CUNOAȘTE-ȚI SCOPUL VIEȚII

„Am fost zidiți… pentru faptele bune…” (Efeseni 2:10)

     În Sfânta Scriptură citim: „am fost zidiți în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele.” Înainte de a te hotărî ce carieră ai vrea să urmezi sau cărei cauze ai vrea să-ți dedici viața, caută călăuzirea lui Dumnezeu. Nimic nu este mai important ca a cunoaște voia lui Dumnezeu. Fără această cunoaștere, e posibil să-ți petreci întreaga viață făcând lucruri greșite. Și chiar dacă vei fi bine plătit, vei simți un gol în sufletul tău și vei experimenta lipsa împlinirii sufletești. Psihiatrul austriac Viktor Frankl, care a supraviețuit lagărelor de concentrare naziste, a spus: „Fiecare își are propria vocație sau misiune în viață… o însărcinare concretă care se cere împlinită. În această privință, omul nu poate fi înlocuit… sarcina fiecăruia dintre noi este la fel de unică precum este oportunitatea specifică de a o împlini.” Dumnezeu ne-a creat pentru un scop anume. Responsabilitatea (și bucuria) noastră este să-l identificăm. Iată patru întrebări pe care trebuie să ni le punem dacă vrem să ne identificăm scopul în viață: 1) Ce caut eu oare? Toți avem o dorință puternică în inimă, ceva ce se adresează celor mai profunde gânduri, dorințe și sentimente ale noastre; ceva ce face să ni se înfierbânte sufletul. 2) De ce am fost creat? Gândește-te la buchetul unic de daruri, relații și resurse avute la îndemână, gândește-te la istoria ta personală și la oportunitățile din jurul tău. Toate acestea sunt semnale care indică direcția. 3) Cred eu în potențialul meu? Un expert în leadership spunea: „Nimeni nu poate acționa în mod consecvent într-o manieră incompatibilă cu felul în care se vede el însuși!” 4) Când ar trebui să încep? Iar răspunsul cel mai bun și cel mai simplu la această întrebare este: „chiar acum!”