„Toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Matei 6:33)
Dacă te găsești într-o bătălie în domeniul resurselor, roagă-te cam așa: „Tată ceresc, în Cuvântul Tău se spune: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra”. Eu cred că Tu poți și vrei să te îngrijești de situația mea financiară; știi ce trebuie făcut. Călăuzește-mi pașii (Proverbe 3:5-6). Ajută-mă să nu uit că resursele Tale sunt menite să curgă din locul prisosinței spre locul lipsei (2 Corinteni 8:14). Cred că ai un plan financiar pentru viața mea, și când teama de viitor amenință să mă copleșească, voi nădăjdui mereu în Tine și Te voi lăuda tot mai mult (Psalmul 71:14). Cred că mă însoțești în această criză și eu îmi ațintesc privirile spre Tine… iar Tu, Doamne, ai promis că-mi vei da pace deplină (Isaia 26:3)! Iartă-mi îngrijorarea! Arunc toate îngrijorările mele asupra Ta, acum (1 Petru 5:7). Pentru că nu trebuie să port aceste poveri singur, le dau jos și primesc odihna Ta divină (Matei 11:28). Tatăl meu, Tu ai promis că te vei îngriji de toate nevoile mele (Filipeni 4:19); că îți face plăcere să-mi oferi binecuvântările și răsplătirile Împărăției Tale (Luca 12:32)… Doamne Dumnezeule, Tu mi-ai spus să nu mă îngrijorez de nimic, ci să aduc la cunoștința Ta cererile mele cu mulțumire (Filipeni 4:6-7). Știu că Te vei îngriji chiar și de ziua de mâine, căci tu ești Dumnezeul care poartă de grijă (Matei 6:34). Tu cunoști lucrurile de care am nevoie, și când am nevoie de ele. Tu ești Dumnezeul care dăruiește nespus mai mult (Efeseni 3:20). Îți mulțumesc că mi-ai împlinit deja fiecare nevoie și că mi-ai făcut parte de pace și siguranță. În Numele Domnului Isus. Amin!”