DECIDE ȘI PĂSTREAZĂ-ȚI HOTĂRÂREA!

„Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului.” (Iosua 24:15)

     Cei ce reușesc în viață își stabilesc prioritățile din timp, și le mențin zilnic. În felul acesta nu trebuie să le restabilească. E o idee bună din două motive: 1) Emoțiile sunt date la o parte. Dacă nu ești atent, poți lua o decizie care îți schimbă viața, bazându-te pe o situație temporară și nu pe voia lui Dumnezeu. Sau mai rău, să-ți bazezi deciziile pe sentimente! Dar când îți stabilești prioritățile în viață înainte să fii nevoit s-o faci, poți s-o faci fără ca emoțiile să te manipuleze sau să te controleze. În plus, șansele sunt mai mari să le stabilești cu onestitate. Iosua a făcut lucrul acesta, când a spus: „Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului.” E bine să-ți stabilești prioritățile din timp și pentru că 2) Gestionarea evenimentelor din viață devine mai ușoară. Odată ce ți- ai fixat care sunt lucrurile importante pentru tine, tu poți trăi bazându-te pe acele principii. Să zicem că ești un împătimit al curselor sau al jocurilor de noroc, și decizi să te oprești. Sarcina ta devine aceea de a-ți rearanja viața în lumina acestei decizii. Asta înseamnă probabil că nu vei mai vizita pista de curse sau că nu vei mai merge în vacanță la Las Vegas. Sau să zicem că dorești să zidești o căsnicie mai bună: asta ar putea însemna să petreci mai puțin timp la serviciu, sau practicând un hobby, și să planifici o seară în oraș cu soțul sau soția, săptămânal. E nevoie de onestitate, născută în rugăciune, pentru a ști care sunt adevăratele tale probleme, și-apoi să iei o hotărâre bună în acest sens. Și e nevoie de caracter și perseverență să-ți respecți hotărârea, odată ce ai luat-o. Lucrul minunat este că odată ce iei hotărârea corectă, apoi „încredinţezi lucrările în mâna Domnului, îţi vor izbuti planurile” (Proverbele 16:3). El îți va da putere în fiecare zi să trăiești conform acestor decizii!