce au mintea fixată „să primească” pierd întotdeauna, în timp ce aceia care își pun în minte „să dăruiască” câștigă întotdeauna. Se spune că un câine traversa un pod cu un os în gură. Când s-a uitat în râu și și-a văzut umbra, a crezut că e un alt câine cu un os mai mare. Așa că a sărit în râu să-l prindă  și s-a înecat. Pavel dedică două capitole întregi din Biblie subiectului bani. Poate este un bun răspuns pentru cei ce spun: „Biserica nu vorbește decât despre bani”. Dacă banii sunt sudoarea frunții tale, timp și talent transformate în monede, atunci ei sunt un mod în care te poți dărui lui Dumnezeu. Nu este singurul mod, dar este un mod foarte important. Iar Pavel scrie: „Să știți: cine seamănă puțin, puțin va secera; iar cine seamănă mult, mult va secera. Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, căci „pe cine dă cu bucurie, îl iubește Dumnezeu.” și Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentruca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiți în orice faptă bună, după cum este scris: „A împrăștiat, a dat săracilor, neprihănirea lui rămâne în veac.” „Cel ce dă sămânță semănătorului și pâine pentru hrană” vă va da și vă va înmulți și vouă sămânța de semănat și va face să crească roadele neprihănirii voastre” (2 Corinteni 9:6-11). Dacă nu practici generozitatea, nu are rost să te rogi lui Dumnezeu pentru bani. El nu-și toarnă binecuvântările în vase, ci în conducte; nu în rezervoare, ci în râuri care fac ca ele să curgă mai departe. Înțelegi ideea?

VITAMINE PENTRU SĂNĂTATEA SPIRITUALĂ (4)

„Ești sănătos, frate?” (2 Samuel 20:9)

     Nu uita niciodată legea semănatului și a seceratului. Dumnezeu a pus în mișcare anumite legi și acestea nu se schimbă niciodată. Una dintre ele este legea gravitației. O alta este legea semănatului și a seceratului. „Cât va fi pământul, nu va înceta semănatul și seceratul” (Geneza 8:22). Această lege lucrează și negativ și pozitiv. Dacă semeni lucruri bune, vei culege lucruri bune; dacă semeni lucruri rele, vei culege lucruri rele. Să ne gândim la un exemplu din Scriptură! Eli, marele preot nu numai că a fost chemat să fie un model pentru popor, dar și pentru fii săi. Poate a avut mare succes în lucrare, dar în domeniul familial a eșuat lamentabil. Fiii lui, care erau și ei preoți, s-au îmbogățit luând mită. Ei se culcau chiar cu femei în curțile Templului. Destul de șocant, nu? Așadar, ce a spus Dumnezeu? „Vreau să pedepsesc casa lui pentru totdeauna, din pricina fărădelegii de care are cunoștință, și prin care fiii lui… s-au făcut vrednici de lepădat, fără…… ca el să-i fi oprit” (1 Samuel 3:13). În consecință, fiii lui Eli au fost uciși de vrăjmași când a fost luat Chivotul lui Dumnezeu, iar când această veste a ajuns la Eli, el a căzut mort. Aceasta este legea seceratului care lucrează în mod negativ. Dar slavă Domnului că ea lucrează și în mod pozitiv. Pavel scrie despre asta: „știți că fiecare … va primi răsplată de la Domnul, după binele pe care-l va fi făcut” (Efeseni 6:8). Poate spui: „Ce înseamnă lucrul acesta?” Înseamnă că orice bine faci tu altora, Dumnezeu îl va face și pentru tine. Deci fie că e un zâmbet, o rugăciune, un dar sau o mână de ajutor, începe să semeni semințe bune și vei avea parte de un seceriș al binecuvântării.

VITAMINE PENTRU SĂNĂTATEA SPIRITUALĂ (3)

„Ești sănătos, frate?” (2 Samuel 20:9)

     Nu lăsa niciodată ca dezamăgirile vieții să te facă o persoană cinică. Dacă ai o viață lungă, oamenii te vor dezamăgi, inclusiv familia ta. Chiar și liderii spirituali îti vor cauza decepții. Pavel a scris: „odată, și chiar de două ori, am voit (eu, Pavel, cel puțin) să venim la voi; dar ne-a împiedicat Satana” (1 Tesaloniceni 2:18). Ai crezut cumva că Satana îți va trimite o telegramă ca să te felicite că te-ai hotărât să-L slujești pe Domnul? Nici gând! Calea credinței este o cale a bucuriei – și a dificultăților. Când te-ai înrolat în prima călătorie, te-ai înrolat și în a doua. Pavel se afla în cea de-a șaisprezecea lună a uneia dintre călătoriile misionare – una a minunilor și a plantărilor de biserici. Dar a ajuns în închisoare din cauza unor acuzații false și a fost lăsat să zacă acolo. Cum a reacționat el? „Bucurați-vă totdeauna în Domnul! Iarăși zic: Bucurați-vă!” (Filipeni 4:4). Poate spui: „Cum se poate bucura cineva în închisoare?” Când îți vezi dezamăgirea ca fiind o întâlnire cu Dumnezeu, începi să-i vezi rostul. Pavel a scris cărți întregi care urmau să schimbe lumea, așa că Dumnezeu a trebuit „să-l abată din drum”. Ascultă ce a scris el din închisoare: „Vreau să știți, fraților, că împrejurările în care mă găsesc, mai degrabă au lucrat la înaintarea Evangheliei. În adevăr, în toată curtea împărătească, și pretutindeni aiurea, toți știu că sunt pus în lanțuri din pricina lui Isus Hristos. și cei mai mulți din frați, îmbărbătați de lanțurile mele, au și mai multă îndrăzneală să vestească fără teamă Cuvântul lui Dumnezeu” (1 Filipeni 1:12-14). În spatele celor mai mari dezamăgiri, vei descoperi că sunt ascunse comori ale adevărului care îți vor transforma efectiv viața și viitorul. 

VITAMINE PENTRU SĂNĂTATEA SPIRITUALĂ (2)

„Ești sănătos, frate?” (2 Samuel 20:9)

     Nu-L desconsidera pe Dumnezeu. Nu deveni prea familiar cu lucrurile spirituale. Samson a făcut lucrul acesta și a plătit scump. După ce a descoperit secretul puterii lui, [Dalila] l-a adormit pe genunchii ei. și chemând un om, a ras cele șapte șuvițe de pe capul lui Samson, și a început astfel să-l slăbească. El și-a pierdut puterea. Atunci ea a zis: „Filistenii sunt asupra ta, Samson!” și el s-a trezit din somn și a zis: „Voi face ca și mai înainte, și mă voi scutura”. Nu știa că Domnul Se depărtase de el. Filistenii l-au apucat…” (Judecători 16:19-21). E o povestire tragică. Samson s-a născut ca să ducă poporul Israel la victorie. Dar în schimb, el a cedat celor mai josnice impulsuri ale sale, s-a însoțit cu vrăjmașul și a crezut că poate scăpa. Ascultă: „Voi face ca și mai înainte”. Dar de data aceasta a fost prea mult. Neascultarea lui nu i-a luat puterea       supranaturală până atunci, dar de data asta așa s-a întâmplat. El a depășit o limită și a ajuns să-și piardă vederea, puterea, libertatea, credibilitatea și utilitatea. În cele din urmă, el a murit ca prizonier al filistenilor. Tu spui: „Meditația de astăzi sună cam dur”. Nu, e una care te protejează! Biblia spune: „Începutul înțelepciunii este frica de Domnul” (Proverbe 9:10). Când persiști în nesupunerea față de ce ți-a spus Dumnezeu să faci și crezi că poți scăpa de consecințe, te îndrepți spre necaz. Pocăiește-te, împacă-te cu Dumnezeu și stai din nou pe cale câtă vreme mai poți.

 

VITAMINE PENTRU SĂNĂTATEA SPIRITUALĂ (1)

„Ești sănătos, frate?” (2 Samuel 20:9 

     Nu-L desconsidera pe Dumnezeu. Nu deveni prea familiar cu lucrurile spirituale. Samson a făcut lucrul acesta și a plătit scump. După ce a descoperit secretul puterii lui, [Dalila] l-a adormit pe genunchii ei. și chemând un om, a ras cele șapte șuvițe de pe capul lui Samson, și a început astfel să-l slăbească. El și-a pierdut puterea. Atunci ea a zis: „Filistenii sunt asupra ta, Samson!” și el s-a trezit din somn și a zis: „Voi face ca și mai înainte, și mă voi scutura”. Nu știa că Domnul Se depărtase de el. Filistenii l-au apucat…” (Judecători 16:19-21). E o povestire tragică. Samson s-a născut ca să ducă poporul Israel la victorie. Dar în schimb, el a cedat celor mai josnice impulsuri ale sale, s-a însoțit cu vrăjmașul și a crezut că poate scăpa. Ascultă: „Voi face ca și mai înainte”. Dar de data aceasta a fost prea mult. Neascultarea lui nu i-a luat puterea       supranaturală până atunci, dar de data asta așa s-a întâmplat. El a depășit o limită și a ajuns să-și piardă vederea, puterea, libertatea, credibilitatea și utilitatea. În cele din urmă, el a murit ca prizonier al filistenilor. Tu spui: „Meditația de astăzi sună cam dur”. Nu, e una care te protejează! Biblia spune: „Începutul înțelepciunii este frica de Domnul” (Proverbe 9:10). Când persiști în nesupunerea față de ce ți-a spus Dumnezeu să faci și crezi că poți scăpa de consecințe, te îndrepți spre necaz. Pocăiește-te, împacă-te cu Dumnezeu și stai din nou pe cale câtă vreme mai poți. 

OFERĂ ACESTE PATRU LUCRURI COPIILOR TĂI

„Apropie-i … ca să-i binecuvântez” (Geneza 48:9) 

     Oferă-le copiilor tăi aceste patru lucruri: 1) Învățătură. „Ca nu cumva să uiți lucrurile pe care ți le-au văzut ochii, și să-ți iasă din inimă; fă-le cunoscut copiilor tăi” (Deuteronom 4:9). Nu este responsabilitatea guvernului sau a sistemului de învățământ să formeze caracterul și convingerile copilului tău; e datoria ta! și Dumnezeu te va trage la răspundere pentru asta.        2) Mustrare. „Pedepsește-ți fiul, căci tot mai este nădejde” (Proverbe 19:18). Copiii care știu cât de departe pot merge sunt eliberați de o mare povară. Faptul că ei îți cunosc dorința le dă siguranță. Când învață că nu chiar înseamnă NU, ei vor putea să-l spună și altora, dar și propriilor lor impulsuri. 3) Binecuvântare. „Iosif a răspuns tatălui său: „Sunt fiii mei …” Israel a zis: „Apropie-i … ca să-i binecuvântez”. Părinții în Vechiul Testament își puneau mâinile peste copiii lor deoarece ei credeau că binecuvântarea lui Dumnezeu se poate transmite în felul acesta. Dacă nimeni nu a făcut lucrul acesta pentru tine, începe o nouă tradiție, căci odată cu binecuvântarea lui Dumnezeu vine pacea, viața îndelungată și prosperitatea (Deuteronom 28). De aceea vrăjmașul te-a atacat atât de des; el încearcă să rupă legătura prin care vine binecuvântarea lui Dumnezeu. Nu-l lăsa. 4) Exemplu. Un mare predicator s-a uitat în pătuțul fiului său și s-a rugat: „Doamne, dacă ai făcut vreodată un om, fă-mă și pe mine unul. Fă ca viața mea, exemplul meu, rugăciunile mele să-l modeleze ca să devină un om pe care să-l poți folosi. și, Doamne, fă mai bine să mor douăzeci și patru de ore decât să spun sau să fac ceva ce-l va face să se poticnească”.