DĂRUIESTE-TE LUI DUMNEZEU

„Păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor…” (Romani 6:12)

     Când cineva spune: „Nu mă pot abține, așa sunt eu!”, persoana aceea are dreptate… însă numai parțial! Cercetătorii au identificat peste o sută de gemeni identici care au fost separați la naștere. Ei au fost crescuți în culturi diferite, în religii diferite și în locuri diferite. Prin compararea asemănărilor și deosebirilor dintre ei, s-a descoperit clar că aproximativ 70% din personalitatea lor era moștenită. ADN-urile lor determinau în ei calități precum creativitatea, înțelepciunea, bunătatea izvorâtă din dragoste, vigoarea, longevitatea, inteligența, chiar și bucuria de a trăi. Să-i urmărim pe gemenii Jim care au fost separați până la vârsta de douăzeci și nouă de ani. Amândoi s-au căsătorit cu femei pe nume Linda, au avut câini cărora le-au dat numele Toy, au suferit de migrene, au fost fumători înrăiți, le plăcea berea, aveau mașină Chevy și erau ajutori de șerif. Personalitățile și atitudinile lor erau de fapt copii la indigo. Ce înseamnă toate acestea? Suntem noi niște marionete care joacă un rol prestabilit, fără liber arbitru, fără posibilitatea alegerilor personale? Absolut deloc! Spre deosebire de animale, suntem capabili de a gândi rațional și de a acționa independent. Noi nu trebuie să reacționăm la toate pornirile noastre carnale, de exemplu, conform moștenirii noastre genetice. Ereditatea ne poate purta într-o anumită direcție, însă impulsurile noastre pot fi ținute în frâu. Aici intervine „nașterea din nou”! Dumnezeu ne dă o nouă natură, dar și puterea de a o învinge pe cea veche. Pavel se referă la acest lucru, când scria: „Păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor, şi să nu mai ascultaţi de poftele lui. Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi…” (Romani 6:12-13). Acesta este cuvântul lui Dumnezeu pentru tine azi: dăruiește-te Lui!