„Isus le-a zis: „Veniți după Mine, și vă voi face pescari de oameni” (Marcu 1:17)
Dacă dorești să experimentezi binecuvântarea lui Dumnezeu într-un mod nou, pregătește-te să-ți părăsești zona de confort. Când Domnul Isus i-a chemat pe ucenici, ei se aflau într-un loc familiar, făcând ceea ce știau mai bine: pescuiau. Dar nu puteau să rămână acolo și să-L și urmeze. Nici tu nu poți. Biblia spune: „Pe când trecea Isus pe lângă marea Galileii, a văzut pe Simon și pe Andrei, fratele lui Simon, aruncând o mreajă în mare, căci erau pescari. Isus le-a zis: „Veniți după Mine, și vă voi face pescari de oameni.” Îndată, ei și-au lăsat mrejile, și au mers după El” (v. 16-18). Să remarcăm că ei au fost nevoiți să părăsească siguranța obișnuitului pentru a-și duce la îndeplinire destinul. Iar în cazul în care te gândești că ești prea bătrân să încerci ceva nou, Avraam avea șaptezeci și cinci de ani când a părăsit confortul căminului pentru a pleca și a da naștere unui nou popor. Nu vârsta ta e problema, ci credința ta. Înțelege un lucru: astăzi ești doar la un pas distanță de următorul adevăr pe care Dumnezeu dorește să-l înveți despre El, așa că nu-ți poți permite să rămâi unde ești. Cu toții avem tendința de a ne agăța de lucrurile „încercate și adevărate”. Problema e că atunci când nu te mai străduiești, te micșorezi, începi să te complaci, crezi că poți face față lucrurilor de unul singur și încetezi să mai crești. Te afli astfel pe un teren periculos. Dacă astăzi simți neliniște în inima ta și crezi că Dumnezeu are mai mult pentru tine decât faci în prezent, atunci e timpul să-ți confrunți temerile, să le depășești și să te avânți într-o nouă experiență cu El.