CULTIVAREA GUSTULUI PENTRU SCRIPTURĂ

„Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decât mierea în gura mea!” (Psalmul 119:103)

     Faptul că acum ne plac legumele pe care le uram când eram copii ne demonstrează fiecăruia dintre noi că pe măsură ce ne maturizăm, putem cultiva un gust pentru mâncarea sănătoasă, care ne dă viață. Și pentru că Biblia este hrană pentru suflet, putem cultiva un gust și pentru ea. O parafrazare a acestui verset sună astfel: „Creștinii se hrănesc cu Scriptura. Duhul Sfânt hrănește comunitatea sfântă la fel cum mâncarea hrănește corpul omenesc. Creștinii nu doar învață, studiază sau folosesc Sfânta Scriptură; noi o asimilăm, o preluăm în viețile noastre, astfel încât se metabolizează în fapte de dragoste.” Un studiu privind consumatorii Scripturii indică faptul că oamenii care au Biblii posedă în medie cca nouă exemplare, și vor să aibă și mai multe. Ce este greșit în asta?! Secretul neexprimat că mulți oameni consideră că Biblia este plictisitoare. Asta este o problemă destul de recentă și foarte serioasă. Greaca veche, limba în care a fost scris Noul Testament, nu are nici un cuvânt pentru plictiseală. Acest cuvânt și-a dobândit semnificația curentă din limbile moderne de-abia în ultimele câteva secole. Dacă stăm și analizăm lumea antică – fără televiziune, internet, filme și cărți – avem tendința să-i deplângem, și să ne gândim cât de plictisitor trebuie să fi fost. Dar anticii nu au fost plictisiți. Noi suntem generația care se plictisește, deoarece capacitatea noastră de a ne concentra atenția și de a ne desfăta mințile în gândire de durată a fost diminuată de dependența noastră de stimuli externi. Avem prea multe alternative tentante. De aceea, a deveni un cititor consecvent al Bibliei începe ca o disciplină, continuă ca o datorie și în cele din urmă devine o desfătare. Și noi trebuie să experimentăm ceea ce voia să transmită psalmistul exclamând: „Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decât mierea în gura mea!” Aceasta poate fi și experiența ta în materie de citire a Cuvântului lui Dumnezeu. Tot ce trebuie să faci este să devii, de azi, serios în această privință!